Oamenii de afaceri din România propovăduiesc la unison că „singura cale de ieşire a României din criză este „stimularea cu orice preţ a consumului intern” (Dinu Patriciu, Florin Pogonaru, Mişu Negriţoiu, Maria Grapini şi Sorin Minea ar fi doar câteva dintre opiniile în acest sens). Această „soluţie” de ieşire din criză îşi are originile în intervenţionismul de tip keynesian şi porneşte de la simpla definire a creşterii economice prin dinamica PIB (care de multe ori nu are nicio legătură cu prosperitatea reală şi care nu poate surprinde modul în care bunurile intermediare circulă în economie pentru a genera bunuri destinate consumului final) ce conţine în interiorul său ca principală componentă consumul intern.

Aceşti oameni de afaceri simt şi înţeleg cel mai bine în profiturile lor ce înseamnă abţinerea de la consum. Nu întâmplător, singura soluţie de ieşire din criză prefigurată de reprezentanţii din mediul de afaceri românesc  face referire la volumul cifrei lor de afaceri. Din păcate pentru aceşti oameni de afaceri, care refuză să se reinventeze (sub aspectul calităţii ofertelor, preţurilor de desfacere) şi care în loc să caute noi idei şi oportunităţi s-au limitat la tăieri de costuri şi concedieri mai mult sau mai puţin importante revenirea la dinamica vânzărilor pe credit din perioada de dinainte de criză este puţin probabil să se mai întâmple.  Cei care dintr-i banală cafenea pe Dorobanţi sau cei care dintr-un sediu de birouri sau spaţii comerciale scoteau profituri infernale în perioadă de „boom” trebuie acum să caute ceva mult mai inovativ şi mai avansat pentru a putea rămâne prosperi.

Toţi care recită aproape obsedant că singura „soluţie” pentru România este „stimularea consumului cu orice preţ şi orice cost” uită că acest lucru se practică pe aceste meleaguri încă de la primele noastre clipe de tranziţie spre economia de piaţă şi de la încercările de a o găsi pe „luminiţa de la capătul tunelului” (cu costurile de rigoare). Pe fondul unei economii în care (1) mediul antreprenorial privat aproape că nu există; (2) orice antreprenor autohton e cel mai mare apărător al „proiectelor statului” şi al subvenţiilor primite drept cadou la pachet cu alte stimulente similare; (3) nimeni nu rezistă dacă nu are o relaţie preferenţială cu statul fie direct, fie pe linie de partid stimularea consumului nu poate duce decât la inflamarea masivă a importului de bunuri şi servicii, materii prime, bunuri de capital. Pe fondul lipsei de competenţe antreprenoriale reale şi a unei tradiţii în acest sens, stimularea consumului în România se va vedea imediat în import (inclusiv în import de capital ţinând cont de sărăcia care există dar şi de înclinaţia spre economisire redusă) şi automat şi în deficit.

România nu este pregătită şi nici nu va fi pregătită multă vreme pentru o „creştere prin stimularea consumului”. Generaţia de antreprenori din România trebuie formată şi acest lucru cere mult timp. Oricât de multe resurse s-ar consuma în acest domeniu (cursuri antreprenoriale) este foarte greu să convingi un individ să îşi înceapă o afacere şi să îşi asume riscuri şi incertitudinile inerente. În plus, stimularea consumului prin alte metode decât reducerea fiscalităţii (mai ales cea cu privire la forţa de muncă), simplificarea procedurilor de raportare, reducerea birocraţiei pe care o firmă privată este obligată să o suporte, simplificarea procedurilor contabile este la fel de fatală ca şi stimularea prin mecanismele monetare (dobânda de refinanţare apropiată de zero, rezerva obligatorie la depozitele la vedere apropiată de zero).

Toţi cei care cred orbeşte în mirajul „creşterii prin stimularea consumului” trebuie să aibă în vedere capacitatea mediului antreprenorial românesc de a absorbi cea mai mare parte a acestei creşteri a consumului. Trebuie mai întâi să creăm premizele normale de atragere a multor români (mulţi rămaşi fără loc de muncă) spre această „meserie” de antreprenor. Statul poate face multe într-un anumit sens (fiscalitate, bariere birocratice) şi foarte puţin în alt sens (să creeze efectiv antreprenori). Ideea că antreprenorii pot fi creaţi sau ţinuţi în viaţă de stat prin „proiecte ale statului” este la fel de păguboasă ca şi cea prin care statul subvenţionează costuri de producţie sau costuri financiare. Aceste afaceri vor dispărea la fel de repede cum au apărut atunci când subvenţia dispare sau proiectul cu statul se termină.

