Situaţia actuală din România demonstrează pe deplin falimentul politicilor publice şi dezordinea socială pe care o induce orice intervenţie a statului în economie, stat care promite tuturor ajutorul dar apoi selectează politic pe cei pe care vrea să îi ajute, fără a avea criterii obiective în selecţia sa (pentru că nu are cum să îi ajute pe toţi deodată). Intervenţia statului face întotdeauna ca unii să sărăcească (să piardă din bunăstarea lor) pentru ca alţii să supravieţuiască (cei ajutaţi primii sunt mai câştigaţi decât cei ajutaţi ultimii). Prin intervenţia sa agresivă, statul este apanajul socialismului (deşi unii socialişti încearcă să acrediteze eronat altceva).

Cei care guvernează acum România (deşi clamează că sunt de dreapta) aplică orbeşte acelaşi model socialist de creştere keynesian prin care se promovează ideea că creşterea cheltuielilor guvernamentale duce la creştere economică (celebrul multiplicator al venitului naţional calculat eronat de Keynes). Consideră eronat că diminuarea salariilor bugetarilor şi transferarea sumelor economisite către firmele de partid (afiliate politic) ar fi o măsură de dreapta. Aceasta este tot o măsură de stânga ce a enervat, pe bună dreptate, pe cei care sunt salariaţi ai statului şi i-a scos în stradă.

Pentru a rezolva o parte din această dezordine creată, statul ar trebui să îşi revizuiască urgent fiscalitatea în domeniul muncii, care a ajuns să fie cea mai mare din Europa (dacă nu chiar din lume). Abuzul statului în impozitarea salariilor este mascat subtil de împărţirea obligaţiilor între angajator şi angajat (aveţi aici un calculator on-line de salarii ca să vă calculaţi cât vă ia statul din salariul brut negociat cu angajatorul):

  • angajatorul trebuie să plătească statului din venitul brut acordat angajatului un procent total de 28.75% care include: contribuţia la asigurările sociale (20.8%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la FNUASS (0.85%), fondul de garantare al salariilor (0,25%), contribuţia la asigurările de sănătate (5,2%), fondul de accidente (0,4% – aici depinde însă de domeniul de activitate) şi comisionul la Camera de Muncă (0,75%).
  • angajatul trebuie să plătească statului din venitul brut un procent total de 32.5% format din: contribuţia la asigurările sociale (10.5%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la asigurările de sănătate (5.5%) şi impozitul pe venit (16%).

La un calcul simplu, observăm că ceea ce câştigă un angajat din salariul său brut este mult mai mic decât ceea ce câştigă statul din acest salariu. Statul pentru fiecare loc de muncă încasează un procent împovărător de 45,25% şi angajatul rămâne cu doar 54.75%. Impresionant pentru o ţară cu un sistem educaţional şi un sistem de sănătate la pământ. Acest procent blochează orice iniţiativă a antreprenorilor de a prelua din disponibilizaţii statului. Acest procent este o frână în calea dezvoltării afacerilor private în România, în care forţa de muncă este suprataxată într-o manieră sufocantă. Un calcul simplu arată că dacă eu, ca antreprenor, aş vrea să angajez pe cineva şi aş dori să îi plătesc suma de 1000 lei în mână statului ar trebui să îi dau 826 lei (echivalentul a 45.25% din salariul brut), salariul brut fiind de 1826 lei. În acest context, presiunea pe care o pune orice mărire de salariu minim pe economie pe antreprenori e una foarte mare, generatoare de şomaj, muncă la negru şi evaziune fiscală. Nedreptatea este şi mai mare dacă ţinem cont că aceste impozite au fost extinse la acelaşi nivel pentru orice loc de muncă suplimentar adăugat la locul de muncă de bază (deşi în spital stăm într-un singur pat, sau atunci când cumpărăm medicamente compensate o facem strict pentru o singură persoană).

Gândiţi-vă acum ce stupidă este propunerea socialiştilor de introducere, în locul acelui impozit fix pe venit de 16%, a unui impozit progresiv. O astfel de măsură ar fi fatală pentru România. Cred că, dacă ar fi să răspundem întrebării „Cât de socialistă mai este România în momentul de faţă?”, situaţia prezentată ar fi un răspuns excelent. FOARTE SOCIALISTĂ!!! Foarte împotriva pieţei libere şi iniţiativei private.

De ce avem această situaţie? Simplu. Pentru că statul (adică politicienii) s-a întrecut în a acorda pomeni electorale cu iz social care au făcut ca toate politicile de asistenţă socială ale statului să fie suportate din aceste impozite tot mai sufocante şi tot mai îmbietoare la evaziune fiscală. Politicienii şi-au cumpărat permanent voturile creând clase de asistaţi pe spinarea celor care încă mai cred că munca şi efortul personal contează. Evaziunea fiscală din România este explicabilă în acest context şi este reacţia normală a pieţei libere la acest abuz. Numărul contribuabililor a scăzut semnificativ în timp ce numărul asistaţilor şi beneficiarilor (care acum sunt asmuţiţi să ţipe în stradă de socialişti contra unui sistem la fel de socialist) a crescut fără limite. Socialismul promovat de toate partidele de până acum îşi arată „roadele”. Ca să le poate reduce aceste contribuţii statul trebuie să purceadă la ADEVĂRATA SA REFORMĂ. Trebuie să înceteze să mai promită şi să mai mintă contribuabilii. Trebuie să înceteze să mai promoveze sisteme falimentare precum cel de pensii sau de sănătate.

