banksRomanii, ca multi altii, au iubit si iubesc traiul pe credit. Invata cu greu o lectie economica de baza, cum ca inainte de a cumpara un bun de folosinta indelungata e bine sa pui bani deoparte, sa economisesti adica. Orice roman de rand si-a utilat casa cu plasme sau mobila in rate, si-a luat masina pe care sa o tina cuminte langa bloc cu care sa mearga la final de saptamana dup provizii la rude la tara si, daca nu a apucat un apartament cadou de la stat, si-a luat chiar apartament dupa posibilitati (incluzand aici si Prima Casa de la stat).

Creditul nu e neaparat ceva rau sau ceva irational sau imoral. A lua ceva pe credit inseamna ca iti asumi constient faptul ca vei sacrifica consumuri viitoare pentru un consum prezent. Este mecanismul de baza al oricarei operatiuni de creditare. Iti asumi faptul ca in viitor vei avea probleme cu consumul viitor de la care va trebui sa te abtii. Este un lucru normal care face parte din procesul de creditare. Iti asumi inclusiv riscul de a nu putea rambursa creditul fata de banca. Toate aceste lucruri trebuie percepute corect de catre cel care doreste sa duca o viata pe credit. Creditul nu vine la pachet doar cu placerea de a avea plasma ta, masina ta sau casa ta. Vine la pachet si cu neplacerea ratelor platite la banca (principal si dobanda deopotriva).

Guvernul, in foame de voturi si intr-o evidenta prabusire de popularitate, s-a gandit (inclin sa cred ca nu prea mult) sa vina chipurile in sprijinul consumului din piata. Este evident de ce: la buget e foame de bani iar TVA este cea mai importanta taxa. Ori daca nu consuma romanii, nici guvernul nu are ce TVA sa incaseze, un TVA nesimtit de 24% printre altele. Ce frumos ar fi ca romanii nu numai sa inceapa sa consume dar sa reinceapa sa consume pe credit de la banca. Problema e ca ei au deja credite pentru care sunt mult prea saraci sa le mai ramburseze. Saraci pentru ca, fie si-au pierdut locurile de munca, fie li s-a taiat dramatic din salariu ca urmare a prabusirii pietei interne pe fondul unor masuri economice dezastruase patronate din umbra de un guru al falimentelor nationale – Fondul Monetar International.

Romania are cea mai mare rata a creditelor neperformante din Uniunea Europeana in momentul de fata, depasind Grecia (21% in medie dar sunt banci care trec de 30%, si nu banci mici). Credite pe care bancile trebuie sa le dubleze cu provizioane blocate care ar afecta lichiditatea lor. Nu e neaparat o problema acest lucru pentru ca BNR  a tot redus dobanda la care aceste banci se adapa cu lichiditate mirosind a cerneala proaspata.

Deci ce si-au spus guvernantii, bancherii si bancherii centrali tutelati de FMI: sa vina cu o masura nastrusnica ce impusca mai multi iepuri deodata. Iertarea de rate va face ca bancile sa isi mai revina din blocajul in care se gasesc. Iertarea de rate va aduce voturi in plus de la cei cu rate. Si iertarea de rate va lansa, chipurile consumul si, de ce nu, consumul pe credit de la banca. Niste calcule meschine care nu duc la nimic bun.

De ce?

1. Pentru ca daca banii vin din iertarea de la plata a impozitului pe venit datorat statului ea e posibila doar mentinand alte taxe mari (TVA la 24%) sau introducand taxe noi (supra-acciza la carburanti). Deci unii (cei care au masini de exemplu) vor consuma mai putin ca statul sa faca un cadou gratuit altora iertandu-i de taxe. Per total consumul nu va creste semnificativ, doar isi va modifica structura.

