Acest articol a fost publicat şi pe site-ul Institutului Mises România

Motto: Many of the things you can count, don’t count. Many of the things you can’t count really count.” (A. Einstein)

Matematica este un limbaj bazat pe un sistem de simboluri abstracte util pentru a analiza şi descrie aspecte cantitative ale realităţii care ne înconjoară prin teoreme şi axiome. Cu ajutorul matematicii se pot realiza o analize complexe ale seriilor de date şi se pot extrage inferenţe logice din astfel de date. Matematica este folosită în zilele noastre de toate ştiinţele într-o măsură mai mică sau mai mare. Domenii şi instrumente specifice au fost derivate pe baza matematicii: statistica, econometria, programarea cu ajutorul calculatorului, calculul actuarial etc.

Utilizarea matematicii în economie s-a făcut în câteva etape distincte (cu precădere în ultimii 150 de ani):

Etapa 1 – „Deductivismul matematic (plecat de la Cournot, Jevons, Walras,  Edgeworth şi Pareto) prin care matematica era folosită ca un instrument demonstrativ şi prin care se propuneau fenomenelor economice sisteme de axiome şi teoreme legate de maximizarea comportamentelor economice (maximizarea funcţiei de utilitate). Deja se face o primă aproximare grosolană a comportamentului economic considerându-se că funcţia de utilitate trebuie să fie ceva exclusiv cardinal (adică putem să asociem întotdeauna un număr, o valoare exprimată în utili aceste funcţii; de multe ori când alegem între un măr şi o pară lipsesc astfel de cifre şi alegem pe baza unor criterii ordinale). O altă aproximare grosolană este legată de omogenizarea comportamentelor economice pe clase de comportamente cărora li se asociau familii de funcţii de utilitate (indivizii au însă comportamente unice şi foarte schimbătoare pentru că au liber arbitru).

Etapa 2 – „Descriptivismul matematic” avându-i în centru pe Keynes şi pe Fisher (apoi toţi ceilalţi care au urmat: Pigou, Samuelson, Hicks, Tobin, Modigliani şi mai recent: Taylor, Stanley Fisher, Mankiw, Lucas, Sargent, Krugman, Stiglitz etc). Acest nou curent s-a împărţit pe două ramuri: keynesismul şi monetarismul (pornind de la Fisher). Esenţa noii abordări consta în atribuirea matematicii unor virtuţi şi mai mari legate de posibilitatea de modelare sofisticată a fenomenelor macroeconomice şi de utilizare a rezultatelor ca fundament credibil pentru elaborarea de teorii economice (poate cele mai absurde „teorii” ar fi Curba lui Philips sau Relaţia monetară Taylor despre care am mai scris pe blog). Matematica devine instrument obligatoriu şi „necesar” pentru a lua decizii de politică economică (politică monetară, politică fiscală). Economia este din nou abuzată de aceşti fanatici ai modelelor care au început să propună tot felul de indici şi de agregate care au foarte puţin legătură cu individul şi acţiunea sa şi ne vorbesc despre o comunitate de indivizi care nu acţionează niciodată agregaţi: cel mai clar exemplu este cel cu inflaţia care este un indicator ce măsoară inflaţia nimănui pentru că nimeni nu cumpără o bucată (un procent) dintr-o maşină de spălat manuală simultan cu o piesă (procent) dintr-o maşină de spălat automată; un alt exemplu ar fi cel al multiplicatorilor lui Keynes sau cel legat de viteza de rotaţie a banilor. Aceste modele operează adesea cu reducţii grosolane (presupun de exemplu că preţurile şi salariile sunt rigide) şi rezultatele lor sunt alterate şi viciate semnificativ de cantitatea de date şi de omogenitatea lor (este imposibil de găsit 2 evenimente economice identice).  

Etapa 3 – „Multiplele interdependenţe” este etapa în care dinamica fenomenelor economice este tratată ca un sistem cu „n” grade de libertate capabil să descrie „complexitatea stohastică a realităţii”. Sistemele economice sunt tratate ca sisteme de ecuaţii simultane cu un număr mare de variabile exogene (cele independente) şi variabile endogene (cele care depind de variabilele exogene). Econometricienii trăiesc din plin iluzia  că prin maximizări şi optimizări ale sistemelor de ecuaţii se pot extrage „concluzii” cu privire la echilibrul general al economiei (cei care au pornit această etapă au fost Arrow şi Debreu).

