Există o lamentare clară cu privire la cauzele crizelor actuale. Există și o tendință clară de ascundere a adevărului și de punere a păturii pe țambal în această privință. Oricine și orice e mai vinovat de criza actuală decât sistemul bancar și băncile centrale. S-a ajuns până într-acolo încât vina e pusă în spinarea sectorului privat care s-a abținut brusc de la investiții sau de la consum, care refuză cu încăpățânare să mai ducă o viață pe creditul bancar oferit cu atâta dărnicie de către băncile comerciale. Evident că necunoașterea cauzelor crizelor financiare duce la tot soiul de propuneri de reformă care mai de care mai ciudate și mai în afara logicii economice (dobânzi cât mai apropiate de zero, bani cât mai globalizați și mai controlați politic, datorii publice scăpate de sub control, deficite cât mai mari). Austeritate statului e tot mai încriminată de o lume obișnuită să își extragă rente sub diferite forme la umbra statului asistențial. Nici piețele și capitalismul nu sunt excluse din boxa acuzațiilor cu privire la criză.
O problemă rămasă pe tapet de care nu se atinge nimeni este aceea a contractelor bancare cu care operează instituțiile financiare moderne și la adăpostul cărora expansiunea creditului din nimic funcționează în continuare (adevărata cauză a crizelor trecute, prezente și viitoare). Nimeni nu își pune problema corectării acestor limite din contractele bancare. E un subiect tabu și foarte puțin discutat.
Înainte de toate trebuie lămurit următorul aspect – pe piața capitalurilor există două tipuri de operațiuni majore: [1] Împrumutul de capital prin care capitalul rezultat în urma sacrificiului unor consumuri prezente sau trecute este transferat temporar din mâna proprietarului acestuia în mâna utilizatorului care, pe perioada transferului (până la scadență) poate face ce dorește el cu acel capital fără ca deținătorul inițial să poată să îi ceară înapoi înainte de scadență. Pentru acest împrumut utilizatorul capitalului plătește o dobândă către deținătorul inițial al capitalului. [2] Depozitul de capital (bani) pe care individul îl face la o bancă din rațiuni de securitate și ușurință în manipularea banilor săi păstrați în rezervă pentru diferite scopuri (cash balance). Acest depozit se numește depozit iregulat având în vedere omogenitatea banilor (banii în bancă sunt depuși la comun cu alți bani și când îi vrei înapoi banca nu îți va returna aceeași bani inițial depuși). Pentru acest depozit deținătorul capitalului trebuie să plătească o sumă de bani băncii pentru serviciile de depozit pe care aceasta le prestează. Depozitul la vedere presupune că proprietarul banilor depuși rămâne în continuare deponentul inițial care este singurul ce poate dispune de acei bani din contul său (altfel ar fi vorba de un împrumut).
În aceste condiții, putem desprinde repede câteva caracteristici asociate celor două tipuri de operațiuni:
– Pentru operațiunile de împrumut de capital: există o dobândă plătită de cel care primește capitalul (beneficiarul sau debitorul) către cel care îl dă cu împrumut (creditorul sau investitorul) și banii nu pot fi ceruți decât la scadență și în condițiile dinainte stabilite prin contractul de împrumut.
– Pentru operațiunile de depozit: nu trebuie să existe dobândă, cel care depune banii trebuie să plătească un comision de depozit către bancă și poate deponentul poate dispune oricând de banii săi (poate să îi retragă când vrea fără să dea socoteală cuiva de ce face acest lucru).
Capitalurile de pe piață sunt atrase de bănci prin instrumente specifice numite depozite la termen, conturi de economii sau prin certificate de depozit. Acestea ar trebui să fie împrumuturi pe care deponenții le fac în favoarea băncilor, cedând către acestea temporar dreptul de utilizare asupra capitalului împrumutat. Pentru acest lucru primesc o dobândă. Pe lângă aceste depozite la termen există însă și depozitele la vedere. Depozitele la vedere apar sub forma contului curent de cele mai multe ori – un cont tranzacțional din care se pot face tot felul de operațiuni bancare (plăți, transferuri, depozite la termen).
Problema care apare este următoarea:
– Pentru depozitul la vedere (contul curent) se plătește o dobândă (e drept mică în cele mai multe cazuri). Mai mult, banca înțelege acest depozit ca incluzând și o cedare de drepturi de folosință și, de cele mai multe ori, împrumută acești bani. Paradoxul e că o poate face simultan la mai multe persoane datorită privilegiului oferit de rezerva fracționară. Adică depozitul la vedere are caracteristici de și împrumut bancar (dobânda plătită, împrumutarea depozitelor la vedere către alții, chiar simultan la mai mulți deodată).
