#42: Structura producției

Economia trebuie înțeleasă ca un amplu proces de coordonare spontană între actorii principali care participă la ea: producătorii, consumatorii, creditorii, capitaliștii (sau investitorii), salariații etc. Piața este locul unde această formă de cooperare socială complexă ia naștere și se dezvoltă. Piața nu doar că permite alocarea eficientă de resurse rare pentru nevoi nelimitate dar este spațiul unde se formează spontan și pe baze voluntare raportul de schimb între resursele rare implicate în procesul de producție. Acest preț, mai departe, este baza tuturor calculelor în acțiunile antreprenoriale care au ca scop obținerea de profit din producția și vânzarea de bunuri și servicii către consumatori. Antreprenoriatul fără prețuri (libere) este o imposibilitate economică. Aceste calcule de profit ale antreprenorilor iau în considerare prețuri la materii prime, forță de muncă, utilități, capital (unii le numesc costuri) formate în piețe specifice și ele decid, în ultimă instanță ceea ce merită să fie produs și ceea ce urmează să fie produs într-o cantitate mai mică sau chiar deloc. Adică, antreprenorii, în baza calculelor și proceselor de descoperire, stabilesc o structură a producției, o structură a ofertei de bunuri și servicii. Pornind mereu de la nevoile consumatorilor, de la prețuri și calculele bazate pe ele. Este eronat să imaginăm o producție decuplată de consumatori, de piață, de concurență. Nimeni nu consumă resurse, nimeni nu este dispus să piardă, mai ales când sunt riscate resurse proprii. Economia mai spune un alt lucru esențial: înainte de a fi consumatori, trebuie să ne angajăm într-un proces de producție de bunuri și servicii din care să extragem profiturile necesare acestui consum ulterior (legea lui Say). Legea lui Say nu spune că producția este decuplată de consumatori. Dimpotrivă, leagă consumul ulterior de succesul din procesul de producție, imposibil fără conectare la nevoi, la piață, fără prețuri libere. La fel de eronat este să considerăm că consumul poate genera producție în mod automat (crește consumul de X, crește și oferta în piață) pentru că producția are nevoie de mult mai multe ingrediente decât simplul potențial de consum în creștere pentru anumite bunuri și servicii. Aici eșuează keynesiștii când pun în centrul modelelor de dezvoltare economică cererea agregată, de la cerere la ofertă fiind însă cale lungă.

Structura producției este esențială pentru a înțelege modul în care se adaugă valoare în economie. Ea poate să presupună, la un moment dat:

• O extindere pe orizontală a structurii de producție: într-o economie se produc și se schimbă mai multe bunuri de același nivel de prelucrare (materii prime, de exemplu).
• O extindere pe verticală: într-o economie se produc și se schimbă mai multe bunuri din amonte și din aval (de exemplu: se produce lemn, se prelucrează lemnul în PAL, PAL se prelucrează în mobilă);
• O extindere internațională (exportul): se produce pentru piața internă și pentru piețe internaționale care pot avea caracteristici și riscuri diferite de piața locală;
• O extindere către bunurile și serviciile ”non-tradable”, cele care nu au o piață, se tranzacționează prin alte mecanisme decât cele de piață: producția se realizează prin companii de stat care dețin monopol sau oligopol asupra unor domenii considerate strategice sau în stadiu incipient de dezvoltare;
• O extindere în cadrul unor lanțuri de valoare globale: producția este integrată într-un lanț de valoare care se dezvoltă la nivel global, fiecare sistem economic contribuind cu o parte la produsul final (complex), pe baza avantajelor comparative și competitive deținute la nivel local.

Pentru a înțelege dezvoltarea economică (dinamica valorii adăugate, dinamica venitului național) este foarte important să înțelegem cum se formează această structură de producție. Doar așa vom pricepe de ce o națiune are PIB/locuitor mai mare sau mai mic, are PIB mai mare sau mai mic dar este mai mult sau mai puțin rezilientă în fața unor crize (PIB se prăbușește mai mult la o criză) sau această valoare adăugată se regăsește mai mult sau mai puțin în bunăstarea națiunii.

Cei care fetișizează PIB și PIB/locuitor ignoră complet această problemă a structurii producției și nu își pot explica de cele mai multe ori efectele adverse ale politicilor publice care pretind că ne îndreaptă într-o direcție sau ne oferă bunăstare. Este, din punctul meu de vedere, unul din cele mai importante neajunsuri ale acestui agregat macroeconomic. Adesea nu arată mai nimic, mai ales în situații de criză.