Lăsând la o parte dubiile cu privire la îndoielile legate de calitatea matematicii ca ştiinţă (vezi aici, aici, şi aici argumentele slabe aduse de Mankiw în favoarea matematicii şi care evită să explice relevanţa matematicii pentru economie), este evident faptul că utilizarea acestui aparat de analiză  în ştiinţele economice (o ştiinţă socială care are în vedere acţiunea umană cu precădere) suferă de mari probleme (prin comparaţie cu ştiinţele naturii):

Ştiinţele naturii (fizica, biologia)

Ştiinţele sociale (economia, psihologia)

Probabilitatea este obiectivă fiind o „probabilitate de clasă”: putem să clasificăm evenimentele din ştiinţele naturii în clase de evenimente omogene şi printr-un experiment repetat asupra acestor evenimente putem determina obiectiv o probabilitate asociată lor (de exemplu: putem să testăm în laborator rezistenţa unor materiale care să reziste unor presiuni repetate şi simulate şi astfel vom putea asocia o probabilitate obiectivă rezistenţei la cutremur a unui bloc făcut din acel beton). Media este mult mai relevantă în ştiinţele naturii (dacă într-un stadion calculăm greutatea medie a tuturor din tribune şi adăugăm cel mai greu om din lume la această medie ea nu se modifică semnificativ). Probabilitatea este una subiectivă fiind o „probabilitate de caz: fenomenele sociale sunt unice, nu există posibilitatea de încadrare a lor într-o clasă de evenimente omogene. Nu avem posibilitatea să cunoaştem toţi factorii care influenţează acest fenomen. Evoluţia fenomenului în sine poate influenţa sau poate altera fenomenul. Media este mult mai puţin relevantă în ştiinţele sociale (dacă într-un stadion calculăm venitul mediu al celor din tribune şi adăugăm apoi pe cel mai bogat din lume cu venitul său media se schimbă semnificativ).
În cazul fenomenelor naturale vorbim de o situaţie riscantă şi de prezenţa incertitudinii doar acolo unde nu cunoaştem încă fenomenul cu adevărat. Şi în ştiinţele naturale sunt încă domenii rămase nedescoperite sau insuficient studiate (de exemplu, este încă incertă erupţia unui vulcan sau producerea unui cutremur, la fel de incertă ca şi prăbuşirea cererii de consum pentru un produs). Totuşi, în ştiinţele naturii operăm cu mult mai puţină incertitudine decât în ştiinţele sociale. În cazul fenomenelor sociale bazate pe acţiune umană (oameni dotaţi cu liber arbitru şi cu posibilitate de răzgândire în orice moment) vorbim doar de incertitudine (subiectivă sau absolută). Incertitudinea subiectivă provine de la faptul că, chiar dacă putem asocia o probabilitate unor fenomene sociale (de exemplu creşterii preţurilor la benzină în viitor) pornind de la un istoric de dat, această probabilitate este foarte subiectivă (tocmai am menţionat că media nu e relevantă în ştiinţele sociale).
Probabilitatea asociată unor evenimente viitoare poate fi exprimată în termeni matematici Probabilitatea asociată unor evenimente viitoare nu poate fi exprimată în termeni matematici.
Probabilitatea este calculată pe baza unor deducţii logice şi în urma unor cercetări empirice bazate pe experimente repetate în condiţii similare (se schimbă repetat anumiţi parametri şi se observă influenţa acestora asupra fenomenului studiat). Noile informaţii nu modifică semnificativ probabilitatea. Probabilitatea este descoperită prin introspecţie şi prin înţelegere a fenomenului bazată mai degrabă pe o intuiţie antreprenorială. Noile informaţii modifică semnificativ probabilitatea.
Cercetătorii sunt cei care descoperă şi analizează probabilităţile de clasă. Relaţiile descoperite pe baza cercetărilor empirice pot oferi un substrat teoretic semnificativ ştiinţelor naturii. Cercetătorii nu pot deduce sau descoperi probabilităţi, predicţiile lor sunt foarte rar şi întâmplător confirmate de practică. Cercetarea în ştiinţa economică trebuie să vizeze mai puţin aceste probabilităţi (relaţii empirice) care nu pot oferi un substrat teoretic semnificativ şi trebuie să se concentreze mai mult pe înţelegerea mecanismelor de funcţionare a schimburilor între indivizi, consecinţa acţiunii lor în plan economic. În ştiinţele sociale analiza istoricului de date şi informaţii ne oferă prea puţine informaţii despre viitor.

Matematica este bună pentru ştiinţa economică în măsura în care permite calcularea / măsurarea / cuantificarea unor aspecte legate de derularea afacerilor (în contabilitate de exemplu putem folosi matematica pentru a analiza evoluţia vânzărilor, dinamica stocurilor). În momentul în care dorim să facem o predicţie (a vânzărilor) folosind aparatul matematic în acelaşi mod în care fizicienii îl folosesc în cercetările lor începem să avem probleme. Probleme şi mai mari apar atunci când predicţiile se fac nu pe vânzări la nivelul unei companii ci pe vânzările agregate ale întregii economii (aceste probleme apar atât din maniera de agregare a datelor cât şi din relevanţa rezultatelor). Fiecare antreprenor este liber să creadă în puterea de predicţie a modelelor econometrice şi să accepte ca cu probabilitate de 95% sau 99% vânzările de mâine să fie de valoarea X. Problema apare atunci când pe proprietatea noastră (banii din buzunar) cineva face nişte calcule de la centru pe date agregate, ia nişte măsuri şi nu îşi asumă deloc costul erorii predicţiei sale (dacă ţinta de inflaţie nu este atinsă nu este nimeni de vină, dacă deficitul e prea mare nu este nimeni de vină etc.). Politicile publice se iau pe date agregate care se comportă total diferit faţă de datele individuale, costul eşecului fiind întotdeauna transferat în spinarea celor care sunt vizaţi de aceste politici publice.