– Pentru depozitele la termen (incluzând aici și conturile de economii și certificatele de depozit) există întotdeauna posibilitatea de a le retrage înainte de scadență când dorești, fără a pierde foarte mult dintr-o astfel de operațiuni (de cele mai multe ori doar dobânda datorată până la scadență și niciodată principalul). Adică aceste depozite la termen au caracteristici și de depozite la vedere.
Aceste contracte bancare sunt imposibile într-o piață liberă. De ce? Foarte simplu:
– Cine ar depune ceva la vedere într-un seif la o bancă știind că în prima secundă după ce iese din bancă acei bani sunt luați pur și simplu și împrumutați la mai mulți deodată (cum ar fi posibil acest lucru dacă am vorbi de aur?). De ce ar mai fi nevoie de dobândă în acest caz dacă e vorba de un depozit la vedere? Un astfel de contract de depozit la vedere nu s-ar semna niciodată între un deponent conștient de aceste lucruri și o bancă pe o piață liberă (imposibilitate economică).
– Cine ar împrumuta niște bani de la cineva știind că în orice moment cel care a dat banii cu împrumut (deponentul la termen în cazul acesta) poate cere banii în orice secundă înapoi. Acest contract e și el unul imposibil de semnat pe o piață liberă a creditului (vorbesc aici din nou de o imposibilitate economică nu de una fizică).
E clar că, pe lângă faptul că se operează cu bani imperfecți în economie (care pot fi tipăriți fizic în orice cantitate de banca centrală și aserviți unor nevoi politice), vorbim și de o serie de contracte financiare imposibile din punct de vedere economic pe care sistemele bancare moderne le propun și le impun clienților săi. De ce? Pentru simplu motiv că, prin astfel de contracte, băncile comerciale (interpretate dealtfel ca afaceri private) capătă un rol activ în procesul de creație monetară din nimic. Și ele, ca și băncile centrale, produc bani și când au probleme de lichiditate apelează la banca centrală pentru a transforma în bani lichizi aceste substitute monetare nenaturale pe care le crează. În final ajungem la acest haos monetar pe care îl trăim cu toții și care pare tot mai greu de stăvilit și corectat. Din această creație monetară beneficiază din plin nu doar băncile comerciale ci și statul (care vinde cu mult mai mare ușurință titluri de stat). Banii creați din nimic îmbogățesc bancheri și politicieni și sărăcesc pe majoritatea dintre noi care nu avem această ”egalitate de șansă” de a ne conecta la această producție de bani. Ne crează o criză permanentă care se amplifică cu fiecare nouă ”salvare” a celor care o provoacă.
29 Comments on “Imposibilitatea economică a contractelor bancare moderne”
You can track this conversation through its atom feed.
Băncile ar putea obiecta că dacă noi suntem de acord să depunem banii așa ce avem cu ele și cu contractele lor.
Un contract e până la urmă ”legea părților”.
Posted on 7 noiembrie 2012 la 6:52 pm.
„Banii creați din nimic îmbogățesc bancheri și politicieni și sărăcesc pe majoritatea dintre noi care nu avem această ”egalitate de șansă” de a ne conecta la această producție de bani.”
Mentionarea (in sens pozitiv, aprobator) a „egalitatii de sansa” de catre un sustinator al doctrinei libertariene ma mira!
Altminteri, consider ca Andi are perfecta dreptate: daca nu-ti place mancarea esti liber sa nu frecventezi crasma… dar nu te plange de indigestie „post factum”!
Posted on 7 noiembrie 2012 la 9:01 pm.
Păi tocmai de aceea am folosit acolo ghilimele pentru a marca sensul peiorativ la adresa egalității de șansă pe care o propovăduiesc tocmai acei bancheri și politicieni în rândul celor pe care îi sărăcesc sistematic.
Așa aș dori să fie interpretată aceaa frază.
În ceea ce privește comentariul lui Andi nu pot să spun decât un lucru: niciodată nu voi semna un contract în care să fiu cel furat cu bună știință. Problema e că mulți nu percep această problemă ca fiind un furt. Și nici nu sesizează inconsistența economică a creditului creat din împrumutarea simultană a unor depozite la vedere la mai mulți utilizatori.
Posted on 7 noiembrie 2012 la 10:59 pm.
„Băncile ar putea obiecta că dacă noi suntem de acord să depunem banii așa ce avem cu ele și cu contractele lor.”
Pai, chiar asta fac:
1)Au „obiectat” pana cand acum poti fi pedepsit daca declari ca o banca e insolvabila.
