net_gain_for_moneyOmul este imperfect. Piața, locul unde oamenii se întâlnesc și schimbă bunuri, este imperfectă. Raportul de schimb (prețurile)  între bunurile care se schimbă în piață este incert și volatil. Nu știu cum se face că, în această lume imperfectă, cei mai mulți rezonează plăcut la ideea de stat ca panaceu universal al imperfecțiunilor (sau externalităților negative) de care implicarea noastră în schimburi voluntare suferă și pe care nu ai cum să o negi. Protecționismul statului este plăcut la auz și la pipăit. Frecvent, intervenționiștii etatici (că sunt instituționaliști, că sunt comuniști, că sunt socialiști) plimbă prin fața ochilor noștri diferiți ”monștri” rezultați, chipurile, din imperfecțiunea pieței. Unul dintre ei este și MONOPOLUL din piață definit ca fiind o imperfecțiune fatală a pieței care apare atunci când un singur producător al unui bun ajunge să controleze o piață, să fixeze prețul și cantitatea pe piață. Socialiștii ne împuie capul cu temeri de acest gen pentru a ne câștiga de partea lor și pentru a le valida existența și puterea politică din piață, putere pe care cu abilitate și ușurință ei o transformă permanent în profituri personale.

Problema monopolurilor din piață este una foarte sensibilă și este folosită ca argument în orice discuție despre utilitatea existenței statului ca arbitru / reglementator / controlor al schimburilor voluntare. Statul a dezvoltat, pe fondul fobiei noastre de monopol, o politică aparte – politica în domeniul concurenței – la fel de lipsită de conținut ca foarte multe politici publice. De ce este problematică această fobie și de ce nu putem argumenta existența statului în viața noastră invocând această ”imperfecțiune” a pieței?

1. În primul rând monopolul este foarte greu de definit ca și concept. Etatiștii îl definesc ca fiind o situație în piață în care avem un singur producător (ofertant) de bun sau serviciu, caz în care acel producător ar fi capabil să facă ce vrea cu consumatorii săi, practicând prețuri ”nesimțite” sau oferind bunuri în condiții departe de așteptările consumatorilor. Definiția este însă problematică din start. Foarte puține bunuri sunt omogene în piață având în vedere condițiile sale de comercializare. Berea la cutie din supermarket nu este omogenă cu berea la cutie în vârf de munte la o cabană izolată. Oferta diferă semnificativ în acest caz în cele două locații. Statul ar trebui să intervină și să permită ca în cabana din vârf de munte oferta să fie diversificată și consumatorul protejat (nu știu cum ar putea face acest lucru).  Muzica pe care o interpretează Metallica sau Manowar este unică și oricât de multe încercări de a cânta ca ei ar face cineva nimeni nu se poate substitui celor două formații. Asta înseamnă că Metallica sau Manowar sunt în poziție de monopol (conform definiției) și statul ar trebui să intervină ca panaceu la această imperfecțiune (nu știu cum ar putea face acest lucru). Aceste exemple demonstrează că atunci când statul își alege cazurile de monopol din piață pe care le pedepsește sau le descurajează prin politicile sale o face arbitrar (uneori chiar cu un interes politic clar).

2. Refuzul unui monopolist de a coopera cu piața este iluzoriu și el. Socialiștii pedalează din greu pe ideea că un monopolist este ticălos și va altera condițiile de comercializare a produselor sale în defavoarea consumatorului (va pune prețuri mari, va diminua calitatea). Nimic mai fals. Profitul și existența în piață a unui monopolist este dată de ceea ce vinde pe piață. Și monopolistul, ca oricare alt operator din piață, rămâne sclavul consumatorilor săi. Altfel dispare automat din piață. Monopolistul va trebui să țină cont de preferințele consumatorilor (schimbătoare), de puterea lor de cumpărare sau de alternativele de consum. Și el are incertitudini legate de aceste lucruri pe care trebuie să le rezolve similar oricărui alt operator din piață. Prezența statului în această ecuație devine sursă și mai mare de incertitudine, având în vedere reacțiile sale arbitrare, multe dintre ele motivate strict de obiective politice.

