#15: O grămadă de bani nu te face neapărat bogat

Alături de protecționism, acumularea de bani a fost văzută ca o măsură a bunăstării în faza incipientă a teoriei economice. Impresia că ”avuția” sau ”bogăția” depinde direct proporțional de muntele de bani pe care stăm rămâne doar o impresie. Bogăția nu constă în așa ceva, cu siguranță. Modul acesta mercantilist de a măsura bunăstarea a fost ulterior semnificativ revizuit în teoria economică.

Confundarea banilor cu avuția unei națiuni e una din primele erori din teoria economică. Eroare care este constant readusă în prim plan de cei certați cu logica economică. Este adevărat, banii au fost o descoperire esențială în existența noastră, îmbunătățind radical schimbul direct (marfă contra marfă). Fără bani, calculul economic era extrem de dificil: nu puteam afla ușor ce e mai profitabil să producem. Fără bani, sistemul de prețuri era extrem de complicat.

Banii mijlocesc schimburile între noi. Le ajută enorm să se întâmple. Sunt mijloc (de schimb) nu scop în sine. Noi deținem și acumulăm bani din schimburile noastre pentru bunurile pe care le putem cumpăra cu aceștia, acum sau în viitor. Banii sunt doar o etapă intermediară a consumului nostru din ceea ce producem (acum sau în viitor). De aceea, orice cantitate de bani deservește perfect schimburile de bunuri între noi. Cantitatea de bani nu trebuie nici mărită, nici micșorată artificial. Dimpotrivă, alterarea cantității de bani erodează sistematic și arbitrar din funcțiile esențiale ale banilor. Calculul pe care îl facem în bani produși din nimic în cantități enorme (azi numim asta pompos “relaxare cantitativă”) devine extrem de complicat și plin de erori. Adaugă un tip de incertitudine economiei cu care ne descurcăm tot mai puțini.

Când cineva ne pune pe noptieră un teanc de bani mirosind a cerneală proaspătă nu ar trebui să fie deloc un motiv de fericire. Nu ne îmbogățește acest lucru. Niciodată. Dimpotrivă, e semn de inflație. Care îi va lovi cu precădere pe cei pe a căror noptieră acei bani ajung mai la urmă.

Când pledezi pentru mai mulți bani în economie redistribui fericire de la unii la alții. Nu generezi fericire nouă. Unii vor fi fericiți (câștigă putere de cumpărare), cei mai mulți nefericiți (pierd putere de cumpărare). Când etatistul jonglează cu cantitatea de bani, el plimbă fericire dintr-o parte în alta în mod haotic. Mai ales către cei de îi votează. Sau cei care se află mai aproape de robinetul de bani. De când banul nu mai este aur, politicianul a pus mâna pe un element de putete extraordinar scos semnificativ în afara controlului democratic. De aceea, politicianul este primul care luptă cu disperare să ne convingă mereu că mai mulți bani în economie înseamnă mai multă fericire. E taman pe dos.

Bogăția nu vine niciodată din producția de bani. Ci de la producția de bunuri și servicii. Nu mâncăm bani dacă producem televizoare. Mâncăm ce cumpărăm cu acei bani din producția și vânzarea de televizoare pe piață, înainte de a intra în consum. În concluzie, banii răi vor elimina întotdeauna banii buni atunci când politicianul decide pentru noi, prin lege, ce să fie ban. Generalizând, sectoarele economice mai rele (ce produc bani) vor înlocui mereu pe cele bune (ce produc cartofi, de exemplu), pe același principiu. Fericirea noastră va dura până când vom constata că am rămas în economie doar cei ce produc bani. Și taxe. Ce fericire!