Abuzarea economiei de către matematică este o consecinţă clară a creşterii rolului statului în economiile moderne şi a substituirii acţiunii individuale cu acţiunea colectivă (agregată). Planificatorii centrali (cei monetari, cei fiscali) au nevoie de astfel de instrumente pentru a-şi justifica agresiunea lor asupra noastră. Sofisticarea aparatului matematic s-a făcut întotdeauna în răspărul libertăţii economice şi întru consolidarea intervenţiei statului în materie de preţuri (dobândă, curs de  schimb, inflaţie). Chiar dacă ştiinţa economică descrie fenomene bazate exclusiv pe acţiunea umană imposibil de anticipat (pentru că sunt foarte dinamice şi unice, experimentul repetat este imposibil)  prin metodele de cercetare din ştiinţele naturii tot ea propune spre studiu şi o serie de contracte voluntare prin care această incertitudine poate fi surmontată cu succes. Libertatea contractuală este esenţială pentru a rezolva problema incertitudinii din acţiunea umană, iar ştiinţa economică ar trebui să se concentreze mai degrabă pe acest aspect şi mai puţin pe promovarea unor cercetări empirice de valoare ştiinţifică îndoielnică. Intervenţia statului vizează cel mai adesea tocmai această libertate contractuală (intervenţia de tip triunghiular identificată de Mises şi Rothbard), viciind şi alterând capacitatea antreprenorilor de a lupta cu incertitudinea, cu consecinţe nefaste evidente pentru buna funcţionare a pieţelor (cel mai clar ar fi intervenţia statului pe piaţa muncii). Haosul general este accentuat şi mai tare de planificatorii centrali care propun echilibre generale (deduse pe baza unor modele tot mai complexe ce conţin însă erori fundamentale) care au tot mai puţină legătură cu echilibrul individual. Economia îşi pierde astfel din esenţă şi din consistenţă şi nu mai poate oferi soluţii la ceva ce este echilibrat de la centru printr-o decizie politică dedusă pe bază de agregate macroeconomice (imperfecte). Cercetările economiştilor care refuză să intre în acest joc macabru al obsesiei pentru analiza cantitativă sunt izolate, tratate pe nedrept şi cu sfidare ca fiind neserioase şi lipsite de substanţă şi consistenţă (culmea) economică. Consecinţele (culmea) economice sunt uşor de văzut cu ochiul liber.


0 comentarii la “Abuzarea economiei de către matematică”
  1. paul a spus:

    Multumiri, domnule Paun, pentru articolele dumneavoastra! Foarte adevarat, toti „factorii de decizie” din domeniul economic se ascund in spatele matematicii pentru a-si justifica incompetenta sau delasarea, si eventual pentru a fi „acoperiti” in cazul in care prostia lor (sau consecintele actiunilor lor „interesate”) isi arata efectele devastatoare.

  2. Paun Cristian a spus:

    Din aceeași categorie recomand și articolul colegului meu Andreas Stamate de pe blogul său:

    http://www.sound-economics.ro/2011/08/19/cu-sau-fara-doctorat-raspund-doi-austrieci-walter-block-%c8%99i-gary-north/

  3. Daniel a spus:

    Foarte mult adevăr în acest articol!

    Felicitări!

    Așa trebuie punctat: în privat poate să facă oricine ce predicții vrea (că oricum toate sunt failibile sau au eroare mai mică sau mai mare). Atâta timp cât eroarea este asumată în totalitate prin faliment e problema antreprenorului ce face acolo. La stat însă astfel de predicții nu au ce să caute și nici nu trebuie să fie promovate la rang de teorii. În economie teoriile nu pot fi create din teste econometrice. În economie testele econometrice au valoare ZERO pentru știința economică. Mai ales cele la nivel macroeconomic. Nu demonstreaza nimic și ne mai și împing într-o CRIZĂ DE SISTEM. Pentru că dacă reglăm sistemul dereglăm componentele.

    Atât am avut de spus. La cât mai multe astfel de articole.

  4. i-conomics a spus:

    Cristi, deductivismul matematic s-a dovedit recent un fiasco si in fizica quantica si cea relativistica (atat la nivel macro cat si micro. Teorii cu rang de axioma in toata lumea stintifica au fost pur si simplu darmate… prin observatii odata cu imbunatatirea aparaturii de masurare si observatii…

    Mai este o etapa.. asumand ca reusesti sa trecei cu bine de celelalte.. si descoperi cu adevarat un instrument de prezicere economica cu acuratente ridicata.. odata el implementat.. va modifica sistemul anuland astfel ori ce functie predictiva.. generad potentiale mega dezastre tuturor celor ce se ghideaza dupa teoreticele predictii…

  5. Isailă Brătfălean a spus:

    Totuși macroeconomia cu modelele ei matematice a apărut pentru că riscul dezechilibru a crescut o dată cu dezvoltarea economică (cu creșterea bogăției, a „părții blestemate” – ar spune Georges Bataille).