3. Un bun devine ”economic” doar atunci când suferă de raritate. Absența rarității exclude bunul din schimburi (nimeni nu comercializează deocamdată aer de respirat). Bunurile economice au întotdeauna substituenți în consum. Apa plată din comerț are ca substituent apa de la robinet care, la rândul ei, are ca substituent apa de la izvor (cunosc cazuri de oameni care își fac provizii de apă direct de la izvor refuzând apa din comerț sau apa de la robinet). Nu există bun fără un astfe de bun alternativ. Există chiar și refuzul de a consuma un bun prin schimbarea radicală a preferințelor (boicotul). Monopolistul se lovește de această problemă: consumatorul poate refuza sistematic și suficient de mult timp consumul unui bun până presiunea falimentului devine iminentă pentru monopolist sau se poate orienta către bunuri alternative. Deci ideea că monopolistul în piață este neapărat ticălos este falsă. Reacția naturală a consumatorilor, care sunt stăpânii de drept ai monopolistului (și nu invers), este suficientă pentru a-l determina pe acesta să coopereze. Prezența statului în această ecuație este inutilă.

4. Statul este cel mai mare monopol (instituționalizat și legalizat),  împotriva căruia refuză sistematic să pună în aplicare propriile politici create pentru a distruge ”monopolurile private”. Statul și-a creat prin forța legii monopoluri care sunt adevărate surse de profit pentru cei care le păstoresc. Începând de la companiile de stat, monopolul exclusiv asupra infrastructurii de transport (căi ferate, drumuri, rețele electrice), până la monopolul asupra banilor sau monopolul asupra taxelor, statul a devenit unul din cei mai importanți monopoliști din viața noastră (cu o putere în permanentă creștere). Este legal și perfect pentru consumator să existe un singur producător de bani în economie și este imperfect (chiar ilegal) dacă există un singur producător de biscuiți. Statul se arată extrem de grijuliu cu furnizorii de bunuri sau servicii atunci când fuzionează sau când sunt prea puțini în piață dar ignoră total faptul că doar el poate fi furnizor de servicii de securitate, educație, sănătate etc. Ne oripilăm, ațâțați de stat evident, când nu sunt mulți ofertanți în piață dar nu ne oripilăm la monopolul statului asupra producției de bani.

Lipsa de educație economică ne face extrem de vulnerabili din punct de vedere politic. Incapabili să înțelegem corect conceptele economice, asociem foarte ușor statului virtuți pe care nu le are și acceptăm fără împotrivire expandarea sa și intruziunea sa în viața noastră de zi cu zi. Costurile acestei intruziuni sunt enorme. Modul în care existența unui monopol puternic așa cum este statul este justificată prin lupta contra unor potențiale monopoluri frizează absurdul și logica economică. Chiar dacă piața este imperfectă, ea are mecanisme naturale de protecție și ajustare care corectează rapid și mult mai eficient orice derapaj. Introducerea statului în ecuație și întărirea permanentă a forței sale nu face decât să introducă noi externalități negative care se adaugă celor existente: faptul că un producător poate refuza cooperarea cu consumatorii săi (pune prețuri nesimțite) este dublat de corupția de la nivelul aparatului de stat care îl va proteja, mai degrabă, pe acest producător decât pe consumatori. Nu putem rezolva o imperfecțiune (un monopol privat) printr-o imperfecțiune identică (un monopol care este statul).  În final perdantul este oricum tot consumatorul care, sedus de iluzia ”statului protector”, va valida prin vot întărirea poziției în piață a acestuia. În loc să fie stăpânul de drept al ofertanților din piață (inclusiv al celor aflați în poziție de ”monopol”), consumatorului îi este în final semnificativ diminuată și reglementată puterea față de acești producători. Cu cât piețele sunt mai libere, ele sunt mai eficiente în a corecta și elimina natural anomalii (inclusiv potențiali monopoliști ticăloși). Atunci când vorbim de eșecuri, cele mai multe voci vorbesc doar despre eșecul pieței fără a scoate o vorbă despre eșecul actului de guvernare sau permanentul eșec al statului în a ne oferi ceea ce ne promite că ne oferă.


11 Comments on “Statul – câinele de pază împotriva monopolurilor din piață?”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Minimalist Ro says:

    Permanentul esec al statului la care faceti Dvs referire in ultimul paragraf vine si din consumerismul si workholicismul ce a acaparat natia noastra. Dorinta nebuna de a achizitiona, de a atinge culmi tot mai inalte profesionale si sociale degenereaza intr-o cursa sobolaneasca clar cancerigena. O reevaluare a necesitatilor fiecaruia cred ca ar fi oportuna mai alex acum in plina criza. Detalii aici: http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/04/regandirea-necesitatilor.html

    Iar o frana este buna si potrivita oricand :http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/05/stop-opriti-tot.html

    Multumesc.

