Economiile moderne se bazează pe un simulacru de capitalism și de piață, fiind denaturate și bulversate complet de producția de bani din nimic asumată și apărată prin forța legii de instituții ale statului (băncile centrale) în jurul cărora roiesc și prosperă foarte mulți (politicieni și bancheri deopotrivă). Antreprenorii autentici (atâta câți au mai rămas) se încăpățânează să creadă în beneficiile luării destinului în propriile mâini și se chinuie să ofere roadele efortului lor pieței pentru a obține resursele din care apoi să consume ei și familiile lor. La polul opus, ”antreprenorii” politici apără cu dârzenie și ferocitate taxele multe și sufocante aplicate cu un cinism demn de toată lauda, întru mult invocata echilibrare a bugetului statului (permanent dezechilibrat și avid de datorii, mereu în criză și întotdeauna în eșec total când vine vorba de calitatea serviciilor publice). O categorie aparte de ”antreprenori” sunt cei monetari (bancherii centrali care produc numerar, băncile comerciale care expandează creditul din nimic și nu din economisiri sănătoase) care pur și simplu își tipăresc sau multiplică dintr-o simplă apăsare de buton profituri pentru care nu a fost furnizat nimic în economie.

Taxele pe care le percepe ”antreprenorul” politic doar redistribuie din profiturile antreprenorului autentic (încă prea puțini și prea slabi în România pentru că nu au avut suficient timp să se formeze) către buzunarele sale. Taxele sunt dependente de suportabilitatea celor taxați care pot sancționa, din când în când, politicianul prin votul său. Numărul taxelor, nivelul taxelor, deficitele și bugetele publice încă mai au o mică formă de amendare publică, fiind discutate și votate în parlamentele alese prin vot democratic (recunoscând aici însă toate tarele acestor sisteme); ele sunt adesea dezbătute la sânge (mai ales acum în momente de criză). Redistribuirea pe care o propune politicianul e apărată de un așa-zis contract (social) și este justificată adesea de teme cu conotație socială (dacă nu ar fi statul cine i-ar mai proteja pe cei sărmani). Pentru a avea succes, politicianul alimentează în permanență ura dintre bogați și săraci, împărțirea aceasta pe clase fiindu-i de mare ajutor într-o democrație bazată pe principiul sec al majorității simple. De cele mai multe ori, extracția pe care o produce politicianul prin taxe reorientează resursele care inițial se alocau perfect (prin mecanismul de prețuri al pieței) spre o alocare ineficientă bazată preponderent pe criteriul politic. Taxarea substituie criteriul economic cu cel politic iar atunci când ea devine importantă la nivel de individ (i se ia practic aproape totul) falimentul nu poate fi departe.

Problema și mai mare apare însă la inflație. Aceasta este un derapaj democratic absolut pentru că prin producția monetară din nimic statul obține o bună parte din resursele de care are nevoie supraviețuirea sa fără a mai trece prin parlament deciziile în acest sens, evitându-se astfel un control democratic al votului. Nu întâmplător se vorbește de independența băncii centrale și de plasarea acesteia în afara controlului democratic tocmai, chipurile, a fi capabilă să nu cedeze dorințelor politicienilor (istoria arată că sistematic băncile centrale s-au pus la cheremul politicienilor și că fără ele băncile comerciale nu ar fi putut fi atât de eficiente în creditarea statelor asistențiale). În acest fel, statul poate extrage resurse (alături de ceilalți ”antreprenori” monetari) fără a mai da socoteală nimănui. Hazardul moral în acțiunea celor care gravitează în jurul tiparniței de bani este mult mai mare decât al celor care extrag taxele din economie. Nici o taxare nu ar trebui să fie aplicată oamenilor fără un acord al parlamentarilor (ori inflația tocmai acest lucru face). La umbra inflației, politicienii și prietenii lor (bancherii sau cei care lucrează cu statul) își pot vedea nestingherit de afacerile lor, de îmbogățirea lor fără a produce nimic (sau mare lucru) pentru piață (la umbra unui ban fără valoare intrinsecă pe care ne obligă cu forța să îl folosim pe post de mijloc de schimb deși el eșuează complet în funcțiile sale și care are nevoie ca de aer de încrederea noastră pentru a fi stabil și pentru a nu dispărea de pe piață). Inflația este un fenomen anti-democratic lovește implacabil pe toată lumea, ducând în cele din urmă la sărăcirea celor mai mulți dintre noi. Inflația (mai exact producția de bani din nimic) încalcă reguli elementare de economie și plasează sistemele economice în afara teoriilor fundamentale (de aceea nu mai înțelegem nimic din acest haos alimentat de politicile monetare și nici nu întrevedem corect soluțiile care s-ar impune). Inflația îl ajută pe politician să ne mintă și să ne ascundă adevărul și îl salvează de la faliment împingându-ne spre prăpastie pe toți ceilalți. Creșterea cantității de bani se face în răspărul pieței, întru agresarea sa și întru eliminarea acelora care se mai încăpățânează să economisească sau să mai producă ceva, punându-și la bătaie averea, energia și creativitatea lor. Cauza crizei este tocmai exacerbarea acestui tip de ”capitalism” dezvoltat, mai degrabă, prin pârghii monetare incontrolabile sau, mai bine zis, acaparate de politicieni.

Cu toate acestea, chiar dacă la o comparație directă inflația pare mai puțin democratică decât taxele (din motivele arătate), sistemele democratice prin care se votează parlamente (reprezentanți) care apoi decid în numele nostru sunt și ele deosebit de problematice. Derapajele pe care democrația modernă le cunoaște (nu mai contează câți merg la vot, votul poate fi fraudat sau cumpărat etc.) face ca inclusiv taxele și agresiunea statului ”legitimată” de ”contractul social” să fie imposibil de controlat de societatea civilă (să nu uităm că în România nu reușim să reducem numărul de taxe, nu reușim să micșorăm cuantumul lor și că oricine se perindă democratic la putere nici nu vrea să audă de această problemă sau de altele cum ar fi reducerea deficitelor sau austeritate pe partea de cheltuieli publice).

Bibliografie suplimentară pentru cei care vor să citească mai mult pe acest subiect:

http://library.mises.org/books/Friedrich%20A%20Hayek/Choice%20in%20Currency.pdf

http://www9.georgetown.edu/faculty/afo2/papers/DemocracyInequalityInflation1.pdf


0 comentarii la “Inflația și democrația”
  1. RRRR a spus:

Comentariul tau