Bonusuri in banci JPGE o întreagă fobie acum împotriva băieților deștepți. ”Omul nou” venit la putere prin voința (manipulată sau nu) a poporului iubitor de patrie a pornit o întreagă campanie de demascare a ”băieților deștepți” din energie sau din asfaltări. Ce înseamnă însă ”băiat deștept”? Așa cum lasă să se întrevadă politicienii actuali (socialiști dealtfel), un băiat deștept este unul care cumpără ieftin de la stat (cu subvenție sau fără) energie și o vinde apoi mult mai scump pe piață. Cu alte cuvinte, ”băiatul deștept” este cel care lucrează cu statul: fie vinde statului ceva foarte scump, fie cumpără de la stat pe nimic și vinde apoi la prețul real mult mai mare, fie promite statului că îi furnizează ceva (un echipament, un drum) a cărui calitate sau finalitate ridică serioase semen de întrebare dar statul îngăduitor va închide ochii întotdeauna. Cel care prosperă și rezistă pe piață în baza conexiunilor sale politice este deci băiat deștept. Dacă se schimbă conexiunea politică băiatul deștept devine brusc un băiat deștept dar ”rău” pentru patrie și pentru popor. Are două soluții: fie cotizează încă odată și către buzunarul ”noilor oameni”, care vor închide ochii și vor continua aceeași schema de prosperitate, fie dă faliment (și poate face și închisoare). În opinia mea, băiatul cel mai deștept însă e politicianul care, în afară de a pierde 4 ani de mandat fiind sancționat de popor dacă sare calul, nu pierde în realitate foarte mult (în comparație cu băiatul deștept).

”Băieți deștepți” există atâta timp cât ”mâna vizibilă” a statului-tătuc substituie ”mâna invizibilă a pieței” și alocarea resurselor se face discreționar și pe criterii de prietenie (adică politic). Tentația e prea mare chiar și pentru ”omul nou” ajuns prin forța votului în fruntea unor proprietăți ale statului, alte tuturor adică, adică ale nimănui. Cooperarea cu băieții deștepți e naturală și ține de firea omului. Băieți deștepți există peste tot în lume acolo unde există intervenție a statului în economie. Problema e însă doar de cuantumul ”obolului” plătit într-o primă fază de băieții deștepți celor care supraveghează, reglementează, controlează, distribuie resurse din taxele noastre.

Ce e însă interesant, e că în România foarte puțini sesizează prezența ”băieților deștepți” în afară de energie sau asfaltări / dezăpeziri. O categorie aparte de băieți deștepți sunt bancherii (și toți care roiesc în jurul lor). Ce fac aceștia? Iau dobândă subvenționată de la stat (banca centrală) și apoi împrumută statul sau piața cu o dobândă mult mai mare. E aceeași schemă ca în energie, evident pentru sume mult mai mari și profituri mult mai mari (comparați sediile de la ”băieții deștepți” din energie cu sediile de la băncile care prosperă din această schema urât mirositoare). Dobânda de refinanțare de la banca centrală ar trebui să fie una penalizatoare și să îl ardă pe bancherul care greșește și dă credite fără a avea depozite atrase suficiente, care împrumută de prea multe ori depozitele la vedere pe credite cu scadențe cât mai mari sau care pur și simplu nu își corelează bine maturitatea depozitelor cu maturitatea creditelor. Banca centrală ar trebui să penalizeze băncile comerciale prin această dobândă nu să le premieze. Consecințele sunt cât se poate de clară: dobânzile de la credite nu scad, riscurile asumate de băncile comerciale nu sunt atent monitorizate, depozitele populației (economisirile) nu mai sunt de prea mare interes atâta timp cât băncile se pot adăpa ieftin și fără prea mare bătaie de cap de la robinetul generos al băncii centrale. În acest context, sunt absolut hilare sforțările celor din banca centrală (vezi aici) care încearcă să impună un anumit comportament băncilor comerciale (adică să mențină depozitele scumpe pentru a fi atractive pentru populație)  după ce le-au umplut desagii cu bani ieftini, în speranța că vor relansa vreo economie, vor determina vreun antreprenor să se dedice mai mult afacerilor (adică să plătească din greu biruri unui stat ineficient). În final, acțiunea acestor băieți deștepți din bănci (inclusiv din băncile centrale) nu vor duce la vreo ocupare totală sau vreo prosperitate ci, dimpotrivă, la noi și noi ținte de inflație sistematic ratate. Băieții deștepți din bănci nu fac decât să submineze economisirile populației și să reducă potențialul de creștere real al economiei românești pentru că mai important decât consumul este economisirea (cea sănătoasă și nu creată de tiparniță sau rezerva fracționară).


