In foamea lor de bani care „sa echilibreze macroeconomic” aceasta tara tot mai saraca, guvernantii au declarat razboi deschis poporului pe care il pastoresc si de la care asteapta nu doar bani luati cu japca ci si voturi ulterioare (si pe care fraierii de romani ii vor vota cu „incredere in viitor si intr-o viata mai buna”). Ultima lectie de „democratie” este adoptarea unei ordonante de urgenta care modifica o alta ordonanta de urgenta de catre guvern privind modificarea Codului Rutier in vederea „modernizarii” acestuia. Adica de fapt in vederea cresterii amenzilor la un nivel dublu sau triplu fata de cele mai bogate tari din Europa.
Problema adusa in discutie este numarul mare al accidentelor de pe soselele Romaniei. Un numar care la 1000 de locuitori este semnificativ mai mic decat al accidentelor vasculare (pe care ma bucur ca nu le putem amenda… inca). Un numar in scadere semnificativa in un ultimii 20 de ani dar pe care acum, brusc, guvernul s-a gandit sa il sanctioneze draconic. Sa fie amenda triplata solutia la accidentele de pe sosele Romaniei? Evident ca nu: cauza accidentelor e legata fundamental de starea proasta a drumurilor din Romania, lipsa autostrazilor, gropile din asfalt care iti apar brusc in fata, gaini care iti sar pe parbriz din tufisuri, camioane care aglomereaza soselele si merg cu viteza de melc facand adevarate sleauri in asfalt in zilele dogoritoare, distante scurte parcurse in zeci de ore care te imbie la cel mai dulce somn la volan, drumuri pe care, de multe ori, contrasensul sau trotuarul devine o solutie extrem de tentanta. La o problema pe care nu o poate rezolva de foarta multa vreme (starea proasta a infrastructurii rutiere), politicianul gaseste, ca de obicei, o solutie absurda: – marirea amenzilor. Evident ca te intrebi: de cand nu a mai condus o masina pe un drum intre Bucuresti si Arad (mai ales pe centura Aradului)? Oare politicianul, care acum ne arde la buzunar cu amenzi halucinante, a vazut starea drumurilor si de altundeva decat de pe geamul rotund al avionului ce-l plimba confortabil spre bai de multime imbatatoare?
De ce sunt atat de absurzi acesti politicieni? Pentru ca de fapt ei nu doresc sa corecteze in nici un fel numarul accidentelor. Nu mai poate el, politician, de stresul celui care ne aduce casoletele cu pui sau laptele batut de la fabrici din tara aflate la sute de kilometri distanta pe sosele de doi bani din Romania. El are un alt scop: vrea bani cu orice pret la buget, chiar daca acest pret ar fi stresarea a aproape 5.000.000 de soferi care vor conduce cu mainile tot mai tremurande masina familiei de frica unei treceri pe rosu care va costa circa 350 de Euro (cel putin).
Ce inseamna amenzi mari pentru romani? Inseamna putere de negociere inzecita pentru politistii din strada care vor aplica aceste amenzi care depasesc cateva salarii pentru majoritatea soferilor romani (imi si inchipui in intersectie o scena in care politistul intransigent aplica o amenda de 1000 de euro unui student). Nu vom plati mai multe amenzi ci mai multi bani in buzunarele politistilor, asta e clar. Cel care se descurca acum se va descurca si atunci cand amenzile vor fi triplate. Amenzi mai mari inseamna si costuri de operare mai mari pentru companiile de transport rutier (fondul de amenzi va trebui crescut semnificativ). Meseria de sofer profesionist in Romania va deveni foarte stresanta. Soferii vor fi mai rari si mai scumpi. Romania va fi evitata in scurt timp si de catre cei care ne tranziteaza, in conditiile in care acest proiect stupid va impune cele mai mari amenzi din Europa intr-o tara cu cele mai putine autostrazi si cu cele mai multe Mercedesuri pe cap de locuitor. Amenzi mai mari inseamna intrarea rapid in insolventa a unora care isi vor pierde rapid casele pentru ca vor acumul amenzi pe care sunt in imposibilitatea sa le plateasca. Inseamna mai multe masini second-hand pe piata la care romanii vor renunta de dragul autobuzelor, mersului pe jos sau trenului.
