Articol publicat ca editorial pe Ziarul Alb (21 februarie).

O veste bună din economie: Petrom sfidează criza și se încăpățânează să obțintă profituri importante într-o piață de care foarte mulți fug în ultima perioadă sau pe care nu o mai bagă în seamă mulți investitori. În ciuda mesajelor belicoase pe care unii le au la adresa companiilor multinaționale care ”sug sângele poporului” și care nu plătesc cât ar trebui să plătească bugetului statului român, faptul că astfel de companii există în România este îmbucurător. De ce? În primul rând pentru că în spatele Petrom stă o poveste de privatizare de succes, nu doar pentru România, ci pentru întreg Estul Europei. O companie căpușată intens cât timp s-a aflat în ograda statului (e suficient să menționăm scandalul Petromservice care s-a lăsat cu arestări în final), a trecut din mâna antreprenorilor politici care extrăgeau rente serioase din proprietatea ”tuturor” în mâna investitorilor privați. În loc să mai producă pierderi importante statului, produce acum profituri / pierderi unor antreprenori privați. Bugetul statului, și implicit taxele plătite de noi, nu mai sunt grevate de rentele extrase cu forța de cei care roiau fără nerușinare în jurul acestui activ, din câte se vede, prețios. Petrom este un model pentru piață și sper să fie urmat și de alte companii (multinaționale sau nu). Este unul din vehiculele care tractează economia românească greu încercată. Este un activ prețios și pentru piața de capital plătind randamente / acțiune importante. Bursa din Polonia și economia poloneză o duce mult mai bine tocmai pentru că are câteva zeci sau sute de astfel de povești de privatizare de succes.

Mulți nu privesc cu ochi buni succesul Petrom. Îi consideră ticăloși, exploatatori, că plătesc prea puțin pentru bugetul statului. Abia așteaptă 2014 să le dubleze sau tripleze redevența pentru petrolul exploatat din subsolul României. Înainte de a discuta despre redevență și alte taxe aplicabile Petrom-ului și profiturilor sale ”nesimțite”, ar trebui să fim atenți la beneficiile nete pe care această companie le produce în economie (în afară de a fi poveste de succes sau model pentru ceilalți din piață cum am arătat mai sus):

  • Petrom plătește pentru acest profit 16% doar pentru simplu fapt pentru că s-a încăpățânat să îl obțină, exploatând și vânzând pieței produsele sale. În plus, dacă va da dividend va mai trebui să plătească statului încă 16%. Adică vreo treime în final (o treime) din profit care se adaugă la redevența plătită.
  • Mai mult, Petrom angajează o mulțime de oameni (circa 22.000 oameni) care pleacă acasă lunar cu salarii importante pentru ei și familiile lor. Prin salariile plătite, angajații pot consuma bunuri și servicii din piață. Pentru aceste salarii Petrom a plătit o cantitate importantă de taxe pe muncă (circa 47% din salariul brut). Pentru fiecare om angajat și salariu net plătit, Petrom a mai plătit încă un salariu net către stat. Adică circa 22.000 de salarii nete care nu sunt mici sub formă de impozite și taxe. Și asta lunar.
  • În prețul final de vânzare al litrului de motorină și benzină cea mai mare parte sunt impozite indirecte (accize, TVA) importante. Adică, pe spinarea Petrom statul încasează impozite indirecte importante care sunt sursa principală la bugetul statului. Cel care muncește în Petrom trebuie să știe că circa 60% din valoarea vânzărilor sale sunt de fapt taxe și impozite colectate pentru stat. Pentru care statul nu plătește mare lucru către Petrom. Ba dimpotrivă, mai nou se gândește să îi pună noi taxe pentru că are profituri prea ”nesimțite”. E cu atât mai de admirat acest profit, cu cât statul a crescut constant presiunea fiscală (accizele) în ultima perioadă. Ceea ce arată clar că profitul nu provine dintr-o redevență mică sau incorectă sau din alte privilegii. Dimpotrivă, redevența mică a venit la pachet cu multe pretenții din partea statului. În plus, trebuie să înțelegem că resursele subsolului nu au nici o valoare economică dacă rămân în pământ și nu le extrage nimeni pentru a le introduce în circuitul economic (în piață). Extragerea din pământ presupune costuri și eforturi. Care, din ce vedem, ar fi mai bine să fie alocate în privat mai degrabă decât la stat.
  • Petrom creează sau menține locuri de muncă. Nu guvernul sau nu vreo instituție a statului. Nu politicianul, care nu a făcut niciodată afaceri în piață fără a avea susținerea din partea statului, creează locuri de muncă (sau, dacă le creează politicianul, le va menține atâta timp cât e la putere sau cât controlează bugetul public). Mai mult, Petrom creează locuri de muncă și obține profiturile într-un sistem de concurență puternic (benzinăriile sunt ca ciupercile în jurul nostru).
  • Petrom este dovada clară că managementul privat autentic (și nu numit de stat sau aflat sub controlul direct sau indirect al celui care te-a numit) produce rezultate mai devreme sau mai târziu. Doar prin privatizare se poate ajunge la management privat autentic care are toate stimulentele să performeze real.
  • Petrom girează un program de responsabilitate socială generos (Think Ahead, Olimpicii Petrom, Parcurile Viitorului, Resurse pentru viitor etc.). Sunt sume importante alocate pe proiecte dezvoltate în parteneriat cu societatea civilă.
  • Petrom a anunțat un program impresionant de investiții pentru 2013 – circa 1 miliard de euro. E o creștere de aproape de 1% care se va reflecta în PIB. Aceste investiții se adaugă la cele deja realizate. Vor genera noi locuri de muncă și noi oportunități de afaceri pe orizontală pentru cei care vor fi implicați în acest program.
  • Statul român a rămas acționar la Petrom pentru 20% din acțiuni (alocate către Ministerul Economiei). Adică, din profitul net (după ce o treime a fost dat statului sub formă de impozite pe profit) Ministerul Economiei mai încasează încă 1/5 din profitul net (în total cam jumătate din profitul net al Petrom se duce către statul român, pe lângă redevențele aferente).

