Articol publicat şi pe Contributors.ro
Una dintre temerile cele mai mari pe care le aduce criza este deflaţia. După ce înainte de criză băncile centrale duduiau în a printa bani şi a inunda piaţa cu aceştia pe post de „capital” pe care nimeni inițial nu l-a economisit prin sacrificarea de consumuri prezente, după ce băncilor comerciale li s-a permis (tot de către băncile centrale) să participe din plin la această expansiune monetară şi să extragă profituri substanţiale (statul închizând şi el ochii pentru a beneficia de o bună parte din prăjitură), preţurile umflate la active de orice tip – acţiuni la bursă, terenuri, clădiri – ar fi trebuit să suporte corecţia normală de preţ. Prăbuşirea preţurilor în criză este de fapt fenomenul normal de corecţie al unei pieţe manipulată şi controlată prin pârghii monetare. Deflaţia este dovada erorii antreprenoriale masive făcută la adăpostul protecţiei statului şi a băncilor centrale. Fără deflaţie eroarea va rămâne în economie ca o cangrenă şi va continua să mănânce din resursele noastre dacă se va continua pomparea de bani în astfel de proiecte eronat dimensionate (multe dintre ele imobiliare). Deflaţia apare şi pe fondul prăbuşirii consumului privat datorat modificării aversiunii la risc, a temerii legată de viitor sau chiar a pierderii perspectivei cu privire la locul de muncă. Deflaţia apare şi datorită austerităţii la nivel de companii private şi chiar la nivel de stat.
În aceste condiţii, cine şi de ce ar trebui să se teamă de deflaţie? De ce băncile centrale evită o stare de deflaţie şi continuă să expandeze masa monetară (mai mult sau mai puţin temperat) cot la cot cu băncile comerciale cărora nu le-au aplicat corecţii prea dure (deşi multă eroare a fost infuzată în economie şi prin intermediul lor)? Răspunsul este simplu de dat:
[1] Primii interesaţi în a anula deflaţia prin măsuri monetare sunt cei care au fost păcăliţi de băncile centrale promotoare a unei politici keynesiste de „dobândă zero” (o absurditate economică pentru că nu putem anula incertitudinea din activitatea de creditare). În această categorie intră toţi cei care au fost prinşi de criză cu apartamentele nevândute sau încă în construcţie, cu credite ipotecare date unora care nu aveau de ce să le obţină în condiţiile unei pieţe a capitalurilor nealterată de intervenţionismul monetar dar şi cei care roiesc în jurul statului angajat şi el în proiecte megalomane finanţate prin titluri de stat cumpărate de băncile comerciale şi refinanţate apoi prin tiparniţă. Aceşti „antreprenori” conectaţi la stat şi la privilegiile pe care le oferă socialismul monetar au fost primii care au fost loviţi de criză însă mereu „prea importanţi pentru a fi lăsaţi să cadă”. Pentru ei tipărirea de bani a continuat iar inflaţia le-a alimentat supravieţuirea, cel puţin până când vin vremuri mai bune şi poate o schimbare de trend în evoluţia preţurilor (care la un moment dat s-ar putea să apară având în vedere câţi bani continuă să se tipărească);
[2] În opinia unora, spirala deflaţionistă este generatoare de prăbuşiri şi mai mari ale consumului. Nimic mai fals. Deflaţia înseamnă o putere de cumpărare mai mare (este inversul inflaţiei care o erodează). Ea va fi motivul reîntoarcerii spre consum al celor speriaţi de incertitudinea viitorului sau al celor loviţi de austeritate (tăieri de salarii). Deflaţia va continua aşadar până când se va atinge o nouă situaţie de echilibru. Mai mult, la o masă monetară constantă, nu toate preţurile vor cădea simultan. În timp ce unele preţuri vor cădea în continuare pentru că preferinţa consumatorilor va rămâne scăzută, resursele eliberate vor fi reorientate spre consumul altor bunuri preferate mai mult, unde preţul va creşte. Eliberarea de resurse se poate îndrepta şi spre economisire scăzând costul capitalului, care în condiţii de incertitudine în creştere are tendinţa de creştere. Scăderea consumului nu e neapărat rea pentru piaţă, în final contribuind la o „tehnologizare” mai bună a procesului de producţie;
[3] Deflaţia, spun oponenţii ei, va perturba serios procesul de producţie. Nimic mai fals pentru că ea va reduce costurile materiilor prime într-o primă fază, va reduce sănătos costul capitalului (nu prin manipulare de la banca centrală). În acest fel companiile vor putea produce şi vor putea oferi bunuri cu preţuri mai apropiate de puterea de cumpărare a consumatorilor. Preţul nu este singurul element care contează în decizia de a produce ceva ci şi cantitatea cerută din acel bun. Chiar şi la un preţ mai mic sau în scădere vei putea continua să fii profitabil doar dacă vei produce şi vei vinde mai mult. Producţia nu va fi afectată de deflaţie ci, dimpotrivă, este stimulată de aceasta.
