O nouă și stupidă reformă aruncată sub formă de petardă fumigenă macină România zilele acestea și ocupă tot spațiul public (similară cele cu reducerea numărului de parlamentari): reîmpărțirea teritorială pe 8 mega-județe care să se suprapună peste regiunile de dezvoltare deja consacrate.  Incapabili să reformeze cu adevărat statul, politicienii nu fac decât să mai vină cu tot felul de inovaţii de formă şi de suprafaţă în încercarea de a lăsa ceva în urma lor care să ne aducă aminte de ei (cel puţin pe un orizont de câţiva ani). În România legile şi reformele poartă numele celor care le-au propus şi seamănă cu adevărate însemne scrijelite pe copaci cu un briceag (ceva de genul „Ion o iubeşte pe Maria” neapărat cu data lângă scrijelitură).

Care sunt argumentele aduse pentru a justifica această măsură:

1. Se va reduce semnificativ corupţia şi se vor elimina relaţiile de castă create la nivel local: acest lucru este complet fals pentru că, dimpotrivă, deşi teoretic se reduce numărul de coruptibili în sistem (nu mai sunt 41 de căpitani de judeţ ci doar 8, puterea celor 8 e înzecit mai mare ei devenind peste noapte nu baroni locali ci adevăraţi prinţi locali având o şi mai mare forţă în a „negocia” favorabil contractele cu statul

2. Se vor face economii substanţiale la bugetul statului: şi aici este de discutat din mai multe motive:

  • În primul rând, nu poţi desfinţa uşor şi fără suferinţă pentru contribuabil reprezentarea statului în teritoriu şi aici mă refer la tot ceea ce înseamnă servicii de cadastru, servicii de stare civilă, evidenţa populaţiei, poliţie, pompieri. Foarte puţine servicii publice în România depind de municipalitate şi de reşedinţele de judeţ. Există în continuare consilieri locali, primari care vor funcţiona în oraşele ce vor fi desfiinţate. Simplificarea birocratică este iluzorie în acest caz pentru că cele mai multe instituţii ale statului în teritoriu nu sunt cele judeţene;
  • În al doilea rând, se va crea un stres imens la nivel de populaţie care trebuie să îşi modifice toate actele şi aici poate apărea un cost semnificativ dacă este preluat de bugetul statului în condiţiile în care avem un deficit pe care am promis că îl vom ţine sub control. Mai mult, cu siguranţă avem nevoie de alte investiţii nu de astfel de risipă de resurse şi efort din partea autorităţilor statului (este evident faptul nişte autostrăzi vor avea un impact mult mai mare asupra dezvoltării României decât reducerea numărului de judeţe).
  • 3. Fondurile europene vor fi mai bine alocate şi accesate în teritoriu: şi aici este o iluzie pentru că o bună parte din aceste fonduri se alocă deja pe regiunile acceptate de Uniunea Europeană şi ele funcţionează fără probleme şi că accearea lor depinde mai puţin de câte judeţe are România şi mai mult de birocraţia excesivă propusă de la centru, lipsa unor idei şi iniţiative la nivel local (aici mă refer la calitatea celor care ar trebui să propună aceste proiecte), conjunctura nefavorabilă a pieţei interne (multe proiecte angajate de firmele private pentru creşterea competitivităţii lor sunt cam în aer) dar mai ales de întârzierile masive în alocarea de la centru a cofinanţării promise (pentru multe proiecte prefinanţarea abia dacă se mişcă).

    4. Această organizare ar însemna o descentralizare a puterii statului: atunci când resursele de la centru se decid într-un număr mai puţin de funcţionari ai statului ele vor fi şi mai prost alocate şi gestionate. Statul printr-o astfel de măsură va avea de câştigat şi se va întări şi mai mult în agresiunea sa. Chiar dacă se obţine consensul mai uşor între mai puţini (de preferabil de aceeaşi culoare politică), el este dezastruos dacă este folosit pentru a deturna resurse (iar România ultimilor ani de pseudo-capitalism a arătat că e o campioană în acest sens).  