PS: Din păcate nu am auzit nici un sindicat sau o asociaţie patronală care să ţipe şi să facă manifestări în Piaţa Victoriei împotriva fiscalităţii excesive a forţei de muncă. Dar în schimb văd sindicaliştii instigând membrii de sindicat să strige la stat să creeze locuri de muncă. E clar că sindicatele nu înţeleg nimic din economie, piaţă liberă şi efectele perverse ale intervenţionismului.


49 comentarii la “Abuzul statului in impozitarea salariilor”
  1. Alina a spus:

    Inseamna ca socialistii cand propun impozit progresiv de 40% pentru venituri mai mari de 3000 lei pe luna nu mai lasa aproape nimic în buzunarul nostru.

    Aveţi dreptate. O mare porcarie socialismul.

  2. cristian dogaru a spus:

    da, da….mare porcarie impozitul asta progresiv, niste tampiti marea majoritate a europenilor ca il aplica…

  3. Extra3OO a spus:

    Cristian, e mai mult de atat.

    E ultimul cantec de lebada al socialismului, worldwide. Va fi foarte urat.

  4. Paun Cristian a spus:

    @ cristian dogaru

    Majoritatea europenilor aplică măsura socialistă de impozit progresiv după ce au avut decenii de libertate economică. Noi după decenii de socialism, gulag şi foame luptăm tot pentru socialism.

    Citiţi cu atenţie procentele de mai sus. Şi acolo unde scrie 16% schimbaţi cu cotele progresive propuse de PSD şi vă luaţi cu mâinile de cap. Nimeni nu o să mai angajeze pe nimeni în România Socialistă. Mult succes cu trâmbiţarea impozitului progresiv.

    @ Alina

    Bună observaţia ta. Din păcate România e plină de socialişti, care mai de care mai înregimentaţi şi mai angajaţi în propovăduirea utopiilor pe toate canalele de comunicare. Murim cu socialiştii de gât.

  5. mobutu a spus:

    „Statul pentru fiecare loc de muncă încasează un procent împovărător de 61.25% şi angajatul rămâne cu doar 38.75%.”

    Merita mentionat ca procentul de 38.75% care ramane angajatului ca salariu este sifonat in continuare de stat prin 24% TVA (toate bunurile si serviciile), accize (in carburanti, tigari, alcool, etc), taxe pe masina, pe casa, alte taxe locale, inflatie etc.
    Curat hotie pe fata!

    Am mai spus-o si pe alte topicuri, daca impozitul progresiv ar fi de la minim 0 la maxim 10% as fi perfect de acord cu el 😉

  6. Paun Cristian a spus:

    @ mobutu

    Corect. Iar dacă mai spunem lucrurilor pe nume, adică faptul că acciza din benzină e o taxă aplicată la altă taxă (TVA), ajungem să vedem că suntem săraci pentru că unii devin foarte bogaţi pe spinarea statului care ne taxează la sânge (la propriu).

    Ne dăm seama acum de ce există o înverşunare dusă la paroxism a socialiştilor împotriva tuturor celor care promovează libertatea economică. Dacă nu ne bagă pumnul în gură există riscul să îşi piardă bunăstarea obţinută pe seama sărăciei celor pe care mimează că îi apără şi au grijă de ei.

  7. Paun Cristian a spus:

    Mai adaug şi o altă măsură „de dreapta” a guvernului actual: IMPOZITAREA PENSIILOR. În contextul impozitelor de mai sus aproape că nu mai înţelegem UNDE SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ!!!

  8. Paun Cristian a spus:

    @ mobutu

    SI AM UITAT DE INFLAŢIE: care anul acesta a fost de 7% !!!! Inflaţia este cel mai sigur şi mai bine colectat impozit (are rată de colectare 100% şi nu necesită costuri de colectare).

  9. Lucian Davidescu a spus:

    Statul ia 61,25% din ce?
    Angajatul rămâne cu 38,75% din ce?

    De acord că munca e taxată enorm, dar acest enorm înseamnă în realitate 45%. Din cheltuiala totală a angajatorului, angajatul rămâne cu 55% salariu net. Salariul brut e doar o valoare intermediară.

  10. Gabi a spus:

    Un studiu necesar si trist.
    Totusi, pentru acuratete refaceti calculele.
    Chiar daca procentele sunt corecte, modul de agregare a lor lasa de dorit. Simpla insumare nu functioneaza in cazul de fata.

  11. Alexandra a spus:

    Eu cred ca problema nu ar trebui sa se puna asa. Prea putin ma intereseaza care este salariul meu brut, ci ma intereseaza care este salariul meu net si, mai precis, ce pot face cu el. In acest context, ma intereseaza, extrapoland in macro, cine poarta povara cotizatiei la stat. Pentru ca, indiferent de procent, mi se pare „not fair” ca aceasta sarcina sa cada exclusiv in sarcina angajatului („pe persoana fizica”!).Spun asta pentru ca daca te gandesti la structura pretului (si orice angajator vinde ceva, iar noi toti cumparam), angajatorul isi recupereaza prin pret ceea ce da pentru angajati. Pot concluziona astfel ca intreaga cotizatie (retinerea din salariu) este de fapt din banii mei, si atunci chiar nu ma mai intereseaza procentul.
    Un alt argument ca nu este corect acest mod de gandire, indiferent de procent, este ca (exceptand aici divagatiile referitoare la corectitudinea CAS, CASS …) impozitarea salariului reprezinta in fapt o penalizare a succesului unui individ de a presta o activitate. Este o masura de socialism extrem. Si ca sa o iau inaintea anumitor comentarii: chiar daca exista si in alte tari, ce ma intereseaza? Nu zice nimeni ca nu exista metode socialiste si in alta parte din lume (sic!).

