brexitBREXIT dă mulți fiori reci tuturor taberelor afectate de o astfel de decizie. Marea Britanie va avea un referendum decisiv pe această problemă pe data de 23 Iunie. Suntem sfătuiți în dreapta și în stânga, în disperare de cauză, să convingem cetățenii britanici să nu voteze pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (vezi aici). De parcă britanicii ar fi niște oi necivilizate și needucate suficient ca să poată fi convinși pe șest de ceva sau altceva. De parcă noi am avea un istoric democratic relevant încât să fim în măsură să dăm lecții de democrație altora.

Marea Britanie oricum a rămas deoparte în câteva proiecte esențiale ale Uniunii Europene. Iată câteva episoade scurte: Marea Britanie a intrat mult mai târziu în Uniunea Europeană (în 1961 Franța s-a opus prin veto, admiterea s-a făcut propriu-zis în 1967); la scurt timp de la aderare (anii 70-80), Marea Britanie a început o negociere dură cu Uniunea Europeană pe diferite probleme (agricultură, apărare, politica externă etc.), cuvântarea ținută de Margaret Thatcher la College of Europe, cunoscută și sub numele de ”The Bruges Speach”devenind un text relevant pentru curentul eurosceptic; în 16 septembrie 1992, în urma atacului speculativ asupra lirei sterline (cunoscut sub numele de ”Miercurea Neagră”), Marea Britanie a decis retragerea din Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2) propus pentru adoptarea monedei unice, părăsind proiectul Euro și păstrând (similar cu Danemarca) un statut special în această privință (pot decide oricând intrarea în Zona Euro, nefiind obligatorie această condiție).

Britanicii mereu au fost asociat mai degrabă unui curent anti-UE și reprezentând de multe ori poziția Statelor Unite de care s-au simțit mult mai aproape, mai ales în politica externă și cea de apărare. Evoluția recentă a Uniunii Europene a alimentat și mai mult curentul eurosceptic: în loc să promoveze piața unică și libertățile fundamentale (libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor), Uniunea Europeană s-a transformat într-un puternic pol intervenționist cu instituții proprii și cu legislație proprie pe care încet-încet o impune țărilor membre care sufocă tot mai mult indivizii și comunitățile locale / regionale. Uniunea Europeană a devenit un puternic proiect redistributiv de resurse de la cei ”bogați” sau ”performanți” din punct de vedere economic către cei ”săraci”. Uniunea Europeană este un proiect tot mai împotriva antreprenoriatului și a liberei inițiative. Este clar că mulți britanici au observat acest lucru și sunt complet deranjați de acest proiect care îi sărăcește sistematic și le impune cote de tot felul (cote de producție, cote de emigranți, cote de cheltuieli asumate etc.).

BREXIT-ul pare la prima vedere o poziție incorectă politic dar corectă din punct de vedere economic și social. O știre însă m-a făcut să am serioase dubii cu privire la acest demers, puternic alimentat de o parte din politicienii britanici și foarte bine administrat de liderii momentului. Deunăzi am aflat (vezi aici știrea) că un pensionar din Marea Britanie, care deținea o casă în Newbury Park, a pierdut casa în favoarea lui Keith Best care a intrat abuziv în casă, a început să locuiască în ea și a reclamat instanței că are dreptul să devină proprietar pentru că proprietarul în drept (pensionarul Colin Curtis) a nu a mai locuit acolo începând cu 1998 (după ce a renovat-o un an înainte) pentru că a moștenit o casă în altă parte. Cel care a ocupat-o abuziv a solicitat să devină proprietar și a obținut acest lucru în instanță, în baza unei legi care spunea că după 12 ani poți cere așa ceva. Dreptul de proprietate a fost anulat complet de instanță iar proprietarul în drept riscă să își piardă și casa moștenită pentru că trebuie să plătească cheltuielile de judecată.

