Piketty

Cartea lui Thomas Piketty intitulată ”Capital in the twenty-first century” este o lucrare pe val și suscită interesul multor specialiști, nu doar din domeniul economic. Numit ”noul Marx” sau un ”Keynes modern”, Piketty a alimentat prin această lucrare toate așteptările stângiștilor, oferindu-le o lucrare cu aparentă consistență teoretică și cu o evidentă tentă ideologică în spatele ei.

Ca observație generală, cartea te intrigă de la început prin faptul că, încă din titlu, lucrarea anunță o temă de foarte mare actualitate și importanță pentru teoria economică: capitalul. Când pui mâna pe această carte te aștepți să găsești răspunsuri la o serie de întrebări dificile pentru mulți dintre economiști: ce este capitalul, cum se formează capitalul, cum se transferă capitalul, prețul capitalului, de ce este important capitalul pentru economie. De fapt cartea (ca și ”Capitalul” lui Marx) nu dă răspuns la nici una din aceste întrebări și nu aduce în discuție problema capitalului ci a inegalităților sociale ca rezultat al faptului că randamentul capitalului este mai mare decât rata de creștere economică.

Din introducerea cărții Piketty recunoaște că inegalitatea este oarecum benefică pentru societate: ”inequality is not necessarily bad in itself: the key question is to decide whether it is justified, whether there are reasons for it” (Introduction, p. 20). De fapt, Piketty ne arată încă din start că are un plan mai degrabă legat de etică și de moralitate, mai puțin de economie, pentru a găsi suficiente justificări / argumente împotriva acestei inegalități. Este clar că Piketty nu are o miză economică în spate și cartea sa nu este o carte de economie adresată economiștilor. Cartea are o temă non-economică în spate plasată nedrept în umbra unor teme economice tari (capitalul, acumularea de capital, economisirea). Oamenii sunt natural inegali și inegalitatea între indivizi este o stare naturală a societății care ar trebui să fie o falsă problemă între oamenii de știință. Prin faptul că inegalitatea este naturală, ea nu ar trebui să aibă o încărcătură morală. Inegalitatea naturală între indivizi are, evident, și consecințe economice (de rezultat): indivizii dotați inegal de natură ajung inegal la bunăstare și acumulează inegal bunăstare. Egalitatea (opusul problemei inegalității) trebuie limitată strict la egalitatea de șansă înțeleasă strict ca egalitate în fața unor reguli care apără drepturi strict naturale (dreptul de proprietate în speță) și nu înțeleasă ca egalitate de rezultat. Egalitatea înțeleasă ca egalizare a veniturilor unui profesor cu veniturile studenților săi are o natură complet diferită (și consecințe diferite) de egalizarea șanselor studenților în fața unui examen cu acel profesor care înseamnă eliminarea oricărei posibilități de a trișa, copia sau de a obține o notă fără a învăța mare lucru pentru acel examen. Orice privilegiu creat arbitrar de profesor (un student mai puțin capabil știe subiectele dinainte) nu egalizează ci, mai degrabă, accentuează inegalitățile.

Pericolele cărții, așa cum reies ele încă din partea sa de început, sunt următoarele:

  • Este o carte cu o consistență teoretică îndoielnică: Piketty pleacă de la niște surse bibliografice limitate (pleacă de la problema suprapopulării discutată de Thomas Malthus, introduce problema creșterii permanente a prețurilor terenurilor și chiriilor evocată de David Ricardo și Karl Marx care introduce conceptul de acumulare infinită de capital) fără să își pună foarte multe întrebări teoretice legat de conceptele preluate din aceste materiale. De exemplu, Piketty nu își pune problema imposibilității acumulării infinite de capital: acumularea de resurse de către o singură entitate sau persoană conduce în final la costuri și erori care face imposibil calculul economic și alocarea resurselor care, inevitabil, duce la dispariția (falimentul) celor care intenționează să acumuleze toată bunăstarea în mâna lor. Piketty pleacă în discuția sa de la observația că există o rată de rentabilitate a capitalului mai mare decât rata de creștere economică apare o inegalitate a veniturilor. Conceptele cu care operează Piketty (capital, bunăstare) sunt insuficient sau incorect explicate (vezi p. 37-38 pentru definiția capitalului și p. 38 – 42 pentru relația între capital și bunăstare). Piketty exclude aurul sau capitalul uman (spiritul antreprenorial de exemplu) din conceptul de capital. Piketty include în capital clădirile sau mașinile (active non-financiare) fără a avea în vedere utilizarea acestor bunuri (o casă sau o mașină folosită în interes personal este consum nu capital). Capitalul nu poate apărea decât printr-un proces clar de economisire despre care Piketty nu vorbește deloc. Caracterul științific / academic al lucrării este puternic diminuat și de faptul că Piketty nu prezintă și argumentația alternativă ideilor sale: vorbește (fără argumente clare) despre faptul că voluntariatul nu este o soluție viabilă și că redistribuirea resurselor colectivizate inițial este singura variantă de diminuare a nedreptăților sociale; Piketty nu prezintă (critic eventual) și pozițiile alternative legate de bogați / săraci; redistribuirea voluntară prin contracte private este ignorată; problema antreprenoriatului este ignorată (cu bună știință).
  • Este o carte cu o inconsistență clară privind aparatul metodologic de analiză prin care sunt relevate / argumentate problemele esențiale prezentate: Piketty vorbește de concentrarea bunăstării în mâna unui procent redus din populație (1%). Observăm însă că acel top este frecvent în schimbare, ceea ce înseamnă că ”bogații” de azi sunt complet diferiți de ”bogații” de mâine (vezi aici sursa). Săracii din Franța sau SUA sunt bogați în alte țări din lume ceea ce face ca agregarea datelor sau extrapolarea datelor la nivel global să devină problematică. Deși rata de creștere a randamentelor capitalului (r) au fost mai mari decât rata de creștere economică (g) în țări precum Germania, Franța sau Suedia, inegalitatea între venituri nu a crescut foarte mult (vezi aici sursa care critică figura 9.7. de la pag. 323). Alți specialiști au pus sub semnul îndoielii statisticile lui Piketty legate de rata capital / venit (vezi Figura 1.2. de la pag. 25) afirmând corect că, spre deosebire de activele reale (terenuri de exemplu) avem un cadastru relativ bine pus la punct, în cazul activelor financiare nu avem așa ceva fiind imposibil să calculăm cu acuratețe valoarea de piață totală a acestor active, lăsând la o parte inflatarea semnificativă a aceste valori ca urmare a politicilor monetare expansioniste din ultimele decenii de când am renunțat la aur sau etalonul aur (vezi aici sursa). Piketty compară adesea în cartea sa SUA cu Europa însă Europa este limitată doar la câteva țări (Franța, Germania, Marea Britanie și, uneori, Suedia), extrapolând apoi concluziile sale asupra tuturor țărilor din lume (în țările comuniste foarte multă bunăstare / capital exista informal în afara statisticilor oficiale). Piketty afirmă că a putut estima ceva imposibil: rata de creștere a capitalului pentru 20 de secole. Alți specialiști au arătat că, dacă se introduc și statistici cu privire la valoarea clădirilor (nu doar a terenurilor) nu avem o scădere a raportului capital venituri ci, dimpotrivă (vezi aici sursa). Piketty nici măcar nu își pune problema inconsistenței aparatului statistic pentru științele sociale și, implicit legile și teoriile economice. Piketty a măsluit, în opinia altor specialiști, o parte din statisticile sale atunci când a vorbit de inegalități: a folosit venitul înainte de impozitare și înainte de redistribuționismul social (ajutoare sociale) (vezi aici sau aici sursele care arată aceste erori). În final, dovada cea mai grăitoare că Piketty nu are această consistență metodologică este că în 2015 a revenit asupra statisticilor sale într-un articol în care a recunoscut (vezi aici articolul).
  • Piketty este periculos pentru că ne propune o carte seducător de bine scrisă și seducător de bine împănată cu false exemple și statistici problematice: cartea folosește limbajul mainstream și este foarte accesibilă specialiștilor de o anumită formare și factură. Fiind o carte bine scrisă și bine tradusă (în engleză dar și în alte limbi cum ar fi româna), este o carte care place și care te acaparează. Este o carte care trezește pasiuni și admirație (are peste 4000 de citări) care explică, pe deplin, ”succesul” editorial al acesteia. Este o carte care ajunge foarte ușor la oameni cu pregătire teoretică economică îndoielnică. O carte care spune ceea ce foarte mulți doresc să audă și care, în spatele unor mesaje seducătoare (inegalitatea există și reprezintă o problemă, capitaliștii sunt ticăloși și acumulează nepermis de multe bogății, sărăcia este tot mai problematică în lume etc.), ascunde interese și mize nebănuite.
  • Ca și cartea lui Keynes, ea oferă un suport pseudo-teoretic periculos curentului de gândire etatist, care are tot mai puțin legătură cu știința economică și tot mai mult cu științele politice sau administrative. Etatiștii (politicieni, experți, policy makers etc.) au îmbrățișat cu admirație această carte care le oferă muniție aparent științifică pentru argumentarea deciziilor lor intervenționiste. Concluzia finală a cărții este delirantă: impunerea unor cote de impozitare asupra averii fiecăruia (wealth) care neapărat trebuie să fie progresivă, cu o cotă ”optimă” de peste 80% pentru bogați. Taxa optimă pentru contribuabili este o taxă cât mai mică (către 0%) și cât mai egală per capita (pool tax de care vorbește Rothbard, la vot egal taxa trebuie să fie egală). Această concluzie servește de minune antreprenorilor politici aflați tot mai mult în război cu antreprenorii reali (sau puri). Nu este de mirare de ce entuziasmul și exaltarea unora generate de apariția cărții cunosc nivele nebănuite.

