Zilele acestea am aflat cu amărăciune că guvernul a aprobat legea pentru înființarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (vezi aici știrea). Obiectivul acestui comitet este cel puțin hilar: ”apărarea stabilității financiare, inclusiv prin consolidarea capacității sistemului financiar de a rezista la șocuri și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice, asigurând o contribuție sustenabilă a sistemului financiar la creșterea economică” (citat din lege). De ce hilar? Pentru că toți termenii folosiți cu atât de mult aplomb în definirea acestui obiectiv sunt problematici, generali și cu mari dificultăți în a fi lămuriți corect publicului larg, căruia i se vâră pe gât astfel de construcții birocratice inutile și care în final plătesc cu vârf și îndesat pentru astfel de sinecuri creatoare de prime și salarii bunicele dar și de privilegii importante:
- Stabilitatea financiară: ce înseamnă și de ce e ea problematică (instabilitatea prețurilor, inclusiv a dobânzii, este ceva natural și benefic pentru piață; sistemele economice sunt mai degrabă instabile și dinamice și e bine că sunt așa). Ar fi interesant atunci când dai o lege să vii cu definirea clară a conceptului, să spui prin ce măsori stabilitatea financiară, să explici când și de ce trebuie intervenit atunci când indicatorii prin care măsurăm această (in)stabilitate financiară sunt depășiți.
- Șocuri: este bine de detaliat, mai ales atunci când acuzi că principala cauză a crizei a fost proasta reglementare sau insuficienta reglementare a piețelor, ce înțelegi printr-un șoc și când o situație de șoc este diferită de un impuls intern sau extern normal. Să propui și să definești un set de indicatori expliciți prin care să măsori devierea de la starea naturală a pieței și să o asocieazi apoi acea deviație unei stări de șoc.
- Contribuție sustenabilă: e important să explici clar cum definești sustenabilitatea în acest caz și de ce și în ce condiții contribuția sistemului financiar e importantă pentru dezvoltarea economică. De exemplu, acumularea de datorii publice facilitată de sistemul financiar contribuie la dezvoltarea economică dar ea numai sustenabilă nu este în acest caz.
- Creștere economică: creșterea economică este diferită de dezvoltare în general și de dezvoltare economică în particular. Măsurarea creșterii este și ea important de lămurit atunci când vii cu o lege care aduce în prim plan o nouă structură birocratică fără de care, chipurile, guvernarea și existența noastră are de suferit.
Trec acum însă cu discuția în alt plan, lăsând deoparte inconsistența teoretică din spatele obiectivelor ce justifică apariția aceste structuri birocratice într-o țară aflată pe locuri rușinoase în topurile libertății economice, transparenței politice și corupției. Această instituție este complet inutilă din următoarele considerente:
- Riscul (incertitudinea) în general și riscul sistemic (de țară, politic) în particular se gestionează altfel decât prin intermediul comitetelor și comițiilor naționale și supranaționale populate de oameni care în viața lor nu au avut un contact direct cu piața și cu economia reală. Există polițe de asigurare private, există garanții, există clauze contractuale care pot fi folosite la nevoie.
- Cauza fundamentală a crizei o reprezintă factorul monetar, adică expansiunea monetară și a creditului (nu o spun numai eu, există literatură imensă pe acest subiect). Cum poți să crezi tu că scapi de criză și de efectele nefaste ale acesteia punând paznic sau responsabil cu avertizarea taman pe cel care girează și produce această criză. E ca și cum ai pune lupul responsabil la o stână pe rezolvarea crizei oilor atacate și mâncate de lupi. Este clar pentru mine că acestor birocrați fie le scapă cu adevărat cauza reală a crizei, fie încearcă să mute atenția în altă parte cu privire la cauzele reale asociate crizelor și contagiunii acestora;
- Nu ai cum să crezi că o instituție care se uită la agregatele macroeconomice și stabilitatea acestora poate rezolva cumva problema crizei. Agregatele macroeconomice sunt bazate pe medii și au relevanță economică apropiată de zero. Inflația este un indicator agregat care la nivel de individ este irelevantă. Este o medie care cuprinde în ea parțial și o mașină de spălat manuală și o mașină de spălat automată, nici un comportament de cumpărare nu le include simultan pe amândouă. E ca și cum ai crea un Consiliu de Supraveghere a Adâncimii Medii a Apei a unei Piscine care să rezolve criza celor care se aruncă în piscină fără să știe să înoate. Acest consiliu va supraveghea ca apa să nu depășească 1,5 metri în medie fără ca această medie să ofere vreo informație relevantă celui care nu știe să înoate dar vrea să se arunce în piscină. E inutil un astfel de demers.