BREXIT-ul, în acest context, își pierde clar din sens și din valoare în fața unei asemenea știri. În loc ca BREXIT-ul să fie o reacție clară a britanicilor împotriva intervenționismului tot mai sufocat de la Bruxelles (care încalcă sistematic proprietatea britanicilor), BREXIT-ul pare a fi un simplu joc politic în care, niște politicieni nemulțumiți că nu împart ei singuri plăcinta, susțin secesiunea de alți politicieni cu care este tot mai greu să negocieze propria îndestulare. Agresiune care nu dă sistematic doi bani pe dreptul de proprietate și care calcă în picioare individul și averea sa (moștenită sau acumulată). Miza nu este nicidecum o Mare Britanie mai liberă și mai prosperă ci o Mare Britanie controlată exclusiv de niște politicieni băștinași și nu în cârdășie cu cei cu ”gulere albe” și ”ecusoane” care plimbă hârtii prin birourile instituțiilor europene. BREXIT e un simplu joc de imagine și un simplu exercițiu ”democratic” cu interese politice clare în spate. Și atât… În continuare pensionarul va rămâne fără casă, contribuabilul britanic fără o mare parte din veniturile sale plătind pentru un stat tot mai îndatorat și tot mai ineficient.


20 Comments on “Un motiv pentru care nu cred în BREXIT”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. miu ionel says:

    in sprijinul celor publicate , adaug un punct de vedere personal . extind ideea cu politicienii aflati in cardasie si afirm ca , in prezent , clasa exploatatoare e formata din bugetari si nu doar din politicieni , restul populatiei formand clasa exploatata . este normal ca bugetarii sa-si reinventeze constant obiectul muncii , din care , in opinia mea , cel putin jumatate este o aflare in treaba prin care se justifica necesitati inventate . astfel , judecatorul care si-a permis anularea titlului de proprietate este bugetar . legea pe care a aplicat-o este emisa de niste bugetari , care in loc de raspunderi = obligatii , si-au stabilit atributii . in Romania , legile sunt facute cu atributii pentru bugetari si cu obligatii pentru restul . tot felul de reglementari ne obliga sa cerem vreunui bugetar permis pentru a trai , pentru a munci . prin aceasta circa doua treimi din valoarea muncii unei persoane exploatate este insusit de bugetari – clasa exploatatoare . in sprijinul celor de mai sus pot fi gasite suficiente exemple similare celui cu proprietatea .

  2. Cris says:

    Pai.. asta e si rolul referendumului in economia de piata – sa se exprime poporul cu privire la o problema de importanta majora, iar britanicii se vor exprima. Ca e bine, ca nu e bine… sunt opinii. Pe de alta parte viitorul Europei va fi unul social. Cale de mijloc nu exista. Capitalismul de jungla si-a dovedit caracterul efemer, din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa-i ofere credit. Din ce in ce mai multi sunt convinsi ca roul interventionist al statului trebuie sa creasca. Fara acest rol, statul se transforma intr-un simplu colector de taxe si nimeni nu mai este dispus sa plateasca taxe unui astfel de stat. Va fi o mare disputa in anii urmatori intre cetatenii din clasa medie (inselati tot mai mult) si stat, daca rolul acestuia nu se schimba.
    Dreptul de proprietate este unul fundamental. Un om nu ar trebui sa munceasca o viata pentru a intra in proprietatea unei case, cum e in prezent, pentru ca lipsa unei case, in proprietate, incalca drepturile fundamentale ale omului. Orice om are dreptul la un acoperis deasupra capului.

  3. Paun Cristian says:

    @ cris

    si daca avem doar o casa si 2 familii cine are acel drept? daca ai un drept la o casa obligatia din spatele dreptului care ar fi? sa votezi pentru asa ceva? :))

  4. Lucian Berba says:

    Domnule profesor Paun, nu inteleg relevanta cazului expus de squatting la subiectul BREXIT-ului.

    Exista o lege in acest sens in Marea Britanie, pe care puteti sa o consultati pe link-ul de mai jos. Tot demersul respectiv a fost complet legal. Previzez ca legea nu are origine sau inspiratie Europeana.

    https://www.gov.uk/squatting-law/squatters-rights-to-property

    Pe de alta parte, accesul nepermis pe o proprietate rezidentiala poate fi pedepsita cu amenda penala pana la 5,000.00 de lire si / sau pana la 6 luni de inchisoare.