Ce mi-ar placea ca poporul sa poata vota maine in regim de urgenta o ordonanta prin care sa amendeze usturator guvernul care in alegeri promitea un milion de locuri de munca sau o mie de kilometri de autostrada in cel mai scurt timp si de pe urma caruia nu ne alegem decat cu biruri pe banda rulanta care ne confera „cel mai stabil echilibru macroeconomic din toata lumea„. Suntem codasi la atras bani pentru autostrazi din fonduri private sau europene si campioni la vanat romani cu radarul prin tufisuri si jupuitul lor de bani in cel mai umilitor mod. E clar pentru mine ca nu mai renteaza sa cultivi cartofi demult in Romania! Renteaza sa iti faci rost de un radar sau de o tiparnita de bani. Sau sa devii prieten cu cei care au asa ceva sub control. Abia astept de la acest guvern socialisto-„liberal” Noul Cod al Muncii cu amenzi triplate pentru antreprenorii care nu asigura conditii de munca „optime”, Noul Cod al Familiei cu amenzi usturatoare pentru parintii care isi mustra pe copiii ce isi iau la bataie parintii sau Noul Cod al Protestelor de Strada cu amenzi usturatoare pentru cei care ridica afise contra guvernului. Toate adoptate neaparat prin ordonanta de urgenta…
Soferi din toata tara nu iesiti in strada si nu protestati! Stati acasa ca nu e vorba nici de Rosia Montana si nici de gaze de sist. Nu veti lua amenzi daca „veti conduce corect si veti respecta legea” (citat dintr-un „Garcea” de pe TV, sustinator aprig al legii).
PS: acest articol este scris in calitate de sofer cu experienta de circa 300.000 km parcursi si nu de profesor universitar (ca tot se poarta dubla personalitate).
Politicienii de azi si de ieri sunt toti o apa si un pamant. Dupa ce faci spume la gura impotriva impozitului minim (forfetar) introdus de Pogea in 2009 constientizand efectele sale dezastruoase pentru economia romaneasca, mai ales la nivelul IMM-urilor si clasei de mijloc, sa te transformi acum in promotor al unei masuri identice trecand cu arme si bagaje in tabara cealalta (a sustinatorilor unui astfel de tip de impozit), este de-a dreptul hilar si absurd. Cu ce e mai virtuos acum impozitul forfetar dupa ce l-ai hulit cat ai fost in opozitie? Evident ca si atunci, si acum, argumentele contra unei astfel de impozitari sunt valabile. Cei mai aprigi contestatari ai impozitului forfetar din trecut (Maria Grapini de exemplu) nu mai prididesc acum sa ne convinga de beneficiile pentru „mancatorii de saorme” ale acestei masuri.
Care sunt avantajele acestui impozit in viziunea conducatorilor luminati? Reducerea evaziunii fiscale si sporirea incasarilor la bugetul statului sunt singurele avantaje pe care politicienii le prezinta in fata celor care vor suporta costul acestei masuri. Evident ca se observa clar ca acestea nu sunt avantaje pentru contribuabil ci exclusiv pentru bugetul statului pe care il distribuie politicianul, si nu de putine ori in avantajul exclusiv al sau (mai multi bani disponibili pentru sanatate nu inseamna ca vom avea sanatate mai multa sau mai bine tratata). Cum sa nu laude politicianul forfetarul pe saorma daca el va fi o placinta gustoasa pentru el si familia lui furata de la gura celorlalti cu tupeu si cu minciuna.
