Am să pornesc discuţia în acest articol de la formula produsului intern brut al unei ţări: PIB = Consum privat + Cheltuieli guvernamentale + Investiţii private + (Export – Import). Se observă foarte uşor (datorită semnelor din formulă) că putem avea creştere economică (şi putem ieşi din recesiune) doar dacă: creşte consumul privat, cresc cheltuielile guvernamentale, cresc investiţiile private, cresc exporturile şi scad importurile. Cea mai sănătoasă creştere economică este cea prin creşterea investiţiilor private (motivate de o cerere tot mai mare pentru produsele româneşti pe piaţa locală şi pe cea externă) şi prin creşterea exporturilor.
Uitându-mă la ceea ce s-a întâmplat până acum în România constat foarte uşor că am avut o creştere economică puternică în 2005 – 2007 care s-a făcut preponderent pe seama consumului (atenţie că acest consum a crescut şi printr-o creştere puternică a importurilor, deci rata de creştere putea fi mult mai mare dacă nu importam şi reuşeam să producem în interior o bună parte din bunurile consumate). O astfel de politică are avantajul că oferă clasei de mijloc oportunitatea de a-şi deschide o afacere şi de a pune la dispoziţia pieţei bunuri care să fie competitive prin calitate şi preţ. O astfel de schimbare însă nu se poate face peste noapte. E nevoie de o clasă de antreprenori care să vadă în piaţa liberă oportunităţile şi nu eşecurile sale. O bună parte din creşterea economică bazată pe consumul privat s-a făcut prin consum pe datorie (adică am sacrificat un consum viitor pentru consumul prezent). În momentul în care a apărut criza consumul s-a redus drastic pentru că el s-a bazat fundamental pe un climat de încredere al consumatorului în viitorul său (pe care îl sacrifica pentru consumul prezent). Este clar că România nu a fost pregătită pentru o creştere prin consum (schimbarea de politică a generat închiderea multor companii mici şi mijlocii deschise pentru a veni în întâmpinarea consumului şi care nu au avut timpul necesar să se dezvolte pentru a rezista crizei).
Odată cu apariţia crizei dar şi cu schimbarea guvernării, filozofia creşterii economice s-a mutat dinspre consumul privat spre cheltuielile guvernamentale (modelul keynesian de creştere prin care se afirmă că atunci când economia este în criză statul trebuie să preia el frâiele economiei şi să devină el investitor). Această creştere economică prin cheltuieli guvernamentale (numiţi-le şi „proiecte ale statului”) are câteva probleme majore pentru o ţară ca România:
– Statul care operează ca un terţ în ecuaţia proiectelor publice (ia bani de la contribuabili şi face poduri, drumuri şi patinoare pentru alţi contribuabili (similar pentru toate serviciile publice) nu are cum să ştie dacă un proiect este bun sau rău (sau dacă alocarea de fonduri s-a făcut corect) pentru că nu poate da niciodată faliment (acesta este cel mai puternic argument împotriva idee de creştere prin cheltuieli guvernamentale);
– Generează o întreagă „clientelă politică” (cu iz mafiot) care se specializează în deturnarea de fonduri publice în interes naţional. Accesul la aceste proiecte ale statului îl au doar cei care ştiu cum să „ungă” sistemul şi cum să îl pună în mişcare în folosul lor;
– Loveşte puternic în mediul de afaceri onest care are în vedere piaţa liberă şi nu statul, şi care observă că e mult mai profitabil şi mai puţin incert să lucrezi cu statul decât să te chinui să îţi găseşti clienţi pe piaţa liberă (cu atât mai mult cu cât în criză ei se găsesc tot mai greu). Sectorul privat ajunge să fie deturnat de la misiunea sa şi să urmărească aceste contracte foarte profitabile din care câştigă toată lumea mai puţin contribuabilul şi beneficiarul final. Deschiderea unei afaceri noi se face numai dacă ai prieteni la stat;
– Importurile cresc semnificativ din cel puţin două motive: pe de o parte proiectele publice ale statului trebuie să se facă cu tehnologie şi materii prime care se găsesc greu pe piaţa românească şi, pe de altă parte, banii uşor câştigaţi se duc în consumuri de lux (maşini scumpe, poşete scumpe, pantofi scumpi) neavând valoare foarte mare pentru clientela politică favorizată de soartă. Mai mult, o bună parte din aceşti bani trec rapid frontiera fiind transferaţi în conturi sigure din Elveţia sau „paradisuri” fiscale unde nu te întreabă nimeni de provenienţa acestor bani.
