Dupa metode deja cunoscute in tara vecina si prietena (Ungaria), a inceput si in Romania asaltul impotriva bancilor comerciale a celor care s-au imprumutat pe 30 de ani pentru case, terenuri sau apartamente ajutati initial de creditul ieftin si bine promovat de banci. 30 de ani e un termen lung, prea lung si prea obositor, mai ales atunci cand statul introduce noi si noi taxe taind orice sansa de a mai prospera onest in aceasta tara (vezi aici o mostra). Oameni care initial si-au proiectat intr-un fel visurile, acum transpira seara de seara gandindu-se daca vor fi in stare sa mai faca rost de banii pentru urmatoarele rate. Cu fiecare an in care criza se prelungeste in Romania prin nesabuinta politicienilor, sansele de a gasi slujbe stabile si bine platite scad considerabil.
Multi au preferat creditul in valuta din motive lesne de inteles – aveau dobanda mai mica decat dobanda la leu care era mare din motive legate de inflatie (inca suntem „performerii” Europei in materie de inflatie pe care, culmea, o tintim fara tinta prea buna si o nimerim doar in conditii de deflatie generata de prabusirea consumului). Problema cu creditele in valuta este riscul lor valutar, deprecierea leului in raport cu moneda din contractul de credit (euro, CHF sau dolar) fiind un cost aditional care se adauga la dobanda. Asta stie oricine cu un minim de cultura economica. Mai conteaza la costul creditului si daca exista o perioada de gratie sau nu sau daca vorbim de o capitalizare a dobanzilor (dobanzile se calculeaza lunar dar se platesc anual de exemplu).
In ceea ce priveste riscul valutar el este un risc pentru ambele parti din contract: bancile comerciale se tem de aprecierea leului in raport cu valutele din contractul de credit in timp ce cei care imprumuta bani se tem de depreciere. Oricare dintre cele doua fenomene pot avea loc pe o piata libera. Ce nu se stie atat de bine de catre multi care aleg sa isi lege existenta de cursul de schimb este rolul bancii centrale in evolutia acestuia. O absorbtie de valuta consistenta de pe piata motivata de a avea rezerve care sa acopere minim 6 – 12 luni din importuri si imediat deprecierea apare (valuta devine mai rara). Mai mult, deprecierea este de fapt inflatie (o crestere a preturilor valutelor similara cresterii oricarui pret). Inflatie in crestere in termeni relativi (prin comparatie cu inflatia tarii cu a carei moneda ma compar). Multiplicarea sistematica a leilor in piata intr-un ritm constant si sigur duce la depreciere. La aceasta multiplicare a masei monetare pot contribui din plin si bancile comerciale care continua expansiunea creditului (din fericire procesul s-a cam incetinit drastic in ultimii ani de criza, principalul alimentator cu bani ramanand tiparnita de la banca centrala). Ce e clar in acest caz e ca niste oameni care nu au „pariat pe lei” atunci cand s-au imprumutat acum au rate de 2 – 3 ori mai mari in lei. Solutii ar fi: refinantarea creditului in alta moneda (de ce nu chiar lei), exporturi masive in Elvetia pentru a incasa CHF, sau chiar renuntarea la creditul prost negociat initial. Dar nu, cei care stau prost la capitolul educatie financiara si risc (inclusiv managementul riscului) doresc ceva care frizeaza logica economica: inghetarea cursului CHF la momentul incheierii contractului de credit in aceasta moneda. Adica eliminarea unui risc fundamental in finantarea in valuta – riscul valutar si trecerea pierderilor potentiale in spinarea celor care au anticipat corect – bancile comerciale (sau care au avut BNR-ul de partea lor prin politica monetara inflationista a ultimilor ani care a avut ca destinatie precisa finantarea gaurilor negre de la buget). As fi curios daca, printr-o minune, am avea o apreciere a leului fata de CHF semnificativa (sub nivelul celui din contractul initial), ce ar dori debitorii in acest caz: probabil revenirea la cursul curent in calcularea ratelor de plata la banca. Mai sunt si alte probleme: cum ramane cu cei care au constituit depozite in CHF? Pentru ei nu ar trebui calculat acolo un curs similar astfel incat banca sa nu mai dea inapoi echivalentul in lei la scadenta de la cursul zilei ci de la un curs istoric. O nazbitie mai mare nici ca am vazut. Nu ca vreau sa le sar in aparare bancilor comerciale dar daca vrei sa corectezi sistemul nu o faci asa. Problema riscului valutar e minora in comparatie cu haosul din contractele bancare (depozite la vedere pentru care se platesc dobanda sau depozite la termen care pot fi retrase oricand inainte de scadenta lor). Oare dl. Piperea nu ar trebui sa se ocupe, pe cale de consecinta, si de importatorii care au cumparat marfa la un curs de 4.4 si trebuie sa o plateasca la un curs de 4.5 peste 6 luni? Sau de exportatorii care au exportat la 4.5 si acum au un curs de 4.43? Ca doar problema e similara.