Este forfetarul actual (varianta 2013) diferit de forfetarul lui Pogea cum insista sa ne convinga actualii guvernanti? Intr-o anumita masura da, intr-o alta nu. Forfetarul tot forfetar ramane ca principiu, adica un impozit minim platit pe o afacere, indiferent daca ai profit sau nu. In guvernarea anterioara forfetarul s-a aplicat in corelatie cu cifra de afaceri: firmele au fost obligate sa plateasca sume pornind de la 500 de euro la 10.000 de euro pe diferite paliere de cifra de afaceri (de exemplu, pentru o cifra de afaceri intre 0 si 52.000 lei se platea o suma fixa de 2200 lei, si pentru acele afaceri a caror vanzari depaseau 129.000.001 lei se platea o suma maxima de 43.000 lei, echivalentul a 10.000 euro). Actualul impozit functioneaza la fel (o suma minima de plata), fiind insa aplicat doar unui sector de activitate (hotelarie, restaurante, baruri) unde, chipurile, evaziunea fiscala e foarte mare. In plus, suma minima de plata este ajustata nu doar in functie de dimensiunea afacerii (numar de mese, scaune, capacitate de cazare, suprafata) ci si de sezonalitate si de amplasament. E un forfetar, chipurile, adaptat mai bine la specificul afacerii (o iluzie insa, a se vedea mai jos). Conform estimarilor (vezi aici), o spalatorie auto de suprafata 500 mp (25 m x 20m) va plati anual 45.000 lei. Acest impozit in varianta Ponta pare, mai degraba, un impozit pe proprietate sau un impozit imobiliar si nu unul conectat la afacere. Este mult mai oneros si mult mai distructiv decat varianta sa anterioara (la fel de proasta si ea) cu efecte negative mai ample si care vor veni mult mai repede decat se asteapta guvernantii.
Dar va insemna forfetarul pe saorma mai multe incasari la bugetul statului sau mai putina evaziune? Evident ca nu. Argumentele sunt cat se poate de clare:
-
Forfetarul propus de actualul guvern este mai mare si mai impovarator decat cel propus in varianta din 2009: daca in 2009 plateai in functie de cifra de afaceri, acum platesti in functie de suprafata. Indiferent daca spalatoria are sau nu clienti care sa acopere acest impozit, suprafata este cea care intra in formula de calcul. O saormerie de 30 mp va trebui sa suporte un impozit de 2800 euro (12.600 lei), indiferent daca are vanzari mari sau mici. Efectul imediat va fi acela de inchidere a multor localuri / spatii de cazare (multe facute prin fonduri europene) care nu vor putea acoperi aceste impozite. Daca aceste afaceri, multe afaceri de familie se inchid, statul nu va mai avea ce sa incaseze. Alternativa va fi si evaziunea fiscala care se va pastra in continuare la cote ridicate, pentru ca eradicarea evaziunii nu depinde decat de nivelul taxelor, care, in acest caz, va fi clar mai mare decat in varianta unui procent din cifra de afaceri sau din profit.
- Forfetarul nu rezolva evaziunea fiscala din domeniul serviciilor pentru ca evaziunea mare nu era pe impozitul pe profit ci pe TVA mai degraba. Pe faptul ca omul nu factura sau nu taia chitanta. Prezumand din pix cat ar trebui sa fie impozitul pe venit la nivelul unei afaceri de tip saormerie si omogenizandu-l la nivelul intregii piete nu faci decat sa ignori conditiile de piata si incertitudinea cu care opereaza aceste afaceri.
- Faptul ca nu incasezi mult din acest sector nu inseamna neaparat ca ai evaziune fiscala acolo. Afacerile de tipul pensiuni, vulcanizari, spalatorii auto, restaurante, baruri, saormerii sunt afaceri care nu au grad tehnologic ridicat. Sunt afaceri unde concurenta e foarte mare (oricine poate deschide si administra astfel de servicii fara prea multa scoala sau pregatire antreprenoriala). Marjele de profit sunt foarte reduse in acest domeniu. Venind acum si obligand aceste afaceri sa obtina un profit minim pe care sa il transfere catre stat, multe nu vor rezista si isi vor inchide portile foarte rapid, la primele raportari contabile.
- Spre deosebire de alte tari, unde mancarea este mai putin fiscalizata (in Franta avem TVA diferentiat la alimente de 5%), la noi se aplica un TVA de 24% pe tot ce inseamna paine, carne, lapte sau oua care sunt materii prime vitale ale unui restaurant. Deja statul fiscalizeaza semnificativ mai mult decat in alte tari acest domeniu. Cum ramane cu turistii sau cu turismul ca sector? In conditiile forfetarului, tarifele de cazare vor fi si mai mari in Romania fata de Bulgaria, de exemplu. Incasarile din turism vor scadea si ele semnificativ foarte repede, chiar daca unii hotelieri sunt multumiti. Multumirea lor vine din faptul ca vor muri mai intai spatiile de cazare si restaurantele mai mici, care vor lasa loc de piata celor mari. Dar e un calcul gresit care pe termen lung nu tine.