– Aceste proiecte nu produc rezultatul scontat la calitatea scontată: interesul major al celor implicaţi (stat şi clientela politică) este nu de a asigura un bun public de calitate ci un profit cât mai mare pentru ei.
Această politică de dezvoltare este clar una falimentară şi nu va duce decât la agravarea deficitelor bugetare, la scăderea nivelului de trai (pentru ca unii să se îmbogăţească alţii trebuie să sărăcească) şi va împinge în colaps general întreaga economie. Datoria publică va creşte mereu pentru că statul va găsi întotdeauna justificare la aceste împrumuturi care „susţin financiar” proiectele publice ale statului şi deci „creşterea” economică (deja preşedintele ne-a anunţat că se va împrumuta pentru suma de 30 de miliarde care să acopere datoria de 23 de miliarde deja contractată şi să mai lase pe masă câteva miliarde de tocat pentru clientela politică). Toate economiile care au marşat pe acest gen de dezvoltare au ajung foarte rău în foarte scurt timp.
Creşterea prin cheltuieli guvernamentale este mult mai periculoasă decât creşterea prin consum şi duce mult mai repede la faliment general!!!
No Comments on “Modelul falimentar de „crestere economica” adoptat de actuala guvernare”
You can track this conversation through its atom feed.
@Paun Cristian
O singura observatie de facut:
„Statul” e incapabil de calcul economic, deoarece nu functioneaza pe baza de profit monetar spre deosebire de o firma. Oamenii cer de la stat nu profit, ci indeplinirea de “obiective” (scoli, spitale, strazi) care nu se pot face decat pe baza de deficit bugetar (si pe baza de preferinte personale (si pe baza de preferinte personale, si mai rau „datorii” ale fiecarui ministru). Orice firma care functioneaza pe baza de deficit perpetuu, sfarseste prin a da faliment. Asa se intampla si cu deficitul statului, creste continuu, se finanteaza din cresterea continua a taxelor si impozitelor (inclusiv tiparirea de bani = inflatie = tot o taxa, dar “acunsa”) sau din imprumuturi purtatoare de dobanda, a caror “rostogolire” e din ce in ce mai dificila. Oricum in acest al 2-lea caz, al imprumutului extern, creditorul (fmi-ul de exemplu), pune niste conditii cum e si normal, iar statul ori incearca sa mareasca si mai mult taxele, ori taie precum spuneam dupa un calcul pur birocrati adica …pensiile! Briliant!
E un cerc vicios…
Si acum observatia: aceasta este valabil in cazul tuturor statelor (guvernelor). Deci cresterea economica prin cheltuieli guvernamentale (keyness) e o problema majora pentru orice stat, nu numai pentru cel roman.
In plus statul e cu atat mai puternic cu cat isi micsoreaza dimensiunile. O alta problema este pretentia statului de a fi si actor economic si arbitru concomitent!
Posted on 14 mai 2010 la 3:53 pm.
Interesant si in acelasi timp clar exprimat mecanismul. In shou-rile televizate nimeni nu incearca sa fie asa clar, se opresc in detalii. Mai mult, majoranta ofera o singura portita (ceea de sacrificiu colectiv), cei opozanti ne servesc povesti „lacrimogene” fara sa ofera solutii reale. „Impotenta” de a stopa risipa si dezmatul pe bani publici, si intoleranta continua fata de sectorul privat, arata cat de grava este criza morala in Romania. Am impresia ca se asteapta ca solutia sa vine din afara – intr-un fel. Toate lumea incearca sa se justifice si nimen nu iese la rampa cu solutii, hotarat, transparent si cu argumente la vedere. Peste tot, auzim numai istorii, „cine este vinovatul”. Lipseste coerenta, la obiective ad-hoc pe care declara, nu avem raspunsurile la intrebarile, atat de comune pentru oricare PM : ce? cu ce? cine? cind? cat? cu cine? Unii, vorbesc de intrare in zona Euro (2015), cat de real este acest lucru? Cred ca sunt obiective aruncate demagogic pentru a ne face sa credem ca cineva stie ce face. In acest fel, imi cresc convingerea ca suntem pe mana unor jucatori politici amatori, buni pentru consum intern. Cand vom scapa de expresiile: „lasa ca merge si asa” si „vedem noi o sa ne descurcam”.
Prezentul fara viitor ne va ucide cu totii.