  5. Lucian Berba says:

    In alta ordine de idei, nu credeti mai degraba ca o eventuala decizie de a iesi din Uniunea Europeana ar avea un impact negativ asupra cresterii economice reale viitoare? Ca suport ar fi analizele IMF, Bank of England, World Bank, OECD, Institute for Fiscal Studies, etc.

    Din pacate nu am dat peste o analiza pe cifre care sa argumenteze beneficiul economic al unei eventuale iesiri din Uniune. Din ce observ, beneficiul este unul politic mai degraba. Dar din punctul meu de vedere beneficiul politic ar fi doar unul de scurta durata.

    Puteti va rog sa explicati ce indicatori economici vor fi mai performanti pe scenariul BREXIT, pe termen lung?

  6. Paun Cristian says:

    @ Lucian Breba

    Există și alte legi care fac ca tipărirea de lei de către o instituție fără să mă întrebe pe mine (deținătorul unei cantități de lei) să fie ”legală” în timp ce tipărirea de lei de către o persoană X într-un subsol să fie ”ilegală”. Deși ambele acțiuni produc același lucru: mă expropriază diminuând puterea de cumpărare a deținerilor mele de lei. Nu e un argument acesta al ”legalității”. Respectarea unei legi când legea e complet aberantă și ilogică nu este o cale de urmat. Văd că în România în ultima perioadă apare tot mai pregnant un curent ”legalist” care insistă pe ”respectatarea legii” de către toți fără însă a pune în discuție natura sau caracterul acelor legi.

    Tocmai că politicienii din Marea Britanie nu au eliminat această lege și apoi apără BREXIT e problema.

  7. Cris says:

    In privinta BREXIT, poporul britanic trebuie sa se pronunte. Si cum poporul, in democratie, este suveran, decizia acestuia va trebui respectata. Fereasaca Dzeu sa se organizeze in Romania un astfel de referendum sa vedeti acolo RO-XIT in proportie de 80%. Adevarul e ca poporul nu s-a saturat de UE ci de deciziile luate centralizat acolo si care nu tin cont de realitatile nationale (vezi obligatia preluarii de refugiati, fara a tine cont de optiunea acestora in ce tara doresc sa ajunga, ca doar n-o fi niciunul tampit sa-si doreasca sa emigreze in Romania).

  8. Ioana says:

    Domnule Paun, nu doar romanii incearca sa ii convinga pe britanici sa nu voteze iesirea din UE, ci pana si guvernul lor vrea sa faca asta 🙂
    Pana acum am primit vreo 3 pliante prin posta prin care guvernul le recomanda cetatenilor sa nu iasa din UE (plus reclame pe social media).

    Brexitul nu a fost un subiect de discutie pana cand UKIP si Nigel Farage nu a crescut in sondaje si a luat din alegatorii Conservatorilor. Asa cum spuneti este vorba de putere/voturi in UK, nu despre avanatajele/dezavantajele de a fi in UE.

    Cu toate aceastea, cred ca David Cameron are dreptate si UE are nevoie de reforma in unele domenii, dar pe de alta parte mi se pare ipocrita pozitia lor. Se plang ca li se dicteaza lucruri de la nivelul UE, desi au reprezentare si alesi la Bruxel. Dar cand au negociat acordul de iesire intial au pretins drept de veto pe politici fiscale desi nu sunt parte si nu vor sa fie parte din zona Euro (bineinteles ca Franta s-a opus acestei cereri stupide).

  9. Stelian Ene says:

    Există și în legislația românească conceptul de uzucapiune, dobândirea proprietății prin posesie neîntreruptă. Vine din dreptul roman via codul civil francez.

  10. Cris says:

    Iata:
    in Austria- reprezentantul extremei drepte Norbert Hofer, e pe cale sa castige alegerile prezidentiale dupa ce a promis poporului ca inchide granitele in fata invaziei islamistilor. Si nu e singura tara. In Franta, anul trecut, extrema dreapta cu Marine Le Pen in frunte, a fost cat pe ce sa castige alegerile regionale.