2)Au „obiectat” pana cand statul a obligat persoanele juridice sa foloseasca obligatoriu banca. Si se pare ca pana la o anumita suma, vor sa oblige si persoanele fizice sa faca asta (schimburile sa se deruleze prin intermediul bancii).
„Un contract e până la urmă ”legea părților””
Aceeasi problema a voluntariatului. Nu orice contract incheiat voluntar e valid (legitim)!
Astazi nu poti sa dai in judecata o banca pentru ca s-a folosit de „banii” tai („bani” din depozitul „la vedere” asupra carora depunatorii n-au cedat nicicand dispozitia, deci nici proprietatea acestora). Adica poti, dar frauda e legalizata si verdictul va fi intotdeauna acelasi: favorabil bancii.
Posted on 8 noiembrie 2012 la 6:36 am.
„Băncile ar putea obiecta că dacă noi suntem de acord să depunem banii așa ce avem cu ele și cu contractele lor.”
Pai, chiar asta fac:
1)Au „obiectat” pana cand acum poti fi pedepsit daca declari ca o banca e insolvabila.
2)Au „obiectat” pana cand statul a obligat persoanele juridice sa foloseasca obligatoriu banca. Si se pare ca pana la o anumita suma, vor sa oblige si persoanele fizice sa faca asta (schimburile sa se deruleze prin intermediul bancii).
„Un contract e până la urmă ”legea părților””
Aceeasi problema a voluntariatului. Nu orice contract incheiat voluntar e valid (legitim)!
Astazi nu poti sa dai in judecata o banca pentru ca s-a folosit de „banii” tai („bani” din depozitul „la vedere” asupra carora depunatorii n-au cedat nicicand dispozitia, deci nici proprietatea acestora). Adica poti, dar frauda e legalizata si verdictul va fi intotdeauna acelasi: favorabil bancii.
Posted on 8 noiembrie 2012 la 6:36 am.
In ce ma priveste eu nu folosesc contul curent decat punctual, strict pentru compensari, transfer interbancar si plati catre furnizori. Altfel acesta e tot timpul gol. Inclusiv in strainatate folosesc cash-ul.
Posted on 8 noiembrie 2012 la 7:08 am.
„În ceea ce privește comentariul lui Andi nu pot să spun decât un lucru: niciodată nu voi semna un contract în care să fiu cel furat cu bună știință. Problema e că mulți nu percep această problemă ca fiind un furt. Și nici nu sesizează inconsistența economică a creditului creat din împrumutarea simultană a unor depozite la vedere la mai mulți utilizatori.”
Si atunci cum se explica comportamentul irational al „celor multi” ce fac acest lucru? Tot asa semnam si contractul cu statul, stiind prea bine ca vom fi furati, dar totusi, insistam sa mergem la vot, sa validam acest contract al hotiei legalizate.
Raspunsul e unul singur: scopul scuza mijloacele, pt a ne atinge telurile calcam in picioare drepturile celorlalti, cu buna stiinta, facandu-ne ca nu observam abuzurile ce le facem.
Banii imprumutati bancilor si ulterior de banci inseamna pana la urma furtul puterii de cumparare a TUTUROR consumatorilor, prin prisma inflatiei ce o genereaza prin cresterea masei monetare.
Il constientizam, dar ne facem ca nu vedem, asa cum constientizam si hotia socialista, dar ne facem ca ploua.
Posted on 8 noiembrie 2012 la 9:17 am.
Buna Cristi,
Interesant si corecte observatii.
As mai aduga un anumit arbitraj al timpului… in ce priveste extragerea de profit..
banca x ia bani de la A si ii da lui B pentru o perioada foarte lunga de timp! banca X asuma ca B va inapoia bani plus dobanda, ca urmare an de an pe baza unui astfel de pronostic declara profit .. iar profitul este dat proprietarilor bancii an de an.
Problema este ca in anul n poti descoperii ca B nu poate inapoia banii si ca de fapt intrega activitate este generatoare de pierdere, iar profitul dat actionarilor nu face de cat sa mareasca pierderea per total si mai mult. Degeba au actionarii capital, degeba se impun nu stiu ce parametri de equity etc etc.. timp de 5-10 – 15 ani dobanizile primite pot fi mult mai mari de cat banii pierduti de actionari in caz ca banca intra in faliment.. de aici vine si interesul bancilor de a da credite minimalizand riscurile… Da, stiu exista provizioane si etc… totusi…. profitul generat de ori si ce activitate de creditare ar trebui transferat actionarilor doar dupa ce tragi linie.. dupa ce banca primeste inapoi suma imprumutata plus dobanda cuvenita.. altfel nu avem de cat o fabria de arbitraj de riscuri… o vaca de muls bani… pana cand se varsa paharul… iar cand paharul se varsa.. ori raman deponentii de rand fara economii din greu stranse ori platitorul de taxe acopera pierderea.. deci totu omul de rand…
Posted on 8 noiembrie 2012 la 10:01 am.
