Pentru politicienii de astăzi, care stau destul de prost la capitolul ideologie și teorie economică, ar trebui să fie destul de clară distincția între a fi ”liberal” și a fi ”socialist”. Liberalismul ca doctrină trebuie să aibă în spatele său proprietatea privată, piața, schimbul de bunuri și servicii, libertatea contractuală, aparat de stat cât mai redus și cât mai suplu. La polul opus, socialismul (incluzând aici și formula sa mai cosmetizată numită pompos social-democrația) se bazează pe sufocarea pieței, limitarea schimburilor prin tot felul de restricții (de la cele ecologice până la cele legate de securitatea consumatorului, nivelul concurenței din piață, amplasarea teritorială a producătorilor sau comercianților), limitarea libertății contractuale, toate pentru a asigura un pachet fiscal consistent menit să alimenteze redistribuționismul generalizat pe care îl propune acest tip de guvernare a societății.
Socialistul este inamic declarat al liberei inițiative, al patronilor, al capitaliștilor (cei care economisesc și investesc), al celor bogați, al celor care vor mai multă libertate și refuză înregimentarea sau care se revoltă împotriva îngrădirii diferitelor drepturi. Socialistul consideră piața mai degrabă imperfectă decât plină de virtuți pentru cei care o accesează direct pentru a schimba bunuri și servicii și caută motive și propune permanent instrumente de îngrădire a funcțiilor sale. Nu este întâmplător nici faptul că adesea politicienii ”liberali” (tot politicieni deh) rezonează cu teme socialiste cum ar fi, de exemplu, ticăloșia supermarketurilor, naționalismul (inclusiv pe partea de consum sau investiții), dezvoltarea prin investiții publice etc. Cu cât gradul de dezvoltare al unei țări este mai redus și cu cât succesul și prosperitatea vine mai degrabă din conectarea la stat decât din conectarea la piață, este foarte dificil să te menții la putere prin mecansimele democratice (votul popular).
Din păcate în sistemele democratice moderne există o reprezentare politică tot mai redusă a piețelor libere, a libertății contractuale și a tot ce înseamnă capitalism autentic. Asistații sociali, funcționarii publici, salariații, șomerii, pensionarii își găsesc reprezentare în platforma politică a majorității partidelor actuale, fie ele de stânga, centru sau dreapta. Din păcate antreprenorii, profesiile liberale, investitorii pe piețele de capital, ”bogații” sunt tot mai puțin reprezentați politic de partide care să le apere de agresiunea tot mai instituționalizată și organizată propovăduită de stângiști. O posibilă explicație ar ține de faptul că aceste categorii nu ar avea nevoie de reprezentare. Aparent pare că aceste categorii sociale se descurcă pe cont propriu și își găsesc prosperitatea fără a avea nevoie de prieteni la nivel politic. Nimic mai fals și mai periculos pe termen mediu și lung. În contextul redistribuționismului actual, este foarte important să existe formulă politică și pentru aceste categorii foarte importante pentru dezvoltarea societății de ansamblu. O altă explicație ar ține cont de faptul că mulți aparent ”anterprenori” sunt seduși și conectați la tot felul de mecanisme redistributive susținute asiduu de partide politice de stânga (contracte cu statul, subvenții, fonduri publice, fonduri europene etc.). O altă explicație este aceea a numărului relativ redus de bogați, antreprenori autentici (neconectați la schemele redistributive) sau liber profesioniști (avocați, consultanți, experți financiari etc.). Ca să nu mai vorbim de faptul că multe profesii liberale trăiesc din promovarea unui sistem public cât mai îmbârligat: avocații câștigă onorarii frumoase dintr-un sistem legislativ stufos și interpretabil, notarii câștigă din ”instituția ștampilei sau apostilei”, experții în construcții câștigă din evaluarea termică a clădirilor emițând un document cu valabilitate temporară cerut doar de către autoritățile statului etc, experții fiscali câștigă atunci când sistemul fiscal este complicat, experții contabili profită la maxim de o legislație contabilă complexă și interpretabilă etc. Un caz aparte este cel al capitaliștilor conectați la producția monetară din nimic. Toți cei enumerați nu prea mai sunt convinși că piața liberă le poate asigura prosperitatea. Nici nu mai știu cum este să acționezi în contextul unor piețe libere fără suportul sistematic pe care ți-l dă un stat tot mai redistributiv cu resursele.