Consumul nu a căzut de tot în România (nici nu e posibil aşa ceva) şi în continuare există bunuri care se importă şi care ar putea fi produse aici. Oportunităţile pe care le oferă pieţele externe nu sunt nici ele de neglijat. Aşa că, haideţi mai bine să ne concentrăm mai puţin pe consum şi mai mult pe calitatea mediului de afaceri din România (mai multă libertate economică şi mai multe bănci dispuse să îşi asume cu adevărat riscuri antreprenoriale alături de cei pe care îi finanţează nu ar strica).


No Comments on “Slabiciunile creşterii economice prin stimularea consumului intern”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Alex Nicolin says:

    Dovezile impotriva lui Patriciu sunt cel mult circumstantiale, mai precis titlul dat de cei de la HotNews. Am citit articolul la vremea respectiva, si la-m recitit acum. Sunt de acord cu majoritatea ideilor enuntate acolo. Principala „masura” de stimulare a consumului in Romania ultimilor 20 de ani a fost defapt penalizarea sistematica a economisirii, in principal prin inflatie, cat si prin tolerarea fraudelor bancare si a jocurilor piramidale mascate ca fonduri de investitii. „Comnsumerismul” excesiv al romanilor din anii 2004-08, infierat cu manie proletara de diversi [ne]ganditori nu este decat rezultatul modificarii, datorita experientele trecute a preferintei de timp a consumatorului roman. Practic, romanul a ajuns sa actioneze dupa dictonul „bucura-te de bogatie cat tine”.

    Umflarea salariilor de la stat, care a dus la o grava distorsionare a pietei muncii in anii de „boom” a fost o masura imbecila. Banii aruncati asupra angalatilor de la stat si din firmele care lucreaza intensiv cu statul s-au dus aproape exclusiv in consum. Dar efectele secundare au fost devastatoare:
    1) Cresterea salariilor de la stat, coroborata cu siguranta aparenta a posturilor respective si cu volumul de munca in cele mai multe cazuri semnificativ mai redus, a dus la un fenomen de crowding out pe piata muncii, si la cresterea costurilor salariale pentru firmele private. Dupa declansarea crizei internationale, firmele care lucrau pentru export au avut de suferit foarte mult din pricina acestor costuri salariale, prin prisma pierderii de productivitate.
    2) Salariile umflate artificial prin actiunea statului, impreuna cu preferinta pentru consum a romanilor, ale carei cauze le-am expus anterior, au dus la distrosionarea calculului economic al antreprenorilor, mai ales in domeniul retail si in cel imobiliar, prin supraaprecierea posibilitatilor reale de crestere;
    3) Cresterea slariilor, coroborata cu ascunderea riscului valutar de catre BNR prin controlul cursului valutar, impreuna tintirea inflatiei prin dobanzi de referinta mari pentru RON, a produs o adevarata explozie a creditului de consum si ipotecar, finantat in Euro, si, implicit, la „euroizarea” economiei.
    4) Lipsa de competitivitate a exportatorilor romani, aparuta ca efect al decorelarii dintre productivitatea muncii si nivelul salariilor, umflate artifical, impreuna cu intrarile de capital si redeventele muncitorilor straini, au fost capabile timp de cativa ani sa sustina un deficit comercial important si care s-a tot adancit, mai ales cu statele EU.

    Asa cum am spus, in ultimii ani, Romania nu a suferit in niciun caz de un deficit de consum, ci in mod clar de un excedent de consum aparut exclusiv ca urmare a interventiei statului. Practic, de la debutul crizei, consumul a inceput sa se apropie de fundamente – reprezentate de productia reala, insa mai are inca mult pana acolo. Mai mult, consumul va trebui sa scada pentru o perioada sub nivelul productiei, pentru a acoperi excesele anterioare, monetizate sub forma datoriilor. Cea mai spinoasa problema nu este cea a datoriilor private, care s-au plafonat in ultimul an, ci a datoriei publice, care creste in continuu. Deoarece Statul nu produce nimic din ceea ce ar putea vinde pentru a plati datoriile respective, iar pretul virtual al activelor pe care le detine este mult mai scazut decat valoarea acestora, datoria publica va cadea tot in spinarea sectorului privat, prin inasprirea fiscalitatii. In aceste conditii, stimularea consumului prin metode stupide, cum ar fi programe gen „Rabla”, sau „Prima Casa” e o masura aberanta. In afara de stimularea prin metode directe, statul mai are insa la indemana si masuri indirecte, care tintesc preferinta de timp – inflatia si in ultima instanta nationalizarea depozitelor bancare/fondurilor de pensii (cum s-a intamplat la unguri!). Insa astfel de masuri nu vor face decat sa distuga economia pe termen scurt, dar mai ales increderea antreprenorilor [veritabili] pentru Statul Roman (sau ce-a mai ramas din ea).