2. Ce nu observa guvernantii (desi m-as fi asteptat de la unii economisti cu staif din guvern) e ca vorbim nu de consum ci de o potentiala cerere de consum care ar putea creste. Daca creste cererea dar nu exista productia suficienta consecinta va fi nu un consum mai mare ci o inflatie mai mare (bunurile sunt mai rare). Mie nu mi se pare ca Romania e tara unde mediul de afaceri e unul foarte prietenos (mai ales cu ultimele taxe pe stalpi). Tocmai de aceea e periculos sa sustii cererea de consum si nu productia locala.

3. O consecinta legata de a doua observatie este cresterea importurilor si adancirea deficitelor comerciale. De ce? Pai daca cererea de consum creste (si nu consumul cum spunea Premierul si unii din ministri) si productia nu creste atunci vor creste bunurile oferite din import pe fondul cresterii preturilor. De aici apar alte probleme: deficit comercial, cerere mai mare de valuta si, implicit, deprecierea cursului de schimb.

4. Daca presupunem ca exista fonduri pentru o astfel de masura si bugetul nu s-ar dezechilibra masiv prin iertarea de rate a unor romani nu inteleg de ce nu s-a introdus de la inceputul anului reducerea de CAS sau de ce nu s-a redus cu cateva puncte procentuale TVA. Mi se pare mult mai logic si mult mai normal, daca vrem sa stimulam consumul (pentru unii romani) sau plata ratelor (pentru altii) sa reducem fiscalitatea. Adica statul sa fie preocupat sa ne reduca datoria fata de el nu datoria unora fata de banci.

5. Nu stiu de unde a presupus cel ce a propus o astfel de aberatie ca daca statul imi pune pe noptiera niste bani (banii de rata) eu voi folosi banii cu care raman din salariu pentru consum. Poate ca ii voi economisi pentru ca am vazut ce rau e sa traiesti pe credit. Sau poate ii voi specula la bursa. Nimeni nu poate cunoaste dinainte care va fi comportamentul indivizilor cadorisiti cu niste bani aparent gratuiti.

6. Ramane problema tiparirii acestor bani. Nu e clar daca scutirea de impozit provine din bani deja proiectati in buget sau statul se va imprumuta la randul sau prin sistemul titlurilor de stat de la banca centrala. Ieftin si rapid. Daca da atunci tiparnita va juca un rol fundamental in preluarea la buget (temporar) a ratelor romanilor. De aici nu mai e decat un pas pana la inflatie. O piata pe care o inunzi cu bani creati din nimic nu o va duce foarte bine.

7. Evident ca sunt si alte probleme aditionale. Chiar trebuia iertat oricine de rata la banca? Oare nu se pune problema si pentru ce a luat credit cineva? De cate credite poate fi iertata o persoana? Ce facem cu cei care acum au salariu mediu cu cateva sute de lei peste pragul anuntat si care se duc si cer angajatorilor o reducere de salariu, o plata a diferentei la negru si incasarea ratei de la stat? Ce facem cu cei care au si alte venituri in afara de salarii? Oare normele metodologice vor acoperi toate aceste spete la care guvernantii sunt sigur ca nu s-au gandit.

In concluzie, nu cred nici in ruptul capului ca aceasta masura are vreo treaba cu consumul nostru. Grija guvernantilor pentru consumul nostru e clar una disimulata. De fapt ei sunt ingrijorati pentru ca nu incaseaza la buget taxele aferente consumului nostru si nu au ce sa cheltuiasca mai apoi cu prietenii lor, intru profitul si bunastarea lor. Evident ca exista si frica ca romanii nu ii mai vor vota pentru ca nu mai au ce sa le promita. Si iaca aberatia de care vorbim.

Ar trebui sa ne trezim din letargie si sa nu mai dam crezare acestor guvernanti care au uitat de promisiunile din campanie si care acum vin cu smecherii ieftine de duzina care se vad din avion ce damf electoral au. Avem motive suficente sa nu ii credem ca ne vor binele: autostrazi nu avem, TVA nu a scazut, CAS nu a scazut, economia nu a crescut suficient ca sa se vada si in buzunarele noastre.