    În spatele unei astfel de decizii nu există nici un criteriu economic vizibil. Motivele sunt fie electorale, fie politice sau chiar etnice. Putem împărţi România tot aşa de bine într-un singur judeţ sau în 100 de judeţe fără a îmbunătăţi absolut nimic şi fără a putea justifica într-un fel economic acest lucru. Putem crea structuri şi para-structuri în stat că ele vor fi tot ineficiente şi tot împotriva celor care trebuie să le suporte costurile (o idee la fel de năstruşnică e şi cea cu crearea Comitetului Regiunilor propusă de opoziţie). De fapt aceasta este şi va rămâne întotdeauna problema statului: are o agendă clară de a se expanda natural prin inventarea de noi şi noi nivele pe care le suportă tot mai greu piaţa liberă. Statul (prin politicienii din spatele său) îşi diminuează foarte greu dimensiunea şi forţa sa de influenţă a economiei fiind puternic apărat de toţi cei care gravitează în jurul său. De aceea vedem foarte puţine teme cu adevărat liberale în discuţie cu ar fi: creşterea procentului pentru pensiile private, plafonarea contribuţiei la fondul de sănătate şi libertatea de a decide cheltuirea acestor bani în sistemul privat de sănătate, listarea la bursă a tuturor activelor statului, plafonarea cheltuielilor publice. În schimb vedem astfel de aberaţii lansate cu titlul de politici publice fără nici o noimă. Sub mantia aşa-zisei reforme nu se ascunde decât o reaşezarea a statului pe poziţii de forţă şi mai puternice decât până acum. Pentru noi impozitele vor avea aceeaşi certitudine apăsătoare şi sufocantă indiferent în câte judeţe ne-ar împărţi unii. Aştept cu nerăbdare alte măsuri conexe de genul mega-procuratura, mega-armata, mega-spitalul, mega-poliţia… (că deja mega-săli de sport şi mega-stadioane începem să cam avem).


    No Comments on “Reorganizarea României pe mega-județe”

    You can track this conversation through its atom feed.

    1. Adrian says:

      Ca sa primeasca mai rapid banii europeni trebuie pur si simplu ca cei din fiecare judet al regiunii sa negocieze mai bine si mai rapid intre ei. Ar ajuta daca ar pune deoparte ideile de partid si s-ar concentra pe crearea de valoare pentru zonele pe care le administreaza. Adica trebuie doar sa isi faca treaba pentru care au fost alesi.

      Dupa mine nu ar mai trebui sa existe o impartire pe judete. Fiecare localitate fie ea sat, comuna sau oras sa aiba cel putin un manager.

      Un manager poate sa aiba si mai multe localitati mici in administratia lui. Managerul trebuie sa aiba experienta la privat pentru a intelege conceptul de costuri-beneficii care le lipseste majoritatii politicienilor.

      Iar managerii astia sa fie controlati periodic si sa investeasca doar in proiectele absolut necesare. Pentru proiecte regionale, mai multi manageri vor colabora intre ei.

      E de preferat ca managerii sa nu locuiasca in acele localitati pe care le administreaza. Astfel nu au bias emotional fata de proiectele pe care le aleg si nici nu cer subconstient aprobarea persoanelor din jur. Adica nu vreau sa ii multumeasca pe toti.

      Unul dintre scopurile principale ale managerilor va fi crearea de excedent la buget. Astfel, statul ramane cu bani in plus in fiecare localitate, iar banii urmeaza sa se foloseasca pentru a plati datoriile statului si dobanzile aferente.

      Investiile in localitati de orice fel o sa fie facute de privat. Pt. a incuraja privatul, taxele urmeaza sa scada tot la cateva luni gradual cu viteza cu care statul iese din economie si se concentreaza doar pe apararea tarii, justitie si crearea de legi liberale.

    2. Andri Popa says:

      Romania este acum împărţită în două. Pe de o parte există cei care plătesc din taxele lor fanteziile acestor rataţi politici şi pe de altă parte există toţi aceşti şmecheri care sunt de partea ciolanului (exact ca pe vremea lui Ceauşescu). Reforma niciodată nu va da în cei care au ciolanul iar ei vor mârîi la cea mai mică încercare de a li-l lua. Nişte nemerici.