Este clar pentru mine că această carte nu este una cu miză sau substrat economic. Este o carte care nu are legătură cu subiectul pe care pretinde că îl analizează. Este o carte plină de erori și inconsistență teoretică care, în loc să clarifice probleme economice complexe, le plasează într-o ceață pronunțat ideologică. Este o carte cu masive erori pe parte de analiză și aparat metodologic care nu contenesc să iasă la iveală și să implice tot mai multe explicații, corecții și reveniri din partea autorului. Este clar că această carte este un instrument ideologic de justificare și întărire a intervenționismului și agresiunii instituționale împotriva celor care cu adevărat sunt creatori de valoare într-o societate – antreprenorii puri și care sunt complet ignorați de demersul său aparent academic. Piketty are o înțelegere deformată a dreptății sociale excluzând definitiv din sfera sa de înțelegere dreptatea contractuală sau dreptatea obținută prin voluntariatul privat. Este o carte cu un mesaj pronunțat demagogic și politizată intens.


5 comentarii la “Unde greșește Piketty? (o analiză a unei cărți periculoase)”
  1. Mihai Pintilie a spus:

    Fara sa fi citit cartea nu pot decat sa accept opinia dvs si sa o iau in considerare atunci cand poate imi va fi propusa pentru cumparare/citire. M-a frapat insa o afirmatie, inegalitatea este oarecum benefică pentru societate, inegalitatea exista fara doar si poate dar benefica nu cred ca este decat intr-o masura limitata, cata vreme stabileste niste clase, fiecare cu responsabilitatile si autoritatea ei. Aceasta diferentiere lasa insa loc derapajelor si asa cum de fapt se intampla dintotdeauna, face ca diferentele sa fie din ce in ce mai mari pe masura ce trece timpul.

  2. Cris a spus:

    Fara sa fi citit aceasta carte, ea se suprapune ca teza principala peste un curent stangist care domina lumea capitalista. Lumea e satula de capitalism salbatic si doreste o crestere a implicarii statului in principalele sale functii, punand accept pe protectia sociala si pe politici sociale concrete in favoarea cetatenilor in antiteza cu sprijinul de stat pentru corporatii sau alte mijloace de sprijinire a accesului facil la resurse de catre multinationale. Aceasta carte va prinde la public pentru ca asta e tendinta. Epoca capitalismului salbatic, a celor 12 ore de lucru la masina de cusut pe salariul minim, a apus. Oamenii isi doresc din partea statului si a corporatiilor joburi platite corect, taxe rezonabile si implicarea acestor entitati in societate: protectia mediului, constructia de spitale sau camine pentru batrani, etc. S-a dus epoca corporatiei care mai planta si ea cate un pom pe an si umplea site-ul de poze, la fel cum epoca statului care doar aduna taxe si ofera la schimb doar gargara, a apus. O noua revolutie va fi impotriva producatorilor de falsuri (apa chioara in diverse produse). Odata cu prabusirea acestora se vor prabusi si marile mall-uri care nu vor mai avea ce vinde. Daca tai craca falsificatorilor de produse, mall-urile dau faliment in secunda doi, pentru ca sunt pline de falsuri.

    In privinta inegalitatii, ea este normala, naturala dar nu trebuie incurajata prin mijloace capitaliste, pentru ca conduce la o acumulare salbatica de capital in mana marilor magnati financiar-bancari corporatisti in timp ce nivelul de trai a omului mediu lasa de dorit.

  3. Stelian a spus:

    Piketty e intens promovat de clasa mafiotă, pentru ca justifica destul de credibil hoția organizată – zisă și impozitare „științifică” sau „Fair Share”.

    Impozitarea maximă este necesară politicienilor și afiliaților pentru a avea ce „redistribui” (a se citi fura / deturna).

    Împărțirea în clase de bogați / săraci este critică pentru deturnarea atenției publice de la adevărata clasă malefică, anume clasa mafiotă. Aici ajută Piketty.

  4. Alexica a spus:

    Cum 80% din avere???Aberatie,hotie.

  5. Yogy TheBear a spus:

    Buna Ziua.
    Eu personal sunt adept al scolii austriece de economie dar admit ca sunt auto ditact si nu am invatat economie intr-un mediu universitar, ci de capul meu citind Mises, Rothbard Hayek, Hazlitt etc.
    S-a intamplat sa ma intalnesc pe un site un un profesor de economie (intuiesc universitar ) care a refuzat sa dezbata cu mine unele chestiuni despre BNR pe motiv ca nu era un site de specialitate…
    Mi-a dat link-ul la un site de specialitate:
    http://blog.econacademia.net/
    In acest site am fost luat in deradere pentru ca sunt adept al scolii austrice si nu prea au adus contra argumente…
    Intrebarea mea este care este statutul scolii asutriece in Romania, pe langa institutul Mises, este cunoscuta si cum este vazu-ta de ceilalti economisti ?

Comentariul tau