4 comentarii la “Aberatia economica a momentului: salvarea de rate a romanilor”
  1. Cristian Paun: “Aberatia economica a momentului: salvarea de rate a romanilor” | Finantare.ro a spus:

    […] Citeste continuarea articolului pe blogul lui Cristian Paun […]

  2. iosiP a spus:

    Bun, prin urmare se preconizeaza salvarea fraierilor si inconstientilor pe banii rationalilor si constientilor.
    De curand, se propunea o masura similara in favoarea fraierilor si inconstientilor care au luat credite in CHF… Adaugati gaselnita cu falimentul personal si suntem gata sa scriem o noua balada mioritica:
    Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai,
    Iata vin in cale, se scobor la vale,
    Trei cetateni, si toti trei melteni
    Unu-i debitor, altul e falit, si-al treilea-i cinstit
    Si guvernul Ponta, care-i protejeaza, iar pe cel cinstit il exploateaza”

  3. student a spus:

    Asa cum ma temeam, imaginatia stangace a actualului guvern (incluzand aici si institutii „independente” precum BNR), in frunte cu Ponta nu conteneste cu ineptiile economice. Observ o tendinta din ce in ce mai puternica de a face lucrurile in raspar cu mediul privat: taxa pe stalpi; renuntarea la ideea de a reduce contributiile sociale sau TVA; scaderea dobanzii de politica monetara si mai nou, supra-acciza, tendinta de indatorare a statului, alimentata de excesul de lichiditate generata artificial prin tiparnita; creditul fiscal pentru cei indatorati si cu venituri mici. Oare ce urmeaza???
    Observ cu stupoare cum liderii nostrii dragi nu mai prididesc cu masuri toxice de stimulare a economiei, ce incearca sa-l lege pe individul lipsit de cultura economica de mecanismele etatiste de protectie-redistributive, astfel incat acesta sa devina pe termen lung si mai vulnerabil si implicit mai dependent de aceste mecanisme toxice ce compromit potentialul unei tari de a genera valoare adaugata, compromitand totodata si capacitatea indivizilor de a avea un nivel de trai elevat, obtinut prin reuniunea competitiva si vizionara a muncii cinstite, a investitiilor fezabile si a consumului rational de resurse. Si mai grav este ca acelasi guvern „luminat” incearca sa stabileasca niste conexiuni nenaturale intre diferitele categorii de agenti econimici, cu ajutorul bancilor, la randul lor inundate cu lei proaspat tipariti, dar in acelasi timp cu bilanturile viermuind de active toxice, asteptand cumva un nou reviriment economic care sa reduca din rata creditelor neperformante si sa aduca din nou tara in zodia bunastarii. Din pacate, solutiile adoptate de guvern sunt in masura sa genereze probleme si mai mari intr-un viitor foarte apropiat.

    Cel mai grav este ca imaginatia guvernantilor se dovedeste nelimitata cand vine vorba de a creste povara fiscala, si asa foarte mare. Similar, guvernantii abunda de idei care mai de care mai perfide, pentru a indoctrina o populatie inculta economic, cu fel de fel de drepturi presupuse sociale, prin care individul de rand, isi pierde ratiunea si ajunge sa creada cu tarie ca merita sa primeasca mai mult de la societate si ca politicianul ii este singurul aliat prin care poate obtine ceea ce i se cuvine. Astfel, omul cu creierii spalati si cu foamea in gat se duc negresit la vot si pun ştampila pe candidatii de stanga, cu dorinta apriga de solidaritate si echitate sociala. Dupa numararea voturilor incepe tragedia, cand cei ce promiteau o viata mai buna prin puterea sporita a statului asistential, repede subjuga economia si extrag rente colosale, prin intermediul fiscalitatii din ce in ce mai sufocante. Mai departe, politicienii, repede isi impart prada printr-o ampla retea de companii ce se hranesc cu contracte de stat, practicand preturi colosale, iar o mica parte din prada este impartita celor saraci si flamanzi, care sunt din nou amagiti si pacaliti, spunanduli-se ca vina este a evazionistilor din mediul privat care se imbogatesc nedrept pe munca cinstita a salariatilor prost platiti.

