#23 Firma și piața liberă.

Antreprenoriatul presupune, cel puțin, trei lucruri fundamentale: a. Calculul economic atunci când se alocă resursele; b. Asumarea incertitudinii și c. Deținerea în proprietate privată a resurselor (capital, materii prime) și mijloacelor de producție implicate în realizarea de bunuri și servicii destinate pieței. Antreprenorul acționează întotdeauna în viitor, alocă resurse pe care le deține în proprietatea sa pentru a produce conform nevoilor pieței, își asumă toate problemele posibile ce ar putea să apară în viitor și face toate aceste lucruri doar dacă, din ceea ce calculează inițial, reiese un profit suficient pentru el.

Pe o piață liberă antreprenorul individual (persoana fizică) este SINGURUL care acționează ca entitate economică atunci când decide să producă bunuri sau servicii pentru piață. El deține în proprietatea sa toate resursele fără să fie nevoie de vreun contract cu terții care să permită punerea la comun a acestor resurse. El calculează dacă există sau nu un profit suficient. El își asumă SINGUR toate neplăcerile (pierderile) apărute ca urmare a evoluției nefavorabile a unor factori esențiali pentru decizia sa și va suporta pierderile prin diminuarea AVERII SALE PERSONALE (dacă pierderea depășește totalitatea resurselor implicate în afacere). Acest lucru înseamnă un lucru clar: pe o piață liberă, când antreprenorul acționează individual, nu are nevoie de ”firmă” (unipersonală). El este titularul tuturor contractelor cu terții: furnizorii care îi vând materii prime, clienții care îi cumpără produsele, creditorii care îi împrumută temporar capitalul. Antreprenorul, când consideră că nu mai poate face față singur activității de producție, poate angaja cu contract salariați care să preia din munca sa (execuție, conducere). Contractele se semnează tot de către antreprenorul individual și aceste terțe părți. Chiar dacă are mai multe activități distincte / independente, antreprenorul individual va face calculul economic pe fiecare dintre aceste activități pe care, în final, le va agrega pe întreg portofoliul de activități pentru a putea avea rezultatul final al acțiunii sale antreprenoriale și a vedea în ce măsură este afectată (pozitiv sau negativ) averea sa. Așadar, argumentul că antreprenorii individuali pe piața liberă își pot dori mai multe ”firme” individuale din rațiuni de calcul economic (pentru a cunoaște profitabilitatea fiecărei acțiuni) nu este un argument tare pentru că toate aceste calcule contează, în final, pentru averea sa în manieră CONSOLIDATĂ și nu pe bucăți. Nici argumentul juridic nu este relevant în acest caz: vei vrea mai multe ”firme” individuale pentru a semna contractele în manieră organizată (contracte de muncă, cu terții furnizori / cumpărători) nu ține pentru că TOATE aceste contracte (indiferent cum le grupezi tu ca antreprenori individual pe sertare) sunt semnate de către INDIVIDUL ANTREPRENORI și toți terții cu care intră în contact în afacerea sa.

Firma pe o piață liberă apare doar în cazul în care vorbim de mai multe persoane care dețin mijloace de producție în proprietate și doresc să le pună, pe baze contractuale, la comun într-un proces de producție. Sau când vorbim de mai multe persoane care dețin capital. Abia în acel moment SE PUNE PROBLEMA UNEI FIRME. Pe piața liberă firma are UN ROL JURIDIC pronunțat. Este despre punerea la comun a unor bunuri de capital, a unor capitaluri, pentru a rafina calculul economic permițând partajarea profitului între parteneri, pentru a clarifica asumarea riscurilor (pierderilor) de către partenerii într-o afaceri. Pe piața liberă firma este deci un concept care apare DOAR ATUNCI CÂND VORBIM DESPRE MAI MULȚI PARTENERI. Niciodată nu apare când vorbim despre un singur partener. Este o construcție ilogică în acest caz. Fără sens și fără semnificație economică.