  12. Paun Cristian a spus:

    Am refăcut calculele. Aşa este aveţi dreptate. Procentul este mai mic pentru că fiecare se aplică la suma rămasă nu toate integral la suma brută. În realitate nu este 61.25% ci 45.25% (cu vreo 16% mai mic dar nu e o problemă că în acest an inflaţia a fost de 8% aproape).

    Revin însă cu observaţia corectă a lui mobutu. Suma rămasă este apoi diminuată de celelalte impozite: impozitul pe maşină, impozitul pe casă, TVA, accize la care se adaugă şi inflaţia.

  13. Paun Cristian a spus:

    @ alexandra

    Nu contează în sarcina cui cade impozitul pe salariu. El în realitate este suportat tot de angajat. De ce: pentru că atunci când negociezi un salariu cu angajatorul, net sau brut el va ţine cont şi de cât are să plătească la stat pentru tine dar şi tu vei ţine cont cât ai de plătit la stat. În concluzie, cele două cotizaţii vor fi puse una lângă cealaltă la negocierea salariului net. Cine o plăteşte nu mai are importanţă. Este clar că salariul net este stabilit în funcţie de salariul brut şi de suma totală a cotizaţiilor.

  14. Alexandra a spus:

    @ Cristi
    Ba conteaza. Procesul de negociere a unui salariu este una, dar mai important mi se pare faptul ca angajatul plateste din greu mai mult decat trebuie. Nu poti rupe din contextul macro conceptele de salariu sau pret, ele fiind parte integranta. Daca vrei sa vorbesti despre o economie corecta, nu-mi poti aduce argumente de genu’ „nu conteaza cine”, pentru ca chiar conteaza. Impozitarea salariului, indiferent de forma sa, este un tip de penalizare a muncii individului. Impozitul progresiv imi spune ca, daca cineva are un salariu mai mare (fiind teoretic! mai bine pregatit sau munca sa fiind mai riscanta/grea, mai importanta etc.) atunci ar trebui penalizat mai mult. Si angajatorul, recuperandu-si costurile aferente unei munci mai performante (teoretic salariul mai mare!) realizeaza un profit (mai mare) pentru care plateste tot angajatul, prin pret. Aceasta nu este corect.

  15. Extra3OO a spus:

    Ideal ar fi sa ne transformam in niste „asistati social” care sa ceara tot felul de pomeni, si atat.

    Adica visul de sute de ani al oricarui marxist adevarat educat la scoala de la Frankfurt.

    (Cristian, cred ca sunt in spam iarasi)

  16. Contribuabilul a spus:

    Adevarul e trist si doare. Suntem ingropati in impozite si taxe. Iar astia care se cred de dreapta – centru sunt tot de stanga. Intr-un fel ma bucur ca au scapat de motiune. Altfel ar fi venit socialistii la putere si vai de noi cu progresivul lor cu tot.

    Ma bucur ca dintre doua socialisme inca in Romania mai rezista socialismul mai mic. Nu e insa foarte mare diferenta. De aia suntem unde suntem.

  17. Alexandra a spus:

    @ Contribuabilul
    Nu cred ca ceea ce este acum la putere poate fi definit ca socialism. Doctrinele politice in nici un caz nu ar califica la socialism ceea ce se intampla acum in Romania. A se urmari daca va veti pastra optimismul si in perioada urmatoare de ani…

  18. penultimul samritean a spus:

    Mastre, imi pare rau dar calculele dumneavoastra sunt un pic gresite si asta pentru ca ati omis un detaliu foarte important: Impozitul de 16% nu se aplica la venitul brut , ci la cel net, adica la cel brut minus, CAS angajat, CASS, angajat si desigur fond somaj angajat si eventualele deduceri . Daca venitul brut al unui bugetar este de 1000 lei suma la care se calculeaza impozitul de 16% este 1000 minus 108 lei CAS angajat,minus 55 lei CASS si 5 lei fond somaj, adica la 832 lei, rezultand un impozit de (832x 16%) 133 lei.
    Daca adunam sumele retinute din brut total, respectiv 108+55+5+132=300 lei ceea ce impartit la 1000 lei venit brut rezulta un grad de fiscalizare de 30%, apropiat de gradul de fiscalizare al angajatorului. Cu stima Mihai Manoila

  19. ionut a spus:

    „Abuzul statului în impozitarea salariilor”

    Asta e o constructie pleonastica, redundanta. Tot ce face statul este un abuz (sigur e o parere subiectiva, a mea).
    Ce ne facem insa cu democratia pe baza careia statul dainuie ca agresor sef si monopolist al violentei coercitive si al extragerii de proprietate (taxe si impozite)?

  20. Extra3OO a spus:

    Punem minerii pe ea.. 🙂

  21. Paun Cristian a spus:

    @ penultimul samaritean

    Calculul corect e aşa la 1000 lei brut:

    Contribuţii salariat: 165 lei din care 105 lei contribuţia la asigurările sociale, 5 lei contribuţia la fondul de şomaj, 55 lei contribuţia la asigurările de sănătate.

    La contribuţia salariatului se adaugă contribuţia unităţii, plătită de angajator şi pe care nu avem cum să o dăm deoparte din salariu. E tot impozit pe salariu. Contribuţia plătită de angajator este în acest caz de 289 lei compusă din: contribuţia la asigurările sociale de 208 lei, contribuţia la FNUASS de 9 lei, contribuţia la ajutorul de şomaj de 5 lei, contribuţia la fondul de garantare de 3 lei, contribuţia la asigurările de sănătate de 52 lei şi contribuţia la fondul pentru accidente de muncă de 4 lei.

