Una dintre cele mai des utilizate pârghii de către socialiştii monetari este cursul de schimb. Această variabilă macroeconomică a devenit volatilă odată cu renunţarea la etalonul aur (fiecare monedă era expresia unei cantităţi fixe de aur astfel că nu puteam avea variabilitatea cursului de schimb între Dolarul Aur şi Francul Francez Aur). Odată devenită volatilă moneda prin raportare la alte monede, s-a indus în economie un risc cu totul nou până atunci în schimburile internaţionaleriscul valutar care poate fi generat de modificarea raportului cerere-ofertă de valută pe piaţă dar şi de intervenţia statului prin banca centrală (de multe ori poţi da faliment dintr-un export ca urmare a unei intervenţii masive a statului în piaţă). Arbitrarul din intervenţiile valutare ale băncilor centrale reprezintă o barieră serioasă pentru a fi implicat în afaceri care depăşesc graniţele ţării, fiind denominate într-o valută al cărui preţ este decis mai mult sau mai puţin administrativ.

Deşi iniţial s-a crezut (corect) că exportul şi importul trebuie să influenţeze volatilitatea cursului de schimb, foarte rapid au apărut în economie şi pseudo-teoriile (de natură keynesisto-socialiste) care să dea un plus de „greutate” agresiunilor pe care Băncile Centrale le produc pieţei valutare, cursului de schimb şi, implicit, pieţelor de bunuri şi servicii. Aceste teorii au venit să justifice eronat de ce Bancile Centrale tipăresc monedă în neştire (după ce în prealabil au eliminat orice criteriu obiectiv care să se afle în spatele acestor acţiuni sau în spatele monedei pe care o gestionează). În acest fel trăim cu falsa impresie că volatilitatea cursului de schimb poate influenţa dinamica exporturilor şi importurilor şi că deprecierea duce implicit la creşterea exporturilor pentru că exportatorul a 1000 Euro va încasa mai mulţi lei deci profitul său în lei va fi mai mare, el fiind stimulat să exporte şi mai mult. Banca Centrală a devenit astfel un decident important în ecuaţia exporturilor unei ţări, pârghiileor monetare fiindu-le asociate virtuţi pe care nu le au (nimeni nu va exporta mai mult într-o ţară intrată într-un carusel al deprecierii).

Cei care sunt fanii deprecierii pentru stimularea exporturilor uită întotdeauna că o depreciere (de cele mai multe ori produsă prin tipărire de bani) este de fapt un semn de inflaţie şi că atunci când preţurile într-o piaţă cresc mai repede decât afară vei fi mai puţin stimulat să exporţi şi mai mult stimulat să vinzi pe piaţa locală. Mai mult, o depreciere în cazul unei ţări cu o producţie puternic bazată pe importuri de completare, bunuri de capital aduse din import, finanţare externă (pe fondul unei economisiri interne scăzute) scumpeşte toate aceste lucruri care se regăsesc ca ELEMENT DE COST SUPLIMENTAR în produsul finit destinat exportului şi care, datorită deprecierii, poate avea o evoluţie a valorii în lei peste suma încasată în lei din export. Să presupunem că eu export produsul X în afară cu 10 Euro, initial 1 Euro fiind 4 lei şi că leul se depreciază prin „grija” Băncii Centrale ajungând la 4,5 lei însemnând o încasare de 45 lei pentru produsul exportat. Dacă acesta iniţial costa, să zicem 35 lei, datorită deprecierii el poate să coste acum 50 lei ceea ce înseamnă că eu am pierdut din acest export datorită deprecierii).

