#27: Echilibrul și dezechilibrul piețelor

Piața este cel mai bun mecanism de alocare a resurselor, inventat de om. Nu există altul mai bun. A fost o descoperire care ne-a săltat enorm și ne-a transformat în ceea ce suntem astăzi. Una dintre obsesiile etatiștilor legate de piață este că piața ar fi ceva care, dacă scapă de sub control, duce la lucruri extrem de nasoale pentru cei care îndrăznesc să îi calce pragul. Controlul asupra piețelor face parte din argumentele din spatele existenței statului. Fără stat, piața se îndepărtează de la funcțiile și menirea sa. E taman pe dos. Încorsetarea de către stat a pieței (prin reglementări, controlul prețurilor, intervenții în contracte, limitarea accesului la piață etc.) duce la alterarea acestui mecanism de alocare perfect. Imperfecțiunea pieței este accentuată de intervenția statului și nu de libertatea piețelor.

Legat de acest subiect, una dintre cele mai mari iluzii din teoria economică recentă este cea legată de echilibrul piețelor. Mulți economiști pledează pentru un echilibru general între pieței, rezultatul acestui echilibru fiind un preț de echilibru. Mereu privim la cererea și oferta din piață și extragem acel preț când apare echilibrul dintre cele două componente ale pieței. Acest echilibru (și prețul din spatele său) este adesea văzut ca fiind ceva static, de durată. Care nu se schimbă prea ușor. Și spre care se poate tinde prin politici publice și intervenții bine gândite și bine țintite. Pe care doar etatistul le poate dibui și aplica, apoi, întru beneficiul tuturor.

În realitate, caracteristica esențială a piețelor nu este echilibrul lor ci dezechilibrul lor. Pentru actorii pieței (producătorii / consumatorii) este important dezechilibrul nu echilibrul. În plus, tendința normală a piețelor nu este să tindă către echilibru ci către dezechilibru. Prin alegerile din spate, prin raritatea resurselor, prin schimbările majore și peste noapte de preferințe (de producție, de consum), prin costul de oportunitate din spate, piețele nu stau niciodată ”la echilibru” nici măcar o fracțiune de secundă. Iar faptul că etatistul poate face această magie și poate ține pe loc acest dezechilibru este și iluzoriu, și păgubos. Iluzoriu pentru motivele menționate: și producția și consumul au o volatilitate naturală dictată de raritatea resurselor și de preferințe. Păgubos pentru faptul că o piață cu prețuri fixate ”la echilibru” nu generează profit și, în consecință, nici acțiune umană (economică). Fără dezechilibru din piață (starea naturală a pieței) am sta cu toții acasă. Orice politică publică ce își propune să corecteze aceste dezechilibre din exterior nu face decât să aducă atingeri iremediabile mecanismului prin care alocăm cel mai eficient resurse între noi.

Ideea aceasta că prețurile pieței, expresia dezechilibrului natural al pieței, trebuie să fie neapărat stabilizate, fixate sau controlate de un birou guvernamental ne distorsionează calculul economic, generează eroare care, dacă devine sistematică, ne împinge spre faliment general. E valabil pentru orice tip de preț din piață: de la salariul minim impus de stat la dobândă sau prețul la energie. Orice ”komisar” al pieței trebuie văzut ca o persoană care acționează împotriva intereselor noastre generale și care ne pune în pericol bunăstarea noastră viitoare. Desigur, el ne va prezenta punctul său de vedere mereu și nu se va da înapoi de la se înfățișa nouă drept un erou care stăvilește pornirile de necontrolat ale pieței. În realitate nu poate face nimic, și, chiar dacă poate, efectele acțiunilor sale ni se vor întoarce mereu împotrivă.

Nu putem contesta că dezechilibrul piețelor este ceva neplăcut. Și că ar fi mai bine să avem ceva predictibil în viața noastră. Sau că prețuri mai stabile ar fi mai de dorit decât prețuri care se schimbă din secundă în secundă. Dar, tot la fel de important este să înțelegem că FIXAREA ETATICĂ a acestor prețuri (prin diferite mecanisme deja menționate) nu este o soluție reală. Și că, în realitate, oamenii au găsit demult soluții mult mai bune la acest aspect mai puțin plăcut al existenței noastre cum ar fi instrumentele derivate sau utilizarea de clauze de preț (inclusiv valutare) care ancorează contractual prețurile de anumite aspecte relevante.

Incertitudinea este o stare naturală a lumii în care trăim iar asumarea ei îl deosebește pe antreprenor de ceilalți. Instabilitatea sau dezechilibrul piețelor ocupă o bună parte din ceea ce numim noi incertitudine. Echilibrul piețelor este ceva imposibil și incompatibil cu natura umană.