  11. Paun Cristian says:

    @ Stelian Ene

    Aici nu cred că era vorba de așa ceva. Proprietarul acela trebuia întrebat, cel puțin de cel care i-a intrat pe proprietate (care a constatat că era renovată recent), dacă nu de stat care continua să îi factureze proprietarului de drept taxe aferente proprietății.

    Uzucapiunea, chiar dacă are tradiție sau istorie în sisteme de drept antice, nu înseamnă că este și corectă din punct de vedere al dreptului de proprietate si tot agresiune se numește. Și sacrificiul Antigonei era tot o problemă din antichitate.

  12. Cris says:

    E misto tare democratia asta dle. Paun. Escrocii nu mai pot de grasi, iar cetateanul mediu, numit in teorie „homo economicus”, abia o taraie cu ratele si cu subzitenta de la o luna la alta. De asta au si decolat partidele extremiste in Europa. Lumea incepe sa se trezeasca si isi da seama ca nu e ok ceea ce se intampla cu concentrarea cresterii economice doar in buzunarele bogatilor, in timp ce grosul poporului se alege cu praful de pe toba. De aceea nici nu recomand referendumurile. Pentru ca, daca e pus poporul sa se exprime, se va exprima cu siguranta impotriva „valorilor” europene implantate in constiita colectiva de bancheri si corporatii, dupa interesele pe care le au.

  13. Cristian Paun says:

    Extremele nu sunt bune în politică. Nu sunt bune nicăieri dealtfel. Dar eu cred că extrema dreaptă, spre deosebire de cea stângă, e incorect / incomplet / incoerent definită. Nu are legătură cu liberalismul clasic sau libertarianismul. Are legătură, paradoxal, tot cu socialismul. Extrema dreaptă germană ce l-a susținut pe Hitler erau socialiști naționaliști. Adică tot un fel de stânga. Aici e problema. Că nu există o claritate pe parte de ideologie politică.
    Stânga lui Hitler învrăjbea oamenii pe considerente naționaliste sau de rasă: clasa arienilor vs. celelalte rase în timp ce stânga clasică învrăjbește oamenii pe considerente de inegalitate de venit sau bunăstare. Și vrajba bazată pe criterii de rasă avea tot probleme de inegalitate de venit în fond (evreii erau văzuți ca mai prosperi sau avuți decât arienii).

  14. cksvnsk says:

    Daca ramine Marea Britanie in EU devine legea de expropriere britanica automat caduca?
    Sau daca ai citeva legi de rahat (cine stie ce mostenire de pe cind, dreptul britanic fiind mult mai dinamic si contextual) iti va fi mai usor sa accepti mai multe legi de rahat care, e.g., definesc ce-i aia banana? Sau, mai simplu spus, cum este mai bine pentru iobag, sa aiba unul sau doi stapini?
    Eu as alege prima varianta ca-mi trebuie mai putina funie la o adica. Daca britanicii aleg calea cu un stapin rezolva ei situatia; ei au vorba cum ca „in case of crisis we always seem to find the right man”. Cind va veni cazul, discutia va fi nu daca Cameron si camarila trebuie spinzurati, ci cit de sus.
    In paranteza: Cameron nu vrea iesirea din EU ca atunci nu mai poate el ajunge la o slujba calduta dupa ce pleaca din Number 10. El vrea sa lege iobagul britanic in mod definitiv la al doilea stapin.

  15. nicu says:

    De acord cu dl.profesor. Din unghiul de vedere al libertatii individului BREXIT-ul e irelevant. Tendinta clara a Europei , Marea Britanie „included”, e de inlocuire a mecanismelor pietii libere cu mecanismele puterii politice.
    Nota personala: uzucapiunea e legitima (etic) atata vreme cat satisface criteriul Pareto. Ceea ce nici in legea romina nici in a engleza nu e trecut. Ma intreb „cui prodest?”