Posted on 14 mai 2010 la 5:02 pm.
@ ionut
Corect. E mai puternic celalalt argument cu calculul economic pe care niciodata statul nu il poate face.
Nu am inteles ideea cu statul mai redus este mai puternic. Te-ai referit la concentrarea deciziei in mainile unor persoane foarte putine (gen dictatura)? In acest ca da… statul devine periculos de puternic si subiectiv.
Cu cat statul e minimial si renunta la rolul de actor economic si il pastreaza doar pe cel de arbitru e mult mai bine. Chiar si atunci, minimal fiind, poate insa sa derapeze puternic.
Posted on 14 mai 2010 la 7:17 pm.
@Paun Cristian
„Cu cat statul e minimial si renunta la rolul de actor economic si il pastreaza doar pe cel de arbitru e mult mai bine.”
Pai exact la asta ma refeream! Adica, in opinia mea, statul are rolul de:
1) furnizor de securitate (politie si eventual armata)
2) arbitru (justitie).
Eu asa il vreau puternic, desi aici tu ai dreptate, oricand securitatea se poate transforma in „folosirea violentei impotriva cetatenilor”, iar un arbitru, bineinteles ca poate fi mituit.
Insa, ca sa contrabalansam, ahi sa adaugam in ecuatia asta si aparitia de securitate si justitie private.
Posted on 14 mai 2010 la 7:36 pm.
@Paun Cristian
Am uitat celalat argument pentru care statul nu poate calcula economic: nu e proprietar, e doar „administrator”.
Posted on 14 mai 2010 la 7:38 pm.
Interesanta expunerea, dar poate nu atotcuprinzatoare. Cred ca ai uitat niste detalii. Prin natura sa si printr-o extrapolare matematica simpla, PIBul (ca suma de preturi intr-o economie) este construit dupa formula pretului, adica suma de cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu salariile, impozite indirecte, contributii sociale, dobanzi si profit. Daca privim din aceasta perspectiva PIBul observam ca mutarea presiunii salarii, prin scaderea lor, va duce la o diminuare a contributiilor sociale, la cheltuieli cu materiile prime (costuri de productie) mai mici (un venit mai mic reprezinta consum intermediar si final mai mic deci o productie mai mica) si tot asa. Deci o scadere in fapt a PIBului. Totodata, scaderea productiei va crea cresterea stocurilor, deci cresterea dobanzilor. Si lantul slabiciunilor continua. Atunci ne intrebam, in ce directie o sa o luam? Cresterea PIBului poate fi realizata prin consum (crestere de productie sau crestere de preturi). Cresterea productiei necesita anumite mecanisme suplimentare (politici macro). Cresterea preturilor poate fi contracarata, de fapt incetinita prin adoptarea unor decizii fiscale. Cu riscul de a ma repeta, includerea profitului in pret nu este foarte corecta, deci poate fi remediata. Imbogatirea extrema a unui anumit segment din mediul privat s-a bazat pe acest mic detaliu, incasand un profit exorbitant intr-o crestere de pret, platit de populate in final. Cheltuielile guvernamentale de care vorbesti tu pot fi marite in conditia orientarii lor spre logica economica – sa aduca beneficii (si nu profituri!) reale celui care realizeaza cheltuiala. Adica, in final, eu si cu tine, platitorii bugetului de stat. Cheltuielile cuprind si cheltuieli salariale, care sustin o parte din consum. Nu ma refer aici la ce consuma bugetarii (inclusiv pensionari si copii) ci si la rularea banilor in economie (consumul realizat antreneaza alt consum, deci productie), la cresterea calitatii ofertei sociale de stat (sanatate, invatamant, politie etc) care la o adica poate fi taxata (dupa anumite criterii) si deci reintoarsa in pusculita statului, la cresterea calitatii vietii (bunastarii generale – o populatie mai sanatoasa produce mai mult, o populatie mai scolita produce mai bine, este platita mai bine in mediul privat deci cotizeaza mai mult la stat) etc.
Ceea ce vreau sa spun este sa nu privim totul ca fiind elemente separate (dispersate) ci ca pe un puzzle in care totul se antreneaza continuu. Nu putem adopta politici monetare sau fiscale fara a gandi intregul. Si socialul, si mediul privat, si comertul international, chiar si speculatia la o adica.
