Un an de haos social – liberal

A sosit și bilanțul primul an de guvernare social(isto) – liberală în România. Se împlinește, practic, un an de la un guvern instalat prin întoarcerea cu 180% a unora de stânga ce guvernau în combinație cu cei poziționați (cel puțin declarativ) mai la dreapta în România. Un an de speranțe, un an în care toți au fost cu ochii pe oamenii noi care schimbau pe bandă rulantă oamenii vechi. Un an în care numai cei creduli și fără experiență credeau balivernele electorale și ”reformele” cu care îmbiau electoratul cei aflați atunci în opoziție (vezi aici ce scriam despre brânza nu prea mare pe care o să o facă această guvernare în momentul înstalării sale).

Ar fi corect ca la acest moment de bilanț să se plece de la ce promitea USL în programul său de guvernare și de la temele de campanie cu ajutorul cărora s-a obținut o susținere populară fără precedent: măsuri de relansare a antreprenoriatului; reanalizarea dosarului Roșia Montană, moratoriu asupra gazelor de șist, salarizarea în funcție de performanță în sistemul sanitar, depolitizarea administrației publice (doar miniștri și secretarii de stat să fie numiți politic, finalizarea autostrăzilor aflate în construcție, reabilitarea sistemelor de irigație, regândirea sistemului de redevențe, control financiar fiscal de fond la IMM-uri odată la trei ani, scădere de taxe (contribuțiile la sănătate, scădere de TVA) etc. (vezi aici sursa). La acestea se adaugă și promisiunea reîntregirii pensiilor și salariilor tăiate de guvernele anterioare.

Cu ce ne-am ales după un an de guvernare USL? Evident că ne-am ales cu foarte puține lucruri dintre cele promise dar și cu schimbarea cu 180 de grade a atitudinii trâmbițate critic în campanie (subiectul cu gazele de șist de exemplu):

– Nici o scădere de taxe până în momentul de față (TVA rămâne bătut în cuie la un nivel printer cele mai mari din Uniunea Europeană, tăcere în ceea ce privește contribuția la sănătate etc.). În plus, guvernul a crescut taxele locale, intenționează să introducă impozitul forfetar în domeniul serviciilor de hotelărie și restaurant din iunie (vezi aici). Raportarea financiară se face la fel de greoi, controalele fiscale la fel de dese și de stresante (practic paralizează întreaga activitate economică). Taxele se plătesc la fel de greu și cu drumuri dese la administrațiile fiscale.

– Privatizări aproape inexistente, cele 15% din Transgaz nu pot anula bâlbâielile de la Oltchim sau Cuprumin (statul în continuare deține participații la peste 700 de companii – vezi aici sursa care se referă la cele 241 de entități în care statul are participație majoritară);

– Consolidarea unui stat tot mai birocratic prin crearea unor suprastructuri de piață absolut inutile și controlate politic (a se vedea cazul ASF). În momentul de față statul deține în subordine peste 440 de agenții care reglementează, controlează, monitorizează piața pe banii contribuabilului român (vezi aici sursa). Aceste instituții nu fac altceva decât să crească și mai  mult barierele de piață și să îngreuneze ușurința cu care putem vinde ceva către ceilalți, adică putem prospera și putem crea locuri de muncă. Cu atât de multă corupție nici nu e de mirare că nu vedem că diminuarea și simplificarea aparatului de stat este soluția. Dimpotrivă, birocrații nu fac altceva decât să creeze noi straturi de control și supraveghere a ”ticăloșilor din piață”. Care straturi birocratice (instituții) sunt populate tot cu ”ticăloși” care, de cele mai multe ori, nu au trecut testul pieței. Avem mai multe ministere, mai mulți parlamentari care consumă resurse importante.

Bilele albe cu care se laudă guvernarea actuală (în afară de echilibrul bugetar, deficitul scăzut) sunt prea puține în comparație cu ce au promis (și prin raportare la așteptările electoratului) și sunt, de fapt, pilule otrăvite (sau chiar povești de adormit copii) care vor agrava și mai mult situația economică a României în cel mai scurt timp:

1. Reîntregirea salariilor bugetarilor și pensiilor publice: este o pilulă otrăvită pentru că resursele necesare se extrag fie prin inflație (tipărire monetară) fie prin taxe menținute mari (adică bani redistribuiți din sectorul privat productiv și îngropați în consum). Această măsură nu relansează nici consumul (tocmai am arătat ca acei bani se plimbă între buzunare) și nici nu ne salvează de criză (dacă ar fi așa, de ce nu triplăm aceste salarii bugetare și pensii publice). Sistemul public de pensii produce în momentul de față unul din cele mai mari deficite în buget și problema se va agrava în viitorul nu foarte îndepărtat. Mai mult, această creștere a fost complet anulată de inflație și de faptul că a venit la mulți ani de la ajustarea inițial (s-a văzut de fapt că nu s-a reîntregit nimic, fiind o poveste frumoasă pentru electoratul puțin pregătit economic).

2. Managementul privat în companii privat: am scris un material de curând pe această temă (vezi aici). Din punctul meu de vedere, numirea lor politică și nu prin mecanisme specific pieței activate prin privatizarea unui pachet semnificativ de acțiuni care ar fi desemnat el managerul privat, nu va face decât să prelungească agonia acestor companii. În fond, directorul Oltchim era un manager „prea privat” care a îngropat definitiv acel activ al statului.

3. Curs de schimb stabil (ușor în apreciere): nu e neapărat meritul guvernului ci al unei intervenții voalate pe piața valutară pe care constant a exercitat-o banca centrală consumând resurse importante (cele mai multe împrumutate). Să fim serioși, cu o țară în care importurile sunt net mai mari decât exporturile (eu zic să ignorăm începutul de an), investițiile străine nu mai intră în țară că nu au de ce, datoria publică e în creștere, economia e în stagnare, inflația e cea mai mare din Europa (vezi paritatea puterilor de cumpărare) nu ai cum să ai un curs stabil și în apreciere pe termen mediu și lung. Sunt absolut sigur că în toamnă, ca și în ceilalți ani, să vedem corecția necesară și pe cursul de schimb (poate și cu puțin ajutor din partea băncii central care are de dat înapoi sume importante către creditorii internaționali din rezerva internațională).

Guvernele care cresc taxele sau mențin taxele mari crescute de cei de dinaintea lor sunt guverne slabe. Și acest guvern, ca și cele de dinainte, nu a făcut decât o permanentă obsesie pentru ”spațiu fiscal” și pentru ”echilibru bugetar”. Nu a făcut decât să lupte pentru adecvarea ”veniturilor bugetare” (sunt numite impropriu venituri) la nivelul ”cheltuielilor” pe care foarte puțini și foarte puțin au reușit politicienii să le perieze în vederea diminurării risipei. Chiar dacă suntem echilibrați bugetar (nu e rău nici asta până la urmă), nu creștem economic pentru că echilibrul bugetar se obține cu risipă multă acoperită din taxe sufocante. România rămâne fără un progres semnificativ pe calea liberalizării economice: în 2009 indicele corupției al României avea un scor de 3.8 / locul 71 și a scăzut la scorul de 3.7 / locul 66 în 2013 (vezi aici sursa); în 2009 indicele libertății economice al României era în 2009 de 59.1 / 100 și a 59.6 / 100 în 2013 (vezi aici sursa); indicele ușurinței de a deschide / dezvolta o afacere în România a stagnat și el în ultimii 5 ani (vezi aici sursa). Adică batem pasul pe loc într-o minunată Ciuleandră fin orchestrată de păpușarii politici (orice culoare ar avea ei).