- Serviciile reprezinta un sector foarte intensiv in munca. O spalatorie auto sau o saormerie sunt, mai degraba, o afacere de familie din care nu scoti profit cat scoti salarii. Salariile deja sunt si ele extrem de impozitate. Daca la un impozit pe munca usturator mai adaugi si forfetarul care nu va tine cont de vanzari ci de suprafata ai o problema clara. Va trebui sa angajezi oameni in plus care sa lucreze exclusiv in a produce saormele suplimentare care sa permita mai intai achitarea impozitului (si nu putine, la un impozit de 2800 euro pe an asta inseamna cam 1000 de saorme, cel putin).
- Inchiderea evidenta a afacerilor va pune si mai multa presiune pe consumator in final (vreo 100.000 de afaceri s-au inchis datorita impozitului din 2009). Saorma va deveni mai rara si, deci, mai scumpa. O crestere a preturilor este estimata si prin prisma faptului ca, intr-o prima faza, saormarii vor incerca sa puna in pretul saormei acel impozit forfetar. Se vor lovi insa de puterea noastra de cumparare si nu le va fi usor. Multi vom reconsidera pachetelul de acasa sau gatitul in familie.
- Inchiderea afacerilor din acest domeniu, care pentru mine e evidenta, va duce la si mai mult somaj adica costuri sociale suplimentare care vor cere impozite sau datorii suplimentare.
Concluzia este cat se poate de clara pentru mine. Acesti guvernanti nu isi doresc ca Romania sa iasa din criza. Isi doresc sa ne impinga si mai tare in criza pe unii conservandu-si privilegiile si neputinta de a reforma statul roman. Guverneaza impotriva romanilor, la fel cum au facut-o si cei dinaintea lor. Ingreuneaza si amana periculos de mult iesirea din criza. Nimeni nu a iesit din criza prin taxe si inflatie mare. Si nici prin datorii si deficite. Oricat de mult se chinuie sa ne convinga de binele pe care ni-l doresc, nu fac altceva decat sa ne amplifice saracia si dependenta de ei.
Deja ma gandesc serios sa imi spal mai rar masina, sa mananc si mai rar in oras si sa renunt definitiv la turismul pe plaiurile mioritice. Nu de alta, dar in final, tot eu voi plati acest impozit forfetar intr-o forma sau alta. Il platesc pentru ce?
E clar ca omul nu poate trai izolat de semenii sai. El trebuie sa coopereze intr-un fel sau altul cu ceilalti pentru a supravietui. Are nevoie sa puna la comun bunuri pe care sa le foloseasca impreuna cu ceilalti semeni. Un exemplu ar fi drumul de servitute pe mai multe proprietati care le conecteaza la reteaua de drumuri. Punerea la comun de bunuri (asa numitele bunuri comune) are nevoie de un contract la baza care sa stabileasca explicit drepturile si obligatiile partilor interesate de un astfel de demers. Aceasta cesiune de proprietate individuala pentru a fi transformata in proprietate comuna se face VOLUNTAR, adica cu unanimitatea tuturor partilor participante la actul respectiv, care vor si semna pe acel contract. Folosirea in devalmasie a pasunilor, lacurilor, padurilor unei comunitati are o traditie aproape la fel de veche ca si cea a barterului iar contractul ne protejeaza de o eventuala „tragedie a comunelor” sau de hazardul moral aferent. Este in fapt o forma de barter mai complexa.