    Orice sistem are funcții de ansamblu. Dacă el este simplu, ca un mușuroi de furnici, se reglează pe niște principii simple. Economia tot mai complexă de azi riscă mult să dea cu oiștea în grad (cred că a dat deja), și asta nu e pentru că se încalcă principiile simpliste ale libertății individuale.

    Pur și simplu statul va trebui să-și schimbe radical serviciile publice de reglare, în sensul plusului de informație, de transparență a ceea ce se întâmplă cu noi. E clar că vom fi mult mai mult la discreția statului, dar, în același timp, statul va fi mult strâns controlat de cetățeni. Din acest motiv, în fapt, piața va fi mai liberă, mai aproape de teoriile unora.

    Nostalgiile pentru liberalismul de la începutul secolului al XIX-lea ar putea fi considerate naivități dacă nu ar fi privi un tip de comportament în lumea de azi. Pur și simplu marii deținători de titluri de creanțe sau de cvasicreanțe au descoperit că au un enorm protofoliu putred, o enormă tumoare financiară. Ar plasa pierderea la alții, eventual să o compenseze cu reducerea consumului statului, a prestațiilor de servicii publice, cu reducerea consumului oamenilor obșnuiți. Este un vis nerealist, pentru că pierderea s-a transfera la furnizori, la producători, tot la deținătorii de capital, ar fi o metastaziere.

  6. Paun Cristian a spus:

    @ Isailă Brătfălean

    „Nostalgiile pentru liberalismul de la începutul secolului al XIX-lea ar putea fi considerate naivități dacă nu ar fi privi un tip de comportament în lumea de azi. Pur și simplu marii deținători de titluri de creanțe sau de cvasicreanțe au descoperit că au un enorm protofoliu putred, o enormă tumoare financiară. Ar plasa pierderea la alții, eventual să o compenseze cu reducerea consumului statului, a prestațiilor de servicii publice, cu reducerea consumului oamenilor obșnuiți. Este un vis nerealist, pentru că pierderea s-a transfera la furnizori, la producători, tot la deținătorii de capital, ar fi o metastaziere.

    Si atunci solutia este sa promovam in continuare acumularea de teorii false, de modele care nu au valoare nici cat negrul sub unghie, sa ne complacem in aceasta falsitate si minciuna a statului care ne poate echilibra de la centru prin butoanele sale. Sa fim seriosi. Orice economist serios care a studiat cum sta treaba cu macroeconomia isi da seama ca AGREGATELE nu se comporta niciodata ca INDIVIZII. Agregatele (inflatie, dobanda, preturi de echilibru) sunt intelese si folosite gresit cu consecintele de rigoare. Nimeni nu ne opreste sa vedem sistemul economic ca pe un sistem de ecuatii. Insa in acest caz nu dam doi bani pe actiunea umana care il genereaza si care nu poate fi nici variabila si nici ecuatie intr-un astfel de sistem. O buna parte din macroeconomie si econometria din zilele noastre este destinata strict intereselor etatiste si interventioniste care sufoca ceea ce reprezinta economia cu adevarat.

  7. Isailă Brătfălean a spus:

    Io cred că se va schimba conținutul etatismului. Nu vreau să detaliez.

    Piața este „perturbată” de o sumedenie de factori sociali, tehnologici, ecologici. Intruziunile politice sunt poate pe ultimul loc. Dar nu este corect de-a declara „piața” ca natură umană și celelalte componenete ale naturii umane – ca factori „perturbatori”, „alienatori”. Pentru mulți piața în sine alienează – iarăși incorect.

    Interfața (cadrul) dintre piață (ca principii de comportament) și restul o dă serviciul public. Și el se va schimba, nu va dispare. Pretenția că individul știe el mai bine nu e adevărată. Întotdeauna indivizii se corectează unii pe alții și prea multă libertate pentru unul este un abuz. Mai ales când individul e prost, slab informat etc.

    În fond orice tip de conviețuire (în piață, în stat,în familie etc) este necesar și perfectibil. A face din stat un monstru absolut este un simplu exercițiu de propagandă balcanică.

  8. mira a spus:

    daca un sistem, o teorie matematica(in aplicarea ei) este invechita sau nefunctionala din anumite puncte de vedere, inseamna ca e timpul pt ceva nou. Insa a vorbi in acesti termeni despre matematica , cu atata rautate ,ma indeamna sa cred ca probabil va doriti sa reveniti in epocile primitive…
    Matematica nu este doar un aparat, este si co-creatoare,sau, sa folosesc alt termen, este generatoare, asa cum si omul este…si cred , cu convingere, ca sunt convergente, nu divergente asocierile dintre ele…ramane de vazut unde anume trebuie cautat …

  9. Bogdan a spus:

    Matematica nu este decat o unealta, indiferent de stiinta in care este folosita, asa ca gloantele pe care le trageti sunt oarbe….

    1. Referitor la primul exemplu cu media salariului si media greutatii celor de pe stadion: exista si notiunea de dispersie care tocmai asta masoara, imprastierea valorilor masurate.