    Adică pentru a plăti suma de 1000 lei brut, adică echivalentul a 835 lei net se plăteşte statului: 165 lei de către angajator şi 289 lei de către angajator (peste 1000 lei brut dar calculat la 1000 lei brut). Adică la 1000 lei brut se plăteşte statului 165 lei şi 289 lei cu un total de 454 lei din 1000 lei face exact 45% cât spuneam.

    La aceşti 45% se adaugă apoi 24% TVA pentru tot ce cumpărăm de pe piaţă din suma rămasă de 835 lei şi inflaţia de 7%. Ceea ce înseamnă că dintr-un salariu mediu pe economie nu rămâi cu prea mare lucru de cheltuit, statul se înfruptă grosolan din veniturile tale.

    E foarte greu să ne dăm seama cât plătim în realitate pentru salarii tocmai datorită şmecheriei practicate de stat cu împărţeala cotizaţiilor între angajator şi angajat.

  22. mobutu a spus:

  23. Petre a spus:

    Problema taxelor este mult mai grava de cat cele 45% mentionate de Cristi.

    In realitate, daca un om la servici produce prin forte exclusiv proprii 100 de bunuri, sa zicem chifle ca exemplu, statul iti ia CU FORTA aproximativ 82 de chifle , patronul ramane si el cu 8 (acopera cu greu inflatia) iar persoana care a muncit si a produs 100 de chifle in acea zi, dupa multa munca nu se poate alege de cit cu 10 chifle! DECI IN ROMANIA UN ANGAJAT POATE SA CONSUME DOAR 10% DIN CE PRODUCE!
    ASTA NU POATE FI NUMITA DE CAT S C L A V I E ! ! !

    Daca statul si-ar restringe drastic atributiile, cei care muncesc ar putea sa beneficieze aproape instantaneu de o putere de cumparare de ZECE ORI MAI MARE!

    In caz ca va intrebati cum am ajuns la 82%, adunati la cei 45+% luati din venitul brut, 24% din ce ramane apoi daca analizati la total taxe incasate raportat la celelate taxe pe salariu vedeti taxele pe proprietate si variate acize cumulate dau aproximativ 82%! Faptul ca salariatului ii ramane doar 10% din ce produce pentru consum poate fi calculat foarte frumos si pe model MACRO! Daca Adunati toate salariile nete anuale si le raportati la total consum/productie PIB veti vedea ca da ~15%… din asta scadeti TVA si alte taxe gen propietate si vedeti ca ajungeti tot la 10%!

    Este pierdere de vreme sa speri ca va veni odata un politician care sa opresca jacmaneala actuala. Singura solutie cred ca este pe cale juridica si invocarea drepturilor omului.

    In momentul in care o grupare de oameni, nu conteaza modul in care ei sunt organizati, ca reprezentanti ai unui stat, sau altfel, iti impun cu amenintarea fortei si incarcerarii sa le cedezi peste patru cincimi din munca ta nu poti de cit sa ajungi la concluzia incalcarii fragrante a drepturilor omului.

    Actuala carta a drepturilor omului a fost atent hacuita si manipulata de oligarhi feduali globali pentru eliminarea ori carei mentiuni asupra libertatii materiale ale omului. La ce folos dreptul de a te exprima liber, de a nu fi abuzat sau incarcet pe nedrept daca nu ai dreptul la a trai o viata libera din punct de vedere material.

    Situatia in care un om nu poate consuma mai mult de 75% din ce produce se numeste IOBAGIE iar cea in care nu poate sa consume mai mult de 50% din ce produce se numeste SCLAVIE….

    Pentru evitarea orcaror confuzii mentionez ca ma refer la productie neta exclusiv valoare adugata a angajatului si nu ma refer la valoarea adugata a capitalului material / tehnologic / managerial adus de proprietar firma.

  24. Notred a spus:

    @ Petre

    Dacă mai adăugăm şi faptul că din cei 10% care îmi rămân nu pot consuma chiar pe orice acei bani (să zicem că vreau să îi dau pe etnobotanice sau să mă duc legal la femei) vedem că libertatea noastră nu există aproape deloc.

    Statul a ajuns să ne spună să facem doar ce spune el. La această situaţie s-a ajuns pentru că socialismul aclamat de toţi nebunii pe la toate colţurile a intrat ca un virus în mintea tuturor şi nu mai putem scăpa de boala asta niciodată. Ne educăm progeniturile în aceeaşi cultură obedientă.

    Tăcem din gură şi acceptăm toate gogoriţele socialiste care se transformă tacit în agresiune. Şi nu facem nimic. De ce? Simplu… pentru că suntem prea puţini care ne dăm seama de adevărul ce stă în spatele acestor teorii seducătoare. Pentru că ne e frică să luăm atitudine. Pentru că golanii de socialişti vor sări la gâtul nostru imediat. E la mijloc un purcoi de bani.

    Suntem nişte laşi. Şi nişte proşti. În loc să protestăm pentru reducerea acestor impozite împovărătoare (foarte bine prezentate în articol şi comentarii) ieşim în stradă să apărăm socialiştii ăştia ordinari. Pe care i-aş trimite într-o tabără de vară la mine la Piteşti în fosta închisoare comunistă. Să trăiască pe viu sentimentul celor executaţi acolo.

    Trăiască Republica Încă Socialistă România!!!

    Emigraţi fraţilor spre plaiuri mai libere şi lăsaţi-i pe socialişti să se fure unul pe celălalt prin impozite progresive. Afară (oriunde) e mult mai bine. Chiar şi în Bulgaria.

  25. rt a spus:

    daca te dai asa capitalist de ce lucrezi la stat?

