#40: Când investim, speculăm?

A specula este un termen care are adesea conotații extrem de negative. În opinia publică generală, ne ferim de speculă, nu este ceva nici moral și nici de dorit atunci când vrei să prosperi. Este considerat un mod nesănătos de a acționa.

Există vreo diferență relevantă din punct de vedere economic (nu semantic) între speculație și investiție? Când investim, speculăm?

Teoretic, nu există nicio diferență. În plan economic, speculația este asociată oricărei acțiuni umane, mai simplă sau mai complexă. Paradoxal, nu acționăm economic niciodată fără să nu speculăm. A specula înseamnă a valorifica mereu o situație în favoarea ta. A specula înseamnă a căuta o oportunitate, a descoperi o situație favorabilă ție (o acțiune cu un preț mult mai mic, o obligațiune subevaluată, o perspectivă de creștere semnificativă a prețurilor pe bursă etc.) și a o valorifica întru prosperitatea ta.

Conform DEX, a specula înseamnă ”a trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva”. Acțiunea umană, în plan economic, asta înseamnă. În condiții de reurse rare, mereu încercăm să extragem cele mai mari foloase din cheltuirea acestora. Profitul este esența acțiunii umane. Fără profit (monetar sau nemonetar), nu ieșim din casă, nu acționăm. Maximizarea profitului este un comportament cât se poate de rațional și presupune utilizarea (exploatarea) de reurse, situații și oportunități. Descoperirea lor. Mereu facem speculă, mereu încercăm să vindem ceva la un preț mai mare decât prețul inițial. Dacă nu am face asta, am pierde în urma acțiunilor noastre.

Speculația are și o conotație negativă. A vinde la ”supra-preț”. Însă, atâta timp însă cât poți să vinzi și găsești cumpărător la prețul la care vinzi, indiferent la cât ai cumpărat inițial ceea ce vinzi, nu există supra-preț. Există preț și… atât. Ideea de supra-preț presupune o judecată de valoare în plus care nu se poate face din afara jocului, din afara tranzacției. Prețul la care se vând și se cumpără active este prețul corect. Imperfect, dar corect. El nu este niciodată ”prea mare”, ”prea mic”, ”nesimțit”, ”nedrept”, ”injust”, ”incorect”. Este preț și este imbibat de foarte multă informație utilă pentru toți participanții la piață. ”Supra-prețul” este un concept scos din pălărie, bazat pe o judecată de valoare subiectivă, adesea făcută din afara jocului sau pieței, de către actori care nu acționează direct, folosit adesea ca argument pentru a interveni în jocul pieței și a extrage, eventual, un avantaj personal din această intervenție.

Investiția este și ea parte a acțiunii umane. Una foarte importantă, care oferă o resursă extrem de importantă – capitalul. Presupune, ca orice acțiune antreprenorială, descoperire, calcul și asumarea riscurilor. De cele mai multe ori, investiție înseamnă cumpărarea unor active la un preț mai mic pentru a fi vândute ulterior la un preț mai mare, maximizând profitul din spatele unei astfel de operațiuni. Pe bursă, poți să obții acest profit și invers: vinzi ceva ce nu deții acum la un preț mai mare, prezumând că vei cumpăra în viitor la un preț mai mici activul care face obiectul tranzacției (operațiunile de tip short). În ambele cazuri speculezi. Mizezi pe o evoluție a prețului generatoare de profit, urmărești o maximizare a profilului risc – câștig așteptat.

Distincția dintre investiții și speculații este oarecum incorectă. Unii fac totuși o separație între cele două concepte când vine vorba de termen scurt (speculații) versus termen lung (investiții). Sau când vine vorba de investiții pentru a avea control, decizie, drept de proprietate și a extrage dividende în timp din companiile la care participi cu capital și de speculații când urmărești doar o diferență de preț fără a fi interesat de celelalte caracteristici cu care vin la pachet activele financiare listate pe bursă. Sau vorbim de investiții în acțiuni și obligațiuni și de speculații cu FOREX (derivate, valute, cripto, NFT-uri, ABS-uri). Dar aceste distincții sunt mai degrabă generatoare de confuzii.

Da, când investim, speculăm. La fel ca atunci când dorim să consumăm o prăjitură gustoasă sau când vrem să vizionăm un film bun la cinema. Extragem maxim de profit din aceste acțiuni. Altfel, nu le facem. Altfel, pierdem resurse importante. Nu este nimic rău în a specula. Dimpotrivă.

Nimeni nu contestă însă că printre speculatori sunt și operatori care nu spun totul, ascund adevărul, îl prezintă parțial sau trunchiat. Piața este mereu imperfectă. Informația pusă pe masă de participanți este mereu incompletă și imperfectă. Ascunde multe, cu sau fără voia participanților la piață. Comportamentul înșelător nu este dominant și nu rezistă prea mult într-o piață funcțională. În răspărul imperfecțiunilor și externalităților negative, piețele reușesc să țină la respect și să marginalizeze rapid pe cei care înșeală, nu sunt transparenți, nu sunt sinceri în tranzacțiile lor. Acest lucru se întâmplă adesea mult mai rapid decât orice reglementare sau orice acțiune a unei instituții creată să corecteze imperfecțiunile pieței. Libertatea piețelor, nu constrângerea, reprezintă condiția esențială în acest caz. Cu cât piețele sunt mai libere, cu cât operatorii care participă la ele sunt mai educați și mai informați, piețele devin mai eficiente. Adică, descoperă mai repede pe cei care înșeală și îi trimit la plimbare.