Totodata, nu trebuie uitat ca indatorarea actuala prin apelul la imprumutul FMI are la baza furnizarea de bani pentru anca nationala. Am mai spus asta si voi continua sa o repet. In mare parte, acest imprumut s-a adresat nu cheltuielilor bugetare ci altor scopuri. sa revenim oare la formula pretului? (sic!)
Posted on 14 mai 2010 la 9:01 pm.
Cred ca toate guvernarile de dupa ’89 au avut o politica de crestere a cheltuielilor guvernamentale. Daca este sa mut discutia de la bani la bunastare, asta inseamna ca din ce in ce mai multe bunuri produse de adevaratii productori (economia privata in principal) sunt consumate de oameni din birocratie, asistati sociali, etc. Si birocratia produce anumite bunuri, dar de la un moment incolo consuma mai mult decat produce.
In plus, cheltuielile orientate preferential fac ca pentru aceleasi bunuri (sa zicem ca podul respectiv chiar este necesar) se dau la schimb mai multe bunuri decat era minim necesar. Teoretic politicienii ar trebui sa fie votati in functie de utilitatea programelor pe care le sustin. Problema este transparenta si lipsa de interes a oamenilor in a taxa politicienii corupti.
Teoria cresterii economice prin investitia statului … cred ca merge daca faci excedent bugetar pe timp de crestere si cheltuiesti in timp de criza, atunci cand cererea scade sub media obisnuita, ca sa nu falimenteze mai multe firme decat este nevoie. Asta ar actiona ca un amortizor la masina, franeaza supraincalzirea economica si amortizeaza aterizarea in criza.
Daca faci deficit pe crestere economica (mergi cu masina pe janta), nu ai de unde sa compensezi cand dai peste o groapa, si dai cu fundul de pamant.
Posted on 14 mai 2010 la 10:12 pm.
Ok, multe idei bune, cum le implementam? Scriem o scrisoare lacrimogena la cei trei muschetari care au speriat apusul..? (Basel, Vladescu & Mugurel)
Posted on 15 mai 2010 la 6:38 pm.
Rationamente corecte pe alocuri in articol!
Intrebarea pe care mi-o pun este: Cine castiga acum?
De ce nu cautati motivatia „crizei”? De ce trebuie sa scada consumul? Ce inseamna scaderea salariilor, pensiilor, marirea somajului? Consum! De ce trebuie sa scada? Ce s-a intamplat in vara lui 2008 cu adevarat important? CE importanta are Peak Oil 2008? Cat trebuie sa scada consumul ca sa i se dea drumul din nou? Inflatia si deflatia concomitenta duc resursele in ce zona? Ce valoare mai au EUR si USD? Cand o sa avem varful pretului la aur? Cati bani se mai tiparesc? Cine mai controleaza acest lucru si cu ce drept? De ce vrem salvarea unui sistem monetar corupt? Sunteti pregatiti pentru decuplare? De ce nu se vrea modernizarea tuturor statelor si renuntarea la metehnele paguboase prin care speculatorii castiga? Dupa 20 de ani de BNR dl Mugur ar trebui sa plece! Oare 2 vaci la tara nu sunt mai valoroase decat o slujba de 600 lei lunar? Pace!
Posted on 16 mai 2010 la 1:07 am.
Ai pus punctul pe i: RO si BG sint state mafiote, eu as adauga de tip securist. De fapt asa zisa economie privata din RO este condusa de fosti securisti. La fel si partidele din RO. Deci toata masa de securisti care ii supraveghea pe romani inainte de 89 este acum in mediul privat, de unde si traiul privatului pe spinarea statului: vehiculul intre cel doua aspecte, privat_stat, este indeplinit de acesti fosti securisti. De fapt acesti securisti au o buna cunoastere a statului RO care este in continuare comunist. That’s all folks.
Posted on 16 mai 2010 la 1:42 pm.
Sunt de acord cu articolul tau, dar el poate fi generalizat…
Lucrurile nu se vor indrepta nici la noi, nici inafara pana cand economistii nu vor merge in piata publica si vor da foc cartilor lui Keynes, iar se apoi se vor duce la biblioteca si se vor pune pe citit Hayek, Menger sau Von Mises…
Oricum sunt sanse minime sa se intample asta tinand seama de faptul ca in Europa de Vest, dar mai ales in SUA nu poti sa te apropii nici macar la o suta de metri de o catedra de economie prestigioasa daca nu il venererezi pe Keynes sau in cel mai fericit caz pe Keynes cu o mica simpatie catre Friedman.
Posted on 20 ianuarie 2011 la 1:32 pm.