[4] Deflaţia face ca anumite credite luate în perioada de avânt economic („boom”) să fie dificil de a mai fi susţinute de către debitori (dobânda va avea o tendinţă pronunţată de scădere iar dacă ai avut un credit cu dobândă fixă poţi avea probleme reale). Nu toate creditele au fost luate în condiţii de dobândă fixă. Multe bănci, anticipând dezastrul, au impus în contractele de credit dobândă variabilă. Deflaţia va avantaja debitorii cu astfel de contracte de credit. În plus, băncile care nu au participat atât de mult la caruselul expansiunii monetare şi care au suficiente lichidităţi pot contribui la refinanţarea unor astfel de credite (care va ajusta condiţiile de creditare la noile condiţii de piaţă). Abţinerea de la consum va creşte economisirea şi va reduce natural dobânda şi va creşte substanţial oferta de capital care poate fi folosită pentru refinanţarea acestor credite luate iniţial cu dobândă fixă mare.
[5] Deflaţia creează şomaj. Aceasta este poate cea mai absurdă „spaimă” alimentată de teoriile economice keynesiste (curba Philips) cu care masele sunt aţâţate împotriva „laisse-faire”-ului monetar. Legătura inversă dintre inflaţie şi şomaj nu stă absolut deloc în picioare atunci când inflaţia se va vedea rapid în dobândă (efectul Fisher). Tipărirea de bani (inflaţia mai mare) pentru a reduce dobânda care să stimuleze investiţiile (cele mai multe eronate făcute fie de stat fie de sectorul privat) şi să creeze locuri de muncă este una dintre marile iluzii ale teoriilor economice „moderne”. Dobânda include în ea o primă de inflaţie aşa că atunci când se apasă suficient de mult pe pedala expansiunii monetare dobânda îşi va schimba rapid trendul de apropiere asimptotică de zero. De aici până la dezastru nu mai e decât un pas. Dimpotrivă, aşa cum am arătat mai sus, deflaţia stimulează producţia care nu poate fi făcută fără a angaja oameni noi. Prăbuşirea consumului eliberează resurse pentru economisire care vor fi îndreptate spre producţia de bunuri de capital (maşini şi utilaje) care vor presupune angajarea de noi oameni. Cu cât preţurile sunt mai puţin manipulate de stat, cu atât angajarea resursei umane se va face acolo unde este mai eficient să se facă. Prin încăpăţânarea de a produce bani din nimic pentru a menţine în viaţă statul, cei care lucrează cu statul (farmaciile de exemplu), băncile comerciale la nivelul din perioada de „boom” nu facem decât să închidem afaceri eficiente deja existente sau care ar fi putut să se deschidă. Pe termen lung vom ajunge să lucrăm toţi la stat sau pentru stat.