    Din pacate, solutia la problema nu este redistributia de resurse ci folosirea resurselor existente intr-un mod mai intelept. Mergand mai departe cu ideea redistribuirii printr-un mecanism fiscal mai sufocant, oamenii saraci vor saracii si mai mult, afacerile sanatoase economic vor fi destimulate (pe de-o parte de cererea din ce in ce mai scazuta, ca urmare a fiscalitatii iar pe de alta parte ca urmare a volatilitatii mediului economic, aflat sub bocancul unui mediu politic din ce in ce mai ostil, factori ce ii fac pe antreprenori sa se gandeasca de mai multe ori atunci cand vor sa investeasca) in timp ce afacerile politicienilor vor prospera ca urmare a jafului, facut cu consimtamantul celor multi, saraci umiliti si pacaliti fara limita, de catre o sleahta de gunoaie de oameni numiti politicieni.

    Daca ar fi sa fie o solutie, aceasta ar fi sa fie educatia economica, care sa-i faca pe cei multi, mai constienti de probleme fundamentale, precum raritatea resurselor si folosirea judicioasa a acestora. Saracia exista tocmai din cauza lipsei acestor cunostiinte. Mai grav este faptul ca saracii ce beneficiaza de redistributia de resurse, vor face in continuare ceea ce stiu deja prea bine sa faca si anume, sa risipeasca in continuare resursele primite cu titlu de ajutor. Astfel, problema se perpetueaza, iar cei ce tot gresesc si-si risipesc resursele, ajung sa fie dependenti de resursele primite fara merit, in virtutea unui sistem falimentar ce contribuie si mai mult la tampirea maselor deja necunoscatoare de economie.

    Per ansamblu, un stat ce incearca sa se asemene cu un organism al echitatii prin redistributie, ce trateaza diferentiat categoriile sociale, incercand iluzionarea si inselarea celor prea putin educati, care nu se prind de subtilitatile mecanismelor de stat si totodata asuprirea indivizilor si agentilor economici performanti si competitivi, pana la punctul in care acestia – sub povara imensa a unei societati avide dupa „bunastare redistribuita”, povara care este ingreunata inutil de politicianul cinic si lipsit de viziune, precum Ponta – incep sa gaseasca metode pentru a se feri de jaful la drumul mare organizat de stat si sustinut de cei care nu sunt capabili sa-si gestioneze resursele, precum si de cei ce nu sunt capabili sa ofere societatii valoare adaugata. Astfel, se ajunge la evaziune fiscala, o manifestare de rezistenta la acest jaf organizat de stat. Din pacate, oamenii simpli, ce cunosc prea putin, nu prididesc in a-i condamna pe evazionisti, uitand ca cei ce sunt in spatele legii, nu fura doar bani, fura increderea oamenilor, fura perspectivele de bunastare sustenabila ale populatiei, fura viitorul luminos al generatiilor viitoare si nu in ultimul rand fura mijloacele prin care cei ce traiesc pot avea o suita de experiente placute in viata, ce contribuie la valoarea vietii.