- O astfel de instituție și membrii săi nu vor fi niciodată pedepsiți și nu vor suporta niciodată un cost real (faliment, pierdere) dacă sfătuiesc greșit pe operatorii din piață. Ceea ce vor propune ei va fi întotdeauna fie ceva prea general (deci inutil), fie ceva care va interzice sau va sufoca sau gâtui piața cu efecte greu de anticipat și măsurat. Pierderile produse sectorului privat (imense dealtfel) nu vor fi niciodată imputabile cuiva. Dimpotrivă, acești supraveghetori ai macroprudențialității noastre vor căpăta și mai mult o aură de tătuci și protectori fără de care nu putem respira;
- Reglementarea și supravegherea excesivă nu face decât să devină în final supărătoare și costisitoare. Nu putem crea legi și reglementări și nu putem înființa instituții care să supravegheze fiecare cotlon al pieței. Piața știe ea cel mai bune unde și cum să își caute protecția. Intervențiile de acest tip limitează libertatea contractuală și asocierea de resurse și, în final, vom asista la și mai puțin operatori privați dispuși să acționeze în piață și la și mai mulți antreprenori politici dispuși să controleze și să supravegheze o piață tot mai inexistentă.
- Nu înțeleg în final (dacă aș admite că trebuie să existe un astfel de comitet) de ce lupta cu macroprudențialitatea trebuie purtată doar de către reprezentanți ai BNR, ASF sau Fondul de garantare al depozitelor. Până la urmă acolo trebuie să existe și reprezentanți ai mediului privat, care în creșterea economică și PIB au rol fundamental. Acolo trebuie să avem și reprezentanți ai societății academice, și reprezentanți ai societății civile. Să avem reprezentanți ai diasporei care trimit remitențe din afară și contribuie la macroprudențialitate și creștere economică. Și reprezentanți ai investitorilor străini etc.
Economia românească are nevoie mai degrabă de demantelarea instituțiilor inutile create de-a lungul anilor de tranziție de către tot felul de frustrați care sistematic nu înțeleg cum funcționează piața și care nu pricep modul în care piețele se protejează împotriva incertitudinii pe care niciodată nu o poți elimina din decizia economică. Sistemul financiar are nevoie de reguli bune nu de supra-reglementare, cum ar fi renunțarea la rezerva fracționară sau eliminarea finanțării de la banca centrală a băncilor comerciale cu dobândă preferențială apropiată de 0% (chiar negativă mai nou). Este clar că astfel de comitete nu vor face propuneri în acest sens niciodată și că vor ține departe de adevăr pe cei mulți și lipsiți de educație economică, care plătesc, prin puterea lor de cumpărare dijmuită sau prin taxarea sufocantă, funcționarea acestui stat tot mai bine garnisit de structuri birocratice complet inutile care mimează grija pentru ei. Pe când un institut de control al prețurilor sau un institut de planificare a consumului privat?
7 Comments on “De ce e inutil Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențiala”
You can track this conversation through its atom feed.
Statul este in continua expansiune si centralizare…..
Vrem capitakism da in acelesi timp sa fie facut totul ,si supravegheat de stat . Vrem capitalism da nu avem incredere in el……
Posted on 28 iulie 2015 la 3:56 pm.
Analiza si justificarea lui Cristian este exceptional de logica,reala, utila si ADEVARATA!
Are deci toate atuurile ca sa deranjeze sau sa fie ignorata de toti aceia care de 25 de ani doar mint , fura, traiesc ca parazitii si distrug tara!
Posted on 28 iulie 2015 la 6:52 pm.
Subscriu in totalitate la informatiile prezentate in acest articol. Nu poti sa pui sefii bancherilor sa reglmenteze politica macroeconomica a unei tari fara a deconspira interese mafiote de varf in aceasta politica, care sunt prezente si se cunosc. Cum sa mai faci politica economica de stimulare a micilor intreprinzatori, de pilda, cu Mugur Isarescu la butoane? I se rupe lui Mugur Isarescu ca dau micile afaceri faliment. Trebuie concepute niste planuri de stimulare economica a investitiilor, a anajarii de forta de munca, de dezvoltare a unor zone geografice, nu trebuie pusi unii care sa controleze niste cifre, platiti din bani publici.
Acest argument este valabil si in cazul ASF. Daca se impute situatia in Grecia si isi retrag bancile grecesti capitalurile din RO si dau bancile de aici faliment, la ce ne ajuta ASF, la ce ne foloseste? Ce a facut aceasta institutie publica ca sa nu se intample? Binenteles ca NIMIC.
Problma este ca Romania este amenintata dinspre UE si FMI pe toate canalele ca sa nu scada taxele. Isarescu e doar o goarna, un purtator de cuvant al acestor institutii.
Romania va avea soarta Greciei o sa vedeti. Nu numai ca nu va scadea nicio taxa, ci acestea vor creste la nivele de nesuportat de catre populatie, laolalta cu preturile administrate la energie, gaze, etc.