  26. Paun Cristian a spus:

    @ rt

    Pentru că nu există decât universităţi de stat sau universităţi „private” acreditate tot de stat (adică tot de stat) ar fi un răspuns. Un alt răspuns ar fi că prin „lucrul la stat” mai îmi recuperez de la stat ceea ce îi plătesc din ceea ce câştig în privat (eu sau cei din familia mea). Pentru că pe blog am dreptul să îmi spun opinia ca economist şi adept al principiilor liberale. Şi ar mai fi şi altele dar îmi stric tastatura dacă le mai tot tastez mult. Socialiştii sunt atât de mârşavi încât se leagă de orice numai ca să împroaşte cu noroi şi să discrediteze OMUL şi nu IDEILE sale pentru care nu prea au argumente.

    Curând o să mă întrebaţi de ce nu ies în stradă să arunc cu o grenadă în parlament, guvern sau banca centrală dacă tot nu cred în ele. Sau de ce nu folosesc banii pe post de hârtie igienică dacă tot îi consider fără valoare.

    Îmi permit să vă întreb şi eu atunci în aceeaşi notă: De ce nu vă plimbaţi noaptea singur prin Parcul Eroilor sau Operei, pe la 2.00 a.m. fără nici o pază, pistol sau gardă de corp dacă tot credeţi atâta în protecţia pe care v-o oferă statul?

  27. rt a spus:

    gargara; pleaca de la stat daca chiar crezi in capitalism

  28. Extra3OO a spus:

    rt, n-ai inteles nimic. Cristian submineaza socialismul „din interior”, e trimis intr-o misiune sub acoperire..

    Credeam ca ai invatat cum trebuie cursurile de socialism stiintific, n-ar fi trebuit sa ai astfel de lacune MARI ce tin de clasici (Lenin, Ciomsky, scoala de la Frankfurt samd). Se pare ca unora nu le place cartea chiar deloc, tot la sapa e mai bine. Nu-i asa?

    😀

  29. Captain Morgan a spus:

    @rt
    Conform logii tale, n-ar fi mult mai bine sa pleci tu in Cuba daca iti place socialismul? Explica-ne si noua te rog logica dupa care angajatii bugetari trebuie sa fie musai socialisti. Eventual si membri psd.

  30. Alexandra a spus:

    @ Captain Morgan
    rt nu pleaca in Cuba pentru ca aici e ca si acolo… diferenta consta doar in faptul ca in Cuba exista niste resort-uri turistice foarte mishto, in timp ce la noi avem doar „gradina Carpatilor”. Si tigari mai bune (acolo!) si rom…

  31. Petre a spus:

    @Notred

    Faci o greseala ca si ceilalti… care STAT? Statul nu exista…. toata lumea, statul in sus si statul in jos… parca ar fi cinestie ce entitate extra dimensionala… si nu e! Statul nu e de cit o grupare de oameni rau intentionati care fura foarte mult sub acoperirea pseudo legii, prin amenintarea fortei si a incarceraii luand bani de la cei care produc cu adevarat ceva, dand o parte din banii furati unor categorii sociale pentru sustinerea acestora (vezi bugetarii de rand, si masele electorale de manevra gen pensionari si tarani, iar resul, grosul ii tin pentru ei… de aici si inversunarea politica intre stinga si drepta .. vazuta la televizor.. e lupta pentru posibilitatea de a fura .. nu pentru a face cu adevarat ceva…

    Noi cei care muncim, cei furati cu nerusinare, patim asa ceva pentru ca permitem hotilor sa ne fure, pentru ca toti stam cu capul plecat si acceptam umilirea tiraniei Feudalo Sclavagiste actuale.

    Solutia nu este sa plecam din tara, aproape peste tot pe glob e la fel, poate doar hotia e in limite mai mici. Solutia este sa stam si sa nu mai acceptam sa fim furati indiferent de pretextele inventate.

  32. Paun Cristian a spus:

    @ rt

    Pentru linistea dumneavoastra personala va pot spune că mi-am limitat cât am putut „lucrul la stat”. Nu am decât o normă la ASE şi atât. Nu ocup funcţii publice (şi nici nu vreau). Restul timpului mi-l petrec studiind în privat, muncind în privat. Mă agăţ funcţia de la stat şi pentru că studenţii de „la stat” au dreptul să afle şi idei liberale la cursuri. Nu doar socialiştii trebuie să fie acceptaţi să predea în universităţi. De aia suntem unde suntem.

    În plus, vă mai spun odată că sunteţi pe o pistă falsă: nu există universităţi private şi de stat în România. TOATE sunt de STAT. Doar că unele iau taxă în proporţie de 100% (cele aşa zis private) iar altele mai primesc şi nişte bani de la buget. Însă TOATE stau drepţi în faţa statului şi respectă criteriile de acreditare şi angajare a acestuia. Ştiaţi, aşa pentru simpla dumneaovastră cultură, că indiferent unde profesez ca profesor universitar (la stat sau la privat) patalamaua (adică confirmarea pe postul respectiv) o iau de la STAT, de la Ministerul Educaţiei, respectând criteriile STATULUI (care credeţi-mă că sunt complicate rău în ultima perioadă şi greu de atins de cei care chiar doresc performanţă în acest domeniu). O fi „gargară” că aşa doriţi dumneavoastră.

    Şi oricum e problema mea interioară cu conştiinţa proprie şi nu a dumneavoastră de ce iau bani de la stat şi vorbesc studenţilor despre virtuţiile pieţei libere, de faptul că bunăstarea nu vine de la statul asistenţial ci de la asumarea proprie a destinului şi a responsabilităţii legate de existenţa fiecăruia, cultiv spiritul antreprenorial etc. E problema mea de ce refuz ca, plătit de stat, să nu le spun studenţilor de virtuţile partidului comunist şi ale socialismului luminos. Faceţi o petiţie ca, pe criterii de ideologie economică, toţi care sunt liberali sau libertarieni în gândire să nu mai aibă ce să caute la catedră. Să se dea mai întâi un concurs de socialism obligatoriu la admiterea pe post în universităţi (ce propunere constructivă la legea învăţământului).