De aici pana la proprietatea publica nu mai e decat un pas. Socialistii au pretentia ca au imbunatatit proprietatea comuna propunand un contract social in locul contractului privat care continea clauze specifice negociate corespunzator si acceptate cu unanimitate de catre cei interesati. Proprietatea publica este astfel reglementata de un contract social general, fara prevederi punctuale si explicite adaptat la situatii specifice asociate fiecarei puneri in comun de bunuri. Un contract social din care a disparut rapid unanimitatea, chipurile pentru ca e dificil de atins. Un contract care pe cei mai multi ne incarca de obligatii ce devin drepturi pentru altii.
Sa revenim la caini acum. In baza unui astfel de contract social, Bucurestiul (si nu numai) s-a umplut rapid de caini „liberi” care au devenit un accesoriu obligatoriu la trotuarele si la tufisurile din parcuri. Caini care te pot ataca fara ca tu sa ripostezi prea mult pentru a nu risca o eutanasiere la nervi a acestuia si apoi ani grei de puscarie pentru rele tratamente aplicate animalelor (principiu care nu se aplica si la curcani insa). Caini pe care unii se obliga sa ne scape de ei intr-o maniera „cu fata umana”, sterilizandu-i de vreo cateva ori pe banii nostri si eliberandu-i din nou pe spatiul public unde ii vedeai rapid in haita alaturi de puii lor recenti. Erau caini fara stapani, de fapt noi cu totii (inclusiv cei muscati de ei) eram stapanii lor, cu sau fara voia noastra. Erau cainii pe care unii nu ni-i doream, dar cu care contractul social ne incarca traiul de zi cu zi. Ca in orice bun public, a aparut rapid si hazardul moral: unii se imbogateau de pe seama lor cu ajutorul statului / primariei care nu mai prididea sa ne taxeze si sa ne promita pe un termen indefinit rezolvarea problemei care de la an la an crestea in intensitate. Cainii vagabonzi ai caror stapani suntem fiecare dintre noi au devenit sursa eficienta de extras rente politice consistente (ca orice alta problema ecologista dealtfel). A fost nevoie de o drama urata a unui copil nevinovat pentru ca spiritul civic sa se trezeasca la realitate, intr-o societate nostalgica dupa vremurile comuniste. Brusc s-a dovedit cat de ineficient si ticalos e statul care ne promite protectia impotriva unor caini carora tot el le-a permis sa apara pe domeniul public. Brusc a devenit important ca orice caine sa aiba stapan clar sau sa fie eutanasiat daca nu e adoptat rapid. Brusc e importanta proprietatea privata asupra cainilor, singura in masura sa asigure o protectie clara a celor care se plimba pe strazi. Brusc a devenit clar dublul standard pe care il accepta tacit statul care lasa la voia intamplarii cainii pe domeniul public sa se repeada la copii nostri in timp ce un proprietar de caine face ani grei de puscarie daca al sau patruped sare la picioarele cuiva.
Daca tot e atat de important mai nou ca un caine de pe domeniul public (bun public dealtfel) sa aiba un stapan clar (un proprietar), de ce nu e important sa existe un astfel de stapan si pentru companiile de stat, si pentru spitalele de stat, si pentru universitatile de stat sau pentru autostrazile de stat? De ce nu ne oripilam la fel de prompt la lipsa de stapani ai acestor entitati? Pentru ca nu intelegem ca, la rigoare, resursa de aur de la Rosia Montana este tot un caine „fara stapan” care ne mai musca din cand in cand destul de adanc.
Astept cu nerabdare momentul in care statul va permite lupilor, tigrilor, serpilor boa sau sobolanilor sa circule nestingheriti pe bulevardele Bucurestiului iar noi sa ne uitam oripilati de la geam cum se hranesc din semenii nostri fara a avea voie sa ne aparam in vreun fel. Halal evolutie patronata de stat!
Exista frecvent vehiculata ideea ca un stat puternic depinde fundamental de cat de bine sunt separate puterile intre diferite institutii. O buna guvernare, in opinia etatistilor, depinde de posibilitatea de a mentine guvernantii sub control si de a putea impune diferite bariere in calea exercitarii puterii asupra celor care compun acel stat.
