#36 Misterul piețelor

Piața și mecanismul de formare a prețurilor par pentru marea majoritate a fi ceva banal, ușor de înțeles. Redus simplist la legea cererii și a ofertei, din care putem deduce automat un preț format de echilibrul celor două, cu o dinamică ușor de explicat, nimic greu de priceput. Crește prețul când oferta scade sau crește prețul odată cu cererea. Cu niște factori determinanți în spatele celor două, prețul de echilibru poate fi astfel modelat, dinamica lui poate fi anticipată.

Puțini știu însă că acest model neoclasic al pieței este unul bazat pe o ipoteză deloc simplă, dacă nu chiar imposibilă în piractică: piața pe care este valabilă legea cerererii și a ofertei trebuie să fie una pură și perfectă (adică, să aibă mulți competitori, o piață pe care prețurile de echilibru se ajustează instantaneu la modificarea cererii sau a ofertei, o piață pe care toți competitorii dețin o informație completă despre deciziile celorlalți etc.). Prin această ipoteză de bază, modelul acesta al explicării prețurilor este unul foarte rudimentar și, de foarte multe ori, dă greș. Legea cererii și a ofertei nu explică complet și suficient dinamica prețurilor.

Nu întâmplător și oarecum păgubos pentru discuție, A. Smith vorbea fără să dea prea multe detalii despre o ”mână invizibilă” care reglează totul în piață. Ceva ascuns, ceva misterios și care nu este atât de ușor de descifrat. Nu poți închide însă discuția despre piață și prețuri cu acest argument foarte vag: o mână invizibilă rezolvă totul, mai ales când ”mainstream-ul” economic explică piața și prețurile ca fiind ceva mecanic și determinist (știut dinainte de către toți) și când mulți pledează pentru o ”mână vizibilă” care să coordoneze din afară mecanismele pieței. ”Mâna invizibilă” te trimite imediat la ceva ascuns, ceva greu de descifrat, misterior, arbitrar și lipsit de coordonare. Ceva greu de anticipat, greu de inclus în calcule și în acțiunile tale viitoare. Greu de explicat și de folosit ca argument pentru a spune ce se întâmplă cu piața și cu prețurile, cu echilibrul acesteia.

Piața este locul unde are loc cea mai complexă operațiune de cooperare și de coordonare socială. Una spontană și la care toți participă voluntar. Starea naturală a pieței este dezechilibrul, nu echilibrul ei. Acela contează, acela generează profit, acela îndeamnă la cooperare și coordonare pe toți cei care acceptă voluntar schimburile. Operatorii din piață nu caută niciodată echilibrul, ci dezechilibrul ei. Cu cât piețele sunt mai libere, cu atât ele rezolvă mai repede dezechilibrele descoperite de antreprenorii de succes. Nu este nevoie de un coordonator central pentru a aduce echilibru, acesta fiind inutil pentru participanți. Echilibrul piețelor ține departe de ele operatorii implicați în schimburi și în alocarea de resurse din spatele lor. O piață la echilibru nu prezintă niciun interes pentru nimeni, este un spațiu al inacțiunii, nu al acțiunii umane.

Cu cât prețurile se formează în urma acestui proces amplu de coordonare voluntară din cadrul piețelor, cu atât ele sunt mai corecte pentru toți operatorii din piață (producători și consumatori, deopotrivă). Incorecte devin din primul moment când un coordonator central (statul) le alterează prin mecanisme specifice. Piețele sunt un facilitator al schimburilor voluntare dintre noi și așa trebuie să rămână. Imperfecte dar extrem de utile.

Ca să poți participa la un astfel de schimb, trebuie să știi să faci două lucruri elementare:

– Să cauți mereu să descoperi oportunități (atât ca și consumator, cât și ca producător). Asta înseamnă să cauți mereu cea mai bună alternativă de consum sau de producție, față de ce există (sau cunoști) până în prezent.

– Să ai abilitatea de a specula mereu de pe urma acestor descoperiri pe care le faci. Să înțelegi profitul din spatele valorificării acestor descoperiri și să îl maximizezi prin acțiunile tale. Noi speculăm întotdeauna când acționam, și atunci când consumăm, și atunci când economisim, și atunci când investim, și atunci când producem. Speculația pentru profit este baza oricărei acțiuni umane.

Piețele și prețurile sunt departe de a fi ceva mecanic, ceva determinist. Depind de capacitatea de descoperire, de puterea de a specula oportunitățile care apar, de capacitatea de a valorifica imperfecțiunile informației disponibile, de limitările în a anticipa acțiunile concurenților.Piețele reprezintă unul din salturile majore ale omenirii. O inovație tot mai greu de apărat. Ele au îmbunătățit radical modul în care alocăm resurse rare pentru scopurile noastre infinite. Au facilitat descoperirea antreprenorială de oportunități și au dus speculația pentru profit la un alt nivel (de ambele părți ale schimbului). Au accelerat enorm dezvoltarea, inovarea, progresul tehnologic și acumularea de bunăstare.

Națiunile care refuză sistematic dezvoltarea de piețe cât mai libere, care se opun alocării de resurse prin mecanismul acestora, care reglementează excesiv piețele, le sufocă punându-le în cârcă instituții inutile, care plafonează, subvenționează sau care se izolează de o piață globală tot mai integrată și mai plină de oportunități ajung să își ducă traiul de pe o zi pe alta. Se îndreaptă, mai devreme sau mai târziu, spre faliment. Falimentul din spatele socialismului.