Mulți trăiesc iluzia unei libertăți și a unui capitalism autentic în România și nu numai. Mulți acuză libertatea piețelor ca fiind vina relelor care ni se întâmplă. Multe rânduri de cerneală se irosesc pe materiale care aduc în discuție ideea de supra-reglementare absolut necesară (în opinia multora) a piețelor care s-au gripat și care au dus la criza actuală. Mulți sunt cu ochii pe ticăloșii din piața liberă și îi așteaptă la cotitură să îi facă mai incluzivi și mai participativi. Mulți naivi încă mai cred că evaziunea e cauza stagnării economice și că reducerea ei ar însemna ceva bun pentru modul în care se cheltuiește banul statului.

Interesant este cum poți să prosperi în acest ”capitalism” modern transferând cât mai mult din efort pe spinarea altora, fără ca aceia să te poată controla sau sancționa dacă faci erori. Afacerea perfectă pe care mi-o pot imagina este următoarea:

– O afacere inițiată din timpul studenției pentru a beneficia de avantajele Legii 166 / 2003 prin care statul își asumă cea mai mare parte din cheltuielile de inițiere (vezi aici detaliile).

– Odată inițiată afacerea, am nevoie de un incubator pentru ea. Adică am nevoie de cineva plătit de stat care să îmi ofere niște facilități legate de management, organizare, pregătirea mea personală în dezvoltarea afacerii (vezi aici detaliile). Un program ”interesant” este și programul guvernamental START (vezi aici detaliile și vezi aici ce frumos se face reclamă la astfel de programe, mai că îți vine să lași totul baltă și să iei bani de la stat). Dacă sunt antreprenor femeie (eu nu sunt dar jumătate dintre cititori pot fi) mai am și alte facilități (vezi aici).

– Locația este și ea foarte importantă. Pot alege să folosesc facilitățile unui parc industrial sau tehnologic sau să o plasez într-o zonă ”defavorizată”. Mai profitabilă este clar zona defavorizată prin multitudinea de facilități asociate ei (vezi aici ce subvenții au cei din acele zone).

– Urmează să aleg un obiect de activitate pentru afacerea mea. Aici sunt multe opțiuni. Cele mai interesante par cele din zona agriculturii unde subvențiile vin repede și sunt relativ consistente. Am decis să aleg pentru afacerea mea să produc lapte și derivate din lapte pentru piață și să produc cornuri. Intenția mea e să le vând statului în Programul său ”Cornul și Laptele” (vezi aici detalii cu privire la acest program de achiziții de stat).  În felul acesta am piața asigurată. Laptele o să îl produc cu subvenții de la stat (vezi aici ce subvenții primesc cei care au bovine).

– Pentru că nu am bani suficienți, utilajele agricole am să le achiziționez printr-un fond european (vezi aici / aici / aici câteva scheme de finanțare pentru utilajele agricole);

– Utilajele pentru producția de iaurt și de corn am să le achiziționez printr-un alt fond european (vezi aici schema de finanțare pentru utilajele de prelucrare);

– Fondurile europene o să solicite o cofinanțare. Cum eu nu am bani am să mă duc tot la stat să obțin o garanție de la deja celebru fond de garantare pentru IMM-uri (vezi aici oferta generoasă de la FNCGIMM). Pentru cofinanțare am să aleg o bancă de stat – CEC dornică să îmi finanțeze afacerea mea (vezi aici oferta băncii pentru cofinanțări pe proiecte europene).

– Pregătirea forței de muncă am să o fac printr-un program de pregătire antreprenorială finanțat printr-un fond european (vezi aici oferta POS-DRU);

– Am să angajez forță de muncă din șomaj și absolvenți (care o fi diferența e greu de spus) beneficiind deasemenea de facilități din partea statului (vezi aici facilitățile acordate de stat);

– Am să accesez niște facilități pentru reabilitare termică și pentru utilizare de surse de energie regenerabilă pe componenta legată de mediu (vezi aici facilitățile);

– Inițiez un program de cercetare-dezvoltare pentru a îmbunătăți modul în care produc iaurt sau modul în care îmi hrănesc animalele. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare vor fi și ele deductibile fiscal (vezi aici detaliile).