  2. ionut says:

    Nu exista monopol decat inmanat si intretinut de catre stat care e, el insusi, cel mai nociv dintre monopoluri (monopolul initierii violentei intr-un teritoriu).

    Daca n-at fi dramatica (pentru ca ne afecteaza direct) ar fi chiar haioasa gugumania asta a monopolului (stat) care ne apara de … monopolistii ticalosi.

  3. Caliman.eugen - analist de provincie says:

    D-le Cristian Paun,
    1.Esecul permanent al statului roman, este determinat de lipsa de proiecte de reconstructie economica si industriala, dupa dezintegrarea lor postdecembrista.
    De principiu, politicienii nu sint competenti decit in cistigarea si mentinerea puterii partidului in care activeaza si a pozitiilor personale.Ei nu au cultura si „expertiza” economica necesara pentru a construi proiecte proprii, dar pot fi determinati si capabili, sa-si asume si promoveze proiectele utile si fezabile ce lise ofera.
    In lipsa unor „proiecte nationale”, in speta a celui „postintegrare”, nu poate fi asteptata de la Stat, Guvern,P.Ministru,Clasa politica,Baronii locali, autoritatile locale politice si descentralizate, etc.,decit realizarea „programului de guvernare”, care este continuarea monopolurilor politicilor asupra feudei Romania.
    2.Raportul dintre stat si economie a fost „transat” (stiintific) de prof. D.Daianu, care scria ca „O economie care functioneaza bine….necesita un mix intre actiunea publica si piata”.
    In acelasi timp „…fiecare experienta de progres economic remarcabil, presupune o viziune si o politica publca active”(citate pag. 10 si 238,D.Daianu, „Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”,2000).Pentru ca statul sa-si asume o viziune si politici publice active in directia dezvoltarii, este nevoie sa-i fie oferit/impus un proiect, de catre cineva.
    In lipsa lui, Statul,_guvernul, nu are ce stapini intelectual si operational, ca programe de guvernare – „la nivel de …sector public si la nivelul societatii romanesti ca ansamblu”(„extras” de citat, pag.238, a aceleiasi lucrari).
    3.Regulile UE sint valabile si bune, dar (mai ales)pentru economiile dezvoltate, ele find strict de „administrare a economiilor nationale (efectiv) existente”.Ori in Romania, „economia nationala” a disparuit, asa ca ce sa mai administram, afara de „Buget”, care este bine „administrat” de hotia si coruptia politicienilor?
    Regulile FMI nu conduc la „dezvoltarea economica” a tarilor inapoiate, care au nevoie de cu totul alte proiecte si reguli.
    In lipsa acestora, FMI nu poate oferi decit propriile reguli, ea nefiind decit o simpla banca, iar nu societate academica ori institut de cercetare stiintfica in domeniul dezvoltarii economice rapide, cu regulile de care are nevoie Romania.
    4.Despre dezvoltare economica, viziunea, principiile, instrumentarul si restul, prin E-mail, din lipsa de spatiu – cu mentiunea, ca statul unei tari este performant si viabil (sau nu), functie de viziunea si proiectele economice ale „scolii (sale) economice” si activismul intelighentiei nationale…

  4. ionut says:

    Comentariul nr 3 arata cat de nauci si ratutiti sunt unii si de ce suntem unde suntem: in majoritatea capatanilor romanesti e … o varza!

    Esescul statului e detereminat de imposibilitatea efectuarii calculului econoomic in regim de prorpeietate „publica” (a tuturor si a nimanui). Sunt peste 100 de ani de cand stiinta economica a demonstrat asta si unii bat si acum campii cu gratie despre „proiecte ale statului de reconstructie economica si industriala”, de parca ar fi iesit Ceausescu din mormant.

    Daca ajungi sa citezi dintr-un securist sfertodoct, nu inseamna decat ca esti un idiot cu aere!