    2. Daca aveti pretentia ca economia este cumva o stiinta (si nu pura filosofeala sau literatura) atunci ea trebui sa opereze cu teorii stiintifice capabile sa faca predictii care pot fi falsificate. Aceasta epistemologie a cunoasterii stiintice a fost propusa de Karl Popper si este larg acceptata in comunitatea stiintifica de azi. Iar daca credeti ca puteti propune teorii economice care fac predictii ce pot fi verificate fara a folosi deloc un aparat matematic atunci va urez succes, dar ma indoiesc profund ca veti fi luat in seama de prea multa lume.

  10. Isailă Brătfălean a spus:

    De fapt, chiar redusă la funcțiile de gradul I, matematica este solicitată să rezolve, bazându-se pe o statistică serioasă, la nivelul sistemelor informaționale din secolulu al XXI-lea, să rezolve marea fundătură a momentului, cea a echilibrelor economice pe plan mondial. De unde și ura asta împotriva agregatelor, a variabilelor macroeconomice, deși ele nu au nici o vină.

    E clar că „leberalii” vor fi bine călcați în picioare de „agregate”. Se va impune o nouă filosofie a pieței, pe o platformă mai solidă, oferită de un altfel de stat.

  11. ionut a spus:

    Isaila ai aparut si pe aici? In cazul tau s-au folosit tone de clor la spalarea creierului!

    „Pretenția că individul știe el mai bine nu e adevărată.”

    Serios? Da’ atunci cine stie, mai creieras spalat? Alti indivizi? Sau ati descoperit voi socialist-ccolectivistii fiinta oniscvient-benevolenta 100%?

    „serviciul public.”

    Aha, am inteles: deci jaful/talharia (ca asta-i serviciul public) chemat sa corecteze „derapajele” pietei (adica ale schimburilor voluntare de drepturi de proprietate legitime). Pai cat de inept intelectual sa fii sa nu observi ca tocmai asta-i problema, nicidecum solutia?

    @Bogdan

    Economia e o stiinta sociala! Ca ea e guvernata de niste legi imuabile (ca d’aia se numesc legi), asta e clar pentru toata lumea (mai putin anumiti ignoranti). Toti „stiintificii” au imbratisat insa aiureala aia poperiana (care nici macar in cazul stiintelor „naturale”) nu e valabila in totalitate.
    Fundamentul epistemologiei este asta: omul care actioneaza (prin „actiune” intelegandu-se inclusiv abtinerea de la actiune) pentru a-si atinge scopuri (care sunt pur subiective). Cu alte cuvinte, economia recunoste puterea incitativului.
    Ori viziunea asupra oamenilor pe post de roboti, lipsiti complet de liber arbitru, incadrabili perfect in exeperimente ce cauta „falsificabilitatea”, sustinuta doar de dragul definitiei poperiene, e completamente tembela, chit ca aproape intreaga istorie ata e: o suma de experimente pe oameni.

  12. Isailă Brătfălean a spus:

    Ceea ce mă intrigă la Marx și la Ionuț este pretenția că ei cunosc natura umană, legile „imuabile”. Adică se pretind un fel de zei. Probabil și libertarianismul este un fel de religie ca și marxismul în versiunea lui populară. Nu cred că economia de piață este un rezultatul necesar al istoriei, nu cred că este veșnică. Economia de piață este un accident de scurtă durată, probabil trecător, în lunga istorie a omenirii.

    Economia de piață este o seră caldă și luminoasă în viforul barbariei și în noaptea iraționalului. Ea este o floare a civilizației, cu respect al proprietății și încredere în credit. Protejarea acestei sere o asigură statul modern, bazat la rândul lui pe gândirea rațională a cetățenilor săi, deseori de origine creștin-protestantă.

    Întotdeauna se discută despre funcția de reglare macroeconomică a statului ca una secundară, de compensare, adică tot ca o protejare a funcționării pieței. Chiar și în comunism se vorbea de piața planificată. Este firesc să se îmbunătățească această funcție de reglare, inclusiv prin dezbateri despre alterarea pieței de către stat. Totuși, să nu se uite primul rol al statului, acela de platformă a pieței. El dă legile, el dă banii. Dacă banii sunt de aur, utilitatea lor este dată tot de credința oamnilor, adică de reminscențe religioase și de sistemul politic. În cazul banilor de valoare nominală, de hârtie, ca și în cazul banilor electronici, rolul sistemului politic este crucial.

  13. Păun Cristian a spus:

    Chiar și în comunism se vorbea de piața planificată.

    În comunism și socialism se vorbește de așa ceva. De cineva care îți planifică în locul tău viața și comportamentul. De cineva care îți spune cum să îți cheltuiești banii. De cineva care îți spune cum să mănânci, cum să te speli și alte cele. Care îți calculează cât să fie cursul și taxa optimă. Care îți determină cât să plătești la lumină. Oricât de mari sau mici ar fi aceste oaze de intervenționism, mai devreme sau mai târziu planificatorul (care nu înțelege limitele calculelor sale generate de lipsa prețurilor de piață) va invoca mai multă intervenție / socialism sau capitalism pentru eșecul său. Eșecul pieței va consta întotdeauna un argument solid pentru înrobirea noastră. Întru relevanța mai mare modelelor econometrice care într-o primă fază au eșuat dar cu un control mai mare din partea statului vor avea o mai multă robustețe.