Eu inteleg ca e o problema cu evolutia cursului de schimb care a devenit prea haotica si prea dependenta de interventia bancii centrale, interventie care adauga un mare grad de impredictibilitate nenaturala cursului de schimb. Introducerea aurului ca mijloc de schimb ar rezolva astfel de probleme. Cursul de schimb intre un leu aur si un franc elvetian aur ar ramane mereu constant. Evident ca aceasta solutie ramane prea „relicva” si prea „barbara”. Pe cand un proces impotriva bancilor comerciale care imprumuta banii nostri din contul curent simultan la mai multi deodata?
14 Comments on “Riscul valutar si creditele in franci elvetieni”
You can track this conversation through its atom feed.
Sunt partial de acord cu dumneavoastra, si anume riscul suportat de client din deprecierea de curs sa aiba o limita.
Limita care sa fie maximul benzii de variatie in ambele sensuri ale cursului pe un numar de ani in urma 5-10.
Deprecierea leului in raport cu CHF din ultimii ani este insa una foarte puternica, la care bancile au contribuit din plin si nu cred ca nici un economist profesionist ar fi inclus o asemenea variatie nici in cel mai rau caz de depreciere.
Avem o situatie extrem de atipica in care bancile pentru prostia lor au fost salvate de guverne, insa pe clientii de retail nu i-a ajutat nimeni in nici un fel.
Posted on 17 noiembrie 2013 la 3:22 am.
mitul pesterii al lui platon se aplica ,este cat se poate de actual.ca dovada comentariul anterior in care autorul este de acord partial cu dumneavoastra dar va contarzice total in restul comentariului.
Posted on 17 noiembrie 2013 la 8:49 am.
@ ciprian
Statul nu poate sa ne salveze pe toti. Intotdeauna cand sare in salvarea cuiva o face prin distrugerea altcuiva. Cand muta taxe din buzunarele unora in buzunarele altora asta se intampla. Cand muta putere de cumparare din buzunarele unora pe aia ii ingroapa si pe cei pe care ii indestuleaza statul ii salveaza. Pe bogati ii saraceste pentru a-i imbogati pe saraci si tot asa. Un haos total.
De ce sa salveze statul clientii? Daca s-a facut un mare rau prin salvarea bancilor, aici sunt total de acord cu dumneavoastra, de ce sa salvam acum si clientii? Pentru ca atunci eu care nu am credit in CHF sunt de doua ori parlit: pentru salvarea bancilor si pentru salvarea celor care s-au imprumutat in CHF. Si pe mine cine ma salveaza. Sau eu nu as conta…
Posted on 17 noiembrie 2013 la 6:52 pm.
Nu sustin deloc o salvare din partea statului a acestor clienti, ci faptul ca bancile ar trebui sa imparta aceste consecinte ale riscurilor valutare cu clientii lor.
Clientii sa-si asume acea parte din risc care putea fi previzionata, iar bancile restul, caci prin operatiunile lor au contribuit indirect la amplificarea acestui risc si chiar cu buna stiinta. Au creat o situatie fara precendent.
Cati dintre romani si-ar mai fi luat credite in CHF, daca li s-ar fi dat suficiete avertismente ca un risc de depreciere fata de CHF de 80% este destul de probabil? In schimb bancile ce faceau, trompetau cu „evolutia stabila a CHF/EUR si dobanzi mici la credite”?
Bancile au fost salvate de state, li s-a asigurat supravietuirea si au in continuare acces la mecanisme
prin care sa reziste in continuare in piata: credite de finantare cu dobanzi 0 de la bancile centrale, credite catre state care le asigura cifra de afaceri.
Este insa timpul ca bancile sa faca ceva si pentru clientii pe care i-au prostit.
Posted on 18 noiembrie 2013 la 4:16 am.
asa este ca nu ai reusit sa citesti si partea asatde articol,si imi permit sa citez
„Eu inteleg ca e o problema cu evolutia cursului de schimb care a devenit prea haotica si prea dependenta de interventia bancii centrale, interventie care adauga un mare grad de impredictibilitate nenaturala cursului de schimb. Introducerea aurului ca mijloc de schimb ar rezolva astfel de probleme. Cursul de schimb intre un leu aur si un franc elvetian aur ar ramane mereu constant.”
Posted on 18 noiembrie 2013 la 3:49 pm.
@ ciprian
Cursurile de schimb nu sunt libere ci controlate (mai mult sau mai putin) de interventiile BNR. In acest context, „pagubitii” n-au decat sa bata la usa lui Isarescu si sa-l intrebe de sanatate.
Deci ce vor debitorii in CHF, sa plateasca la cursul din ziua incheierii contractului? Pai si de ce nu ar dori si debitorii in USD sau EUR acelasi lucru? Sau, vorba lui augustin, astia sunt mai fazani?
Hai sa luam un exemplu (ipotetic, desigur): am luat un credit in CHF si am depus toata suma intr-un cont la termen (eventual la aceeasi banca). Daca se accepta rambursarea creditului la cursul istoric am sanse sa-mi platesc ratele schimband CHF la cursul pietei si platind la cursul vechi, obtinand eventual si profit. In aceste conditii, ce va face banca?
Posted on 18 noiembrie 2013 la 6:38 pm.