    Vă recomandă să încetaţi cu atacul la persoană (deliciul şi specialitatea socialiştilor) şi să atacaţi cu mai mult curaj ideile de pe blog. Acest blog nu este despre mine, sau despre viaţa mea personală, sau despre cariera mea. Este un blog care pune lucrurile într-o lumină puţin altfel decât sunteţi dumneavoastră obişnuit la şedinţele de partid cu „luări de cuvânt”, „pupat în dos”, „bârfă”, „atac la persoană”, „şmen”, „şpagă”, „gherţioală”, „ciumegeală” şi mă opresc aici.

    Şi nu uitaţi: socialiştii întotdeauna din lipsă de argumente AU PREFERAT SĂ ÎMPUŞTE, SĂ UMILEASCĂ, SĂ UMPLE DE SÂNGE, SĂ SCUIPE, SĂ ÎNJURE, într-un cuvânt să ELIMINE cu orice preţ PERSOANA care „împrăştie” ideile contrare cu ale lor. Socialiştii sunt, după părerea mea, forma cea mai rafinată a violenţei şi agresiunii umane, pe care piaţa liberă a fost incapabilă să o neutralizeze la timp şi care acum nu ne lasă să fim liberi.

  33. Cetateanul Popescu a spus:

    @Paun Cristian

    Cristi, cauta (de exemplu pe Wikipedia) ce inseamna „internet troll” si dupa-aia intreaba-te daca merita sa te consumi (sau sa-ti consumi tastele:-D) pe unul ca rt asta.

    Asemenea exemplare demne de mila vin, arunva doua vorbe si trei prostii si dupa-aia isi traiesc sfertul lor de ora de glorie trista in camera din care nu au curaj sa iasa, pentru ca lumea reala nu-i ia in serios.

    La naiba, avem lucruri mai bune de facut decat sa pierdem vremea cu exemplificari triste ale ratarii speciei umane cum e rt asta.

  34. Extra3OO a spus:

    Comentariile lui Cristian pot tine loc de articol fara nici o problema. Uneori, cum a fost cazul acum, sunt chiar explicite.

    🙂

    Socialismul este o CRIMA! Pana nu intelege tot omul chestia asta NU EXISTA VIITOR!

    🙂

  35. Bogdan M a spus:

    Impozite (nu neapărat pe muncă) foarte mari există şi în unele dintre cele mai dezvoltate, d.p.d.v. economic, ţări de pe glob: Danemarca, Olanda, Norvegia, ş.a.
    Adevărul este că acolo în schimbul banilor plătiţi ca şi taxe şi impozite ţi se şi oferă ceva: o educaţie excelentă, condiţii foarte bune în spitale, siguranţă publică…
    Pe mine mă deranjează nu atât cuantumul sumei „furate” de stat din buzunarul meu ci ceea ce face acesta cu ei.
    Nu m-ar deranja să dau 25% din salariu dacă nu ar trebui să plătesc meditaţii copilului (care, atenţie, vrea să înveţe dar nu are de la cine la şcoală), nu ar trebui să mă umilesc prin spitale cu veşnicul „plic” în mână, ş.a.m.d.
    Adevărata problemă aici este: fie ei 16%, 25% sau 40% ei tot cheltuiţi prost vor fi… Aici trebuie să lucrăm, să schimbăm mentalităţi şi oameni.
    Momentan având în vedere nivelul de servicii de care mă bucur din partea statului român şi 5% cotă unică mi se pare imens!
    PS Şi mie mi se pare cota unică cea mai bună şi corectă soluţie. Cu un cuantum stabilit în funcţie de ce îmi oferă statul de banii respectivi!

  36. Captain Morgan a spus:

    @alexandra
    asa e, macar in Cuba mai e o plaja, tigari de foi, rom, merenge, salsa, etc 🙂
    mai bine sa se duca in Republica Populara Democrata Coreana

  37. Captain Morgan a spus:

    @Cristian Paun
    Sincer nu cred ca e bine sa te „disculpi” spunand ‘da, dar lucrez la stat doar cu minim de norma’. Nu ai de ce sa te „aperi” pentru ca nu gresesti cu nimic. E aberant ca cineva sa zica ca cei care sunt nu socialisti nu trebuie sa lucreze la stat. Daca te dezvinovatesti nu faci decat sa le dai apa la moara, le credibilizezi argumentul penibil si idiot. Parerea mea…

  38. Paun Cristian a spus:

    Încerc dar când văd câtă minciună şi hoţie este în ţara asta, cât socialism şi câţi îşi trag bogăţia din acest socialism pe care îl apără cu îndârjire prin toate mijloacele (nu argumentele) îmi vine să vărs. Dacă mai aud vreun socialist că promovează „impozitul progresiv” pe la vreo conferinţă mă ridic şi dau cu el de toţi pereţii ca la „şedinţele de partid”. Nu se mai poate aşa. Am ajuns săracii Europei cu asemenea fiscalitate şi mai avem curajul să credem sau să promovăm socialismul. E prea de tot.

  39. Extra3OO a spus:

    Cristian, ba chiar din contra, eu as face altfel.

    Cand dusmanul tau face o greseala cel mai bine e sa-l lasi in pace, sa-l incurajezi..