O problemă aparte este cea a ”firmei cu răspundere limitată”. Am lămurit faptul că, pe piața liberă, firma unipersonală este un concept inexistent. Nu ține de piața liberă să ai firmă pe persoană fizică. Niciuna. Și nici mai multe. Firmă vei avea doar când sunt mai mulți co-proprietari asupra resurselor și mijloacelor de producței. Răspunderea limitată este un alt concept care nu se regăsește pe o piață liberă. Ce înseamnă răspunderea limitată? Înseamnă că, în cazul unei probleme (insolvență, faliment etc.), nu vei răspunde cu toată averea ta față de terții pe care i-ai prejudiciat cu acțiunea ta antreprenorială (individual sau la comun cu mai mulți acționari). Cu alte cuvinte, răspunderea ta va fi STRICT LIMITATĂ la capitalul pe care l-ai subscris în afacerea respectivă. Terții prejudiciați de tine prin acțiunea ta antreprenorială nu vor putea pretinde mai mult de acest capital. Nu vor putea să îți ia casa sau alte active de valoare din patrimoniul tău. Pe o piață liberă acest lucru e un alt non-sens. Contractul prin care eu și un alt terț (partenerul meu) decidem că vom răspunde limitat pentru pagubele pe care le vom produce în viitor unui terț (un furnizor de materii prime sau un creditor, de exemplu) este un contract imposibil. Nu va fi recunoscut de nimeni din piață. E ca și cum aș semna eu cu altcineva un contract prin care, dacă agresăm un terț (îl luăm la bătaie), să nu putem fi trași la răspundere decât așa cum considerăm noi de cuviință. Cum ni se pare nouă corect. Pe o piață liberă nu ai avea așa ceva. Acolo, starea de normalitate este cea a RĂSPUNDERII NELIMITATE și nu a răspunderii limitate. Doar firmele cu răspundere limitată acționează în piață. Nimeni nu va intra în contracte cu cei care și-au setat independent de ei că vor răspunde față de ei limitat, deși răspunderea ar trebui să fie nelimitată, până la recuperarea totală a pagubei.

În concluzie, pe piața liberă o persoană fizică ce dorește să acționeze ca antreprenor va acționa SINGUR fără a-și face ”firmă”. Va acționa ca persoană fizică în toate contractele pe care le va semna cu terții. Va deține pe persoană fizică toate mijlocele de producție implicate în acțiunile sale antreprenoriale, indiferent de cât de diversificat în amonte / aval sau pe orizontală va fi portofoliul său de activități. Va calcula totul pe portofoliul său de activități antreprenoriale și va integra acest calcul în averea sa personală (care va crește sau va scădea, după caz). Și nu va putea să decidă UNILATERAL că răspunderea sa față de clienții și furnizorii săi este LIMITATĂ la o sumă de bani sau la anumite active reale.

Ca atare, problema ”mai multe firme unipersonale cu răspundere limitată pe persoană fizică” nu are nicio treabă cu liberalismul sau piața liberă. Pentru că pe piața liberă așa ceva nu există. Este un construct artificial venit la pachet cu relația fiscală cu statul (obligativitatea de a plăti taxe dacă vrei să desfășori activitate economică), cu caracter pronunțat juridic, care ține exclusiv de intervenționismul etatic. Discuția are, de fapt, conotația unei ”taxări optime”. E din categoria găsirii unei variante optime pentru intervenționismul statului în sfera antreprenorială. Așa ceva nu există însă. Nu poate fi argumentat teoretic. E la fel de ”optim” să poți să ai o singură firmă unipersonală cu răspundere limitată ca și cea în care ți se permite să ai mai multe firme unipersonale cu răspundere limitată. De fapt, nu poți să te pronunți cu argumente într-un sens sau altul, fiindcă nu există nicio logică economică în spate. Pentru că firmele astăzi acționează într-un mediu puternic intervenționist, ele nu mai arată demult așa cum ar trebui să arate pe o piață liberă. Intervenționismul etatic le-a îndepărtat foarte mult de caracteristicile lor inițiale și le-a adăugat caracteristici noi, imposibile pe o piață liberă (cum este cazul ”răspunderii limitate”). Conceptul de ”firmă” se îndepărtează pe zi ce trece, și nu neapărat în sensul bun, ce ceea ce ar trebui să fie. Adăugând și mai multe incertitudini și probleme mediului de afaceri.