Este clar că acest exemplu de afacere ”perfectă” arată cât de mult este conectat la stat sectorul de afaceri. Exemplul construit aici arată că, de fapt, asumarea incertitudinii inerentă pieței și actului antreprenorial este drastic afectată (și transferată eficient pe spinarea plătitorului de taxe și impozite). Stimulentele economice de a iniția și dezvolta o afacere pentru piață și consumatori sunt complet deturnate de stimulentele politice angajate în actul antreprenorial. Acești ”antreprenori” cu statul nu sunt decât simpli funcționari conectați la decizia politică care extrag profituri fără a livra ceva de calitate pieței. Acest mod de dezvoltare nu mai este demult capitalism ci o formă de a menține și de a conecta cât mai mult economia la Tătuc. Imperfecțiunea pieței este înlocuită de imperfecțiuni și de hazard moral asociate intervenționismului etatic care sunt generatoare de probleme și mai mari (în fapt un jaf instituționalizat și un haos generalizat). Cu un astfel de sistem economic puternic dependent de taxe, de inflație și de alocarea politică a resurselor nu este întâmplător de ce nu ieșim din criză, de ce nu devenim mai competitivi și de ce rămânem permanent la periferia țărilor cu pretenții. Nu este întâmplător de ce un astfel de sistem este birocratic (e nevoie întotdeauna de supra-control, de instituții de reglementare), este foarte costisitor pentru noi (pentru faptul că în lanțul dintre consumator și producător se interpun foarte multe instituții ale statului dar și pentru faptul că erorile și abuzurile în alocarea politică a resurselor sunt întotdeauna prezente și acoperite din banii tuturor)  și este permanent generator de corupție. În loc ca antreprenorii să fie preocupați să înțeleagă cu adevărat nevoile consumatorilor ei sunt mai preocupați de cum să obțină o facilitate de la stat prin care să vâre pe gâtul consumatorilor produse care alminteri ar sta mult și bine în stocul lor. Scandaluri precum cele cu Cornul și Laptele sau precum cele cu FNGCIMM vor fi tot mai frecvente.

Cauze precum ”reducerea TVA”, ”reducerea cotei unice”, ”simplificarea numărului de taxe”, ”politică monetară prudentă”, ”reducerea inflației monetare”, ”reducerea birocrației”, ”privatizarea activelor statului” sunt demult pierdute. Tot mai mulți ”antreprenori” cad în plasa acestui ”capitalism” de stat. Prea mulți specialiști propovăduiesc prosperitatea prin astfel de scheme controlate politic și mor de grija inerției noastre în a crea afaceri conectate la stat. Prea mulți liberali socialiști și socialiști liberali. Ne scufundăm încet dar sigur.


14 Comments on “Afacerea perfectă a ”capitalismului” modern”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. A says:

    Da, din pacate ne scufundam incet dar sigur. Intrebarea este ce o sa facem cand vom da de fund? Fara incasari la buget, fara FMI. Aceasta ar fi intrebarea! 😀

  2. Imparatul e gol says:

    Se scufunda cei neconectati la robinetul bugetului. Cei conectati (bugetarii speciali – politisti, procurori, judecatori, sri-isti, consilieri locali, consilieri prin ministere si organizatii de stat de toate felurile) eii nu se scufunda deloc. Adauga la astia (care sunt peste 1milion) middle si top management-ul din multinationale (care fura de nu se mai stie, plus angajtii din banci) adica inca 1milion si uite asa ai 2milioane de angajati care o duc bine spre foarte bine. Restul – nu conteza decat la vot. Asa ca sa terminam cu prostia asta cu criza – in romania nu e criza, si nu va fi criza atata vreme cat se poate fura in liniste de la stat si de la multinationala.

  3. Andrei says:

    Ati uitat de subventia pentru participare la targuri si expozitii:

    http://www.dce.gov.ro/materiale%20site/Participare_targuri_expozitii_internationale_buget.html

    Felicitari pentru articol! E mult adevar in el din pacate.