    In incheiere, iata un articol care arata originile acestei obsesii patologice pentru stimularea consumului, caracterisitca atat politicienilor, cat si clientelei poltice, economice si intelectuale:
    http://www.thefreemanonline.org/headline/consumerism-is-keynesianism/

  2. Bogdan says:

    Toate politicile aberante care au presupus interventia statului au creat o categorie de oameni de afaceri care nu au nicio legatura cu antreprenorii. Cred ca trebuie sa facem distinctie intre oamenii de afaceri (cei care cistiga de pe urma statului) si intreprinzatorii adevarati.

    In Romania, partea cea mai grava este descurajarea activitatii intreprinzatorilor prin birocratie si impozitare (in Romania exista 113 impozite percepute firmelor).

    „Stimularea consumului” inseamna de fapt distorsionarea valorii bunurilor – supraimpozitarea (inclusiv prin inflatie) unor categorii de bunuri pentru a subventiona alte bunuri mai putin utile.

    Parerea mea este ca nevoile (consumul) sint nelimitate, doar oferta nu este adaptata corect cererii! Iar aceasta distorsiune este rezultatul interventiei din trecut a statului in economie. „Stimularea consumului” nu inseamna echilibru, ci accentuarea distorsiunii!

  3. mike says:

    se pare ca romania calca pe urmele argentinei…

  4. Alex Nicolin says:

    Pana si economistii mainstream au ajuns la concluzia ca stimularea consumului e o prostie:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/daniel-daianu-relansarea-economica-prin-finantarea-consumului-este-o-naivitate-916732.html

  5. Paun Cristian says:

    Iata ce tampenii poate face statul cand crede ca poate crea sau stimula cererea doar de dragul PIB-ului:

    http://www.youtube.com/watch?v=0h7V3Twb-Qk&feature=youtube_gdata_player

    Nu suntem departe de ei. Noi ne indreptam in sens invers fata de capitalism. Si asta pentru ca suntem condusi de niste socialisti cu fata de mari capitalisti sau lideri de dreapta.

  6. Alex Nicolin says:

    @Cristian

    La noi macar s-au multumit cu cateva cocini trantite in mijlocul campului, fara nicio infrastructura. Pentru astea statul roman, adica administratiile locale nici macar n-au miscat un degent, ca asa-i in „capitalizm”.
    Fiecare dupa posibilitati, chiar daca nu e nevoie … 🙂

  7. Paun Cristian says:

    Un exemplu similar din Spania – Sesena:

    http://news.bbc.co.uk/2/hi/7584458.stm

    Sau aici:

    http://www.youtube.com/watch?v=M04WX1un-B4

  8. Alex Nicolin says:

    In Spania situatia e mult mai maro decat in China:
    – excedentul e mult mai mare comparativ cu populatia;
    – nu numai datoria privata, ci si datoria publica e la un nivel nesustenabil;
    – procentajul de proprietari e ridicat, la fel ca in celelalte tari „latine”;
    – dinaminca populatiei este defavorabila – spor natural negativ, necompensat nici macar de imigratie
    – gradul de urbanizare este deja ridicat;

  9. Heto says:

    In Romania a fi antreprenor e un risc prea mare. Fiscul iti face vizite si te trezesti cu amenzi imposibil de platit. Daca ai 2 salariati dai la stat taxe de te ingropi. Pur si simplu esti obligat sa le dai oamenilor salariu minim pe carte de munca si restul la negru. Statul te obliga sa faci evaziune fiscala, nu poti supravietui altfel, desi PRODUCI si ai cerere. Nu poti ridica pretul, ramai fara clienti, nu poti plati toate taxele, ramai fara cash flow – e vina ta, nu esti un bun antreprenor… As fi un bun antreprenor daca statul nu s-ar purta cu mine de parca as fi curva si el pestele, eu sa muncesc si sa facem jumi-juma banii. Cei mai multi inchid firmele si lucreaza la negru cu totul, sa ia statul m^%$ daca tot ce stie e sa taxeze.

Dă-i un răspuns lui Alex Nicolin

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person