  16. Cris says:

    Din pacate BREXIT-ul face victime…. Cine ar mai fi crezut ca, in ziua de azi, vom avea asasinate politice nu in Africa ci chiar in inima Europei. Asasinatele politice arata ca nivelul de intoleranta si violenta au ajuns la valori critice. Nu putem vorbi despre valori europene cat timp extremistii si teroristii circula liberi pe strazi cu pistolul la brau si se ocupa cu reglari de conturi.

  17. Lena says:

    It’s woeunrfdl to have you on our side, haha!

  18. LEVI S T R A U S S says:

    (8iunie, post Brexit…. chiar?)”Nu mor caii pur-sange englez, cand vor catelusii pudeli(Poodle)-si inca toy size!- germano-francezi !”-Sa nu uitam ca Anglia(initial) si apoi UK, au avut cel mai mare impact cultural si juridic in intreaga lume.Lor li se datoreaza democratia parlamentara, chiar si „Drepturile Omului” sunt bazate pe Magna Carta(Magna Carta Libertatum) scrisa de Englezi in anul de gratie 1215, cand si germanii si francezii se jucau inca cu putzulicile in tzarana istoriei…Iar mai tarziu, spiritele lor cel mai inalte, s-au refugiat in Anglia pentru a-si putea scrie opera sau a scapa de Justitia discriminativa si abuziva de acasa.Asta ca si referinte generale, „la zi” problema este de ordin foarte practic si concret, USA estee inca economia dominata a lumii( si militara, la fel) iar spiritul Englez inca este viu si nealterat in cultura americana, asa ca USA mai degraba va ramane aliat fidel cu UK decat cu UE, unde Germania abia a asteptat sa scape de sub tutela americana, iar Franta intotdeauna a avut si are altercatii cu USA…Pacat ca dobitocii de la bucuresti nu au inteles nimic, Monarhia romana cu aport Englez ar fi fost-si inca este(sau ar fi)- Mana Cereasca pentru Romania, fie cu UK in UE fie Brexit…iar in final, Brexitul inca nu s-a produs , iar daca va fi concretizat, cel putin Olanda va face acelasi lucru, ei stiu ca tot mai bine cu americanii decat cu germanii vecini-invadatori.

  19. LEVI STRAUSS says:

    Viata imigrantilor in UK dupa referendum: Votul britanicilor a aratat cat de putred e marul in realitate

    de Anca Serghescu

    Luni, 12 Septembrie 2016, ora 18:17

    …Thomas, in varsta de 33 de ani, care lucreaza intr-un restaurant, e originar din Polonia.

    Acesta povesteste ca in ziua de dupa referendum, unul dintre cei doi sefi ai sai a cerut scuze angajatilor pentru felul in care britanicii au votat. Celalalt, insa, l-a intrebat arogant si cumva vesel: „Si, ce mai faci aici?”.

    …Alexandra, in varsta de 25 de ani, locuieste in Birmingham, dar a venit din Romania. Ce spune ea e ceea ce simt multi romani care traiesc in regat. „Ai avut vreodata un cosmar in care mergi la scoala si realizezi ca esti gol si toata lumea se holbeaza la tine? Asa ma simt acum.

    Nu m-am schimbat, nu am facut nimic diferit, cu toate acestea simt mereu ca sunt urmarita, ca si cum cineva asteapta sa fac o miscare gresita, pentru ca apoi sa zica: ‘Asta e, afara!'”, spune tanara.

    „Se pare ca acest referendum este folosit pentru legitimarea rasismului”, mai spune Alexandra. „Deodata a devenit ok sa fii rasist, pentru ca peste jumatate din tara a votat plecarea. In comunitatea in care traiesc, peste 80% dintre oameni a votat asa.