  4. Di Gigio says:

    „Tot mai mulți ”antreprenori” cad în plasa acestui ”capitalism” de stat.” —– NU sunt de acord. mai degraba as spune – „antreprenorii angrenati politic, cu putere de legiferare, intind plase CONSUMATORILOR FINALI, iar unele din aceste plase sunt culese de ceilalti antreprenori, beneficiari de conjunctura.

    Eu unul prefer abordarea lui ionut, nu e indeajuns sa arati prostimei hotia, dar daca le arati cat de bine o duci pe spinarea lor, cum beneficiezi de prostia lor, asta chiar doare si poate poate le va aprinde beculetul. Cei ce sustin statul minimal, ar trebui sa fie primii beneficiari ai acestor subventii si beneficii de stat, si in acelasi timp sa le rada in nas socialistilor ce viseaza acte caritabile pe spinarea altora.

    @Imparatul e gol: Totusi, proprietarul/propritarii unei multinationale au parghiile necesare sa intrerupa aceste furturi, daca acestea exista. Altfel, nu au decat sa le suporte, proasta gestiune trebuie sanctionata, altfel nu se va sesiza nimeni ca exista niste brese in acea afacere. Asa ca tot raul spre bine, hotii aia de fapt le ofera sansa de a identifica problemele sistemului. 🙂

    In cazul statului, cei ce-l mandateaza – VOTANTII sistemului – cateva milioane la numar – te leaga de maini si de picioare, si nu te poti impotrivi in niciun fel hotiei lor (statului si a complicilor).

  5. iosiP says:

    @ Imparatul e gol
    „Adauga la astia (care sunt peste 1milion) middle si top management-ul din multinationale (care fura de nu se mai stie, plus angajtii din banci)”

    1. Cum anume fura management-ul din multinationale? Dupa cum spunea Di Gigio, in multinationale exista un „super-top” management (cei de la firma-mama) iar controalele la sucursalele nationale sunt mult mai dese si mai stricte decat ale tuturor „organelor” statului, luate la un loc!

    2. Aceeasi intrebare in cazul angajatilor din banci. Evident ca bancile fura (ca institutii) dar nu mi-e clar cum anume fura un „consultant financiar” sau casiera.

  6. popescu ion says:

    Toata nenorocirea Romaniei se trage de la integrarea in structurile mafiote UE si NATO
    Prin integrare ni s-a impus toate privatizarile frauduloase , distrugerea industriei ,agriculturii , distrugerea bancilor romanesti , importul masiv al coruptiei si generalizarea totala in toate domeniile si la toate nivelele
    Romania este in faliment ,viitorul ei este ca cel al Greciei , vom trai doar din imprumuturi externe ,vom fi condusi de la Bruxell , deja avem o datorie externa de 100 de miliarde de euro , imprumutam anual 20 de miliarde de euro , posibilitati si surse de rambursare nu mai exista , peste 10 ani pensionarii nu vor mi avea surse banesti pentru pensii , bogatiile solului sunt instrainate , profiturile marilor companii care au luat petrolul ,gazele ,electricitatea , bancile etc pleaca in tarile bogate , tara s-a depopulat cu trei milioane de locuitori , care cred ca cel putin un milion au decedat in ultimii 20 de ani din cauza sinuciderilor ,depresiilor , somajului ,pierderii locurilor de munca ,plecari in tari straine etc
    Solutia unica si urgenta este iesirea urgenta din structurile mafiote UE,NATO ,nationalizarea bogatiilor solului si subsolului ,marilor fabrici din industrie , refacerea tarii prin eforturi proprii , crearea prin forte proprii a locurilor de munca si nu sa stam cu ochii in soare sa ne vina investitorii straini
    Ascultam la radio Kiev o emisiune de stiri in limba romana si acolo guvernul avea un set de masuri concrete de dezvoltare a economiei pe ramuri , dezvoltarea agriculturii ,, ajutorarea taranilor , protejarea productiei proprii de invazia produselor straine etc toate prin eforturi proprii ,ori la noi asteptam sa ne dea indicatii guverne straine , sa ne vina investitori straini
    Romania trebuie sa iasa din aceste structuri mafiote care au in spate marile companii multinationale si sa se alieze cu Rusia d-lui Putin si chiar sa ne integram in spatiul CSI
    Rusia nu mai este ceea ce stim de la parintii nostri ,o hoarda salbatica de soldati care pradau ,violau femeile ,te trimiteau in Siberia , dar cu ei Romania s-a transformat in cei 40 de ani de socialism dintr-o tara eminamente agricole saraca intr-o tara industrial agrara puternica ,iar azi toata aceasta munca s-a ruinat datorita UE,NATO

  7. Di Gigio says:

    Nea` Popescule, asculta matalutza in continuare vocea Kievului, a Siberiei, sau a cui doresti si daca tot doresti nationalizarea/exproprierea, mai bine ti-ai dona matale pensia si tot ce mai detii catre mamica careia ii duci dorul – Rusia.