De cele mai multe ori Băncile Centrale nu analizează corect efectul intervenţiei lor în planul economiei reale (îl ignoră total adesea). Economia reală este mult mai bine stimulată de un CURS STABIL SAU DE UN CURS LĂSAT LIBER (adică de un risc valutar care să tindă către 0) şi nu de un joc permanent de la butoane cu această variabilă devenită arbitrară şi volatilă într-un sistem monetar global circular (o ţară îşi bazează cantitatea de monedă fără valoarea intrinsecă pe rezerva internaţională formată din monede fără valoare intrinsecă a căror cantitate depinde inclusiv de cantitatea monedei iniţiale). Se ajunge astfel să se creadă greşit că economia poate creşte monetar şi că Băncile Centrale pot juca un rol pozitiv în economie. Deoarece prin intervenţia lor pe piaţa valutară ele distrug întotdeauna echilibrul natural al pieţei, Băncile Centrale sunt sursă suplimentară de risc şi incertitudine. În sistemul actual observăm că inclusiv Băncile Centrale nu mai înţeleg corect natura banilor, capitalurilor şi factorii care determină mobilitatea lor internaţională. Deschiderea conturilor de capital complică semnificativ capacitatea de predicţie a băncilor centrale ale ţărilor mult prea dependente de factorul monetar şi mai puţin de factorul economic real (cum este şi România). Din dorinţa de a stabiliza cursul de schimb, Băncile Central ajung la o acţiune lipsită de sens economic menită să asigure un echilibru fals şi fragil (în momentul de faţă România este obligată să tipărească lei pentru a preveni efectul de puternică apreciere a leului generat de inundarea pieţei cu monedă tipărită uşor de marile bănci centrale). Urmărind prea mult ţinte monetare şi echilibre împotriva naturii pieţei, economiile fragile ajung să îşi distrugă încet întreaga economie reală (în cea mai mare parte prin complicarea nejustificată a deciziei antreprenoriale care trebuie să ia în calcul şi un risc pe care antreprenorul nu îl mai poate înţelege şi explica deloc economic). Cel mai bun exemplu este România: o ţară în care deprecierea monedei a fost practicată de 20 de ani de Banca Centrală ca pârghie de stimulare a exporturilor care nu au crescut semnificativ ci, dimpotrivă.


0 comentarii la “Fantasmele stimulării economiei prin cursului de schimb”
  1. Alex Nicolin a spus:

    Practic, bancile centrale din statele care nu emit monede folosite pe sacara larga ca rezerve nu fac decat sa joace dupa cum le canta cei puternici. Oare ce s-ar face FED sau BCE fara niste trepadusi de incredere care sa le inmagazineze hartiile tiparite in cantitati industriale, tiparind alte hartii cu aroma locala peste ele? Rolul BNR sau a oricarei banci centrale din tarile „mici” nu este in fapt nici stabilitatea preturilor, nici cresterea economica si nici limitarea somajului, ci pur si simplu importul inflatiei produse de mai-marii lor, pentru a nu permite explozia acesteia in curtea proprie. Intocmai ca importatorii de deseuri toxice, aceste institutii nu pot ajuta economia prin activitatile pe care le desfasoara nici daca ar vrea.

  2. Ion a spus:

    Felicitari pentru analiza! Superb! O intrebare totusi – care ar putea fi strategia pe termen scurt si lung a BNR? Pe mine ma mira ca leul se intareste si ca rezultat salariile in EUR cresc si asta ma face sa gandesc ca productivitatea in EUR creste. Gresesc? Daca nu, atunci inseamna ca in ultimele 2-3 luni productivitatea in Romania a crescut si ea cu 2-3-4%, cam cu cat s-a intarit leul. Daca da, de ce? Multumesc

  3. Paun Cristian a spus:

    @ Ion

    1. Strategia pe TL a BNR:

    Sa ne treaca la EURO cat mai repede.

    2. Productivitatea si cursul de schimb:

    Aici e problema pe care o semnalam in articol. De multe ori Banca Centrala apreciind artificial moneda (sau depreciind-o) creaza falsa impresie de productivitate mai mare in anumite sectoare si induce un dezechilibru pe care interventionistii il considera mai virtuos decat dezechilibrul natural al pietei.

    Pe langa faptul ca nu mai exista nici o legatura relevanta intre valoarea in lei si in Euro a ceea ce produci datorita interventiei arbitrare a Bancii Centrale nici nu poti sa faci vreo predictie intr-un sens sau altul. Si ajungem toti sa ne temem de cursul de schimb si sa ne intrebam oare ce vrea BNR de la piata libera.

  4. Ion a spus:

    Dar oare vrea BNR piata libera? Cum ramane atunci cu subordonarea catre guvern, parlament, etc?
    De ce ar vrea BNR sa ne treaca la euro cat mai repede? Ca o recunoastere a faptului ca fara locomotiva pietei europene suntem zero?

Comentariul tau