În aceste condiții, trebuie să interpretăm corect succesul Petrom, să îl apreciem ca atare. România are prea puține companii ca Petrom. România are în continuare prea multă încrâncenare politică în jurul privatizărilor. Orice agresiune (a se vedea taxele puse mai nou în sectorul energetic) nu va crea decât și mai mult haos și mai multe probleme. Rezultatul acestui război inutil cu companiile din piață va fi retragerea lor din economie, pierderea de locuri de muncă, dificultăți în a găsi carburant cu ușurință. România rămâne țara cu cel mai mic preț la benzină și motorină din Europa. E și ”vina” Petrom pentru care ar trebui să îi mulțumim.

Notă:

Știu, unii ar considera că OMV, care stă în spatele Petrom nu e privată 100%, și au dreptate: în spatele OMV stă o companie de stat austriacă care însă este minoritară (deține doar 31.5% din acțiuni, restul fiind împărțite între o companie aparținând unor șeici din Emiratele Arabe Unite – 24.9% și bursă – 43.3%). OMV rămâne preponderent privată. Mai mult, statul român are acțiuni deținute la Petrom într-o proporție importantă (20%) dar nu coincide cu minoritatea de blocaj dacă e să ne uităm în statutul său.

Informații suplimentare:

Acționariatul OMV

Acționariatul Petrom OMV

Prețul motorinei și benzinei în Europa


24 Comments on “”Ticăloșii” de la Petrom”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. A says:

    Cat mai plateste Petrom-ul pentru un articol ?

  2. sasu says:

    Doua intrebari:

    Te-au platit la numarul de caractere sau la bucata articol ?

    Termenul „prostituat” , se poate aplica in presa ?

  3. Paun Cristian says:

    @ sasu / @ A

    Ce vă mai place vouă haiducia. Înțeleg că sunteți din categoria celor nemulțumiți de Petrom și orice alte companii private care obțin în România profituri ”nesimțite”.

    Niște argumente cum că nu aș avea dreptate ați fi în stare să produceți. În afară de niște comentarii absolut deplasate și fără sens.

    De ce e rău Petrom-ul că obține profit pentru el dar, paradoxal, și pentru statul român (taxe, parte din profit importantă, redevențe). Ați închide Petrom-ul? Cui l-ați da dacă ați avea în mână puterea? Că înțeleg că actualii acționari privați nu vă plac.

    Și pentru liniștea dumneavoastră: nu am luat nici un ban de la nimeni. Ce scriu eu e gratis 100% fiind bun public oferit de mine bonus.

    Iar legat de ”prostituție” ea exită și invers cu vârf și îndesat: ia intrați pe principalele ziare de știri și vedeți cât de mulți fac spume la gură sau bătături în degete scriind despre virtuțiile pactului fiscal, necesitatea echilibrului bugetar cu taxe enorme, virtuțiile haiduciei prin taxe și impozite, niciodată suficiente pentru a umple burdihanul unora sau altora.