Principiul separarii puterilor in stat este dat divizarea functionala a guvernarii in „legislativ”, „executiv”, „judecatoresc si control” si de impunerea unei independente intre entitatile care raspund de aceste functii intr-un stat. Prin independenta se intelege in principal modalitatea prin care entitati care raspund de o anumita functie (legislativ de exemplu) au atributii in numirea reprezentantilor in celelate entitati functionale. De exemplu, orice control al Parlamentului (legislativ) in numirea si controlul judecatorilor, a presedintelui sau a guvernului inseamna ca nu exista o separare corecta a puterilor in stat.
Conceptul de separare pe orizontala a puterilor in stat este insa iluzioriu din urmatoarele motive:
- Cine asigura finantarea acestor entitati ale statului? Evident ca executivul care colecteaza taxe de la persoanele fizice si juridice. In conditiile in care nu exista surse de finantare proprii pentru toate aceste institutii (Parlament, justitie, executiv), administrate independent, separarea puterilor in stat este mai mult formala. Dependenta financiara a entitatilor functionale ale statului este evidenta. Important este si modul in care se finanteaza aceste institutii – prin taxe care sunt obtinute prin coercitie (forta legii) si care face ca, cel putin in privinta acestora, actiunea celor trei categorii de institutii (executiv, legislativ, justitie) sa fie una concertata;
- Imposibilitatea de a diviza perfect functiile intre aceste institutii: guvernul (executivul) produce hotarari de guvern sau produce legislatie secundara derivata din imposibilitatea parlamentului de a emite legi pentru orice tip de speta care apare in practica. Justitia, prin precedentul judecat, nu asigura doar o interpretare si o aplicare a legilor ci dau nastere, intr-o masura mai mica sau mai mare, la legislatie secundata. Este dificil, cel putin pe partea de legificare, sa avem o separatie perfecta functionala intre diferitele institutii ale statului.
- Institutiile statului care asigura diferitele functii ale acestuia nu se afla (sau nu ar trebui sa se afle) pe picior de razboi permanent. Actul guvernarii trebuie sa presupuna un control reciproc dar nu un conflict permanent. Armonia de multe ori este insa rupta pentru faptul ca institutiile care asigura diferitele functii ale statului ajung intr-un conflict de interese. In final, pentru a evita un razboi civil, trebuie sa existe o institutie deasupra tuturor care sa transeze litigiile care apar intre aceste institutii. Apare imediat problema hegemoniei acestei institutii si a necesitatii controlarii sale de catre societatea civila pentru a exista o protectie impotriva abuzurilor (a se vedea Curtea Constitutionala). Separarea puterilor in stat este imperfecta si din acest punct de vedere, o dictatura a celor care transeaza conflictele institutionale fiind usor de atins.
- Cu cat suspiciunile si slabiciunile guvernantilor sunt mai mari, cu atat apare necesitatea intaririi controlului reciproc intre institutiile functionale ale statului. Exista un risc inerent al paralelismului functional (mai multi care controleaza incrucisat acelasi lucru), riscul unei birocratii excesive dezvoltata in sistem piramidal (controlori controlati de alti controlori) si, implicit, riscul de coruptie (cu cat formalitatile de raportare sunt mai mari si fata de foarte multe institutii ale statului, cu atat apare un cost mai mare al indeplinirii acestora si, deci, o tentatie de la evita prin coruperea institutiilor statului ca ele sa inchida ochii).
- In spatele institutiilor sunt de fapt tot oameni care sunt imperfecti si care sunt tentati sa deturneze puterea in beneficiul lor. Nu exista functionari publici (legiuitori, judecatori sau executivi) care sa actioneze 100% independent de interese proprii sau de grup. Separarea puterilor in stat este neputincioasa in fata unor judecatori care sunt formal independenti dar care sunt corupti sau ignoranti. Nu are nici o relevanta separarea puterilor in stat in cazul unui guvern care aloca proiecte publice catre grupuri de prieteni sau in cazul unui parlament care voteaza legi menite sa favorizeze grupuri restranse de cetateni in defavoarea majoritatii.