@ionut
„Aceeasi problema a voluntariatului. Nu orice contract incheiat voluntar e valid (legitim)!”
Prin urmare, daca mor de sete in desert si-mi vinzi o sticla de apa cu 1000 EUR e nelegitim? Pai tranzactia a fost voluntara si reciproc avantajoasa, in masura in care fiecare dintre noi considera ca ceea ce a primit valoreaza (subiectiv) mai mult decat ceea ce a cedat…
Posted on 8 noiembrie 2012 la 2:06 pm.
@iosiP:
ionut se referă la contractele voluntare între două persoane prin care ele stabilesc de comun acord să încalce proprietatea unei terţe persoane. Deşi cele două părţi implicate în contract fac asta în mod voluntar, contractul este ilegitim deaorece presupune încălcarea proprietăţii unui terţ.
În exemplul propus de tine contractul este valabil, deoarece singurele părţi implicate în contract au fost de acord cu acesta.
Dacă un contract prevede că uneia din părţi îi este încălcată proprietatea de către cealaltă parte (de exemplul semnăm un contract prin care eu îţi dau voie să mă baţi în fiecare dimineaţă câte 20 de minute, cum vrei tu). Şi în această situaţie contractul este legitim, deoarece exprimă voinţa părţilor în legătură cu proprietatea lor (în speţă propriul corp).
În cazul contractelor bancare cu rezervă fracţionară, deşi cei doi semnatari (banca şi clientul) au fost de acord cu cele scrise în contract, acţiunea lor afectează proprietatea legitimă a unor terţi, care nu au fost de acord cu această situaţie. Din această situaţie contractele sunt ilegitime.
Posted on 8 noiembrie 2012 la 3:30 pm.
@Muad_Dib
Stricto sensu, contractul de imprumut pe care il semnez cu o banca (Doamne fereste!) stipuleaza doar faptul ca banca ma crediteaza cu o anumita suma, pe care ma angajez sa o returmez in anumite conditii, si nu precizeaza faptul ca banca va folosi in acest scop banii depusi in conturi curente. Deci, din punctul de vedere al persoanei imprumutate, contractul este perfect legitim, iar faptul ca banca foloseste banii unui tert fara acordul acestuia este strict problema celui pagubit.
Mutatis mutandis, este argumentul adus de Kinsella in combaterea marcilor inregistrate: daca un restaurant oarecare foloseste numele unui restaurant cunoscut, singurii pagubiti (si cu drept de retaliere) sunt consumatorii, nu proprietarii restaurantului cunoscut (gasesti detaliile in N. Stephan Kinsella – Against Intellectual Property, Trademarks, pag. 58-59).
In aceste conditii, contractul dintre mine si banca ramane perfect valabil, urmand ca banca sa se „descurce” pentru a-mi oferi banii (pe care nu-i mai poate obtine din conturile curente).
Posted on 8 noiembrie 2012 la 10:53 pm.
@iosiP
Am spus ca „nu orice contract voluntar e legitim”, nu ca „toate contractele voluntare sunt ilegitime”.
In exemplul cu contractul de depozit cu banca (contul curent, sau „la vedere”), problemele sunt 2:
a)cele 2 parti ale intelegerii semnneaza un „contract” fiecare percepand-ul diferit: depunatorul semneaza un contract de depozit, iar banca unul de imprumut. Adica un „monstru juridic” (De Soto).
b) din moment ce depunatorul nu cedeaza nici o secunda dispozitia< asupra sumelor din depozit, folosirea lor de catre banca, in scopul creditarii, este frauda. In momentul in care bancile ar afirma in contract ceva de genul: depunatorul poate folosi banii din conturile curente oricand in limita disponibilitatilor, sau, cu alte cuvainte, „primii veniti primii serviti, restul daca aveti noroc”, atunci frauda dispare si devine loterie. Care e perfect legitima.
Posted on 9 noiembrie 2012 la 7:02 am.
@iosiP
Am spus ca „nu orice contract voluntar e legitim”, nu ca „toate contractele voluntare sunt ilegitime”.