  5. Caliman Eugen - analist de provincie says:

    Stimate,
    d-le Ionut,
    De ani de zile „urmariti” (pretutindeni) si insultati, in necunostinta de cauza (sau poate in cunostinta de cauza?), pe unicul „doct” in domeniul temei dezvoltarii economice.
    Probabil ca aveti ceva (mai mult decit) personal cu cel care este unicul economist, cu expertiza in domeniul „dezvoltarii” economice, care in lucrarea „Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”(2002,ed. Polirom), a „strins” la un loc, toate cunostintele si viziunile „mondiale” din domeniul „dezvoltarii”.
    Lucrarea sa de adevarat „pionerat” in domeniul „dezvoltarii economice rapide”(in epoca globalizarii), a fost unul din „treptele”, care m-au ajutat sa-mi clarific viziunea si sa gasesc instrumentarul necesar realizarii unui „proiect national de reconstructie economica si industriala”! De unde totusi o astfel de incrincenare „inumana”, asupra unei persoane, incit sa-l terfeliti oriunde-l apucati, pe cel mai important „contributor” la clarificarile temei dezvoltarii economice – care probabil l-au costat ani buni de munca, fara a-i aduce avantaje profesionale in domeniul sau de baza?
    Sa fie vorba de o boala psihica???

  6. ionut says:

    Ratutel, tu nici habar n-ai pe ce lume traiesti! Stii ce e aia ECONOMIE? Sigur nu! Nici personajul la care faci referire habar n-are, e absolut paralel cu domeniul. E doar un securist jegos. Cat despre „avantajele profesionale”, ma lasi?

    Tu, bai taca, vorbesti despre „viziune”? Pai, care ar fi aceea, ca tarile „postcomuniste” sa continue cu putin comunism, asa, doar cat stabilesc planificatorii centrali?

  7. ionut says:

    Iti dau eu imediat un proiect de „reconstructie nationala”: o retea de 30000 de km de „Maglev”! Dam de munca la oameni (care vor plati taxe, nu-i asa), starpim somajul, asiguram infrastructura, reducem poluarea etc.

    Este ca sunt mare strateg national? Combate-ma cu argumente economice. Esti in stare? Esti pe dracu!

  8. Di Gigio says:

    @ionut: Fara jugul statului nu faci nici un km de maglavaietz….dar daca te-ar chema Daianu si ai avea fraiele exploatatorului, ai reusi si ti s-ar aduce vesnica recunostinta de catre lichelele sistemului, ce ar admira din birouri marile relizari ale acestuia.

    Mi-au dat lacrimile dupa ce am citit comentariul 3, am crezut ca Mesia s-a reincarnat in persoana dlui Daianu si a venit sa inmulteasca bunastarea romanilor precum facu cu pestele si painea.

  9. Cristian Paun says:

    Nu râdeți că e de plâns.

    Dacă aș face un blog despre cât de virtuos e statul și politrucii săi cei darnici probabil că aș avea un succes garantat. Uitați-vă la televiziunile / publicațiile / blogurile populiste sau cele ale politicienilor cât de mulți fani au. Nu mi-a venit să cred ce de fraieri strâng bloguri ale unor politicieni sau grija cu care unii țin vie memoria lui Nicolae Ceaușescu (care nu are un singur blog ci, culmea, cu zecile).

  10. ionut says:

    „@ionut: Fara jugul statului nu faci nici un km de maglavaietz….”

    Lasand la o parte asta, propunerea era facuta ca un exemplu de chiar „proiect al statului” (gugumania pe care tot o propaga ratutel peste tot pe unde scrie).

    Aberatia de propunere se combate simplu (cu argumente economice): ca „proiect al statului” se construia cu bani” jefuiti de la „cetateni”, „bani” pe care acesti cetateni i-ar fi cheltuit cu totul altfel, in acord cu preferintele lor subiective si personale.

    Adica s-ar fi construit in orb, in acord cu preferintele subiective ale birocratului sef, in loc de folosirea acelor bani/resurse in acord cu preferintele subiective al proprietarilor lor. Din acest motiv piata e intotdeauna superioara statului (atata timp cat nu gasesti o fiinta SF, 100% omniscient-benevolenta, care sa guverneze).

  11. Paun Cristian says:

    Parcă anticipam mascarada cu Premiul Nobel de anul acesta care a dat deoparte pe Baumol sau Kirzner pentru acest inginer care este Tirole.

    De fapt nu mă miră: premiul nu este dat de un comitet ca la celelalte premii Nobel ci de Banca Suediei (un monopol de stat)…

Dă-i un răspuns lui ionut

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person