Înconjurat de mister şi „promovat” de tot felul de reprezentanţi oficiali care nu puteau să facă publice informaţii de interes naţional am aflat în sfârşit că banii de la FMI vor veni în România, că s-a bătut palma pentru suma de 19 miliarde de dolari cu această instituţie şi că doar 4 din cele 19 miliarde vor fi la dispoziţia guvernului, restul intrând în visteria BNR.

Am să încerc să aduc în discuţie un alt punct de vedere asupra oportunităţii acestui acord pentru actuala guvernare. În primul rând subscriu ideii că acest acord care presupune nişte condiţii mai mult sau mai puţin explicabile raţional prin situaţia actuală din România, a creat un motiv pentru actuala guvernare pentru a-şi explica măsurile de austeritate pe care vrea să le vâre pe gâtul românilor în paralel cu promovarea acelei idei „geniale” de investiţie publică in infrastructură promovată cu atâta emfază de actualii guvernanţi. Pe de o parte se cere cumpătare din partea celor care sunt plătiţi derizoriu (în cele mai multe cazuri) şi o înţelegere a crizei, pe de altă parte guvernul a avut „curajul” să aloce 20% din actualul PIB în condiţii de criză pentru proiecte de infrastructură. Aceste proiecte nu vor face decât să intre în mâna unei clientele politice, să polarizeze şi mai mult veniturile în România şi să crească şi mai mult importurile (de echipamente, consumabile etc). Oricum vor fi mai prost controlate de angajaţi cu sporurile tăiate radical de un guvern mult prea procupat cu costurile vizibile (cele de pe ştatele de plată) ale administraţiei publice. În nici un caz această grijă pentru „proiectele de infrastructură ale statului” nu vor salva România de criză ci o vor adânci şi mai mult. Aceste „proiecte în infrastructură” dacă implică calculatoare sau microbuze în şcoli nu vor da de lucru în nici un caz economiei româneşti. Şi atunci poate că era mai bine să nu le facem acum în perioadă de criză sau cel puţin să le facem la un nivel rezonabil.

În acest context guvernul avea nevoie ca de aer de Fondul Monetar Internaţional care să poată fi folosit ca justificare sau ca bici împotriva unei populaţii tot mai nemulţumită de efectele politicilor publice din România. În plus, guvernul mai puţin capabil să vadă cât anume va fi creşterea economică pentru acest an (ce să mai spunem de anii care vor urma), a preferat să includă în jocul său de-a administrarea şi să facă părtaş la guvernare pe specialiştii de la Fondul Monetar Internaţional. Adică atunci când te pricepi mai puţin la economie şi la criză chem pe un altul care e cel puţin mai bun decât tine, însă găseşti o formă să nu te dai tu la o parte cu nici un preţ.

De aceea aveam noi nevoie de FMI: să devină el pretextul (sau omul negru) în faţa unei populaţii tot mai sărăcite de impozite prost cheltuite şi de unul care mai ştie câte ceva (oricum mai bine decât mine) cu ce se mănâncă economia aceasta. În contextul unor alegeri prezidenţiale din acest an greu încercat e bine ca FMI să fie de vină şi nu guvernul actual. Atrag însă atenţia că măsurile impuse de FMI în plan economic nu s-au soldat până acum cu succes în nici o ţară din lume (Coreea de Sud a intrat şi mai rău în criză, Indonezia la fel, Somalia la fel, Argentina la fel, Ungaria la fel şi exemplele pot continua). Ce ne-ar îndreptăţi pe noi să credem că România va fi primul succes răsunător al FMI mai ales că avem experienţa înţelegerilor trecute care ne-au îndepărtat de UE şi ne-au plasat în eşalonul 2.

Să nu uităm în cele din urmă că FMI este şi el o instituţie publică ce trebuie să îşi justifice activitatea în faţa marilor puteri financiare ale lumii. Cauta cu disperare cobai pe care să îşi aplice „politicile sale” fără să rişte nimic. Pentru că aplicarea politicilor respective se face pe pielea contribuabililor din acele ţări şi nu afectează salariile celor care le propun (de cele mai multe ori în spatele unor birouri luxoase şi confortabile). Prea repede ne-am oferit pentru a fi o nouă victimă a FMI.

Să revenim însă la împrumutul de la FMI. El are ca destinaţie un singur scop: menţinerea stabilă a cursului de schimb în contextul problemelor de balanţă de plăţi externe (deficit comercial cronic dublat de reducerea intrărilor de valută sub formă de ISD-uri sau ISP-uri). La acestea se adaugă şi promptitudinea cu care agenţiile internaţionale de rating (cele care au dat greş cu rating-ul pentru GDR-uri şi alte securitizări ipotecare) au deteriorat rating-ul României scumpind accesul la resurse de finanţare externă. În acest context pomana de la FMI e foarte utila. Însă nu suficientă şi nu pe termen lung. Dacă nu reformăm România adică nu renunţăm la implicarea statului în economie (nimic nu mişcă în ţara asta fără reprezentanţii locali sau naţionali) nu vom rezista pe termen lung. Bruma de investitori privaţi şi de tineri interesaţi să îşi deschidă o afacere va fi topită foarte rapid.

