#12: Despre monopoluri și… monopoluri

Pe lângă ticăloșia, imoralitatea, lăcomia, caracterul speculativ al celor care acționează economic, intervenția statului este motivată de o altă frică atent cultivată: frica de monopoluri. Ceva de genul: nu poți lăsa de capul ei piața pentru că ea, în final, va duce către consolidarea unor monopoluri private gigant care vor absorbi orice inițiativă și care se vor comporta abuziv cu toți. Acapararea puterii de către un producător ticălos este sperietoarea de serviciu în combaterea capitalismului rapace. Această imperfecțiune a pieței este vânturată mereu ca argument pentru mai mult stat „protector” în viața noastră. Și mereu se găsesc oameni slabi care să îi cadă pradă.

Prima inconsistență a ideii de monopol este că nici un producător nu și-ar dori să rămână singur pe piață. Concurenții sunt ceva bun pentru o afacere. Sunt parte vitală a ecuației antreprenoriale, a calculului economic, ajutând mereu la raportul calitate-preț și eventualele erori. Relația între companii în piață nu e agresivă, chiar și între concurenți. Ideea aceasta că piața este locul unde se dau lupte grele e complet greșită. Nu e ușor în piață dar schimbul prin piață nu este niciodată militarizat.

A doua inconsistență ține de faptul că, adesea, ne aflăm temporar în poziții de monopol, fără să conștientizăm asta: Metallica oferă pe piață bunuri unicat, pe care are monopol. Nimeni nu cântă ca Metallica. Desigur, avem bunuri substituibile dar ele diferă de „monopolul” Metallica. Nimeni nu cântă Metallica așa cum cântă Metallica. La fel, oricine vine cu o soluție nouă la dezechilibrul dintre nevoi și soluții pentru ele va avea, temporar, monopolul asupra acestei descoperiri senzaționale, generatoare de profit semnificativ, într-o primă fază. Profitul acesta este mai însă atractiv pentru alții care imediat vor prelua ideea din zbor și vor veni cu altele și mai și.

A treia inconsistență se referă la faptul că monopolistul nu va putea să vândă la orice preț vrea el pe piață, chiar și dacă este singur. Tot sclavul consumatorului este. Succesul unui monopol depinde de piață în egală măsură ca și în cazul unei afaceri mai mici. Nu poate vinde cu cât vrea el. Trebuie să țină cont de puterea de cumpărare, bunuri substituibile, nevoi. Tot cu ochii pe dezechilibrul dintre nevoi și soluții este. De aia biletele la „monopolul” Metallica nu se pot vinde cu oricât, în răspărul pieței. Monopolul natural ar trebui să fie o discuție separată, având o complexitate aparte. Desigur, și aici avem bunuri substituibile, în bună măsură.

Agresivitatea monopolurilor din piață este o realitate. Dar ea este potențată și devine posibilă doar în prezența statului. Fără apărarea tacită a statului, monopolurile nu își pot apăra poziția dominanta. Nu pot abuza de consumatori. Nu pot elimina agresiv orice potențial concurent atras de prețurile mai mari sau de profiturile nesimțite. Statul pe care îl chemăm în ajutor nu este bunul samaritean. Independent și bine intenționat. Dimpotrivă. E primul care cedează și cade la pace și înțelegere cu monopolistul. Pentru că e felul lui de a fi. Statul e el însuși un monopol absolut. Avem monopolul statului asupra banilor, avem monopolul statului asupra taxelor, avem monopolul statului asupra reglementărilor. De care nu există, culmea, aceeași frică. Ne e frică doar de monopolul privat dar nu și de monopolul statului. Cu acest monopol nu avem niciodată vreo problemă. Deși, ele sunt mult mai problematice, deoarece agresiunea lor împotriva proprietății noastre e legală și împotrivirea față de un monopol de stat se lasă cu pedepse drastice. Dacă un monopol privat ne încalcă proprietatea mai avem o șansă să ne apărăm. Când un monopol de stat vine peste noi lucrurile devin foarte complicate pentru toată lumea!

Monopolul de stat e mai nasol decât cel privat. Este de neînțeles cum Dacă tot aveți o teamă cu monopolurile, începeți lupta cu asta. Iar apoi, nu uitați că cele private apar în existența voastră tot pentru că au statul în spate. Și că, pentru cele private, libertatea economică, adică reducerea barierelor de intrare pe piața unui bun sau serviciu, oferă mereu cea mai bună protecție. Nu statul monopolist!