Statul de drept (”rule of law”): o poveste cu cântec

Supremația legii (”rule of law” în limba engleză) pare a fi un concept complicat care merită puțină atenție. În primul rând aș începe prin observația că în limba română transpunerea acestui principiu care stă la baza democrațiilor avansate este destul de bizară: statul de drept. Statul are în spate un mecanism de coerciție care redistribuie agresiv și arbitrar resursele între cei care îl populează. Din start statul este ”nedrept” și nu are cum să fie ”de drept”. La noi ideea de lege și sistem de justiție este asociată automat statului și aparatului său birocratic.

Supremația legii este înțeleasă simplu în felul următor: nimeni nu poate fi mai presus de lege (începând de la politicieni, funcționari publici, antreprenori, bancheri până la cel mai simplu contribuabil). Mai complex principiul supremației legii presupune: 1. Miniștrii și funcționarii publici, reprezentanții statului, indivizii și entitățile private sunt supuse legii; 2. Legislația este clară, accesibilă public, stabilă și justă, este aplicabilă uniform tuturor cetățenilor, protejează drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv securitatea și proprietatea persoanelor; 3. Procesul prin care legea este aplicată și sistemul legislativ este administrat și implementat este accesibil, corect și eficient și 4. Justiția este livrată la timp de către entități competente, independente, neutrale care respectă principiile etice, dețin suficiente resurse și sunt în număr suficient pentru a asigura actul de justiție (vezi aici sursa, pag. 4).

Elementele avute în vedere în definirea acestui principiu vizează: limitarea puterii instituțiilor care guvernează; corupția; deschiderea guvernului față de contribuabili; respectarea drepturilor fundamentale; ordine și securitate; modul în care se pun în aplicare legile în țara respectivă; sistemul de justiție (civil și penal) și justiția informală (vezi aceeași sursă citată mai sus, pag. 8).

România se află în momentul de față pe locul 33 în lume (în spatele unor țări ca Grecia, Georgia, Ungaria sau Polonia, pag. 178, sursa citată). Ați spune la prima vedere că este un loc onorabil. În realitate analiza pe componentele menționate mai sus arată serioase probleme în cazul României: țări ca Botswana (25), Senegal (33), Tunisia (41) sau Ghana (27) depășesc clar România (43) la capitolul limitarea puterii instituțiilor care guvernează țara; țări  ca Grecia (33), Belarus (38) sau Sri Lanka (39) depășesc România (43) la nivelul corupției sau țări ca Brazilia (36), Macedonia (24) sau Columbia (40) sunt deasupra României (47) în privința transparenței guvernului față de contribuabili. Locul relativ bun ocupat de România este datorat modului în care se respectă drepturile fundamentale (25 pentru România) și sistemul de justiție (civil – 34 și penal – 29). Este clar că România are serioase probleme care o trag înapoi, mai ales pe modul în care funcționează administrația publică, modul în care este gestionat banul public de către aceasta.

Revenind însă la discuția legată de semnificația conceptului de ”supremație a legii” sau ”stat de drept”, problemele nu par atât de simple. Cineva care se uită la astfel de clasamente sau care analizează situația la nivel global ar spune foarte simplu că în România statul de drept este mai puțin respectat decât în SUA. Oare să fie așa? În SUA în ultimii ani guvernul și banca centrală au expandat datoria per capita și masa monetară mult mai mult decât au făcut-o instituțiile similare din România. Genul acesta de acțiuni nu sunt prinse în conceptul de ”stat de drept” sau ”supremația legii” pentru că legea acoperă sau justifică agresiuni instituționalizate de tipul celor menționate. În aceeași categorie poate intra și cheltuirea nejustificată a taxelor pe programe guvernamentale de înarmare sau securitate. Acest fapt arată că înainte de a discuta de ”supremația legii” ar trebui să discutăm despre calitatea legii și de calitatea celui care trebuie să implementeze această lege (instituții publice în majoritatea cazurilor).

Statele au devenit, cu sau fără știința multora dintre noi, tot mai redistributive și tot mai agresive. Sistemele legale au creat și apără în prezent tot felul de mecanisme sociale și de ”drepturi” fundamentale pe care nimeni nu le mai discută nici din punct de vedere economic și nici din punct de vedere etic / moral. E legal să tipărești bani ca bancher central și ilegal să o faci de unul singur într-un subsol de bloc. A discuta despre ”supremația legii” într-un astfel de context tot mai redistributiv și agresiv este ca și cum ai discuta despre legalitate într-un lagăr de concentrare. Sclavia prin stat (diferită complet de ”sclavia” față de antreprenor, deși acolo nu există o astfel de sclavie în realitate) este tot mai intensă. A impune statul de drept fără o discuție serioasă asupra naturii statului, caracterul intervenției sale sau fără a pune mai presus de orice dreptul de proprietate este ceva lipsit de sens. Nu putem afirma atât de tranșant că în România, unde avem într-adevăr corupție și lipsă de transparență în actul de guvernare mai mare, este o supremație a legii mai redusă decât în SUA, unde guvernul sărăcește sistematic pe cei pe care îi guvernează prin diminuarea drastică a puterii de cumpărare (cantitatea de dolari s-a dublat în ultimii ani) și prin îndatorarea fără discernământ (până la finalul acestui an datoria publică a SUA este așteptată să atingă valoarea totală de 21 694 trilioane de dolari, echivalentul a 54 620 dolari / locuitor, numai între 2011 și 2015 această valoare a crescut cu circa 10 000 dolari / locuitor, pentru o familie medie formată din 2 adulți și 2 copii aceasta înseamnă circa 40 000 dolari recent adăugați în ultimii 3-4 ani și un total de peste 200.000 dolari datorie cu care cei mai mulți cetățeni americani nu au de-a face, dacă soliciți cetățenia americană ea vine la pachet cu această datorie publică însemnată, sursa datelor aici). Așa cum unii ne trag de urechi pentru corupția mare (pe bună dreptate, sursa aici, România fiind pe ultimul loc între țările membre UE) ar trebui să se lase trași de urechi pentru agresiunea instituționalizată fără precedent prin inflație sau fiscalitate scăpată de sub orice control democratic.