Concluzia este cât se poate de clară. Atunci când statul ne vorbeşte despre absenţa unor cauze monetare în evoluţia preţurilor sau când ne povesteşte despre cum ar trebui să crească unele preţuri, deşi natural ele ar trebui să scadă, de fapt ne ascunde adevărata sa faţă. Ne ascunde pe cine vrea să apere de fapt şi pe cine protejează cu adevărat. Statul sare mereu să îi apere pe acei „prieteni” ai săi care niciodată nu au vândut nimic pieţei libere şi care nu ştiu cât de dureros este falimentul, mai ales atunci când el se produce din vina celor care se dau „prietenii” tăi. Lipsa de dezvoltare a unei economii apare şi pe fondul manipulărilor monetare de tot felul promovate la adăpostul unor pseudo-teorii economice care aproximează mult prea mult realitatea economică şi din care deflaţia trebuie neapărat să lipsească. Ceea ce sunt vândute pe post de veritabile „pilule de stabilitate” (stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, dobânzi egale cu zero) au efecte secundare dezastroase şi ne menţin în această imobilitate generaţie după generaţie.
No Comments on “Spaima de deflaţie”
You can track this conversation through its atom feed.
@ Cristi: Cred ca sunt 2 tipuri de deflatii :
1. Deflatie naturala organica cauzata de cresterea productivitatii si a preferintelor pietii
2. Deflatie cauzata de spargerea unor bule speculative
Deflatia de tip 1 este benigna, chiar benefica omuli de rand, pe cand cea de tip 2 nu cred ca este benefica omului de rand. Omul de rand nu are sofisticarea financiaro economica necesara pentru a se feri de efectele deflatiei si a beneficia de partile bune ale acesteia.
Posted on 20 februarie 2012 la 11:56 am.
Prima observatie :
Daca toata lumea este indatorata, deflatia creste valoarea reala a imprumuturilor, care va micsora consumul si investitiile (wealth effects). Apoi va exista o ajustare in jos a tuturor veniturilor, care deprima si mai mult consumul. Consumul va fi micsorat si de asteptarile ca valoarea reala a banului va creste.
Deci punctul [2] a fost facut dupa regula de 3 simpla :). Cand ai deflatie se ajusteaza si veniturile (unele slarii scad, firmele concediaza angajati). Asa ca efectul net nu poate fi calculat asa usor. Experienta arata ca veniturile scad mai mult decat valoarea deflatiei, deci puterea de cumparare scade.
Bineinteles daca o persoana care are cash in perioada de deflatie este avantajata, dar angajatilor le scade puterea de cumparare
Observatie 2:
Deflatia poate exista din doua motive: din cerere sau din oferta. (prea putina cerere sau prea mare oferta). Ar trebui tratate separat.
Dupa o bula speculativa de obicei exista un deficit de cerere. Problema este ca deficitul de cerere creeaza o spirala care se autosustine.
Dupa un avans major in tehnologie exista un exces de oferta. Acest fapt este „benefic”.
Posted on 20 februarie 2012 la 3:51 pm.
Ar fi absolut distractiv, daca n-ar fi de plans, viziunea sta total aiuristica cu „deflatii bune si rele”.
Bre, si inflatia e „buna” pentru intiatorii, beneficiarii ei si prietenii lor. Si „rea” pentru ceilalti.
„Daca toata lumea este indatorata, deflatia creste valoarea reala a imprumuturilor, care va micsora consumul si investitiile (wealth effects).”
Bre tovarasi „economisti” de refinatare a auzit cineva?
„care deprima si mai mult consumul. Consumul va fi micsorat si de asteptarile ca valoarea reala a banului va creste.”
Aceeasi „economisti”: secretul nasterii de capital este abtinerea de la consumul prezent in vederea unuia, anticipat calitativ superior.
Posted on 20 februarie 2012 la 5:07 pm.
Atentie! Foarte important! S-a gasit o alta metoda de jaf! Valabil pentru toate persoanele care au dobandit venituri din activitati independente, agricultura, inchirieiri etc.
Un prieten a primit de al ANAF dar din partea CNAS (cu care ANAF-ul a incheiat un protocol in 2007) o instiintare de plata cu sume defallcate trimestrial incepand cu 2007 (anul incheierii protocolului) ce reprezinta CAS la venitul incasat din activitatile independente in perioada 2007-2009 (pana atunci a avut prietenul meu imobilul inchiriat). Sumele sunt destul de mari, adunate inseamna cca 3500 de LEI (Cas-ul datorat este de aprox. 6,5 % din suma dclarata la fisc) la care se adauga dobanzi de inca 3300 de lei si penalitati de intarziere de 570 de lei.