In plus, nu trebuie uitat din vedere faptul ca puterile intre diferitele institutii sunt definite prin Constitutie care este votata de o majoritate cu educatie redusa si propusa de o minoritate formata din elitele intelectuale. Votul unei astfel de Constitutii care face referire la separatia puterilor in stat depinde de nivelul de educatie al celor care voteaza dar si de implicarea politica a populatiei (daca merge sau nu la vot). Atunci cand Constitutia si Parlamentul nu sunt alese / aprobate prin vot universal si cu praguri electorale ridicate (votate de cat mai multa populatie), statul va fi unul nedemocratic si va fi expus controlului unor grupuri restranse de oameni politici. Rolul partidelor si rolul societatii civile in actul guvernarii si al legiferarii este si el important in aceasta separatie a puterilor in stat. O serie de functii de conducere din aparatul administrativ (legislativ, executiv, judecatoresc) au in spate numiri politice din randul partidelor aflate la guvernare. Este foarte important si cum este reglementata migratia de la un partid la altul. Modul in care se aleg reprezentantii in legislativ este si el important: pe liste de partid sau prin vot uninominal. Mai mult, este important si cat de usor un candidat independent poate accede la o pozitie in legislativ. Rolul societatii civile (ONG, presa) si transparenta fata de aceasta este si ea importanta. Aservirea politica a acestor grupuri este si ea un aspect sensibil.
Toate aceste probleme fac din separarea puterilor in stat mai degraba un deziderat si nu o chestiune clara si usor de transat. Este evident faptul ca nu prin Constitutie, lege sau institutii ale statului obtinem mai putin haos sau mai multa corectitudine in viata de zi cu zi, ci dimpotriva. Cu cat puterea (sau atributiile) de care beneficiaza diferitele institutii ale statului se reduc semnificativ, separarea puterilor in stat devine nesemnificativa. Eficientizarea functionarii aparatului de stat nu va veni niciodata de la institutii aparent independente. Discutia trebuie rapid mutata catre minimizarea rolului statului in viata economica si nu catre „o mai buna reglementare” sau catre „institutii mai vigilente si mai puternice„.
Ma uit la guvernarile care se perinda prin Palatul Victoria si nu pot decat sa constat cu durere ca votul poporului nu duce decat la schimbarea de tipul „Mariei evident aceeasi dar cu o alta palarie„. Teoria „omului nou” a dat din nou roade. Poporul a fost indemnat mediatic sa schimbe „omul” si nu „sistemul”, incarcat fiind de sperante desarte distribuite eficient pe calea undelor. Omul „nou” a castigat in dauna omului „vechi” care abia asteapta pe la colturi revansa. E drept ca nu ma asteptam ca, dupa ce o guvernare auto-intitulata de „dreapta” a abuzat de masuri de stanga (FMI, taxe mai mari, datorie publica mai mare etc.) – doar pentru a salva bruma de „investitii” ale statului facute cu prietenii apropiati (o parte dintre ele in chestii aberante sau inutile pentru poporul platitor de taxe), o guvernare preponderent de stanga sa schimbe radical macazul si sa guverneze prin masuri de „dreapta”. Mai speram insa ca „L-ul” din combinatia politica „USL” sa aiba un cuvant de spus in actul de guvernare si sa nu lase sa fie sufocate din fasa orice incercari de diminuare a rolului statului si al politicului din economia romaneasca (aia care se chinuie sa mai supravietuiasca). Sperante desarte insa.