    …In acelasi timp, acesti oameni agita steaguri si se bucura atunci cand Mo Farah, un imigrant pentru aceasta tara, castiga aurul. Isi bat joc de (imigrantii, n.red.) care cer beneficii de la stat, dar nu ii deranjeaza sa plateasca milioane pentru monarhie. (…) Brexitul nu a facut decat sa arate cat de putred e marul in realitate”, declara si Emily, venita tot din estul Europei, manager la Londra..”____—_____Sigur ca si in Anglia (ca peste tot in lume) sunt indivizi cu diverse probleme, insa nu cred ca situatia este chiar exagerata -in acest sens, al discriminarii, hartuirii, etc.- tocmai in UK, cei care rezida in Anglia( mai ales de ani buni) ar trebui sa stie ca umorul negru este brand national al englezilor, care fac comentarii cinice si pe patul de moarte…(vezi macar unul din filmele cu marele Dudley Moore-celebru prin prestatia din „Arthur”- si anume”The Wrong Box”).Insa am o intrebare serioasa(virtuala) pentru Emily, care pare a fi nemultumita ca Britanicii „platesc milioane pentru Monarhie”(si NU pentru ajutoare sociale pentru imigranti), asta este chiar culmea, sa te duci la milogeala intr-o tara si sa le impui ce si cum sa-si cheltuiasca banii, ba chiar mai mult, ea se face ca uita(sau poate chiar este ignoranta) ca de unde vine ea(Europa de est) ESTE MULT MAI SCUMP SA AI presedinte,cazul concret al Romaniei, care plateste deja 3 pensii prezidentiale si un salariu de aceiasi marime, la care se adauga multiple -si serioase- cheltuieli cu paza acestora si diverse alte probleme specifice.La care trebuie adaugat ca fiecare pres-edinte( in Romania) cand vine la putere, vine cu gasca lui, deobicei flamanzi ca lupul, si asa se face ca numai dupa 26 ani si 4 pres-edintii, Romania este cea mai saraca si mai necivilizata tara din Europa, lucru f. „normal” avand in vedere ca si prosperitatea si civilizarea necesita investitii(bani), bani( existenti, dar) care se regasesc doar in conturile si averile a cel mult 3-4-5 mii de indivizi, adica conducerea tarii, actuala , alaturi de cele trecute, iar aceasta in timp ce populatia este pauperizata peste masura…Or, in Anglia( si UK) , situatia este f. diferita, imensa majoritate a populatiei traieste cel putin decent, chiar daca au si ei miliardarii lor…Pe scurt, in cazul concret al Romaniei, pretul platit de populatie pentru pres-edinti(chiar la zi) este de 3-4 ori mai mare decat cel platit pentru Monarhie, iar in Romania vom ajunge sa platim pensii chiar si la 5-6 indivizi prezidentiali(si pensionati) , iar cheltuielile cu „alegerile” vor duce acest cost la sume fabuloase. Iar despre Anglia, mi se pare normal ca oamenii sa devina nervosi in cea ce priveste noii veniti, practic tara nu are granite de cauciuc, s-a ajuns la suprasaturatie…Concret, daca vorbim numai de Anglia(55 milioane de loc. pe 132.000 kmp) ar trebui sa ne imaginam ca in Romania ar trai la zi, peste O SUTA MILIOANE DE LOCUITORI din care deja 15-20 la suta sunt emigranti, si noi valuri s-ar revarsa peste Romania…Totusi, niciunul dintre cei chestionati nu ar parasi UK< si atunci se pare ca "marul nu este deloc putred", pentru ca daca si UK este putred, atunci cum este in Romania, care nu vrea sa primeasca nici cateva sute de refugiati, si unde discriminarile, abuzurile si faradelegile comise impotriva propriului popor sunt norma zilnica?

  20. LEVI STRAUSS says:

    Alegeri la Berlin: Înfrângere usturătoare pentru conservatorii cancelarului Merkel; avans al dreptei populiste(…)

    2-Tensiuni la nivel înalt. Matteo Renzi, revoltat că Merkel și Hollande au făcut legea la summit-ul de la Bratislava: Angela nu mă poate trata așa! E inacceptabil.(…)

    3-UE are doi presedinti, iar fiecare vede o Europa diferita

    Europa lui Jean-Claude Junker este diferita de Europa lui Donald Tusk
    (…)
    ____———_____
    „It is bad to have too many Caesars”(parafrazandu-l pe Homer

Dă-i un răspuns lui Paun Cristian

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person