    Dacă nu lucrați pentru stat (haiduci) atunci încercați să nu mai rezonați la tot felul de mesaje belicoase de care e plin internetul cu privire la investitori / capitaliști. O să călcăm pe urmele Bulgariei cu astfel de atitudini. Și știm și noi cine își dorește haos în partea asta de Europă.

  4. Paun Cristian says:

    Și încă o întrebare pentru dumneavoastră la care chiar insist să am un răspuns:

    Între Petrom și Oltchim ce ați alege și de ce?

    Vă provoc deschis să lăsați scârba față de capitalism deoparte și intrați în lumea argumentelor și dezbaterii civilizate de idei.

  5. Di Gigio says:

    Termenul „idiot” se poate aplica postacilor fara creier?

  6. iosiP says:

    Chestia „nostima” e ca haiducii lui Sapteclase nu reactioneaza cand sunt sterse datoriile firmelor de stat (pe banii nostri).

  7. Elementul Zero says:

    Oare de ce tac cei care au pus primele comentarii? Să fie vreo problemă de argumente?

  8. narcis says:

    Singura problema in chestiunea PETROM este ca am vandut OMV subsolul, unul pe care eram in stare sa-l exploatam singuri. In rest, e ok sa vinzi distributia, poate chiar si rafinarea, doar a vinde subsolul, zacaminte energetice pentru care s-au dus si se vor mai duce razboaie, e o imensa eroare si chiar poate un act de tradare. Ca PETROM obtine profit, bravo lor, ca aduce bani la buget e ok (si mai ok era sa fie bine folositi acesti bani, alta poveste). Dar nu stiu cat mai era profitul fara aceste resurse vandute la pachet (inclusiv terenuri cumparare de PETROM prin Asia).

  9. sasu says:

    „De ce e rău Petrom-ul că obține profit pentru el dar, paradoxal, și pentru statul român (taxe, parte din profit importantă, redevențe). Ați închide Petrom-ul? Cui l-ați da dacă ați avea în mână puterea? Că înțeleg că actualii acționari privați nu vă plac.”

    Argumente vreti ? Poftim argumente.
    Actualii „actionari privati” sunt de stat .
    OMV e detinuta asa :

    ÖIAG (31.5%)
    ( Österreichische Industrieholding :asta e statul austriac )
    IPIC (24.9%)
    ( International Petroleum Investment Company (IPIC) – apartine guvernului Emiratelor Arabe Unite , e infiintata prin decret de stat dat de seic Zayed in 1984)

    Asa ca sa reformulez intrebarea dumneavoastra si sa vi-o pun inapoi :

    Daca tot e de stat compania , de ce sa nu fie a statului roman ? E mai bine sa fie a statului austriac si a E.A.U. ?

  10. sasu says:

    „Notă:

    Știu, unii ar considera că OMV, care stă în spatele Petrom nu e privată 100%, și au dreptate: în spatele OMV stă o companie de stat austriacă care însă este minoritară (deține doar 31.5% din acțiuni, restul fiind împărțite între o companie aparținând unor șeici din Emiratele Arabe Unite – 24.9% și bursă – 43.3%). OMV rămâne preponderent privată.”

    PS : Preponderent privata doar daca facem abstractie de matematica de clasa a doua care ne invata ca
    31.5% + 24.9% = 55.4%

    Apartinant „unor seici” din E.A.U. ?

    http://www.ipic.ae/En/Menu/index.aspx?MenuID=3&catid=26&mnu=Cat&fst=cm&mi=vs
    Ca sa citez de pe site-ul lor :

    „The International Petroleum Investment Company, IPIC, was formed by the Abu Dhabi GOVERNMENT in 1984, and tasked with an ambitious mandate to invest in the energy and related sectors across the globe.”

  11. sasu says:

    Si inca o chestie draguta despre IPIC observata pe site-ul lor :

    CEO companiei e Sheikh Khalifa bin Zayed Al Nahyan, President of the United Arab Emirates.

  12. Paun Cristian says:

    @ sasu

    Am următoarele argumente:

    1. Pe piața de capital OMV are listate cam 43.3%, un procent suficient de mare pentru a asigura minoritatea de blocaj pentru majoritatea deciziilor. Ar fi important să vedem cum se conduce compania (are un Executive Board, un Supervisory Board în care reprezentanții se numesc într-un anumit fel și care ia decizii cu majoritate simplă sau nu). Niciodată statul austriac nu poate lua decizii fără șeici sau fără reprezentații investitorilor de pe bursă. Nu pot unii fără alții. Deci privatul contează enorm în deciziile OMV. E complet altceva decât atunci când statul român prin reprezentanții săi politici în CA lua decizii sau când sindicatele Petrom impuneau unele lucruri. Aici trebuie să admiteți că am dreptate.
    2. Când a avut statul român în proprietate, Petrom a fost sistematic furat până aproape de faliment (bine că l-au privatizat la timp că ajungea ca Oltchim). Faptul că acum, în această combinație în care apar și firme de stat indirect, e mai bine administrat Petrom asta spune multe. Statul austriac și șeicii EAU (să nu confindați totuși ”democrația” din EAU cu democrația de la noi; a fi șeic în EAU e diferit de a fi parlamentar în România) sunt mai buni administratori decât statul român. A readuce statul român la administrarea Petrom prin confiscarea companiei (naționalizare) sau prin creșterea redevențelor la un nivel insuportabil astfel încât ăia să renunțe e o mare prostie.
    3. Nu mă deranjează până la urmă ca un alt stat să dețină o companie în România. E pe bugetul lor și dacă compania are pierderi suferă contribuabilul austriac sau șeicul arab. Dacă are pierderi compania, cele mai multe se duc direct către acele state (noi nu ma luăm impozitele pe profit dar redevența o luăm oricum). Evident că dacă are profit tot ei câștigă. Repet însă parțial câștigă ei pentru că cam 50% din profitul net rămâne în România (impozit pe profit 16%, impozit pe dividend 16%, 20% din impozitul net și redevența de 7%). Deci eu zic că e mult mai bine așa pentru contribuabilul român.

  13. edy says:

    Statul a privatizat sectoarele profitabile ca sa nu-si mai bata capul cu scosul de bani pt bugetari,falsi asistati sociali,etc.Din pacate in loc sa imbunatateasca mediul de afaceri dupa ce a vandut Petrom pt a avea cat mai multe IMM care sa angajeze oameni, a preferat sa angajeze chiar el sute de mii de bagatori de seama.Asa ca noroc cu astia de mai fac profit sa-i tina inca pe haiduci.Oricum haiducia se va diminua in urmatorii trei ani pt ca altfel vom avea 3 Romanii:napastuitii saraci ,napastuitii din privat si fericitii de la stat(minus cativa dintre ei ca sa fim corecti)

  14. Di Gigio says:

    @edy – „Statul a privatizat sectoarele profitabile” – poti dezvolta putin afirmatia asta? profitabile raportat la ce?

  15. edy says:

    @Gigio,
    Faci analize pe text ?:)Ma refeream la cele profitabile in prezent la Petrom in speta nu la faptul ca ar fi fost profitabile la vremea aia ,desi cine stie care era adevarul :)Ca nu de prosti or fi cumparat austriecii.

  16. edy says:

    @Gigio:
    Apropo de profitabil stii celebra zicere :va rugam sa ne scuzati nu producem cat furati 🙂

  17. iosiP says:

    @edy

    Conform rationamentului tau toate sectoarele sunt profitabile: e suficient sa fie gestionate in mod eficient.
    Oare chiar asa sa stea lucrurile?

  18. Paun Cristian says:

    Eu cred că Petrom era profitabilă și înainte și după privatizare. Doar că profiturile erau împărțite într-un mod diferit:

    – Înainte de privatizare: exclusiv în buzunarul unor șmecheri politici, pierderile erau socializate întotdeauna pe baza poporului;

    – După privatizare: în buzunarul unora (incluzând și statul român cu 50%) și pierderile nu mai sunt socializate pe buzunarul nostru.

    Prefer varianta 2 ca unul care nu lucrează la Petrom, nu are putere politică să extragă rente și își plătește conștiincios taxele (el și toată familia).

  19. concediatu'delapetrom says:

    Ai ca-mi place…petrom angajeaza 20000 de mii de oameni???
    Pai asta-i numarul intreg al salariatilor activi, iar pina la finele anului 2013, dragul tau Petrom scapa de vreo 5000 din angajatii astia prin concediere colectiva.
    Eu unul sunt concediat din februarie 2013, iar in decizia de concedierea a mea scrie ca OMV Petrom nu isi mai permite sa ma plateasca pentru ca are …pierderi. Fix dupa 2 saptamini apare si sefa Petromului care declara profitul „nesimtit” facut de Petrom, prin munca salaritilor ca si mine, in 2012. Hai, zi-mi ceva dragut..

  20. Paun Cristian says:

    @ concediatu de la petrom

    E o dramă într-adevăr. Nu e plăcut să fii dat afară. Însă Petrom este o afacere privată. Nici mie nu îmi place să vin la dumneavoastră în casă, propunându-mi să îmi iau cina pe banii dumneavoastră, și să primesc un șut în fund. E neplăcut.