    3. Andi says:

      Deja avem MEGA TVA !!!

    4. Emilia says:

      Nu crede-ti ca trebuie desfintata organizarea administrativa comunista?
      de ce va este teama? ca urmasiii comunisti si securisti nu mai au de unde sa se imbogateasca faraminca?
      tari mult mai dezvoltate decat noi au teritoriul organizat mult mai suplu si isi gestioneaza foarte bine resursele. trebuie sa scapam de gandirea comunista…
      da sunt total de acord cu reorganizarea administrativa… este foarte importand si daca am reusi si o reorganizare a sistemului sanitar si sistemul de invatamant ar fi nemaipomenit…dar la noi toti pun” FRANA” ca doar 20 de ani numai au furat PSD-eiiii si liberalii…

    5. Andi says:

      @ Emilia

      Oare chiar o fi de vina organizarea teritoriala? Comunista sau necomunista ea nu ar trebui sa aiba importanta atat de multa cat ii dam noi.

      Franta este organizata la fel si a introdus regiunea formata din mai multe ”judete”. Sunt mult mai bine organizati in a atrage fondurile europene pastrand insa si judetele si regiunea. Ei nu isi dau atata cu ciocanul peste degete cum facem noi.

      De ce crezi ca mai multe sau mai putine judete ar fi o frana??? Si eu sustin ca si Cristi ca nu ar avea legatura directa.

    6. Mihai says:

      @Andi
      Tu chiar crezi ca „Emilia” e un cetatean oarecare si nu e postac PDL platit ca sa manance bok pe forumuri? Poti cauta intr-un dictionar de limba turca sa vezi ce inseamna bok.
      Postacii PDL au idei putine si fixe: comunistii, PSD fura si PNL partid comunist. Si isi pun nume de femei pe forumuri ca sa nu ii injure lumea.

    7. AC says:

      @e-milica

      Nu crede-m. Aici am reusit sa concentram ultimul bastion al comunismului si nu ne putem lasa influientati de toti academicienii economiei din piata, portocalii.

      Primul pas in eliminarea/infometarea gioarselor regimului de trista amintire consta in „privatizarea” serviciurilor secrete. Fara aparatul de prostire in masa, prostovanii scosi in fata pe post de maimutoi prostocalii vor fi repartizati in proportii de pana la 2 cm pe asfalt.

      20 de ani a reformat diferite sisteme Mo, iar acum se bucura de sustinerea celor care fura maxim Romania, taranii si plozii lor din serviciurile secrete, si a celor 2-3 trepanati cu creier cat nuca_care cre-d.

    8. Cetateanul Popescu says:

      @all,

      dragii mei, in privinta celui / celei care se ascunde sub nick-ul „Emil-ia”, cautati pe Wikipedia definitia notiunii de „Internet troll”. I se potriveste perfect. Nu-l hraniti bagandu-l in seama. Discutia despre regionalizare e serioasa, ar fi pacat sa ne lasam deviati de un vierme.

      @Cristian
      mi se pare de domeniul evidentei ca povestea asta a scos-o Base, ca si alte balarii de-ale lui, strict cu gandul la alegeri (si, poate, si pentru a masca cate ceva din dezvaluirile continue despre mafia sa personala). Discutia merita facuta in amanunt; dar pentru boala finala a statului, ineficienta, eu nu stiu decat „medicamente” care sa combata simptomele, cauza e genetica.

