Inutilitatea Fondului Suveran de Investiții

România este scuturată din toate balamalele de niște politicieni care au o educație economică precară și care se bazează excesiv pe economiști de partid cu idei tot mai crețe și care propun tot felul de trăznăi insuficient fundamentate, dezbătute sau fără un studiu de impact serios în spate.

Una din aceste idei este cea legată de crearea Fondului Suveran de Investiții după modele similare din Norvegia (creat în 1990, cel mai mare din lume cu active în valoare de 922 miliarde USD) sau Emiratele Arabe Unite (creat în 1976 în valoare de 828 miliarde USD).

Iată care sunt argumentele mele care susțin că această idee este una problematică și că nu va aduce un beneficiu clar economiei românești, dimpotrivă:

1. Lipsa resurselor financiare care să alimenteze constant cu fonduri substanțiale acest fond public de investiții. În țările unde s-au dezvoltat astfel de scheme de finanțare pentru proiectele publice exista o sursă importantă de finanțare, chiar cu sume importante (vezi aici lista principalelor fonduri suverane de investiții). Cinci din cele mai mari zece fonduri suverane au în spate producția de petrol și redevențele aplicate acesteia. Cu alte cuvinte, în cea mai mare parte a cazurilor, existența unor resurse naturale importante alimentează și justifică crearea acestor fonduri de dezvoltare pentru a se evita ceea ce noi numim în literatura economică ”blestemul resurselor”. Lipsa resurselor se vede clar în bâlbâiala autorităților cu privire la capitalizarea acestui fond: bugetul de stat (alimentat de o datorie publică ce crește exponențial și care funcționează de ani buni pe deficite structurale) nu are cum să furnizeze constant resurse importante nici măcar până la concurența câtorva miliarde de euro bune; redevențele pe resurse naturale sunt la un nivel scăzut pentru că resursele naturale de care dispunem sunt puține și în scădere etc. O posibilă soluție ar fi ca fondurile din Pilonul II să fie redirecționate spre trei direcții (opțiunea să rămână obligatori la contribuabil): fondul public de pensii, Fondul Suveran de Investiții și Pilonul III. Dar aici va fi nevoie de credibilitate și transparență dar și de un calcul economic în termeni de profit care sunt sigur că lipsește multora care vor gravita în jurul fondului respectiv.
2. Statul a experimentat deja ideea de a crea o structură de stat care să fie interfața pentru proiecte publice de amploare și care să poată fi parte în diferite parteneriate public – privat. Avem deja Compania Națională de Investiții care a luat ființă în 2014 în mod similar cu participarea la capital a unor companii de stat între care se remarcă SNCFR sau Aeroportul Otopeni (vezi aici). Ce a făcut această companie semnificativ pentru proiectele mari din România? Prea puțin. Remarcăm de pe site-ul lor că se ocupă cu modernizarea de cămine culturale, modernizarea sediului ANI, modernizare de piețe etc. (vezi aici lista proiectelor). Multe dintre proiecte nu sunt investiții ci, mai degrabă, consum de resurse. Modernizarea unui cămin cultural nu are cum să aducă fluxuri financiare viitoare directe din care să se recupereze aceste investiții. Înclin să cred că același lucru se va întâmpla și la noua structură birocratică numită pompos Fondul Suveran de Investiții.
3. Un astfel de fond va gravita, ca și Compania Națională de Investiții, în jurul politicienilor. Indiferent dacă alegem sau nu un management privat, politicienii vor avea un cuvânt greu de spus. Într-o țară în care până și postul de femeie de serviciu dintr-o școală este politizat, m-aș mira să fie diferit acolo unde resurse importante vor fi redistribuite. Mai mult, dacă ne uităm la insuccesul aproape total a managementului privat în companiile de stat îngrijorarea noastră ar trebui să fie și mai mare (a se vedea cazurile celebre de la Tarom, sau CFR Marfă). Atâta timp cât managerii privați provin tot din siajul politicienilor vor executa ordinele acestora fără să crâcnească. În plus, evaluarea va veni tot pe filiera politicienilor deci obediența față de aceștia va fi una naturală. Consecința: o sumedenie de erori în alocarea resurselor (nu puține) va fi prezentă fără urmă de îndoială. Într-o țară coruptă cum este România crearea unui astfel de fond întărește puterea politicianului care va depune eforturi semnificative să controleze direct această ”vacă de muls”.
4. Fondul Suveran de Investiții nu va fi o soluție la companiile de stat căpușate în prezent, așa cum acreditează ideea dl. Lucian Davidescu (vezi aici), companii care acum gravitează în jurul politicienilor ca surse de putere disparate. Aducerea sub aceeași umbrelă a companiilor de stat ”profitabile”, unele adevărate monopoluri naturale (vezi Hidroelectrica) va crea un monopol și mai mare în care resursele se vor contopi și vor genera rente politice și mai mari și găuri bugetare mai greu vizibile dar mult mai mari. Având în vedere că la mijloc este problema proprietății (de stat) tragedia comunelor va fi și mai mare. În plus, nu se știe încă sub ce formă aceste companii vor fi înglobate în fond: vor fi absorbite prin prisma acțiunilor pe care le deține statul, va fi doar transferat către fond profitul generat de aceste companii etc. Dacă vor fi absorbite se pune problema acționarilor minoritari privați care există în momentul de față la majoritatea companiilor aflate în discuție. Dacă se pune problema preluării cu japca la centru a profitului acestor companii, sunt absolut sigur că anul viitor managementul va reconsidera ideea de a obține profit pe care să îl distribuie alții de la centru. Și asta chiar dacă performanța managerilor acestor companii conține condiții legate de profit.

Sunt sigur că, deși este vândut românilor ca un panaceu la lipsa investițiilor statului și la toate problemele legate de modul în care sunt ratate sistematic obiective de investiții importante, Fondul Suveran de Investiții va încurca și mai mult lucrurile pentru că nu va avea resursele necesare să contribuie real la dezvoltarea României și va fi urgent populat cu rudele și cu prietenii de șpriț și voie bună ai politicienilor aflați la butoane. Investițiile sau bunăstarea României nu sunt mizele reale din spatele acestui proiect. Așa cum Compania Națională de Investiții a eșuat lamentabil în ”investiții” fără sens economic, la fel va eșua și Fondul Suveran. Alternativa sănătoasă este să creăm fonduri private puternice (de investiții, de pensii, de asigurări de viață), o piață de capital sănătoasă cu foarte multe proiecte publice lansate în parteneriat public – privat și listate în scurt timp de la implementare ca IPO pe această bursă, conectarea pieței de capital românești la nivel regional și global etc. Vrem sau nu să acceptăm acest lucru, capitalul privat și investițiile private au o busolă mult mai bună în materie de alocare a resurselor.

Într-o țară coruptă cum este România, cu cât implicarea statului în mijloacele de producție (inclusiv investiții) este mai puternică, cu atât haosul și eroarea este mai mare. România nu este Norvegia și nici măcar Emiratele Arabe Unite în materie de corupție (vezi aici poziția Norvegiei – locul 6 / poziția EAU – locul 24 / poziția României – locul 57) fără prea mulți pași făcuți în ultimii zece ani (vezi aici evoluția României în materie de corupție unde se vede că am îmbunătăți indicatorul în 10 ani cu doar 11 puncte și ). Unor politicieni mult mai corupți decât în alte țări nu ar trebui să le pui în brațe prea multe resurse. De aceea, cred că soluții care în altă parte merg (Norvegia) la noi o să eșueze lamentabil.