    În capitalismul autentic aceste intervenții lipsesc. Îmi pare rău să vă spun că nu aveți cum să judecați sau să știți cum e în capitalismul autentic pentru că nu l-ați trăit (l-am trăit) NICIODATĂ!

  14. ionut a spus:

    „Nu cred că economia de piață este un rezultatul necesar al istoriei, nu cred că este veșnică.”

    Mai creieras spalat „economia de piata” e pleonasm. Economia nu poate fi decat de „piata”. Altfel e risipa de resurse. Care, intr-o lume marcata de principiul raritatii lor, e fatala. Ceea ce se vede cu ochiul liber. „Piata planificata” e un oximoron, un non-sens!

    Cum sa asigure statul modern „economia de piata” cand piata este (repet a n-a oara) ansamblul schimburilor voluntare de drepturi de proprietate legitima asupra resurselor/bunurilor, cand existenta insasi a statulu, insemana schimburi obligatorii (taxe si impozite) si control!

    „El dă legile, el dă banii”

    Mai mic marxist, tu habar n-ai ce-s aia banii si cum au aparut! Banii sunt aur ca asa au aparut istoric, ca indeplinind cel mai bine nevoile indivizilor. Dar legitim, nu prin falsificare asa cum se intampla in „statul modern”.

    Iar legea exista mah, de cand exista omul! Daca statul „da legea”, maine, „democratic”, putem sa-i biciuim de 3 ori pe saptamana pe cei cu numele de Isaila! Intelegi mai creieras spalat unde e eroarea in colectivismul etatist? Proprietatea e sursa legii si nu invers! „Legea e ceva ce, mai degraba, trebuie descoperit, si nu decretat”

  15. Paun Cristian a spus:

    @ ionut

    O să îl sperii prea tare. O să „refuze” din nou dialogul şi o să se retragă în cuibul lor să lupte în contumacie.

  16. ionut a spus:

    „gândirea rațională a cetățenilor săi”

    Cand e un individ „rational”, cand prefera munca agrementului (sau statului degeaba) sau invers?

    Chiar asa de greu de vazut unde e eroarea, argumentul cicular in ceea ce afirmi tu?
    Pretenția că individul știe el ce e mai bine pentru el nu e adevărată. Sa presupunem ca e adevarat acest enunt. Pai, in cazul asta, cu atat mai mult e clar ca, daca nu stie ce e mai bine pentru el insusi, pentru altii nici atat nu stie! Ori statul e populat cu aceeasi indivizi umani, nu cu fiinte SF omnisciente!
    Mai ales ca, odata ajuns in fuctie publica, un individ se transforma, vrand-nevrand intr-un birocrat (nu poate actiona decat conform principiului managementului birocratic, adica la ordinul superiorului). Lui ii este interzis managementul pentru profit, posibil cu intrumentul deosebit care se numeste calcul economic si insotit de pierdere (incitativul cel mai puternic de a servi „publicul”). Asta presupunand benevolenta birocratului (existenta birocratilor benevolenti nu poate fi pusa la indoiala).
    Dar ei procedeaza ceva de genul (cazul sefului politiei de exemplu): bai, hotii au masini puternice. Ca sa-i prindem avem nevoie de bmw-uri super dotate. Poti sa afirmi ca n-are dreptate? NU, evident! Dar dupa ce le primeste (inclusiv cu ajutorul ingineriei numita „deficit bugetar”) constata ca, pe la mijlocul anului, nu mai are bani de salarii, sau de reactivi pentru laboratorul de criminalistica. Astfel orice birocrat benevolent va cere din ce in ce mai multe resurse, bani, oameni etc.

    In alta ordine de idei, daca el, odata ajuns in functie, se comporta ca un proprietar privat, adica incearca sa combine in nume propriu factori de productie si de capital, in scopul obtinerii de profit, primo acesta e o actiune evident ilegitima si,secundo mai mult, sortita din start esecului, deoarece in acest caz nu exista incitativul numit pierdere. Din acest motiv publicul ar trebui sa priveasca critic propunerile de genul „management privat” in cazul statului.

  17. ionut a spus:

    Cristi, n-am cum „sa-l sperii”. Bine ar fi sa pot sa-l! E programat total! E evident din comentariile lui.
    Ideea lui e una singura: omul e un tembel irational si trebuie sa vina „tatucul”, statul (modern), sa-l tina de mana, sa planifice economia (care, nu-i asa, e in deechilibru)si sa corecteze „derapajele pietei”

  18. Isailă Brătfălean a spus:

    Piața planificată însemna în teorie că fiecare agent economic își planifica autonom activitatea viitoare, se centralizau planurile, adică se simula piața anului viitor și se trimeteau sugestii de corijare agenților economici (adică „vezi că nu vei putea face atâția pantofi din piele de bovină că nu vor muri destule vaci”). Asta în teorie, desigur.