Virtuțiile pieței sunt prezente doar atunci când piața este lăsată liber să funcționeze, fără interferențe din afară. Mecanismele sale de autoreglare nu pot fi tăgăduite decât doar de către cei care, fie au un interes din a deveni reglementator prin forța legii (politicianul, funcționarul public, antreprenorul fiscal sau monetar), fie nu au fost implicați sistematic în schimbul de bunuri și servicii refuzând o specializare în ceva, fie nu au o educație minimală în materie de economie și calcul economic. Mesajul politic al liberalilor și contracararea mesajului politic al adversarilor ideologici (socialiștii) își pierde tot mai mult din substanță și invocă tot mai puțin aceste virtuți ale pieței. Opoziția din partea partidelor politice liberale este tot mai scăzută, tot mai palidă. Este mult mai simplu să convingi poporul că piața este mai degrabă ”ticăloasă” sau ”imperfectă” decât să îl convingi de virtuțiile sale și de importanța pieței pentru existența noastră.
Cel mai clar exemplu în acest sens este tema ”redistribuționismului” de bunăstare în societate. Socialiștii au câștigat clar bătălia în acest domeniu. Ei nu prididesc să arate săracului sau asistatului social cât de mult îl ajută, cum bogații trebuie faultați și agresați și cum diferența de venituri trebuie permanent nivelată de instituții și instrumente asociate permanent ideii de stat. Socialistul este într-o harță permanentă cu toți cei care prosperă de pe urma piețelor. Ce ratează liberalii în această discuție? Nu vin să arate cum piața redistribuie și ea bunăstare într-o formă mult mai sănătoasă decât redistribuționismul agresiv promovat de socialiști. Piața este locul unde bunurile se schimbă permanent. Unde poți să îți valorifici avantajele pe care le deții. Oricine din noi deține aceste avantaje (poate cu mici excepții sau cazuri sociale grave care își găsesc rezolvarea tot prin efort privat). Piața redistribuie bunăstare într-o manieră non-arbitrară și non agresivă (pașnică), dând posibilitate consumatorilor și producătorilor să obțină resursele pe care nu le știu / pot produce. Dacă ești bun și eficient obții resurse mai multe decât alții care nu sunt. Forma de cooperare pe care o propune piața este accesibilă oricui, spre deosebire de cooperarea politică ce stă în spatele redistribuționismului etatic. Logica economică îmi spune că între gradul de libertate economică (libertatea piețelor, libertatea contractuală) și inegalitatea veniturilor sigur există o relație de inversă proporționalitate: cu cât libertatea economică crește, inegalitatea între venituri scade semnificativ, și invers.
Oare când va apărea în România un partid al antreprenorilor, al oamenilor de afaceri și al capitaliștilor?
One Comment on “Redistribuționismul prin mecanismele pieței”
You can track this conversation through its atom feed.
Imi iau libertatea (sic!) de a raspunde la intrebarea retorica: foarte tarziu sau chiar niciodata. Argumentul este de natura istorica si antropologica. Istoric, pe plaiurile mioritice (as include si Bulgaria si Rep Moldova si as exclude Banatul si Ardealul) initiativa economica libera a fost permanent penalizata (rapt intern sau strain , imperialist sau din motive ideologice). Poporul a invatat – „decat sa muncesc degeaba mai bine stau degeaba” – si aplica. Antropologic, libertatea incumba riscuri, implica competitie si s-ar putea „sa afli ca nu esti atat de bun pe cat credeai” prin urmare alegem mai mereu „sa ni se dea, sa ni se faca”. Antreprenorii dependenti de mecanismele redistributive de stat sunt multi si in expansiune – partidele lor exista. Pana si agricultorii au ajuns sa depinda financiar de stat .
Posted on 23 iunie 2015 la 7:06 am.