    😀

  40. Alex Nicolin a spus:

    @Cristian

    Socialismul si influenta politica excesiva a sindicatelor din sectorul public nu reprezinta in niciun caz o particularitate a Romaniei. Iata ca si in USA rent-seekingul e la el acasa:
    http://thinkmarkets.wordpress.com/2010/10/24/two-takes-on-political-donations/

  41. melania a spus:

    „Annoy a socialist. Work hard and smile!”

    Pe bune, mai putem face altceva?

    M

  42. rt a spus:

    problema e ca sunt capitalist, lucrez in privat, nu la stat angajat pe pile si consider ca cei ca tine aduc deservicii ideii de capitalism

    sunteti lipsiti de credibilitate

    orice student se prinde ca e un gargaragiu cel care racneste sus si tare ce rau e statul dar lucreaza la stat

    las-o mai usor

  43. Paun Cristian a spus:

    @ rt

    Am inteles. O sa tin cont de sfat.

    Pe viitor. Nu acum.

    Acum vreau sa invat studentii de la stat niste idei liberale.

  44. melania a spus:

    @rt
    Si?

    Draga RT, ti-o spune cineva care nu a avut niciodata pile, dar pe oriunde s-a dus prin privat, toata lumea credea ca are… Ca urmare, toti colegii mei stateau calmi si barfeau pana nu mai puteau, de parca m-as fi dus sa lucrez in respectiva companie in ciuda lor.

    Am gasit la fel de multi comunisti in privat cati sunt si in sistemul public, diferenta unica fiind cea de remuneratie.

    Cei cu adevarat lipsiti de credibilitate sunt cei care se comporta ca niste socialisti intr-un mediu in care, daca e sa o luam teoretic, competenta si eficienta ar trebui sa primeze. Cei care se tin cu unghiile si dintii de un post bine platit si ii sapa pe cei din jur pe la sefi, cei care rasufla usurati cand unul isi da demisia, cei care isi umplu agenda cu o multime de lucruri si isi iau foile cu ei la barfa de la tigara…

    Dragul meu, esti fix ceea ce crezi ca nu esti… Cum bine zicea cineva: „comunismul este exploatarea omului de catre om… capitalismul e exact invers.”

    M

  45. Ghita Andrei Cosmin a spus:

    Acest abuz al statului, mie mi se pare ca are origini chiar mai adanci decat atat, mai tenebroase si de o anumita natura pe care multi nu ar recunoaste-o.
    Acest abuz al statului nu este nimic altceva decat promisiunea (sau mai corect spus amagirea) statului, de a crea un mediu perfect, in care toti sa aiba sanse, oportunitati, in care sa existe echitate, dreptate, bunastare pentru toti, precum si alte virtuti care abunda in gurile socialistilor moralisti.
    Astfel, ne punem intrebarea, oare cum se face ca aceste specimene capata puterea abuzului….Raspunsul, nu e pentru cei slabi de inger, sau cu idei preconcepute…
    si anume un cerc vicios: lipsa de educatie, decizii proaste luate de populatia nestiutoare, votul universal si naivitatea celor care traiesc de la o zi la alta:
    1) In ceea ce priveste lipsa de educatie, nu ma refer la cunostiinte de matematica, fizica, romana sau alte discipline predate in scoli de profesori de „prestigiu”, ci la cunostiintele referitoare de a constientiza IMPLICATIILE PROPRIILOR ACTIUNI, capitol, la care stam JALNIC…iar de acest lucru statul se foloseste din plin. In ceea ce priveste aceste implicatii ale propriilor actiuni, este de preferat ca omul cand se apuca de ceva, sa stie de la inceput ce dificultati va intalni pe parcurs. Bineinteles, aceste actiuni pe care x si y le vor intreprinde, pot fi si ele clasificate dupa mai multe criterii: a) dupa durata de timp ce vizeaza atingerea scopului (20 minute, 0 zi, 20 de ani…), b) dupa resursele si riscurile ce sunt implicate (f mici, medii, f mari, imense), c) dupa posibilitatea de a abandona actiunea, scopul, atunci cand constientizam ca nu il vom putea duce la capat.
    2) Populatia nestiutoare, face exact ce nu trebuie si cand nu trebuie; se angajeaza in proiecte uriase, care necesita multe resurse, implica multe riscuri, si cel mai important, prin natura deciziei luate (proiectului), nu au drum de intors. Din punctul meu de vedere, cea mai proasta decizie pe care o poate lua un om, este sa faca copii, atunci cand nu dispune de resursele necesare pentru a-i asigura conditiile necesare pentru a-i dezvolta la maxim potentialul. Astfel, acel copil, acel lucru minunat, pe care socialistii si moralistii il numesc viata, risca sa ajunga o externalitate negativa, un nimeni, dar care are drept de vot.
    3) Acest drept de vot universal este cel mai mare blestem pentru o societate in curs de dezvoltare, intrucat acesta este mecanismul prin care cei fatati de parinti inconstienti, au oportunitatea de a transmite mai departe mizeria si saracia in care s-au nascut.
    4) Credulitatea coroborata cu acel amalgam de drepturi vehiculate in diverse legi, tratate, etc…, ii conduc pe cei aflati in situatia mizerabila descrisa anterior, de a alege la conducerea tarii pe acei oameni care promit multe, dar care nu fac nimic, sau care fac chiar rele: aceste drepturi pe care le vehiculeaza cei ce vor sa fie alesi, ca le vor acorda „celor oropsiti”, nu au nici o baza reala, intrucat acordarea oricarui fel de drept presupune existenta unor resurse aferente, ce vor fi alocate pentru a sustine acordarea acelui drept. Astfel, in acest scenariu incepe sa intre redistribuirea, adica sa se ia de la unii si sa se dea la altii….dar in aceste circumstante, cei „oropsiti” sunt mult mai numerosi, decat cei care au un nivel de trai decent, si implicit, votul universal le va da castig de cauza celor oropsiti si celor ce le-au promis celor oropsiti, marea cu sarea…..Iar la randul lor, cei alesi, vor continua sa se foloseasca tot de cei oropsiti, pentru a-si asigura din nou alegerea (prin neaplicarea acelui program sustenabil care sa determine iesirea din acest cerc vicios, interesul politicienilor este tocmai mentinerea cercului vicios).