Dar haideţi să discutăm însă despre „utilitatea” împrumutului de la FMI. De ce spun eu că este inutil. Pentru că el intră în cea mai mare parte a sa în rezerva internaţională a BNR. Cea cu care se intervine pe piaţa valutară. Băncile mamă din străinătate dar şi companiile mamă din diferite transnaţionale abia aşteaptă să intre în contul BNR această rezervă. De ce? Pentru că ei au profituri în lei în conturi pe care doresc cu ardoare să le repatrieze în ţările lor de origine greu încercate de criză. În momentul în care au încercat să arunce pe piaţă aceste acumulări în lei au împins cursul de la 3,7 la 4,3 fără nici o problemă. Şi-au dat însă seama că dacă continuă va ajunge cursul la 5 lei pe un Euro şi profiturile lor în Euro ar fi puternic afectate. Atunci a apărut guvernul care ca o marionetă s-a grăbit să îşi pună centura de siguranţă. Adică să se împrumute pe banii contribuabilului român în valută (dolari) pentru a menţine stabil cursul de schimb în viitorul apropiat. Adică pentru a avea ce arunca pe piaţă ca să fie repatriat de companiile străine. Cursul va rămâne stabil, companiile străine vor fi multumite pentru că nu pierd din profituri (mai ales cele din Europa) şi noi fraierii de români vom plăti din greu ca în doi ani să dăm banii înapoi FMI-ului. Toată lumea e mulţumită însă nu la fel de bogată. Îmi pare rău să afirm dar în câteva luni nu va mai rămâne mare lucru din rezerva aceea. Cu atât mai mult cu cât BNR-ul va dori să se joace şi ea pe piaţa valutară cu cursul de schimb. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Ungaria. Banii de la FMI s-au volatilizat prin filialele băncilor multinaţionale şi ale companiilor multinaţionale, cele mai multe din zona Euro fiind. Oricât de multe garanţii am avea din partea lor nu avem cum să blocăm un astfel de comportament.

Aşa că avem de ales: ori creşte cursul şi sărăcesc companiile multinaţionale ori îl menţinem stabil pe banii noştri şi devenim mai săraci. Se pare că „noi” am ales să devenim mai săraci pe termen lung.

Pe de altă parte, ne aflăm într-o ţară în care foarte puţini oameni mai economisesc, investesc sau creează. Noi importăm prea multe lucruri din afară, inclusiv tehnologia şi prelucrăm prea puţin ceea ce exportăm. Nu putem avea doar soluţii monetare la actualul curs de schimb. Nu ne ajută prea mult umbrela FMI ci, aşa cum am demonstrat, ea nu ne poate apăra decât pe termen scurt şi reprezintă doar o gură de aer disperată care amână problema pe mai târziu. Mediul de afaceri privat este singurul care poate scoate România din criză. El trebuie promovat şi ţinut în prim plan de orice guvernare şi nu trebuie împovărat şi mai mult de biruri şi taxe. Numai că un politician niciodată nu are soluţie la dezvoltarea culturii antreprenoriale fără să îşi diminueze capitalul său politic şi puterea sa asupra economiei. Şi atunci ce face clasa politică: se complace în soluţii monetare şi pe termen scurt de stabilizare a cursului care, mai devreme sau mai târziu, când se vor termina resursele FMI (şi ele sunt limitate) va exploda oricum. FMI va veni negreşit cu creşteri de impozite (accize, TVA, impozit pe venit sau profit) mai ales când va trebui să dăm înapoi banii şi va trebui să susţinem şi „proiectele de infrastructură publice” care nu se vor termina prea curând şi rata la fond. Toată această fiscalitate va sugruma şi mai mult antreprenoriatul român. Ne va afunda şi mai mult în criză. De aceea sunt atât de criticate politicile FMI pentru că ele se aplică pentru a fi convenabile creditorului care vrea banii înapoi în viitor. Bani care nu ajung direct niciodată la antreprenorii locali ci indirect (prin mecanismul explicat) la companiile mamă sau băncile mamă. Costul ulterior la acestei soluţii este mult mai mare decât cursul de schimb depreciat în momentul de faţă. Numai că el va fi plătit de toţi într-o mică măsură (solidaritate socială deh) în timp ce deprecierea era costisitoare doar pentru cei cu rate la bancă în valută (fiind profitabilă de exemplu pentru unii exportatori sau pentru cei care repatriează câştiguri din străinătate). 

Macar să apucăm să ne plătim creditele în valută pe care ni le-au servit cu un cost cu 50% mai mare decât în celelalte ţări europene băncile pe care acum le ajutăm cât va mai fi stabil acest curs. Ca tot e pe banii noştri. Şi să sperăm că tot mai mulţi tineri antreprenori din România vor începe să îşi asume riscuri şi fiscalitatea excesivă din România. Şi atitudinea lipsită de respect a celor din instituţiile publice cărora le adresezi uneori o simplă întrebare.


0 comentarii la “Împrumutul de la FMI şi oportunitatea intervenţiei sale în România”
  1. gigi fenomen a spus:

    Deja vu, excelent articolul, a prevazut in detaliu ce s-a intamplat in ultimii 2 ani.

Comentariul tau