    Libertatea celui care muncește de a-și alege dimensiunea piuliței pentru că numai el știe ce șuruburi are este o necesitate în orice sistem economic în care nu se știe la alt nivel dimeniunea șuruburilor dintr-o anumită magazie. Nu e nimic filosofic în chestia asta. Sau dacă este, întotdeauna există suficiente restricții ale inițiativei și creativității în corporații pentru a spune că lucrurile nu sunt roz nici în capitalism. Falimentele se datorează de multe ori unui director idiot, care nu își ascultă salariații, sau îi face să le fie indiferentă activitatea întreprinderii. E bine când concurența îl desființează (adică s-a constituit un mediu inovativ, precum cândva în S.U.A.), alteori consumatorul îi suportă stupizenia (ca în România, unde toți, cocurenți parteneri sunt o apă și un pământ). Asta e piața reală, nu gargară.

  19. Isailă Brătfălean a spus:

    @Ionuț

    Fiecare individ știe ce e mai bine pentru el până își schimbă părerea. Și scopul individului este concret, tehnic, profitul este acolo mai în spate, dacă ești educat să îl sesizezi. Și dacă ești astfel educat, ești eficient chiar în serviciul public sau în „economia darului”, chiar dacă, în ultimele două, profitul este vag precizat, prin definiție. Între ineficiența familiei, statului și a economiei (private) există o strânsă legătură. Dacă birocratul este diabolic, sigur vei găsi patroni maneliști ce ar trebui stârpiți și capi de familie bețivi.

  20. ionut a spus:

    „Asta e piața reală, nu gargară.”

    Pai da, asta e piata maracata inerent de interventionism! Am spus eu altceva? Cazul unei corporatii care impune (cu ajutorul legislatiei) un anumit comportament (obligativitatea efectuatii unor schimburi sau comportamente, sau, din contra interzicerea lor), aia nu e „piata” (revezi definitia pietei). Ci tot socialismo-etatism.

    „Falimentele se datorează de multe ori unui director idiot,”

    Falimentele cui? Ale unei organizatii/entitati private? Pe banii si resusrsele lor? Pai sa fie sanatosi! In cazul statului insa e vorba de camuflarea falimentului, de facto, pe banii tuturor!

    „Dacă birocratul este diabolic, sigur vei găsi patroni maneliști ce ar trebui stârpiți și capi de familie bețivi.”

    Daca birocratul este diabolic e pe banii tuturor! Patronul este manelist pe banii lui. Starpirea „patronii manelisti” este posibila intotdeauna doar in cazdrul pietei lbere. Asta daca statul nu intervine si hotaraste altfel. Casca ochii la lumea care te inconjoara!

    „Fiecare individ știe ce e mai bine pentru el până își schimbă părerea. Și scopul individului este concret, tehnic, profitul este acolo mai în spate, dacă ești educat să îl sesizezi.”

    Si shimbarea parerii e tot un efect al faptului ca individul stie ce e mai bine pentru el. El si numai el. Mobilul actiunii umane e, intotdeauna, „profitul” chiar daca mai degraba cel psihic inaintea celui monetar!

  21. Păun Cristian a spus:

    @ ionuț

    Socialismul e o boală incurabilă. Câteodată regret că m-am născut printre astfel de oameni. Pur și simplu cred că e de la medicamente.

  22. Isailă Brătfălean a spus:

    Aș fi preferat să mi se răspundă la obiect, la idee, cu contrargumente.

    Eu cred că piața reală se abate uneori de la piața normală, ideală, încât corectarea ei poate fi în sensul principiilor pieței. Pentru că subiecții ei sunt ființe omenești, nu „homo oeconomicus”. Simpla „liberalizare” nu înseamnă piață ideală, poate să însemne exact opusul ei, jafuri, mafii, cu scăderea de rigoare a economisirii, a bogăției, sau realocarea ei spre armate și biserici, precum în Evul Mediu. Tipul de comunitate de piață nu apare în orice condiții. Un anumit tip de stat este una din condiții.

    Acuma se susține că criza actuală a fost făcută de state-bănci din bani creați artificial. Două observații: a) economia reală nu a reacționat cu inflație, chiar i-a plăcut, deci creditele respective au menținut echilibre economice reale, b) dacă banii ăia sunt niște făcături să se anuleze creditele (falimente pe față), că nu ar trebui să sufere nimeni.

  23. ionut a spus:

    „Eu cred că piața reală se abate uneori de la piața normală, ideală”

    Piata „ideala”, „normala” e un nonsens, o gaselnita pentru a justifica interventionismul.

    Criza actuala (ca si celelate) e benefica! Nociva e doar interventia statelor care vor sa-i cautioneze exact pe cei ce au gresit.

  24. Isailă Brătfălean a spus:

    Să zicema că toți directorii își fură acționarii, astfel încât nu cumpără sau vând cum e mai convenabil afacerii, ci cumpără de unde e șpaga mai mare, chiar dacă e mai scump (pentru a compensa șpaga).

    E un exemplu de piață reală. Soluția ar fi aceea a micului proprietar din secolul al XIX-lea, care nu ar fi permis investițiile din ultimul secol.

    Altă soluție ar fi intervenția statului exclusiv în favoarea acționarilor.