In exemplul cu contractul de depozit cu banca (contul curent, sau „la vedere”), problemele sunt 2:
a)cele 2 parti ale intelegerii semnneaza un „contract” fiecare percepand-ul diferit: depunatorul semneaza un contract de depozit, iar banca unul de imprumut. Adica un „monstru juridic” (De Soto).
b) din moment ce depunatorul nu cedeaza nici o secunda dispozitia< asupra sumelor din depozit, folosirea lor de catre banca, in scopul creditarii, este frauda. In momentul in care bancile ar afirma in contract ceva de genul: depunatorul poate folosi banii din conturile curente oricand in limita disponibilitatilor, sau, cu alte cuvainte, „primii veniti primii serviti, restul daca aveti noroc”, atunci frauda dispare si devine loterie. Care e perfect legitima.
Posted on 9 noiembrie 2012 la 7:02 am.
@iosiP:
„Deci, din punctul de vedere al persoanei imprumutate, contractul este perfect legitim, iar faptul ca banca foloseste banii unui tert fara acordul acestuia este strict problema celui pagubit.”
Parafrazând ce ai spus tu, din punctul meu de vedere, al celui care a semnat un contract cu un asasin plătit, contractul este perfect legitim, eu primind un serviciu pentru care plătesc nişte bani. Faptul că asasinul încalcă proprietatea asupra corpului a victimei fără acordul ei este strict problema celui păgubit.
Subscriu la observaţia lui ionut cu privire la contractul de depozit.
Posted on 9 noiembrie 2012 la 8:02 am.
@Muad_Dib
„Parafrazând ce ai spus tu, din punctul meu de vedere, al celui care a semnat un contract cu un asasin plătit, contractul este perfect legitim, eu primind un serviciu pentru care plătesc nişte bani.”
Exemplu gresit: in acest caz eu solicit in mod explicit incalcarea proprietatii victimei asupra propriului corp.
Daca vrei un exemplu corect, presupune ca semnez un contract cu o persoana pentru a-mi procura un rinichi pentru transplant. Persoana respectiva il poate cumpara de la o banca de organe, ceea ce este perfect legitim (nu discutam aici legislatia in domeniu) sau poate opera cu forta pe cineva pentru a-i preleva rinichiul, ceea ce este, desigur, ilegitim dar nu ma priveste.
@ionut
Daca discutia se refera la contractele de depozit atunci argumentul lui Muad_Dib nu are sens (nu se incalca proprietatea unei terte persoane).
Cat despre faptul ca banca foloseste banii depunatorului, acest lucru este irelevant atata timp cat banii sunt o marfa fungibila iar depunatorul si-i poate retrage oricand doreste.
Desigur, ai dreptate cand afirmi ca (in realitate) „depunatorul poate folosi banii din conturile curente oricand in limita disponibilitatilor” dar atata timp cat contractul specifica dreptul neingradit de retragere el ramane perfect legitim, iar banca poate argumenta ca nu este treaba depunatorului (sau a unor terti) sa stie de unde face rost de bani pentru a onora cererile de retragere.
Posted on 9 noiembrie 2012 la 12:41 pm.
„Cat despre faptul ca banca foloseste banii depunatorului, acest lucru este irelevant atata timp cat banii sunt o marfa fungibila iar depunatorul si-i poate retrage oricand doreste.”
In ceea ce priveste fungibilitatea banilor e adevarat (d’aia m-am si referit la sumele de bani din depozit).
„Iar banca poate argumenta ca nu este treaba depunatorului (sau a unor terti) sa stie de unde face rost de bani pentru a onora cererile de retragere.”
Daca e vorba despre depozite (conturile curente) nu poate argumenta astfel decat daca e cautionata impotriva fraudei de catre legislatie. Un/orice depozitar de orice bun fungibil e obligat la rezerve de 100% (mai putini depozitarii de bani). Frauda se comite in momentul in care acesta foloseste depozitele in alte operatiuni, nu cand se descopera ca el nu-si poate onora toate obligatiile, oricand, pentru toata lumea simultan, asa cum s-a angajat.
Repet, banca s-ar elibera cu succes de acuzatia de frauda doar daca, in actualele contractele de depozit (la vedere, contul curent), ar introduce acel „in limita posibilitatilor”.
Iar acuzatia de incalcare a proprietatii unei terte persoane e valabila, avand in vedere ca singura modalitatea de a onora contractele de depozit, inseamna … inflatie (de mijloace fiduciare, adica hartii).
Posted on 10 noiembrie 2012 la 8:02 am.
„Un/orice depozitar de orice bun fungibil e obligat la rezerve de 100% (mai putini depozitarii de bani).”
Cine a stabilit acest lucru? Banca nu specifica in contract faptul ca banii mei nu vor fi folositi in alte operatiuni, prin urmare nu vad ce drept am sa ma amestec activitatea bancii, atata timp cat contractul specifica doar faptul ca imi pot recupera oricand banii. Iar daca cred ca ma angajez intr-o tranzactie riscanta sunt liber sa nu-mi depun banii in banca…
„Frauda se comite in momentul in care acesta foloseste depozitele in alte operatiuni, nu cand se descopera ca el nu-si poate onora toate obligatiile, oricand, pentru toata lumea simultan, asa cum s-a angajat.”
