În economiile moderne există două categorii de antreprenori: antreprenorii autentici care fac deja ceea ce v-am tot povestit că fac în aceste lecții. Se specializează în PRODUCȚIA de bunuri și servicii. Calculează. Riscă asumându-și integral pierderile apărute ca urmare a erorilor pe care le fac. Se stresează cu toanele consumatorului, în sclavia căruia se regăsesc din prima clipă, cot la cot cu angajații lor. Sunt presați din toate părțile de concurenții direcți și indirecți. Obțin profit. Pentru ca din el să cumpere ceea ce nu știu sau nu pot produce. Pot pierde toată agoniseala de o viață dacă decid greșit. Alocă timp important, adesea chiar din timpul petrecut cu cei dragi (se sacrifică adică). Când nu mai pot face față singuri activităților antreprenoriale își iau parteneri egali de afacere sau angajează alte persoane să îi ajute. Nu puțini sunt capabili de așa ceva, din păcate.
A doua categorie este cea a antreprenorilor politici. Care se specializează în complet altceva. Unii se specializează în PRODUCȚIA DE TAXE ascunse mereu în spatele ”bunelor intenții” (ajutorarea săracilor, justiție socială, diminuarea inegalităților din societate, protejarea celor slabi sau vulnerabili etc.). Producția de taxe în societățile moderne este foarte diversificată și include: avize, autorizații, taxe de solidaritate, supra-taxe, taxe pe valoarea adăugată, taxe pe profit, taxe pe venit, taxe pe proprietate. Cât mai progresive, dacă se poate.
O categorie aparte a antreprenorilor politici, recent intrată în mediul economic, este cea a antreprenorilor monetari. Aceștia se specializează în PRODUCȚIA DE BANI din nimic. Vândută tot cu aceleași considerente în spate ca și taxele. Producția de bani este tot o taxă. Nu atât de vizibilă și nu atât de ușor de explicat că ar avea efecte redistributive similare. Producția de bani mai are, mai nou, și o altă problemă: se află în afara controlului democratic (așa cum avem în cazul taxelor obișnuite, care se supun controlului democratic prin vot). Ambele tipuri de antreprenoriat politic (cel fiscal și cel monetar) diminuează din venitul antreprenorilor autentici (prima categorie) și a celor angajați de aceștia să lucreze cot la cot cu ei.
Antreprenorii politici folosesc mijloacele politice. Redistribuie resurse în societate agresiv și abuziv. Din redistribuție caută să câștige și ei ceva. Cât mai mult. Ca să câștige simpatia tuturor în a aplica această haiducie instituționalizată, o vând cu tot felul de motive în spate: ba că piața e ticăloasă, ba că piața e imperfectă, ba că nu știm să ne organizăm, ba că e haos și e nevoie de ordine, ba că e instabilitate sau prea mult dezechilibru. Antreprenoriatul politic nu ar trebui să facă subiectul științei economice.
Economia nu se ocupă de astfel de căi de ”prosperitate” iluzorii. Singurul tip de antreprenoriat care se regăsește cu adevărat în știința economică este cel autentic, cel care produce bunuri și servicii, din care apoi se plătesc taxele produse de antreprenorii monetari. Din păcate, prin stimulentele din spate, asistăm la o Lege Gresham extinsă: antreprenoriatul ”rău” înlocuiește treptat, treptat antreprenoriatul ”bun”, la umbra intervenționismului etatic.

One Comment on “#10: Despre antreprenoriat și… antreprenoriat.”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Elena Ionescu says:

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>