    In contextul statului de drept eu fac urmatoarea constatare: exista legi care pedepsesc pe cei ca fura, pe cei ce dau in cap, precum si pe altii ce comit diferite fapte usor identificabile (vizibile) ce dauneaza altora in mod vadit, dar in acelasi timp, observ ca nu exista pedepse pentru cei ce dauneaza altora, in mod sistematic, pe termen lung si intr-un mod netransparent (ce o minte mai putin articulata nu este in stare sa observe), cum ar fi instabilitatea fiscala si politica, politica fiscala sufocanta ce descurajeaza munca si afacerile cinstite, politica bugetara ce baleaza intre cretinitate si dementa, generand hazard moral, dar si risipa de resurse, toate acestea contribuind la descurajarea investitiilor si la compromiterea potentialului de dezvoltare. Astfel, indivizii vor fi din ce in ce mai saraci si din ce in ce mai preocupati de ziua de maine, nemaiavand resurse si timp sa investeasca vizionar, intr-un mediu stabil si predictibil si sa se bucure de viata. Mergand mai departe cu analogia, daca crima este fapta prin care un individ curma viata unui alt individ, privandul pe acesta de a mai trai, de a mai avea constiinta si de a mai avea anumite experiente placute, ce din punctul meu de vedere fundamenteaza viata din perspectiva calitativa (nu exclusiv cantitativa – nimarul de ani pe care ii traieste cineva), atunci, stau sa ma gandesc, ca mixul de politici elaborate de guvern este in masura sa ne jefuiasca de capacitatea de a avea trairi dezirabile, condamnandu-ne la saracie si la repetarea infinita a propriilor greseli, pana la punctul in care rezultatele imbelsugate ale actiunilor virtuoase ale indivizilor vizionari sunt confiscate de o masa indoctrinata cu irationalitate economica, pana la punctul in care viata nu mai are sens. In acest context, stau sa ma intreb, cine plateste pentru aceste fapte, ce sunt convergente cu crima.

    Desi nu stiu drept, observ ca legislatia este facuta in asa maniera incat sa sanctioneze doar anumite fapte, privindu-le drept infractiuni dintr-o perspectiva relativ ingusta si omitand tocmai faptele grave, ce sunt comise sistematic tocmai de cei ce sunt alesi sa reprezinte niste interese comune. Mai grav este ca aceste fapte se manifesta intr-un mod netransparent dar extrem de nociv asupa intregii societati, impiedicand crearea de valoare adaugata dar mai ales, mentinerea unui nivel de educatie scazut, limitand constiinta colectiva la nivelul unor animale timide, vulnerabile si in permanenta dependente de o autoritate externa care sa permita rezolvarea problemelor individuale. In consecinta, un sistem de drept ce permite existenta acestor fenomene, numai „drept” nu poate fi considerat.

    In ceea ce priveste fiscalitatea, trebuie sa recunosc ca dimensiunea impovaratoare ma supara, dar modul cum sunt gestionati banii publici este revoltator. Eu nu as avea nimic impotriva sa aveam si o cota unica de 50% atat timp cat fiecare ban este folosit cu cap pentru a rezolva in mod sustenabil probleme (un sistem de educatie care sa aiba la nucleu principii economice, juridice si antreprenoriale sanatoase, o infrastructura pusa la punct, investitii sustenabile) reale in vederea cresterii capacitatii societatii de a realiza valoare adaugata, corelata cu cresterea gradului de responsabilitate a populatiei fata de propria viata si fata de resursele limitate. Astfel, sunt convins ca dupa 2-3 ani, nevoia de fonduri publice se va diminua, permitand reducerea fiscalitatii pana la cote de 1-2%, necesare doar pentru a asigura o educatie a bunastarii. Din punctul meu de vedere, saracia nu este o consecinta a faptului ca nu avem destule drumuri, resurse naturale si capital tehnic, ci e o consecinta a faptului ca risipim resursele ce le avem, fara a invata din greselile trecutului.

  4. ionut a spus:

    „Observ cu stupoare cum liderii nostrii dragi nu mai prididesc cu masuri toxice de stimulare a economiei”

    Stupoarea asta nu dovedeste decat ca inca n-ai inteles care e logica antreprenoriatului politic!

    „Eu nu as avea nimic impotriva sa aveam si o cota unica de 50% atat timp cat fiecare ban este folosit cu cap pentru a rezolva in mod sustenabil probleme”

    Pe astfel de alegatii se bazeaza dragii nostri guvernanti (jefuitori legali). Cum, mah, 50%? Si nu, statul nu poate folosi banii „cu cap”, ca e in plin haos calculational.

Comentariul tau