  25. ionut a spus:

    „Să zicema că toți directorii își fură acționarii”

    Pai, sa zicem! Chiar si in acest caz, de ce ar trebui sa-i cautionez eu, o terta persoana, din banii mei, pe actionarii care nu sunt in stare sa-si controleze directorii? tu, personal, cum ai proceda daca ai fi actionar la o astfel de firma?
    Daca toti directorii si-ar fura actionarii, tot piata libera ar duce la disparitia acestora, deoarece evident ca firmele mai mici, care pot tine sub control fenomenul, ar oferi un raport calitate-pret net superior.

    Cat despre sec. 19 eu zic sa te mai documentezi!

  26. Paun Cristian a spus:

    E similară celei în care cel care guvernează îşi dă privilegii şi fură o ţară pentru a-şi face vila de la ţară.

    Diferenţa e însă următoarea:

    1. Dacă directorul fură acţionarul, acţionarul fiind privat are DREPTUL şi PUTEREA TOTALĂ să îl dea afară pe director imediat ce află. Are şi libertatea totală să afle adică să ceară informaţii şi să şi le obţină. Din acest motiv furtul de care vorbiţi e făcut mai cu grijă că e mai uşor de descoperit şi mai repede penalizat.

    2. Dacă se lasă furaţi cu bună ştiinţă, acţionarii îşi asumă integral acest cost tot cu bună ştiinţă. Ei vor da faliment şi astfel că vor avea tot timpul interesul să nu se lase prea mult furaţi. Lipsa falimentului la stat face ca furtul să aibă alte dimensiuni şi forme.

    3. Furtul din avuţia privată e mult mai rapid de descoperit şi nu e apărat de nici o lege. Guvernatorul poate să se ascundă în spatele unui întreg hăţiş legislativ şi să fure mult mai mult, inclusiv prin cumpărare de voturi.

    Şi ar mai fi multe de spus…

    Ideea că ticăloşii din jurul statului sunt mult mai mari şi mai periculoşi decât cei care există natural în piaţă şi pe care oricum statul nu îi elimină. Un exemplu simplu: pe lângă ticăloşii din trafic care fac tot felul de necazuri / accidente există şi ticăloşii de poliţişti care ne opresc nejustificat şi ne cer şi şpagă să închidă ochii când ne-au prins cu 5 km la oră peste viteza legală sau fără centură.

  27. Isailă Brătfălean a spus:

    Eu am spus clar că ticăloșii din sistemul privat sunt în corelație cu cei de la stat. Este una și aceeași societate.

    Aceste „piețe” reale pot fi atât de rispitoare încât bat chiar și ineficiența anumitor economii de stat. Chiar sunt curios ce ar fi spus Ludwig von Mises în legătură cu aceasta, când el era interesat doar de contracararea etatismului în Occident. Ineficiența unor „piețe” reale s-a văzut când e să comparăm economia comunistă a României cu capitalistele Haiti, Bangaldesh sau Somalia. Personal cred că societatea din vechiul regat la lui Carol I ar fi avut mai bune perfomanțe economice într-o dictatură decât în sistemul care mimează un sistem european. Transilvania și Banatul au fost la un moment dat coapte pentru o economie normală de piață, dar e posibil să fi pierdut aceste caracteristici încă din comunismul moldoveanului Georghiu-Dej și al olteanului Ceaușescu. Oricum replicile acestea de dreaptă dură, extremistă, anarho-balcanice, în oglindă cu comunismul ceaușit, nu prea sunt agreate în fostele provincii austro-ungare. E adevărat că ardelenii au reușit să trimită în București „lichelele patriotice”, cum au trimis și țiganii în Franța și prin alte părți.

  28. Paun Cristian a spus:

    Chiar sunt curios ce ar fi spus Ludwig von Mises în legătură cu aceasta, când el era interesat doar de contracararea etatismului în Occident. Ineficiența unor „piețe” reale s-a văzut când e să comparăm economia comunistă a României cu capitalistele Haiti…

    Ce nu înţeleg mulţi este următorul lucru:

    PIEŢELE NATURAL SUNT INEFICIENTE. ELE NATURAL SUNT DEZECHILIBRU / ECHILIBRU PERMANENT. ELE NATURAL AU ŞI TICĂLOŞI ÎN ELE PE CARE NIMENI NU ÎI POATE SCOATE DE ACOLO. PIAŢA LIBERĂ ESTE SINGURA CARE POATE SĂ NE OFERE INFORMAŢIA CU PRIVIRE LA EFICIENŢA SA. ODATĂ CE INTERVENIM ÎN EA INFORMAŢIA DEVINE VICIATĂ ŞI NU MAI PUTEM VORBI DE NICI O EFICIENŢĂ ACOLO (corectată sau nu de stat).

    Apare apoi imediat ineficienţa pieţei generată de intervenţie care efecte şi mai perverse şi mai haotice. Statul ne minte când ne spune că el va acţiona împotriva ineficienţei pieţei. Vedeţi clar ce e cu criza aceasta: după ani de zile în care BCE a vorbit pompos de obiectivul său central care este stabilitatea preţurilor acum trebuie să ia o măsură care va încălca acest obiectiv central al politicii sale – tipărirea de bani.

Comentariul tau