    Oare Petrom are toată vina că nu mai poate să vă plătească salariul?

    Gândiți-vă că Petrom își ține angajații săi (mă refer la cei din comercial) ca ei să încaseze 60% din cifra de afaceri ca taxe ale statului român (accize și TVA). Adică pe costul Petrom statul încasează taxele sale fără să cheltuiască mare lucru. Evident că se pune problema cât de profitabil poate fi pentru o companie să își țină spațiile comerciale deschise 60% din timp pentru stat.

    Ia mai gândiți-vă la ceva: Petrom ca să vă țină angajat trebuie să plătească pentru 1000 lei net cam 850 lei statului român. Nu cred că aveați 1000 lei net. E un efort extraordinar.

    Mai gândiți-vă că la final când anunță acel profit imediat vede și cum acel proit e dijmuit de statul român prin: impozit pe profit (16%), impozit pe dividend (16%), 20% din profitul net.

    E ușor să arunci cu noroi în privat și să îl găsești mereu vinovat. Salariat fiind, nu percepeți cu adevărat natura riscului antreprenorial decât atunci când vă pierdeți locul de muncă și va trebui să vă ofertați munca către un alt antreprenor. Ei bine, antreprenorii care vă angajează au zilnic stresul pe care dumneavoastră periodic (atunci când sunteți concediat) îl aveți.

    Vă place sau nu, nu sunteți niciodată pe picior de egalitate cu antreprenorul sau capitalistul. Dacă vreți să fiți atunci acumulați capital. Economisiți și nu consumați tot ce câștigați! De aceea economisirea și nu consumul e sursa prosperității și creșterii economice reale. Iar dacă nu câștigați prea mult e din vina statului în primul rând care ne fură 80% din venituri. Și nu ne oferă nimic sau mare lucru în schimb. Pe ei ar trebui să fiți supărat în primul rând. Și rău de tot!

    O sugestie poate: deveniți acționar la Petrom sau la OMV! Sunteți liber să o faceți cu ce ați pus deoparte din salariul de-a lungul timpului. Foarte simplu și ușor puteți deveni stăpânul celor care lucrează în Petrom.

  21. Aleex says:

    Intr-adevar, concedierea e un moment trist. Intreprinzatorul privat (entrepreneur) e la fel de trist in momentul in care oferta sa nu este acceptata. Cui i se poate plange acesta? (retoric)
    Am incercat candva o paralela intre resursele minerale si cele umane:
    1.cata vreme poti (si stii cum!) sa iti administrezi singur resursele, ca om, lucrand ca entitate separata, prin contracte – se numeste ca esti un partener de afaceri. In momentul in care te „angajezi” undeva, recunosti ca nu iti poti gestiona (acum) singur resursele si le „concesionezi” unui privat. Acest privat iti va intoarce din resurse (salariu), dar acestea nu vor fi niciodata cat ai fi primit prin contract privat, tocmai pentru ca iti face acest serviciu de management.
    2. In paralel, iti face un serviciu pe care nu il cuantifici inca, acela ca acolo inveti ceva (poate) util pentru mai tarziu, cand, poate, nu iti vei mai concesiona resursele.
    3. In al treilea rand, imagineaza-ti ca ai primi tot salariul, dupa exemplul de mai sus, de 1850 lei. Acestea sunt de fapt banii pe care ii intoarce „patronul” catre angajat, iar salariul „mic” il datorezi (mult iubitului) stat, care pretinde ca stie mai bine decat tine, care ai produs banii tai, cum sa ii administreze.

  22. arabu says:

    Nu-i bai ca e privatizat. Baiul este ca acolo e un cuib de viespi sau copiii lor care fac in continuare orice pentru propriul profit. Uitati-va un pic la securistii care colcaie acolo, care incearca sa impresioneze cu marile realizari, vezi Doamne, pentru binele tarii. Vax albina! o hotie, o pacaleala precum toate celelelate. Ia uitati-ve prin biografiile celor care lucreaza acolo si va veti explica cine „suge” de la Petrom. O masa de lingai, prosti, facand poate inconstient jocul unor mari actori pe piata de petrol. Si cine sunt nababii lumii? Cei cu petrolul.

  23. vasilescu lucian says:

    Tot ce s-a facut in PETROM s-a facut cu sudoare si sange,
    activele valorau peste 15miliarde$,a da statului austric
    aceste active +bogatiile subsolului pana la epuizare pe nimic (aceeasi suma cu care s-a privatizat Romtelecom)este un act de tradare nationala.

Dă-i un răspuns lui Paun Cristian

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person