Temeiul datoriei sunt urmatoarele legi si hatarari de guvern:
O.G.159/2002
O.G. 92/2003
Legea 95?2006 referitoare la reforma in domeniul sanatatii!
Asa ca toti cei care au inchiriat de exemplu un apartament si au declarat veniturile acum sunt buni de plata!
Scuze pentru off-topic!
Posted on 27 februarie 2012 la 8:25 am.
Sfat: plata e inevitabila (se poate face recurs dar nu se rezolva nimic, motivarea e legala, desi ticalosia e vizibila, panaacum baietii au tacut malc). Ca atare, toti cei care se stiu in situatia asta, indiferent ca au primit sau nu instiintarea de plata, ar fi bine sa se duca la CNAS sa intrebe care e situatia (vor primi o hartie cu sumele datorate), apoi la trezorerie sa incerce sa plateasca prima data si deocamdata doar debitul, sa motiveze ca n-au bani pentru toata suma adica si pentru dobanzi si penalitati, asta pentru ca sa opreasca curgerea acestora .Atentie legal se opresc intai dobanzile si penalitatile. Daca reusesc se pot intoarce la CNAS si sa incerce si o negociere cu cei de acolo pentru anularea dobanzilor si penalitatilor sau macar plata in rate a acestora.
Posted on 27 februarie 2012 la 8:42 am.
@ionut: mersi, chiar m-ai pus pe jar, sunt si eu intr-o situatie asemanatoare;
Legat de Deflatie, asa cum a zis si Andy, ar trebui tratata diferentiat in functie de care variabila afecteaza echilibrul prezent la un moment dat.
Daca deflatia e generata de o crestere a ofertei, putem avea:
– o deflatie pozitiva daca acea crestere s-a produs cu acelasi consum de resurse, deci pe seama eficientei, a progresului economic;
– o deflatie negativa daca acea productie suplimentara ce a invadat piata s-a realizat haotic, cu costuri marginale crescande, pe fondul unei estimari gresite a cererii si a capacitatilor de productie ale concurentilor. Aceasta se poate asocia si cu acele „bule speculative” mentionate mai sus de alti colegi.
Daca deflatia e generata de factori psihologici ce conduc la scaderea cererii, ajungerea la un nou punct de echilibru se face prin ajustarea preturilor si concomitent FALIMENTUL celor mai vulnerabile societati din piata si concedierea unei parti a angajatilor.
Daca procentul deflationist este redus, este posibil sa nu se ajunga nici la falimenturi si nici la concedieri, iar dezechilibrul sa fie preluat de profiturile societatilor. Daca procentul este mai semnificativ, atunci productia trebuie sa se adapteze cererii mai scazute si asta inseamna inevitabil faliment si somaj pt cei mai slabi pregatiti concurentei pe piata bunurilor, respectiv piata muncii.
DAR, atat falimentul cat si somajul arata necompetitivitatea serviciilor oferite de acea firma sau persoana, iar acestea trebuie sa existe fiindca ele stimuleaza progresul economic.
Falimentul este suportat din capitaluri acumulate anterior iar somajul este suportat pe seama surplusului de capital real generat de reducerea preturilor si pe seama economisirii celor ce nu au fost afectati de somaj. Caz concret – familia in sens extins, va suporta si intretinerea individului ce a fost concediat, pana la reprofilarea/perfectionarea acestuia.
Nu pot fi de acord cu domnul Cr. Paun ca deflatia va genera locuri de munca in ansamblu, dar cu siguranta va genera permutari in structura muncii, cu siguranta se vor crea mai multe locuri de munca in inovatie.
In cazul productiei, nu pot impartasi urmatoarea fraza: „Chiar şi la un preţ mai mic sau în scădere vei putea continua să fii profitabil doar dacă vei produce şi vei vinde mai mult. Producţia nu va fi afectată de deflaţie ci, dimpotrivă, este stimulată de aceasta.”