Posted on 29 iulie 2015 la 8:59 am.
„Supravegherea macroprudentiala” inseamna ca institutii de camatarie mondiala precum FMI, Comisia Europeana, BCE si altele sunt preocupate ca iobagii din Romania sa plateasca cat mai mult posibil prin taxe, impozite si tarife astfel incat aceasta piramida care este sistemul financiar mondial sa mearga mai departe pe aceleasi baze putrede, pe care a functionat si pana acum, unele care nu au nimic de-a face cu stiinta economica.
Cand o tara praf, precum Romania, isi cumpara pacea sociala, platind pensii si salarii cu bani nu produsi de economie ci proveniti de la FMI, fortandu-si astfel proprii cetateni sa intre fara voia lor intr-un sistem piramidal pe termen lung, asta nu mai are nimic de-a face cu stiinta economica.
In acest mecanism guvernele tarilor si institutiile de varf se transforma in agenti de vanzari ai camatarilor financiari internationali si vedem cu ochiul liber acest lucru cand ne uitam la Iohannis, Isarescu… chiar si la impostorul de Ponta. In acest fel democratia isi pierde esenta, devine doar o acoperire pentru criminalitate financiara internationala la cel mai inalt nivel.
Totul acoperit cu o poleiala de vorbe goale ca sa justifice jaful. E de inteles interesul FMI si UE sa-si puna oamenii proprii peste guvernele alese de popor, ca sa fie siguri ca incaseaaza cat mai multi bani dintr-o colonie. Mai ramane ca si prostii sa puna botul la o asemenea manevra.
Posted on 29 iulie 2015 la 5:00 pm.
Domnule Paun,
Aceasta criza nu are nicio sansa sa se termine dintr-un motiv simplu: piata este inundata de bani falsi, produsi de bancile centrale. Rolul acestor bani falsi este de a mentine taxele si impozitele sus pentru plata datoriilor, a creditelor facute la banci, de particulari sau de catre stat. Este cea mai sigura solutie prin care guvernele, bancile, corporatiile asigura iobagia populatiei pe termen lung, lipsind-o practic de posibilitatea de decizie, de libertate economica. Cand un stat se imprumuta, o face in numele cetatenilor sai care vor trebui, in viitor, sa plateasca. Asta perpetueaza la infinit starea de sclavie, de iobagie… de a sti sigur, in orice moment ca esti dator vandut unor camatari.
Asta e motivul pentru care Grecia nu are alta solutie decat sa ia un alt imprumut pentru plata imprumuturilor precedente si pentru care Romania se opune prin Isarescu si Iohannis scaderii taxelor.
Conform noului model economic, iobagii trebuie sa aiba tot timpul o sabie deasupra capului ca sa produca permanent plus-valoare marilor capitaluri. Este un cerc vicios despre care nu scrie nicaieri in manualele de economie. Faptul ca bancile alimenteaza fortat fluxul monetar pentru asigurarea certa a unor profituri viitoare, indiferent de cum merge activitatea economica.
Posted on 30 iulie 2015 la 12:55 pm.
Domnule profesor,
In ’97 (sau ’98, sincer nu mai tin minte) a avut loc atacul asupra leului prin care acesta s-a devalorizat cu 50% in doar cateva ore. Eu unul am primit un telefon din partea unui prieten care lucra in sistemul bancar si care mi-a spus sec: vinde dolari! Ei bine, am vandut tot ceea ce aveam iar a doua zi am constatat ca imi dublasem „averea”. Simultan, persoanei care mi-a oferit pontul i se interzisese orice speculatie asupra cursului (sub penalitatea concedierii si a trecerii pe „lista neagra” a angajarilor in sistemul bancar).
Sunt libertarian si nu cred ca este cazul sa mai repet acest lucru insa atunci cand valoarea banului este modificata prin actiuni speculative incep sa ma intreb daca nu ar fi necesara o reglementare… asta, in cazul in care nu reusim sa desfiintam banii fiduciari, desigur!
Posted on 5 august 2015 la 6:17 pm.
Reglementare și instituții înseamnă că acceptăm că cineva (un terț) știe mai bine decât mine și decât partenerul meu ce ne dorim ambii din schimbul voluntar pe care îl punem la cale. Imediat ce acceptăm ideea unei astfel de ”imperfecțiuni” (care poate fi legată de informația disponibilă, de ticăloșia unuia dintre noi, de asimetria dintre noi etc.) apare automat întrebarea cât de profundă să fie această intervenție în libertatea contractuală dintre noi. Reglementarea, în cele mai multe dintre cazuri dacă nu în toate, servește intervenționismului adică extragerii de resurse și avantaje din acel schimb voluntar privat.
Posted on 5 august 2015 la 10:06 pm.