    Ti-ar placea sa-i casapesti pe cei ce au…asa e? Au, fiindca matalutza le oferi sansa sa aiba, votand din 4 in 4 ani sistemul hotiei.

    In timp ce unii au murit la revolutie pt libertatea celorlalti, matale traiesti si traiesti degeaba daca la o asemenea varsta vii si spui ca ar fi bine sa mai facem o jecmaneala la nivel national.

    Te uiti peste gardul vecinului si deja te simti proprietar pe o bucatica din ce vezi. Daca tot spuneti ca trebuie sa facem NOI, nu UE si NATO, de ce nu FACI matale in batatura proprie?

    Hai liberare!

  8. Di Gigio says:

    Oare cum am tras concluzia ca domnu` comunist e mai in varsta? Tre` sa-mi fac o programare la psihiatru :))

  9. Imaparatul e gol says:

    @iosiP
    Sunt angajat la multinationala si cumpar servicii de consultanta de la o firma preferata contra unui comision bun – ca doar sunt manager si eu decid.
    Sunt anagajat la multinationala si declar pierderi la transport (pe mana cu warehousing-ul si logistics) si impartim prada intre noi.
    Sunt anagajat la banca si acord credite contra unui comision personal.
    Sunt anagajat la mutinationala si vand preferntial unei firme prietene.
    Cate zeci de exemple vrei sa-ti dau? Ai lucrat vreodata intr-o multinationala? Mai ales cand top managementul e strain?
    Toate multinationalele sunt niste birocratii private care functioneaza totusi ca orice birocratie, sau crezi in MosCraciun cu eficienta, competitivitate, competenta si alte prostii de genul asta?

  10. iosiP says:

    „Ai lucrat vreodata intr-o multinationala? Mai ales cand top managementul e strain?”
    Da, intr-o pozitie de (middle) management.

    „Toate multinationalele sunt niste birocratii private care functioneaza totusi ca orice birocratie, sau crezi in MosCraciun cu eficienta, competitivitate, competenta si alte prostii de genul asta?”
    Nu, cred in Dracula cu control, penalizare, concediere si alte prostii de genul asta!

  11. Di Gigio says:

    Ma bucur sa aud toate cele expuse de Imparat…ma repet – e problema proprietarilor daca nu-si pot tine cainii in frau, dar altceva vreau sa remarc, si anume faptul ca o societate mica este mult mai usor de controlat, si ca oricand poate concura cu marile corporatii.

    Zic asta fiindca unii, mai putin avizati de fenomenul economic, scot ochii pietei libere ca avand acest neajuns: incurajeaza concentrarea puterii economice in mana catorva jucatori.

    Dimpotriva, cu cat esti mai mare, cu cat trebuie sa folosesti mai multi oameni, cu atat esti furat mai mult sau cheltui mai mult cu supervizori/expertize financiare, care nu sunt deloc de neglijat.

  12. ionut says:

    Mda, birocratia e un simptom, nu un scop (presupunem benevolenta birocratilor aflati in functii). Daca ea e un scop (pentru a „ascunde” incercarile de frauda) e problema proprietarilor. D’aia e bine ca totul sa fie „privat” (ca real privat nu e nici o activitate vizibila, manifesta). Asta cu conditia ca (sic!) costurile fraudelor si birocratiei private sa nu fie socializate.

  13. iosiP says:

    „Asta cu conditia ca (sic!) costurile fraudelor si birocratiei private sa nu fie socializate.”
    Stai linistit, sunt deja (semi)socializate: orice firma le include in pretul bunurilor/serviciilor oferite!

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>