Analiza la cald a celor doua „modele” de guvernare pe care le-a experimentat Romania in ultimii ani arata astfel:
|
Masuri de guvernare |
Guvernare Boc |
Guvernare Ponta |
|
Finantare de la FMI si externalizarea guvernarii catre aceasta institutie |
Da |
Da |
|
TVA de 24% |
Da. Marit de la 19% la 24%. |
Da. Mentinut marit la 24% fara perspective de a-l reduce in perioada urmatoare. |
|
Impozit forfetar |
Pe afacerile mici, au fost inchise |
Pe afacerile din sectorul hotelier si al restaurantelor |
|
Alte cresteri de taxe |
Da (accize pe alcool, carburant si tutun), cresteri impozite locale. |
Da (accize pe alcool, carburant si tutun), cresteri impozite locale. |
|
Deficit bugetar |
Da (in crestere) |
Da (in scadere insa – vezi aici) |
|
Datorie publica |
Da (in crestere) |
Da (in crestere – vezi aici) |
|
Inflatie |
Da (cea mai mare din UE) |
Da (cea mai mare din UE – vezi aici) |
|
Lipsa unor privatizari in companiile de stat |
Nici o privatizare realizata in perioada guvernarii. |
Esecuri rasunatoare: Cuprumin, Oltchim, CFR Marfa. Esecul previzibil al managementului privat din companii precum CFR Calatori sau Tarom. |
|
Somajul |
In crestere |
In crestere (se apropie vertiginos de nivelul din 2010 – vezi aici) |
|
Afaceri inchise in Romania (radieri, suspendari de activitate, faliment) |
In crestere (vezi aici) |
In crestere (vezi aici, p. 25) |
|
Investitiile straine directe atrase |
In scadere semnificativa |
In scadere semnificativa (in primele 5 luni scaderea este de 40% – vezi aici) |
|
Exporturile nete (Export – Import) |
In crestere |
In crestere inclusiv pentru perioada urmatoare (vezi aici pentru estimarile privind ponderea in PIB a acestuia) |
|
Libertatea economica |
Usoara crestere / stagnare (in 2008 indicele era de 61.7 si in 2011 de 64.7) |
Usoara scadere (in 2011 indicele era de 61.7 si in 2012 de 64.4 – vezi aici) |
|
Nivelul coruptiei |
Cea mai corupta tara din UE (indicele a cunoscut o usoara imbunatatire) |
Cea mai corupta tara in UE (indicele este in stagnare – vezi aici, in 2012 eram pe locul 67/174 si in 2011 pe locul 75/182) |
|
Indicele competitivitatii economice |
In scadere (in 2011 eram pe locul 67 / 142 in scadere fata de 2010 cand ne-am pozitionat pe locul 64/142). |
In scadere (am scazut in 2012 pe locul 77 de pe 67 / 142 de tari – vezi aici, pag. 304) |
Diferenta dintre guvernarea de tip „Boc” si guvernarea de tip „Ponta” poate fi sintetizata astfel: unii au crescut taxe pentru a face rost de bani pentru prietenii lor care astfaltau si „bordurau” strazi in timp ce altii mentin taxele mari crescute de cei de dinaintea lor si introduc altele noi pentru a reintregi pensii si salarii (mai ales ale militarilor, politistilor, magistratilor, parlamentarilor), pentru a redeschide spitale de stat, pentru a mentine in viata companii de stat pe pierdere (iertarea de datorii a CFR Marfa e emblematica) etc. Ambele tipuri de guvernare sunt insa falimentare si nu vor duce la nimic bun pentru Romania. E cam acelasi lucru sa ingropi niste bani din taxele marite nesimtit de mult in companii / entitati de stat cu pierderi sau sa ii ingropi in buzunarul unui smecher cu dengheleu inchiriat. Sunt doar bani mutati din buzunare private in alte buzunare private, fara ca ceva palpabil si durabil sa fie creat din acest redistributionism.
In plus, actuala guvernare (cu acceptul tacit al „liberalilor” care fac doar joc de glezne si cioc tot mai mic ca sa nu piarda ciolanul) a reactivat teme nostalgice pentru comunistii de odinioara: bogatii care trebuie jegmaniti de ultimul leut pentru binele poporului, omorarea cu orice pret a clasei de mijloc intru salvarea clasei muncitoare, nationalizarea companiilor mari (cu multi votanti potentiali) si preluarea problemelor acestora la bugetul de stat, sanctionarea usturatoare a „luxului” (desi pentru tot mai multi romani devine un lux sa poti pune trei feluri de mancare pe masa). Scaderea de taxe este insotita de un vaiet prelung si de tot felul de oponenti care mai de care mai preocupati de stabilitate si de echilibru bugetar. Calea pe care o urmam e previzibila si e confirmata de o economie care stagneaza lamentabil, condusa fiind de o clasa politica incapabila de reforme si complet intoarsa cu spatele la „interesul national” pe care insa nu pridideste sa il aclame cu orice ocazie sau baie de multime. Solutii ar fi insa nici nu are sens sa le discuti in absenta vointei politice.
Comentarii recente