Aurul si inutilitatea FMI

FMI este o institutie caduca. Este o „relicva barbara” ramasa in functie si pe pozitie dupa caderea Sistemului de la Bretton-Woods, un sistem care instaura un etalon dolar – aur bazat pe fixitatea oficiala a dolarului fata de aur si pe fixitatea flexibila a tuturor celorlalte monede fata de dolar in cadrul unei benzi de variatie initial foarte ingusta (+/- 1%) care apoi a suferit ajustari succesive. Sistemul permitea cu destula usurinta deprecierea monedelor daca se invoca un dezechilibru major de balanta de plati externe (fara ca vreodata acest dezechilibru sa fie definit clar).

FMI a fost creat ca un fond comun in care tarile sa verse monedele lor (fiat evident) din care apoi fiecare extrage resurse in moneda altor tari cu destinatia speciala de a rezulva dezechilibrele de pe piata valutara cauzate de dezechilibrele din balanta comerciala (importuri mai mari decat exporturi). FMI a fost deci creat ca un fond tampon de echilibrare a balantelor de plati externe, fond alimentat cu bani fiat nu cu aur. In acest fel se evita, chipurile, deprecierea competitiva produsa in perioada interbelica a etalonului aur – devize care a si provocat Marea Criza (multe tari credeau eronat ca pot sa stimuleze exporturile lor printr-o depreciere fortata care s-a dovedit provocatoare de inflatie. Tarile participante la sistem puteau interveni masiv pe piata valutara cu ajutorul temporar al FMI mentinandu-si stabila moneda locala in raport cu monedele principalilor parteneri comerciali cu care acea tara inregistra deficite comerciale si pentru care trebuiau platite sume importante aferente importurilor efectuate. Riscul valutar era, chipurile, diminuat avand in spate FMI care iti consolida ieftin si rapid rezerva internationala ca o „veritabila” centura de siguranta (functie pe care nu a incetat nici astazi sa o execute la cererea unor tari, cum este si cazul Romaniei).

Perioada cand aurul era folosit ca mijloc de schimb a fost insa una foarte stabila pe plan monetar si pe planul balantei de plati externe. Fara a fi nevoie de o institutie de tipul FMI (care roieste de politicieni de pripas trimisi la reciclare sau la specializare), sistemele economice se reglau automat si mult mai rapid. De ce? Foarte simplu:

1. Pentru ca fiecare moneda era exprimata 100% in aur, un dolar aur avea tot timpul o cantitate fixa in aur si o lira sterlina aur la fel. Raportul de schimb intre monede era unul fix si nu se modifica de la o zi la alta asa cum avem in prezent, de cele mai multe ori din motive care nu tin de legea cererii si a ofertei ci de cat de mult sau putin intervin bancile centrale fie prin emisiune sau sterilizare de moneda locala, fie prin vanzarea de valuta sau cumpararea de valuta prin rezerva internationala. Cursul fix insemna un risc semnificativ mai mic asociat tranzactiilor comerciale si financiare internationale.

2. Sa presupunem ca intr-o tara crestea exportul. Acest lucru ducea imediat la o crestere a ofertei de aur pe piata locala ca urmare a unor incasari in crestere de valuta, adica de aur. Adica imediat pretul in aur a tuturor bunurilor de pe piata locala respectiva crestea semnificativ pentru ca aurul era mai abundent si bunurile pe piata locala mai rare. In accest caz piata locala devenea atractiva pentru cei din tarile vecine unde bunurile se vindeau in aur pentru un pret mai mic. Imediat cresteau importurile dinspre acele tari atrase de pretul in aur atractiv. Balanta de plati externe se ajusta automat si rapid fara nici o interventie a statului. Prin acea mana invizibila mult mai eficace decat mana vizibila si inutila a FMI. Daca crestea prea mult importul cererea de aur crestea si acest lucru ducea la o raritate mai mare a aurului si o abundenta mai mare de bunuri. Pretul in aur al bunurilor se prabusea si astfel importatorii initiali nu mai exportau catre acea tara si producatori locali se reorientau rapid catre piete externe mai atractive. Adica imediat un import mai mare era contracarat fie de o crestere a exporturilor, fie de o reducere naturala a importurilor. Fara ca resurse inutile sa fie cheltuite sau imprumutate si fara ca mecanisme greoaie si birocratice sa se sesizeze sa sara in „ajutorul” pietei.

3. Un mecanism similar se intampla si pe piata capitalurilor. Abundenta aurului (poate fi din motive legate de exporturi in crestere) prabuseste si dobanda la imprumuturi pe piata locala respectiva. Creditorii vor fi tentati sa il imprumute in afara tarii respective. In consecinta vor creste finantarile externe in aur acordate in afara si deci balanta se echilibreaza cu iesiri de capital in aur. Aurul devine astfel din nou rar si pretul capitalului creste devenind mai atractive finantarile atrase.

Existenta FMI ca alimentator cu bani creati din nimic a rezervei internationale pentru bancile centrale ale tarilor membre este inutila. Piata, daca banii ar fi avut acoperire in aur (sau ar fi fost pur si simplu aur), ar fi reglat automat balanta de plati externe (nu ca ar fi neaparat o problema ca la un moment dat o tara importa mai mult decat exporta). O astfel de institutie nu poate crea exportatori si nu poate inhiba niste consumatori locali sa nu mai cumpere bunuri importate (de calitate mai buna de cele mai multe ori decat cele locale). Poate, in cel mai rau caz, sa furnizeze valuta suficienta pentru a apara artificial un curs de schimb care ar deveni volatil si s-ar fi depreciat rapid ca urmare a unor masuri si politici publice proaste (cum este de exemplu cresterea fiscalitatii in conditii de criza pentru a apara cu orice pret cheltuieli alocate politic). Cu alte cuvinte, inca un argument in plus ca FMI este o centura de siguranta falsa si iluzorie. Ca FMI nu mai are ce sa caute in economiile globale si ca ajutorul sau este mai degraba o pilula otravita care, luata pe termen lung, devine otrava in toata regula. Odata intrati intr-o astfel de hora nu m-as mira sa ajungem repede ca grecii. Deja se pare ca i-am intrecut la credite neperformante in sistemul bancar. Vreo cateva accize suplimentare peste accize normale si taxe pe stalpi si ne cautam alta tara.