    9. Mihaila Raul says:

      Ar trebui sa avem bun simt si sa ascultam si alte opinii, cum sunt cele ale Emiliei, fara a jigni si fara a face referire la PDL. Daca esti de acord cu o parere a PDL nu inseamna ca esti PDL-ist.
      Eu personal cred ca o reducere a numarului de judete ar reduce personalul bugetar si implicit cheltuielile bugetare si cred ca asta e miza reorganizarii teritoriale. Ce se desfiinteaza? Consiliile judetene, inspectoratele judetene, etc. Ce atributii au consiliile judetene? Stiti aceste lucruri? Drumuri judetene, apa, canalizare, deseuri, DGASCP, etc.. Pot fi construite structuri care sa suplineasca. Dar ginditi-va la economii, nu mai ai inspectorat scolar la care sa dai spaga si pentru un post de femeie de serviciu, etc.
      Eu consider ca reorganizarea teritoriala ar reduce cheltuielile bugetare.
      Si punctual la ce a comunicat dl Paun:
      1. cadastru, evidenta populatiei si stare civila sunt la primarii. Desfiintarea judetelor nu influenteaza acest tip de servicii.
      2. Cu chestia cu stresul nu sunt de acord deoarece documentele de identitate merg tot la fel pana la expirare, nu exista practic costuri suplimentare in domeniu.
      Eu ma asteptam la o analiza serioasa asupra atributiilor actuale a institutiilor propuse spre desfiintare si cine preia aceste atributii. Trebuie mai mult echilibru. Din pacate, inca din primul paragraf dl. Paun foloseste un ton agresiv care stopeaza practic orice analiza serioasa.
      PS: ar fi bine sa ne respectam pe noi insine si sa folosim un limbaj civilizat.

    10. gabi says:

      Domnu Mihaila sa-ti spun eu beneciuciul meu personal. Sa zicem ca eu cetatean nesimtit vreau sa-mi fac o casa nesimtita. Si ma duc dupa avize. Si mi se aproba. Si cand ma apuc spun toarasii PDListi ca nu e bune avizele care este ca acum ai alta autoritate, ca terenul ala „s-a mutat” in alt judet. Deci ce e bun in toata reorganizarea asta ? NIMIC. AAAA, daca nu stim definitia cuvantului REFÓRMĂ, reforme, s.f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăţi (care nu modifică structura generală a acelei societăţi). Care este ameliorarea ? In plus reforma costa bani, pentru ca daca iti propui sa schimbi o structura cu o alta structura trebuie sa ai o perioada in care cele 2 structuri sa functioneze in paralel adica o cheltuiala MARE din pmdv. Altfel e haos. Daca vrei sa reduci cheltuielile asta e altceva ii dai afara pe toti bugetarii si ai rezolvat problema. De ce sa nu fie de ex. un pesedinte PRIVAT, sau un prim ministru PRIVAT ? Cu raspunderi clare si cu puscaria daca nu isi indeplineste scopul.

    11. Mihaila Raul says:

      Pentru Gabi,
      E un punct de vedere. E posibil sa aveti dreptate. Cred ca trebuie o analiza de substanta a responsabilitatilor pe care le au institutiile ce ar urma sa se desfiinteze.
      Dar o consultare publica pe aceasta tema prin intermediul televiziunilor ar duce la limbaj suburban si atacuri grobiene. Din pacate, politicienii nostri se coboara la acest nivel si imi vine minte Crin Antonescu, care recent a facut astfel de afirmatii. Nu exista schimb de opinii, ci de invective. Probabil ca acest limbaj prinde mai bine la masa de votanti. Cei care au facut facultate pe bune, si nu Spiru Haret, s-au saturat de aceasta clasa politica si nici macar nu se mai duc la vot ca sa nu gireze cu votul lor golaniile care au loc. Ma numar printre acestia. Apropos de Antonescu. E un profesor de istorie caruia nu i-a placut istoria. A prins repartitie la Vaslui, ceea ce inseamna ca a avut note foarte mici in facultate. Nu i-a placut meseria de dascal si s-a apucat de politica. Din pacate cam asta e clasa politica. In loc sa demonstreze calitati in meseriile lor, politicienii se aleg dintre oamenii care nu-si fac meseria, pentru ca nu au asa ceva.
      Da, 8 judete vor da puteri extinse la conducatorii acestora. Mafia politica nu are frontiere: si exemple sunt – Oprisan, Dragnea, Mazare cotizanti la partide. Si PDL are oamenii ei de aceasta factura. Flutur Suceava e cel mai bun exemplu. Dar nu discutam de oameni. Acestia au aparut pentru ca sistemul le-a permis. E vorba de reglementari si de puterea alocata acestora. Asa se controleaza treaba. Ca daca asteptam ca oamenii sa fie corecti, vom avea mult de asteptat.