12 Comments on “Băieții deștepți din… bănci”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Băieţi deştepţi, sărmanii bancheri | Blog de logica economica says:

    […] aşa ajungem la al doilea articol pe care vi-l recomand, scris de Cristi Păun. Autorul merită o bere (cel puţin) pentru faptul că […]

  2. Filip says:

    Baietii destepti din Banci sunt cei de la fosta 2 si un sfert – intelectualii de la Centru – de imediat dupa 1989. Toti marii bancheri comerciali din bancile noastre sunt cu trecut politic, pe filiera partid politic. E un clan; o familie – la familia …

  3. Filip says:

    E interesant cazul ASF-ului! Ce este ASF-ul? Este o agentie watch-dog facuta fortzat de evenimentele din U.E., pe fondul crizei economice prelungite. … Ar fi ca model FSA-ul din U.K., asa … ca sa ne laudam si noi ca importam forme fara fond ca in secolul XIX.

    Sistemul de pensii private asigura de fapt Statul, existenta, perenitatea Statului. Adica, eu cetatean trebuie sa muncesc – cel putin sa figurez pe hartie ca muncesc – o viatza intrega pt. ca Statul sa imi dea (prin intermediul pensiei private) o suma, asa sa am bani de alimentara si bilet de RATB.
    Sistemul de pensii private este PRIN EXCELENTA un sistem al baietzilor muuuult prea destepti!

    Asigurarile in Romania au scazut si au cazut puternic dupa 2009. Singurul lucru pe care il mai tin este ca legislatia obliga la existenta unor asigurari financiare – indivizi si firme – gaselnitzele din sistemul de asigurari sunt vechi si stiute de secole in urma.

    Piata de capital – celebra Bursa! – din Romania (cele vreo 3, 4 burse pe care le avem) e nesemnificativa in economia reala! Acolo … altzi baieti desteptzi!

    Urmariti si dvs. CV-ul lui Dan Radu Rusanu – veti constata un perfect politician de duzina, care n ua adus NIMIC nou in Romania in toata viata sa!

    Cine este celebrul Daniel Daianu?… asta stiti si dvs., nu mai adaugam! Un munte de egoism exarcerbat! Un excelent inventator de scuze si comentator din tribune!
    … Asta e ASF-ul! E insitutie specifica veacului fanariot!

  4. Lucian Davidescu says:

    Bine, statul n-ar trebui sa se imprumute si gata 😀

    Daca totusi o face, chiar din banii sai, e mai bine sa o faca prin banci, chiar si cu costurile aferente in plus.

    Astfel exista cineva independent la mijloc, care sa includa in dobanda riscul si asteptarile inflationsite.

    Chiar si cand treaba e proasta, tot e mai bine decat daca trezoreria „imprumuta” direct din zimbabnitza 😀

  5. Diocletian says:

    Ca exista cineva la mijloc este evident pt oricine…dar”independent”?!.Ce naiba,va credeam om serios,competent…va citeam blogul cu placere,ca aveti evident si simtul umorului. Independent de Rroma-nica,de acord,dar „in amonte” trilateralul e numai zambet si supusenie.Ca parca descoperise Curtea de Conturi,mai an ceva miliarde lipsa pe la BNR si nimeni nu stia ce si cum…S-a cam uitat,a trecut timpul…

  6. Paun Cristian says:

    @ Diocletian

    Unde? Ce?

    Corectez dacă e nevoie. Pun ghilimele…

    Sunt și eu un ”ticălos” failibil al pieței.

  7. RADU says:

    Nu vreau sa va flatez dar sunteti cel mai credibil analist economic si cel mai „profi” dintre toti analistii si cadrele univ. care se perinda prin media. Am incredere in dvs. ptr. ca sunteti onest. Incep sa cred ca economia mondiala se indreapta spre un haos greu de controlat (incep sa cred previziunile d-lui Marc Faber).

  8. Paun Cristian says:

    Multumesc de incurajari. Ajuta.

  9. Diocletian says:

    @Cristian Paun Scuze pt confuzia creata domnule profesor. M-am adresat d-lui Lucian Davidescu-al carui blog il citesc deasemenea cu placere- si nu dvs.D-lui a afirmat:”Astfel exista cineva independent la mijloc(…)”

  10. Diocletian says:

    @ Cristian Paun – Revin si precizez ca nefiind economist ci jurist ,citesc cu pasiune blogurile economistilor/finantistilor pt a intelege mecanismele de baza ale realitatii economice-baza evolutiei si dinamicii social-politice mondiale actuale,a cursului istoriei cu alte cuvinte. Marturisesc ca dupa verificarea zinica a corespondentei,prima lectura este blogul dvs.si a comment-urilor (majoritatea excelente)la articolele dvs. Sper sa nu va simtiti stanjenit dar achesez fara rezerve la aprecierile facute de RADU.

  11. Diocletian says:

    ERATA:…”achiesez”fara rezerve(…).

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>