    La acest comentariu, trebuie sa fac si niste precizari: Romania sufera in prezent de lipsa de capital si de exces de forta de munca, prin urmare, (exista 5 utilaje si 10 muncitori), exista o presiune imensa asupra fortei de munca, in sensul reducerii pretului acesteia, intrucat exista oferta (de forta de munca)asa de numeroasa, iar nevoile de subzistenta nu pot fi amanate nici macar pe termen scurt.
    Decizia de a face un copil, trebuie luata constient, si analizand circumstantele existente: optim ar fi ca aceasta decizie sa fie luata dupa ce ambii parinti trec de 35 de ani, si dupa ce au acumulat o cantitate semnificativa de bunastare, sub forma cunostiintelor, dar si sub forma materiala, pentru ca intradevar sa aiba ce lasa mai departe. Mai mult, aceasta categorie de oamani, prin intermediul conostiintelor superioare va putea distinge usor minciunile politicienilor, iar prin intermediul acumularii materiale superioare, acea familie nu va cadea prada „ajutoarelor” de la stat, ce ar putea fi acordate in schimbul votului. In aceasta maniera, s-ar asigura sustenabilitatea intregului sistem, la nivel individual, si astfel rolul statului se va reduce mult….sau chiar ar disparea, intrucat cei ce au atins bunastarea vor depune eforturile necesare ca urmasii lor sa-si poata mentine si transmite bunastarea mai departe, la randul lor (de exemplu prin scoli private, sau chiar din afacerea de familie, nici nu va mai fi nevoie de invatamant de stat).
    Singurul rol care ar reveni statului ar fi acela de a se asigura ca aceasta singura regula (fac copii decat aceia care cunosc ce este bunastarea) este respectata cu maxima strictete…chiar si asa, gandindu-ma mai bine, este posibila chiar cedarea acestei atributii unei organizatii private, de exemplu: cand un cuplu care traieste la limita subzistentei, tranteste un copil, neavand resursele necesare pentru a-l creste intr-o maniera corespunzatoare cu scopul de a-i dezvolta la maximum potentialul, aceasta organizatie, sa intervina, sa preia copilul, si sa-l creasca, oferindu-i niste conditii superioare celor ce ar fi oferite de parinti, daca copilul ar sta cu ei, iar in schimb, acei parinti sa fie obligati sa munceasca pentru acea organizatie (10, 12, 14, 16 ore pe zi, 7 zile din 7), incat acea companie sa-si recupereze cheltuielile aferente cresterii copilului, dar sa poata si obtine un profit motivant. Si ca bonus, aceste cazuri, daca ar fi mediatizate, ar pune in garda potentialii „candidati”, astfel s-ar realiza acel segment de educatie care momentan lipseste cu desavarsire: educatia responsabilitatii, fie cu motivare pozitiva, fie cu motivare negativa.

    Altfel, riscam sa facem din oameni animale de povara, care sa munceasca doar pentru a-si asigura subzistenta zilei urmatoare. Avem de ales

  46. Paun Cristian a spus:

    @ Ghita Andrei Cosmin

    Mi-a plăcut comentariul. O parte interesantă pe care şi eu am tot accentuat-o şi pe care îmi permit să o „corectez” puţin: avem o mare abundenţă de forţă de muncă şi prea puţini antreprenori care să o pună cu adevărat în mişcare. Economia românească este amorţită de „soluţiile” companiilor multinaţionale care transferă prea puţine competenţe şi dezvoltă prea puţin cultura antreprenorială locală. Multe dintre afacerile multinaţionale din România sunt bazate pe importuri de completare şi adaugă doar forţa de muncă încă ieftină şi abundentă cum aţi sesizat. Capitalul monetar e şi el prezent mai mult din străinătate însă (nu abundent însă pentru că economisirea locală este aproape zero, cei îmbogăţiţi pe spinarea statului transferându-şi averile afară de frica unor controale). Bunurile de capital (utilajele) nu contează la număr cât, mai degrabă, la performanţele tehnologice. România nu beneficiază de tehnologie de ultimă oră din multe motive. Aşa că eu nu aş număra combinele ci, mai degrabă, opţiunile lor.

  47. Extra3OO a spus:

    Kelloo.. welcome pe partea dreapta a problemelor de zi cu zi.

    Inca mai ai niste reflexe leftiste (ca si frate’tu) dar vad ca recuperezi repede, in 2 3 luni ai scapat.

    🙂

  48. Pareristul a spus:

    Fratilor, nu inteleg de ce va plangeti! Aveti 2 solutii:

    1) Greva generala

    2) Emigrarea

    Eu am ales-o pe a 2-a, acum 7 ani! Si nu regret o secunda!
    Voi ce mai asteptati?
    🙂

  49. http://www./ a spus:

    Pas d’accord. Si on suit ce principe, un automobiliste qui s’est fait casser une ampoule n’a pas à se préoccuper de la remplacer, puisque ce n’est pas de sa faute?Des solutions, il y en a. J’ai des lumières AV er AR amovibles en un tour de main sur mon vélo. Ca me fait perdre 30 secondes au départ et à l’arrivée, certes. On peut aussi s’en attacher au bras, sur le sac, etc.La visibilité à vélo, c’est vital.

Comentariul tau