Cu siguranta pt unii va fi mai bine, dar pe ansamblu productia nu poate sa creasca decat atunci cand are corespondent si in cerere.
Cat timp cumpar astazi la un cost mare si vand peste ceva timp produsul finit la un pret mai mic decat cel estimat in momentul achizitieii materiei prime, cu siguranta nu poate fi un lucru bun pt producator.
Dar si acest lucru se va regla prin aprovizionari just-in-time acolo unde se poate si prin tendinta naturala de aparare a producatorului impotriva deflatiei prin ofertarea unui pret mai mare, care sa includa si o prima de risc impotriva deflatiei. Fiindca dupa vreo 2-3 cicluri de achizitie-vanzare afectate de deflatie, mai mult sau mai putin, aceasta e tendinta orisicui, de a fi sigur ca de data viitoare ii vor iesi calculele initiale.
Cresterea pretului va fi permisa si de falimentul unei parti din concurenta, iar aceasta crestere va conduce la diminuarea deflatiei. As putea zice ca deflatia se autoelimina dupa o perioada de timp fiindca nu se poate intretine de la sine. Asa zisa spirala deflationista este contrazisa de natura umana, dornica de castig.
Pana la urma deflatia face parte din ciclicitatea economica si este binevenita tocmai pt rolul de a epura economia de stucturile ineficiente, epurare ce va conduce la un nou boom economic. Interventiile in fluidizarea acestei ciclicitati se vor face doar in detrimentul progresului economic, prin jecmanirea celor eficienti (prin impozitarea societatilor si persoanelor active) si favorizarea celor ineficienti, prin subventii si ajutoare sociale de stat.
Vizual vorbind, deflatia negativa, ce eu unul, o asociez regresului economic – matematic vorbind, poate fi vazuta ca un recipient sub presiunea determinata de o temperatura crescuta, unde moleculele (societatile si angajatii) se ciocnesc to mai des si mai energic intre ele. In aceasta faza atat societatile cat si indivizii se vor lupta cu mai mare indarjire pt binele lor, sub amenintarea falimentului@somajului.
Odata cu reducerea temperaturii (modificari in factorii psihologici ce influenteaza cererea si oferta), moleculele se vor mai tempera, intram in faza de crestere economica, oamenii vor deveni mai relaxati atat in ceea ce priveste gestiunea afacerilor cat si dezvoltarea profesionala, nu le vor mai acorda atata atentie, vor face loc irationalului in fata rationalului, aruncandu-se in investitii speculative din ce in ce mai aberante pana vor fi treziti de un nou soc.
Posted on 28 februarie 2012 la 9:07 pm.
Dovada ca scoala romaneasca de economie este mai veche decat se crede este urmatoarea fraza: „fa-ti iarna car si vara sanie” :))) este perfect valabila pt ciclicitatea economica privita ca anotimpuri, toata chestia este sa te sincronizezi perfect cu investitiile, respectiv vanzarea unei parti din active, caci asa cum vedem si acum, inca nu s-a inventat o formula care sa ne zica exact cand trecem dintr-o faza in alta.
Posted on 28 februarie 2012 la 9:16 pm.
@Andy
„Dupa o bula speculativa de obicei exista un deficit de cerere. Problema este ca deficitul de cerere creeaza o spirala care se autosustine.”
Daca e asa, la limita toti oamenii vor ajunge sa nu mai consume nicio resursa limitata – sa traisca doar cu aer si soare, in functie de conditiile meteo.
Cum asta nu e posibil, inseamna ca cerea nu poate scadea la zero. Pana la urma cerea poate scadea doar pana la suma minimului de necesitati a fiecarui individ – mininim dat de ce necesitati considera fiecare individ ca trebuie, vrea si poate sa isi acopere.
Cum orice consum aditional de resurse peste nivelul minim de necesitati al unui individ e risipa, de unde frica asta de scadere a risipei?
Posted on 3 martie 2012 la 5:07 pm.
ce convine americanilor (cei ce conteaza, cei ce decid) in relatia lor cu kina, sa fie inflatie sau deflatie ?
si raspunsul ar explica multe….
Posted on 25 martie 2012 la 6:09 pm.