Concret, cine este pagubitul?
Atentie, nu discut de multiplicarea artificiala a banilor, care ne pagubeste pe toti, ci strict de relatia contractuala dintre deponent di banca.
Posted on 10 noiembrie 2012 la 1:09 pm.
„Cine a stabilit acest lucru?
Legea, a carei sursa e proprietatea! Orice depozitar e obligat la rezerve de 100%. Mai putin bancile. Nu stiai chestia asta?
„Atentie, nu discut de multiplicarea artificiala a banilor, care ne pagubeste pe toti, ci strict de relatia contractuala dintre deponent di banca.”
Pai asta e greseala. Pe care o tot comiti. Repet, daca-i p’asa, hai sa „legalizam” un contract de genul furtul comis asupra cuiva contra bani, ca nu discutam decat „despre strict relatia dintre cei ce efectueaza schimbul”. Cine-i pagubitul?
Alt exemplu: esti angajtul unei firme si ai acces la sumele din seif. Pe care le folosesti in diverse tranzactii, si le pui la loc. Cine-i pagubitul?
Acesta e un exemplu de frauda sau nu?
Daca abolim legislatia care impune banii fiat ca mijloace legale de plata, daca abolim legislatia care impune (pentru anumite categorii) relatia obligatorie cu banca, daca abolim legislatia agresoare prin care statul (evident pe socoteala tuturor) „garanteaza” relatiile contractuale client-banca, daca abolim banca centrala (e vorba despre banca centrala „publica”, nu una real privata constituita la initiativa si din rezervele strict ale bancilor comerciale, care sa fie, de facto, un asigurator al activitatii bancare), daca abolim interventionismul statului in domeniu si impunem ca in contractele de „depozit” sa se specifice ca banii se returneaza oricand in limita posibilitatilor (sau, cu alte cuvinte sa se specifice ca acestea nu sunt contracte de depozit „de drept”), atunci da, sunt de acord ca oamenii sa joace la loterie.
„Iar daca cred ca ma angajez intr-o tranzactie riscanta sunt liber sa nu-mi depun banii in banca…”
Asta ca sa nu mai vorbim ca exista o numeroasa categorie de persoane (fizice si, mai ales juridice) care n-au acesta libertate. Sunt obligati sa lucreze cu banca.
Posted on 11 noiembrie 2012 la 7:51 am.
Am postat un comentariu dar acesta nu apare pe blog. Daca incerc sa il postez din nou primesc un mesaj de eroare:
A fost detectat un comentariu duplicat; se pare că aţi mai spus acelaşi lucru o dată!
Sunt probleme cu softul sau…?
Posted on 11 noiembrie 2012 la 2:18 pm.
“Atentie, nu discut de multiplicarea artificiala a banilor, care ne pagubeste pe toti, ci strict de relatia contractuala dintre deponent di banca.”
Pai asta e greseala. Pe care o tot comiti.”
Nu o comit, am precizat doar ca in comentariul cu pricina discutam exclusiv relatia dintre banca si depunator.
„Alt exemplu: esti angajtul unei firme si ai acces la sumele din seif. Pe care le folosesti in diverse tranzactii, si le pui la loc. Cine-i pagubitul?
Acesta e un exemplu de frauda sau nu?”
Da, e frauda dar exemplul este gresit: in contractul de munca semnat cu firma nu se specifica faptul ca aceasta imi incredinteaza banii din seif (doar cheile de la acesta, ceea ce nu-i acelasi lucru).
In rest sunt de acord cu tot ce ai scris! Mentionez insa (adica repet, de fapt) ca nu acesta era subiectul comentariului meu.
Posted on 11 noiembrie 2012 la 6:57 pm.
>Aceste contracte bancare sunt imposibile într-o piață liberă. De ce? Foarte simplu:
1. Cine ar depune …
2. Cine ar împrumuta …
Ignorand argumentele in sine(cine ar asigura ceva in conditiile in care in secunda urmatoare se poate produce evenimentul asigurat?) observ ca autorul confunda (im)posibilitatea cu (im)probabilitatea.
Posted on 12 noiembrie 2012 la 5:48 pm.
Ignorand argumentele in sine(cine ar asigura ceva in conditiile in care in secunda urmatoare se poate produce evenimentul asigurat?) observ ca autorul confunda (im)posibilitatea cu (im)probabilitatea.
