Cum va arata anul 2011?

Anul 2011 nu va fi un an mai bun decât 2010 (deşi guvernanţii sau consilierii lor se chinuie din toţi rărunchii să ne convingă de contrariul). Cele mai importante argumente în sprijinul aceste afirmaţii sunt fiscalitatea excesivă la care s-a ajuns în România şi jaful ridicat la rang de politică de stat cu banii de la buget. Găsindu-ne împrumutaţi mai mult ca oricând şi cu găuri în buget provocate de ambiţia guvernului de a cheltui sume masive pe „proiecte sale”, începutul de an debutează cu majorări fiscale, în aceeaşi filozofie de „dreapta” prin care se poate ajunge la creştere economică luând bani de la sectorul privat şi alocându-i apoi discreţionar pentru cumpărarea indirectă voturi sau răsplătind pe cei care finanţează partidele aflate la guvernare.

România a ajuns să fie ţara cu cele mai mari impozite din lume (atât ca număr cât şi ca procent din venit). Suntem în acelaşi timp şi săracii UE şi vom continua să ne prăbuşim şi mai mult. Eliminarea impozitului plătit pentru ITM care păstra cărţile de muncă (cam 1% din salariile plătite angajaţilor) sau introducerea unui impozit de 3% pe profitul microîntreprinderilor sunt praf în ochi. În realitate, pe forţa de muncă se plăteşte un impozit cumulat de 45.5% adică dacă unui salariat vrei să îi dai 1000 lei net va trebui să dai statului cam tot pe atât (tu când angajezi pe cineva ca antreprenor trebuie să ai practic în vedere un număr dublu de salariaţi). În plus de acest impozit colosal, dacă e să îl comparăm cu alte ţări dar şi cu ce primim de aceşti bani, plătim unul din cele mai mari TVA-uri din Europa fără a avea TVA redus la alimente. Dacă mai punem că circa 25% din salariaţii României (bugetarii) au veniturile totale (atenţie – nu salariile) diminuate cu 25% şi mai adaug şi inflaţia 5% anunţată deja de BNR situaţia e cumplită de-a dreptul. Statul nu ne lasă mai nimic în buzunare promiţându-ne însă proiecte grandioase.

Când văd cât de împovărătoare este fiscalitatea în România şi cât de puţin primim pentru ceea ce plătim îmi dau seama cât de eficient este aparatul de stat în sifonarea banului public şi mă îngrozesc când aud cu câtă emfază se anunţă că acest an vor fi alocate fonduri suplimentare pentru investiţiile statului ce vor reprezenta 6% din PIB (cei mai mulţi însă nu vor merge către autostrăzi ci către „proiecţele mici” dar de importanţă „naţională” cum ar fi, mai nou, diferite pârtii pe care le folosim 2 luni pe an maxim şi care ar trebui lăsate să se dezvolte privat dacă tot sunt atât de profitabile şi de căutate).

În acest context sumbru, în anul 2011 vom avea următoarele evoluţii:

1. Scăderea economică va continua şi va fi între 0.5% şi 1%;
2. Inflaţia va fi de cel puţin 6%  (ceea ce anulează complet creşterea salarială în sectorul bugetar de 15%: după tăierea de 25%, inflaţia din 2010 de 7% şi cea din 2011 de 6% recuperarea e departe şi nu se va face prea curând mai ales că tăierea s-a aplicat la venituri şi nu la salarii adică la TOT);
3. Cursul de schimb va fi menţinut în continuare artificial stabil pentru a permite repatrierea în bune condiţii a profiturilor băncilor şi companiilor multinaţionale (stabilitatea va fi menţinută în favoarea lor cel puţin până în luna aprilie după care cursul va avea o tendinţă de creştere);
4. Exporturile vor continua panta de creştere uşoară pe fondul dobândirii unei experienţe tot mai mari în pieţele externe (guvernul sărăcind propriul popor pune o presiune suplimentară pe companiile autohtone obligându-le să vândă tot mai departe de piaţa locală). Efectul de antrenare este şi el tot mai vizibil (devine o „modă” să ai şi exporturi ceea ce nu e rău). Din păcate, lipsa capitalului intern (suntem prea sărăciţi de guvern ca să mai punem ceva deoparte), lipsa inovării face ca orice dezvoltare a exporturilor să se realizeze prin import de capital şi de bunuri de capital ceea ce asupra balanţei de plăţi externe nu va avea un efect pozitiv prea devreme (balanţa va rămâne în continuare deficitară).
5. Dobânzile la leu vor avea aceeaşi tendinţă de stagnare în jurul ţintei de inflaţie (contrar situaţiei de pe piaţă şi similar cursului de schimb), fiind variabile puternic controlate de către banca centrală împotriva realităţii din teren. O scădere masivă a dobânzii va avea efecte devastatoare în planul economisirii dar şi o încurajare artificială a consumului mai ales în zona instituţiilor publice.

În concluzie, efectele unei guvernări care pune mai presus echilibrul propriului buget, salvarea şi menţinerea cu orice preţ a propriilor cheltuieli (cele mai multe complet nejustificate) şi care nu ştie să rişte inteligent pentru a beneficia ulterior de repornirea pieţei se văd pe toate palierele. România se va prăbuşi atâta timp cât nu înţelegem că soluţia nu e să fim prudenţi ca guvernanţi şi să nu avem curajul unei relaxări fiscale de amploare care să readucă România în topul celor mai atractive medii de afaceri din lume. Dacă reducem birocraţia în acelaşi timp cu introducerea de facilităţi fiscale suplimentare pentru domeniile medicale (spitale private, maternităţi private, centre de cercetare medicale private, stomatologii) şi educaţionale (creşe, grădiniţe, universităţi private) vom crea premizele unei ieşiri rapide din criză. România are nevoie de aceste dezvoltări ca de aer şi le poate avea doar cu un mediu de afaceri atractiv: fiscalitate redusă, TVA redus, proceduri simplificate.

Anul începe însă taman pe dos şi va fi copiat la indigo cu ultimii doi ani (ce bine ar fi să putem intra în hibernare un an şi să ne trezim direct în 2012 fără a îmbătrâni). 2011 va fi încă un an ce va fi şters cu buretele din existenţa noastră şi ne va fi furat pe nedrept de aceşti guvernanţi de orientare pur socialistă (liberalul de stânga sau socialistul de dreapta) care au pretenţia că pricep ce fac şi ce consecinţe au deciziile lor plasate într-o imensă confuzie, chiar eroare intelectuală.