Un nou exemplu de refuz de asumare a consecintelor deciziei si de fuga de responsabilitate. Sa ii salveze cineva, evident fac cu ochiul statului, sa ii salveze statul.
Creditul l-au luat cu 7 maini, au contribuit din plin la bula imobiliara, acum nu le mai convine cat platesc pe cotetul comunist.
Sa le fi spus bancile si ca o sa se tripleze cursul in 5 ani, ca ei nu aveau decat o singura grija: cum sa se incadreze la maxim.
Ba uite ca eu vreau sa nu ii salveze statul. Sa isi piarda cotetele si sa le scoata bancile la mezat, sa vin eu sa le cumpar la un sfert din cat au platit ei. Ca eu am fost chibzuit si nu m-am lacomit sa iau credit cu 7 maini, ci am economisit. Nu am chef sa-i salveze statul cu banii mei.
Posted on 18 noiembrie 2013 la 9:17 pm.
@ Economistul
Se dau urmatoarele:
1. 5% din populatie a facut economii pentru as-i cumpara o locuinta.
2. 30% din populatie a luat credit cu 7 maini in acelasi scop.
3. 55% din populatie are este ruda/prieten/coleg cu primii 5%, are credite la banci sau alte probleme financiare.
In aceste conditii, sa se precizeze ce anume va face statul.
Constructie ajutatoare: voturile celor de mai sus valoareaza la fel de mult ca ale celorlalti.
Posted on 18 noiembrie 2013 la 10:16 pm.
Creditele pe 30 de ani, pentru un acoperis deasupra capului (apartamentul de subzistenta) au plecat, din start, de la o premisa profund falsa – aceea ca beneficiarul de credit va avea un loc de munca stabil, si deci, venituri acoperitoare si constante pana pe la 60 de ani.
Apoi, veniturile in Romania sunt stabile la niveluri mici. Nu am mai auzit pe nimeni din piata libera, sa-i fi crescut venitul nominal dupa 2008 incoace, desi ratele si dobanzile s-au tot umflat.
Majoritatea „beneficiarilor” de acoperis de subzistenta finantat in franci elvetieni, fac in prezent foamea ca sa-si poata plati ratele si dobanzile la „acoperis” si sunt totali lipsiiti de speranta ca vor ajunge vreodata sa poata achita creditul si sa ramana cu apartamentul care a costat, pe total, cat o casa la Los Angeles.
Cum am mai spus si in alte dati, vreau si eu sa-l vad pe tanarul de azi, achitandu-si creditul in franci elvetieni la 60 de ani, si pensionandu-se la 65 de ani. Va putea sa traga o linie si sa calculeze ce a rezultat din viata lui, pentru cine a muncit.
Posted on 19 noiembrie 2013 la 11:25 am.
@ Cris
Stai sa-l vezi pe Basescu, presedintele de azi, achitandu-si creditul in lei (pentru terenul luat de fi-sa) pana la varsta de 90 de ani, si iesind din puscarie la 95 de ani. Va trage direct cruce!
Posted on 19 noiembrie 2013 la 11:44 am.
In Spania, creditele ipotecare au generat 750.000 de locuinte fantoma care nu au locuitori. Vezi aici link:
http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=ar3L878k5YM4
Bine ca la noi nu a fost nebunia asta. Cu toate acestea, rata creditelor neperformante in Romania a depasit rata creditelor neperformante din Grecia care, pana mai deunazi, era lider.
Posted on 20 noiembrie 2013 la 1:37 pm.
Pai si noi avem niste imobile fantoma pe splaiul Dambovitei (zona Mihai Bravu) in care nu locuieste mai nimeni (nu s-au vandut nici 10% din apartamente. Pentru ca blocurile au 15 etaje se mai urca unii, satui de credite in franci elvetieni, sa se arunce in gol.
Acum, lasand gluma sinistra la o parte… rata creditelor neperformante nu se calculeaza corect in Romania. Daca aceasta rata ar lua in calcul si expunerea bancilor din garantiile supraevaluate… am avea ceva de cosmar la care Isarescu nu vrea sa se gandeasca. Peste 80% din apartamentele aduse drept gaj fac, in piata, mult mai putin decat scrie in lista cu garantii a bancilor. Oamenii care au credite imobiliare, binenteles ca nu au bani in plus sa suplimenteze garantiile – Romania fiind o tara cu venituri africane. Asa ca… cifrele astea oficiale indica fix ce vrei sa intelegi din ele.
Posted on 25 noiembrie 2013 la 12:49 pm.
Oricand ai nostri politicieni simt nevoia sa cocoseze romanul cu impozite si taxe aberante, mai fac cate un desen cu autostrazi pe care il prezinta pullymii… ca sa isi justifice masurile ticaloase.
Nimeni nu mai pune botul la desene cu autostrazi, va spun.
romani, iesiti in strada.
Posted on 3 decembrie 2013 la 9:16 am.
@Cris
Pai sa iesim in strada! Am iesi noi si in autostrada, dar nu pea avem unde 🙂
Posted on 3 decembrie 2013 la 5:25 pm.