Nu e adevărat. Aici nu vorbim de improbabilitate. Probabilitățile nu au ce căuta în astfel de calcule. Contractele bancare nu sunt nici loterii și nici evenimente asigurabile (depind fundamental de comportamentul celui care e asigurat adică de comportamentul depozitarului pentru depozitele la vedere care poate împrumuta imediat la 10 inși același lucru și de comportamentul deponentului pentru depozitele la termen care își poate retrage imediat împrumutul).
Dumneavoastră confundați evenimentele asigurabile sau riscurile pure cu contractele bancare. Repet fără a mai relua: nimeni nu ar vinde astfel de contracte bancare pe o piață liberă pentru că nu ar exista clienți pentru așa ceva. Fără nici o improbabilitate la mijloc.
Posted on 12 noiembrie 2012 la 6:07 pm.
Excelent articol,idem comentariile,in special cele ale d-lui Ionut care dovedesc o logica fara fisura.Nu sunt de profesie economist ci jurist insa constat ca aceste”meserii”oneste initial si aparute natural in evolutia umanitatii,inca din Summerul antic,sunt tot mai deturnate,marcate de imprecizie,subiectivism,”sibilinism”(vezi aparitiile televizate ale marelui pontif Isarescu,care precum Pithia din Delfi se adreseaza,ezoteric poporului umil, cazut in adulatie,care-l doreste,spre binele natiei,ba premier,ba presedinte,imparat etc.De cand bancile/socitati comerciale au devenit”institutii”bancare,cum se exprima d-lui!? Ii propun sa le numeasca temple,ori catedrale iar BNR sa fie prima catedrala a neamului,cu conditia sa ne lamurim despre care neam e vorba.Ma intreb,dupa atatea crize economice,incepand din sec.XVlll si pana in prezent,cum de nu au fost descoperite mecanismele,cauzele declansarii lor si in consecinta mijloacele de contracarare,inca din fasa?! Intrebarea e retorica,stim cu totii insa nu avem curaj.Daca pornim de la”Qui prodest”aflam si raspunsul si nu mai trebuie sa apelam la”Profetul Crizei”,alti profeti si inalti prelati ai”stiintelor”?!economice si financiare.Este evident ca activitatea bancara se intemeiaza pe un pacat originar(a se citi”frauda”)si ca se substituie insidios statului,preluandu-i initial dreptul suveran de a bate moneda.De ce statele au nevoie de banca centrala si nu se descurca prin trezorierul sau? De ce razboaiele si revolutiile cu hecatombe de sute de milioane de victime sunt urmare a crizelor financiare provocate de”institutiile”bancare?!,iar”elitele”stiintelor”economice se tot mira,se intreaba si iar se mira,ca iarna nu-i ca vara etc.Ii rog pe economistii onesti sa nu se ofenseze,deoarece si”stiinta”dreptului cunoaste istoric aceeasi”evolutie”.Principiul de baza in drept este”Nemo legem ignorare censetur”,adica nimeni nu poate invoca in aparare necunoasterea legii,corelat cu principiul”stabilitatii legii”consacrat de pe vremea lui Solon,cand cel care voia sa schimbe o lege se prezenta in agora sau in areopag cu o funie in jurul gatului iar daca nu obtinea celebrul”quorum”era ajutat de cetateni sa ajunga in Infern. Referitor la stabilitatea legii amintiti-va de cate ori s-a modificat codul fiscal si cel de procedura fiscala,precum si legile civile,ale proprietatii,etc.Pai daca nici magistratii care le aplica nu au timp fizic sa le aprofundeze,ducandu-si viata mizera(am fost unul dintre ei)de dimineata pana la miezul noptii intre mormane de dosare,ce sa asteptam de la un simplu om care de buna credinta a pornit o activitate comerciala onesta de care depinde viata familiei lui,care a crezut in”binefacerile”capitalismului,dupa ce a crezut in cele ale socialimului internationalist sau nationalist,ambele finantate,aduse la putere de marile”institutii”bancare care apoi au finantat partile beligerante in marile conflagratii mondiale.Asa ca despre ce stiinte economice sau stiinte juridice vorbim,mai ales acum cand si premiile Nobel se acorda”obscur” oferind cam acelasi prestigiu ca titlul de doctor obtinut in Romania!?.
Posted on 12 noiembrie 2012 la 6:10 pm.
@Diocletian
1)Crizele financiare nu au ca autor direct bancile (acestea sunt doar agentii statului), ci statul! Sa nu confundam lucrurile.
2)”nimeni nu poate invoca in aparare necunoasterea legii,”
Cand spui lege, la ce te referi?