    12. Paun Cristian says:

      @ Mihaila Raul

      Eu raman la parerea ca intotdeauna un sistem mai centralizat ofera suficiente argumente pentru o si mai mare debandada si coruptie. Cu mega-judete vei fi si mai mult tentat sa te impotrivesti reformei şi să creşti controlul statului (a instituţiilor sale) în teritoriu. Cu mega-judeţe va deveni şi mai important pe cine cunoşti şi cu cât cotizezi. Mai mult, cea mai mare parte din costuri vor rămâne tot la nivelul local de acum: primăriile nu depind de judeţ, postul de poliţie nu depinde de judeţ, postul de pompieri nu depinde de judeţ, şcolile depind prea puţin de judeţ (vom avea probabil un inspectorat şcolar în loc de cinci dar care va fi justificat mai mare pentru că are activitate cât cinci judeţe). Autorităţile fiscale nu depind nici ele de judeţ. Deci ce desfinţăm? Nu mare lucru. În schimb concentrăm puterea şi banii în mâna unor adevăraţi baroni care îi vor repartiza cu şi mai multă „grijă” în teritoriu ca şi până acum. Dacă până acum erau obligaţi să mai dea câţiva bani şi la judeţele unde a câştigat opoziţia, acum nu vor mai da deloc. În plus, proiectele la nivelul a 5 judeţe vor fi mai consistente: să luăm doar exemplul unui drum judeţean care va deveni de 5 ori mai lung.

      Eu cred că o dezbatere e inutilă pentru că această reformă este INUTILĂ şi, bine spunea Gabi în postul anterior, NU E REFORMĂ!

      Atenţie că eu nu fac aici deloc politică fiind apropiatul ideilor liberale nu partidelor liberale (şi sper că am reuşit să conving pe mulţi de acest lucru). Critic cu aceeaşi vehemenţă şi aceleaşi argumente propunerea USL de creare a unei PARA-STRUCTURI POLITICE: Comitetul Regiunilor.

      Problema nu e nici de calitatea oamenilor, nici de numărul de judeţe, nici de modul de aplicare sau implementare a politicilor publice: e legată de FALIMENTUL TOTAL AL STATULUI în toate formele sale de intervenţionism. Dacă nu putem să îl desfiinţăm aş fi foarte fericit să văd că măcar îl putem MICŞORA (nu EXPANDA). O astfel de măsură cu mega-judeţele EXPANDEAZĂ STATUL ÎN ECONOMIE NU ÎL MICŞOREAZĂ!

    13. Paun Cristian says:

      În plus, o astfel de împărţeală divizează din nou România în două: cei care pierd şi vor trebui să nu mai fie judeţ şi cei care câştigă (judeţul din cele 5 câştigător). De ce? Dau un exemplu tot a inspectoratului şcolar: dacă în 4 din cinci judeţe se va dizolva acest inspectorat în cel de-al cincilea se va expanda inspectoratul existent cu noi posturi (motiv de angajare). Evident că cei din Braşov vor lupta pentru această soluţie. Cei din celelalte judeţe alipite vor lupta împotrivă. O luptă absurdă şi inutilă indusă de o gargară pe post de reformă.

    14. Deceneu says:

      Reorganizarea – este o notiune interpretabila fiecare o poate vedea in alt fel.
      Eu am privt-o sub aspectul descentralizarii, guvernantii au avut in vedere centralizarea.
      Reorganizarea ca centralizarea sau descentralizare este scopul si regionalizarea este metoda.
      Regionalizarea poate fi benefica sau nu, in functie de scop.
      Daca avem in vedere descentralizarea, regionalizarea este binevenita, daca se mentine sistemul actuala centralizat de colectare si redistribuire a fondurilor atunci este o mare prostie comunisto-militara sau militaro-comunista, cum vreti sa-i spuneti.

    Lasă un răspuns

    XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>