3)”cand cel care voia sa schimbe o lege se prezenta in agora sau in areopag cu o funie in jurul gatului iar daca nu obtinea celebrul”quorum”era ajutat de cetateni sa ajunga in Infern.”
Legea nu poate fi schimbata. Daca e , nu mai e lege, ci abolirea ei, adica un simulacru. Exemplu: legislatia. „Legea” (norma juridica in vigoare) obtinuta si impusa prin cvorum, de asemenea inseamna abandonul legii.
Posted on 13 noiembrie 2012 la 10:15 am.
@ ionut 1)Lenin a definit genial statul ca instrument de dominatie in esenta lui,de prezervare a puterii elitei economice/politice insa puterea economica se obtine prin razboi/jaf/ocupatie(confiscarea terenului agricol de aristocratie in evul mediu si a resurselor in prezent)si comert/specula/camatarie(negustorii in antichitate imbinau comertul cu pirateria, zeul Mercur/Hermes fiind patronul hotilor si negustorilor.Acestea erau si inca sunt modurile originale de dobandire a marilor proprietati plus comertul cu sclavi si droguri. Marea proprietate nu s-a creat si nu se creeaza prin munca sau idei de afaceri.Odata cu industrializarea si razboaiele mondiale lideri absoluti au devenit marile familii de bancheri care au intemeiat FED si au castigat enorm fara riscuri comerciale chiar din razboaiele pierdute(Coreea,Vietnam)si din manipularile bursei,a pietei de capital.Americanii nu pleaca in veci din Afganistan care produce 90% din productia de opiu(vezi si razboiul opiului,sec.XlX)si detine metale rare.Asa ca bancile isi subordoneaza statul marioneta(vezi consilierii lui Obama).Nici copiii nu mai cred ca Obama,Merkel&com.conduc efectiv.Daca se iau in serios o sfarsesc ca JFKennedy si frate-sau.
2)Stabilitatea legii si cunoasterea ei efectiva de toti cetatenii asigura traiul normal(normal-norma juridica,act normativ)al cetatenilor,norma-litatea vietii publice si private.Stabilitatea(nemodificarea/ne-schimbarea/ne-inlocuirea frecventa a normei juridice)legii garanteaza cunoasterea ei efectiva si in consecinta aplicarea ei.Stabilitatea echivaleaza cu persistenta indelungata in timp a aceleiasi legi,norme juridice,la care se adauga echitatea,moralitatea legii,egalitatea cetatenilor in fata legii,egalitatea partilor in contract(legea partilor)etc.Fundamentul moral al legii la iudeo-crestini se regaseste in decalog,sa nu ucizi,furi,precurvesti etc.Absenta stabilitatii legii echvaleaza cu lipsa legii si principiul fundamental”nimeni nu poate invoca necunoasterea legii”devine o fictiune juridica absoluta.In aceasta lumina trebuie privite”ordonantele de urgenta”,numarul enorm de acte normative emise de statul roman,modificarile frecvente etc.
Posted on 13 noiembrie 2012 la 2:06 pm.
„insa puterea economica se obtine prin razboi/jaf/ocupatie”
Totalmente eronat, economia si razboiul, jaful se exclud automat.
„Asa ca bancile isi subordoneaza statul marioneta”
Iarasi eronat, activitatea financiaro-bancar-monetara e monopol de stat. FED- ul care e privat nu e decat o poveste, spusa de colectivisti.
Fundamentul legii e etica (proprietatii private), nu morala. Legea e stabila, altfel nu e lege, vorbim despre un simulacru. A nu se confunda legea cu legislatia.
Posted on 13 noiembrie 2012 la 2:28 pm.
Erata:la randul 7 a se citi:”modurile originare de dobandire…”si nu”originale”cum din eroare s-a dactilografiat.
Posted on 13 noiembrie 2012 la 2:41 pm.
Tot respectul pentru articol, dar ceva ma face sa rad teribil: am citit acum cateva zile pe blog-ul unui prieten despre urmatoarea criza financiara si de bazele acesteia. Traian Basescu nu cred ca are sansa sa o prinda, chiar daca situatia in zona euro nu arata promitator dar ma intreb in momentul in care se va propaga ce vor face conducatorii acestei tari?
Uitati articolul pentru cine este interesat http://chitustefan.ro/urmatoarea-criza-financiara-2/
Posted on 18 noiembrie 2012 la 6:12 pm.
Sunt dispus să împrumut de la 1000 € la 1000 € 000, cu un procent fix de 2% a tuturor celor care doresc și au bune proiecte de ficat-profit la îndeplinire.
Vă mulțumesc să mă contactați la [email protected]
Posted on 28 aprilie 2015 la 7:23 pm.